Mumificarea pentru toti
Nu ştiu cum o fi prin ţările domniilor voastre dar prin Italia treaba e gogonată şi prezintă umflături.
Cadavrele nu se mai descompun.
După 10 ani (aici dezgropatul se execută după 10 ani) în afară de faptul că ridurile de expresie sunt mai accentuate şi că eşti cam rigor mortis, pallor mortis şi alte câteva chestii care sfârşesc inevitabil în mortis, eşti destul de întreg încât groparul să-şi scuipe în sân şi să te îngroape la loc căci unde e lege nu-i tocmeală şi legea spune că dacă nu eşti oale şi ulcele trebuie să fii îngropat din nou, până te înveţi minte şi putrezeşti.
Situaţia devine complicată pentru că circuitul natural al locului de veci în natură vine întrerupt şi morţii proaspeţi rămân de izbelişte.
Materialul prezentat la televiziunea italiană îl puteţi vedea aici: Cimiteri al completo
Cauzele pentru aşa o ispravă se pare că ar fi trei:
- conservanţii din mâncare şi antibioticele care distrug bacteriile responsabile cu ronţăitul pe dinăuntru
Vă daţi seama?
Înainte mumificarea era apanajul câtorva aleşi, acum, cu două cutii de brânză topită şi-un baton de salam, ai toate şansele să râmâi verde până vine Schwarzenegger din viitor să salveze planeta, în anul 3415, pe înserat.
Cred ca peste tot e la fel. Aditivii alimentari, E-urile, conservantii sunt la putere. :D
RăspundețiȘtergereAsa ma gandesc si eu, Cristi!
RăspundețiȘtergereSi totusi ultimii cabanosi cumparati din Romania aveau o nuanta rosu ciclam de numa-numa!:)
Am vazut si eu reportajul; incep sa ni se confirme niste negre presimtiri
RăspundețiȘtergere@scaietina - Rosul e de la salpetru. Se baga peste tot, ca pe vremea haiducilor: la praful de pusca, la pastrama, pe camp in loc de balegar...
Marius,
RăspundețiȘtergereSalpetru imi suna destul de bisericos :))
Ino ino scaietino... nu stiu daca ai habar dar pentru a trece un muritor in randul sfintilor, unul din criteriile ortodoxiei este si acela al neputrezirii trupului. Cum n-as vrea sa ma vad pictat prin biserici, ma apuc de mancat sanatos !:)...si in bucatarie s-a facut Lumina!
RăspundețiȘtergereAndrei aka Flintobert Breeze
Mananca fara frica si nemurirea sta si-ti face ochi dulci:)
RăspundețiȘtergereSfinte Andrei Flintobert Breeze ma bucur sa te regasesc pe meleaguri staietinoase:))