MesterIna

Se întâmplă să nu pleci nicăieri şi, de fapt, să fii foaaarte plecat…

Uite-aşa, ca mine. Am zis, dom’le, întâi îmi pun toate lucrurile la punct, fac curat, scot, spăl şi după aia, mă aşez şi mai povestesc, una-alta, o minciună- două adevăruri, două adevăruri- altă minciună, dar ţi-ai găsit?

Când m-am apucat părea să am spor şi bujori în obraji: o cameră, altă cameră... însă, după câteva zile, un sentiment de zădărnicie începu să se insinueze între mine şi obiectivul final.

Ce curăţ ziua, se murdăreşte peste noapte, coşul de rufe pare un sac fără fund de unde izvorăsc  în ritm alert chiloţi şi şosete, şterg o amprentă ketchup-oasă de pe colţul televizorului, răsare un set întreg, nuanţa muştar de Tecuci, pe frigider.

Înţeleg, acum, după atâta timp, zbaterea suferindă a  meşterului Manole, chiar dacă tot îmi vine să-l întreb: "Da' cu Ana ce-ai avut, soro?".

 Prăbuşirea actului creator în toate formele şi manifestările sale este nespus de dureroasă.

Astfel încât am vorbit cu-n lăcătuş, imediat ce termin ultima tuşă de aspirator, schimb broasca, înghit celelalte cinci chei de rezervă şi rămân să-mi contemplez opera.

Asta până când se va aşeza în tihnă primul praf...