La Repubblica, mama Brăţara şi mitraliera

Am mai vrut să mă enervez acu' vreo lună, citind un articol despre revoluţia română şi Ceauşescu , absolut aiurea- tramvai în  "Corriere della Sera" dar cum timpul mă călca pe bătături, am lăsat-o baltă.
De data asta cu timp sau fără, n-am incotro, trebuie să  mă enervez.
Ditamai articolul în "La Repubblica" din 18 februarie anul de graţie 2011, intitulat:
"Amendate dacă greşesc predicţiile"-  în revoltă vrăjitoarele românce
scris de Andrea Tarquini, care, aşa cum citim, imediat după titlu, ar fi trimisul special al ziarului la Berlin dar scrie despre România,  uitându-se, probabil  în  sân sau la televizorul nemţilor .
Boon, că scrie, n-avem a ne împotrivi că de aia-i corespondent, dar să vedem ce scrie:

"Îşi practică magia lor  în secret iar în anii întunecoşi ai dictaturii, cele mai renumite dintre ele au fost aruncate şi torturate în temniţele tiranului. Astăzi au libertate dar se revoltă împotriva noilor legi care le impune  să plătească impozit pe câştig şi amenzi dacă predicţiile pe care le fac sunt greşite.
Poate vă închipuiţi că vă povestesc o legendă medievală? Nuuu, suntem în anul 2011  într-un stat UE, povestea se întâmplă în România."
Mai sar, mă scuzaţi,  peste alte multe tâmpenii "stilistice" care creionează misterul de buhuhu, şi peste regina vrăjitoare Brăţara, cea mai tare, cea mai neagră-n cerul gurii şi ajungem la alt paragraf:
"Conflictul dintre guvern şi vrăjitoare nu e  o glumă aşa cum ar putea să pară, de secole, în ţara lui Dracula, vrăjile şi credinţa în vrăjitoare au făcut şi fac parte din cotidianul românesc, optica rămânând neschimbată chiar în vârtejul marilor modernizări.."
N-o să-mi mai bat capul să traduc pasajul palpitant  despre rivalitatea dintre Brăţara şi Mihaela Vrajă Albă, aripa tânără a vrăjitorimii româneşti, ci o să  spun despre fotografia cu ţigănci, ce-i drept frumoase, despre subtitlurile  bolduite: Dracula, deochi, vrăji, găini negre, Romania, maţe de pisică, oase de cucuvea, şi reacţia colegele de birou, privirea furişată pe desupra ochelarilor, privire de care am parte  ori de câte ori  un român fură, omoară, bate, santajează, violează, înşeală.
Între timp, o simplă căutare gugăloasă, m-a ajutat,  să descoper că mama Brăţara e mai căutată decât Tomb Rider şi că, dă interviuri ca bunica-mea grăunţe la gâşte, BBC, alea-alea şi deci, să-l înţeleg pe amărâtul ăsta de Andrea că  a scris ce a scris.
În fond, nici n-a pus poza scorburoasă a Mamei Brăţara ci o poză cu vrăjitoare sexoase, deci...
206974_articol


Da' de enervat, tot m-am enervat! Şi mi se întâmplă destul de rar. 
Aştept  nerăbdătoare ca Andrea Tarquini să  afle şi despre Perversul de la Tg. Ocna,  despre Fernando de la Caransebeş, şi alţi Salami, să defilăm prin faţa lumii cu toată menajeria, vorba Perversului:
Ori suntem golani, ori nu mai suntem?

Dacă funcţionează linkul, articolul decupat e aici.

Dacă nu, iată şi filmuleţul Brăţării Buzea de la BBC

Comentarii

  1. M-as fi mirat sa nu apara substantivul propriu "Dracula" într-o productie profunda (de data asta ziaristica) si de succes occidental(a).

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi eu m-aş fi mirat... dar să recunoaştem: în orice român mic se ascunde un Dracula mare:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Te dau la ziar cu articolul asta. Vrei ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce să zic, dacă tu crezi că e ceva de capul lui, ţi-l dau să faci ce vrei cu el:)
    L-am mai curăţat niţel.
    Mulţumesc, Marius!

    RăspundețiȘtergere
  5. Fain articol, Ina!
    In linkul cu BBC-ul am vazut insa alta magie (in partea de sus a paginii) : Plateste-ti taxele si impozitele cu cardul Visa.. fara nici un cost suplimentar...
    Asta da magie alba-neagra :)
    Da' mai departe nu ne mai spune cu ce ne platim Visa.. :) poate cu fun' Mastercard ?:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Suntem înconjuraţi de magie, înfăşuraţi, învăluiţi, ghimbosiţi ca orezul într-o sarmală:))

    RăspundețiȘtergere
  7. E un profesionist, Tarquini asta, fura numai de la case mari. Materialul e ciordit de la Bild ( http://www.bild.de/BILD/news/2011/01/30/hexen-bukarest-rumaenien/aufstand-wegen-neuer-steuer.html ) care si ei au luat pontul de la BBC. Cu mici interventii cum ar fi, de exemplu, ca cele 4000 de vrajitoare au devenit 10 000 in La Repubblica.
    Eu cred ca s-ar kk pe el dac-ar primi, ca din intimplare, un avertisment misterios sa se lase de magarii... :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Îmi pare rău că nu ştiu nemţeşte că articolul original pare mai fain.
    Un avertisment sau vreun descântec buhuhu că pe ăsta îl încropim imediat:)).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină