Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

MesterIna

Se întâmplă să nu pleci nicăieri şi, de fapt, să fii foaaarte plecat…
Uite-aşa, ca mine. Am zis, dom’le, întâi îmi pun toate lucrurile la punct, fac curat, scot, spăl şi după aia, mă aşez şi mai povestesc, una-alta, o minciună- două adevăruri, două adevăruri- altă minciună, dar ţi-ai găsit?
Când m-am apucat părea să am spor şi bujori în obraji: o cameră, altă cameră... însă, după câteva zile, un sentiment de zădărnicie începu să se insinueze între mine şi obiectivul final.
Ce curăţ ziua, se murdăreşte peste noapte, coşul de rufe pare un sac fără fund de unde izvorăsc  în ritm alert chiloţi şi şosete, şterg o amprentă ketchup-oasă de pe colţul televizorului, răsare un set întreg, nuanţa muştar de Tecuci, pe frigider.

Înţeleg, acum, după atâta timp, zbaterea suferindă a  meşterului Manole, chiar dacă tot îmi vine să-l întreb: "Da' cu Ana ce-ai avut, soro?".
 Prăbuşirea actului creator în toate formele şi manifestările sale este nespus de dureroasă.

Astfel încât am vorbit cu-n lăcătuş, imediat ce termin ultima tuşă de aspirator, schimb broasca, înghit celelalte cinci chei de rezervă şi rămân să-mi contemplez opera.
Asta până când se va aşeza în tihnă primul praf...

Comentarii

  1. Barem lacatusul sa fie priceput, ca nu-i prea placut sa stai in fata usii, sa fortezi broasca dupa reparatie si sa constati ca mai trebuie sa-l chemi inca o data. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parca poti sa mai incredere in cineva, Cristi? Toate ca toate, murdar sa nu faca :))

      Ștergere
  2. Sunt si chestii mai grave. De exemplu cinci chei în burta.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină