06 octombrie 2017

Dreptul la muson

Italienii din blocul meu s-au evacuat demult. 
Vreo doi ani ne-am destrăbălat singurei pe toate palierele, apoi a urmat invazia  bengaleză. Două familii. Una, vizavi şi alta la etajul de deasupra.
 Sentimentele noastre faţă de această situaţie sunt oarecum diferite. 
Jupânul, de câte ori dă peste ei, mârâie aşa de rău de-l face pe Luş să rămână cu datul din coadă într-o poziţie cam incertă. I-am şi zis să se controleze că-i spulberă certitudinile patrupedului privind codul bunelor maniere. A zis că nu-l doare nici în pălărie. Că o să-l înveţe el pe Luş să-i ţină la respect. Asta ar putea să însemne că Luş îi va lăsa fără şosete, că aşa ştie el să submineze demnitatea unei familii, în general. 

Despre mine, ce să zic, eu militez pentru pacea între popoare aşa că nu mârâi, nu cârâi, încerc să fructific noua experienţă şi-o să scriu în curând o teză despre care sunt cele mai eficiente combinaţii de  beţişoare parfumate menite să anihileze mirosul de ceapă. 

Oricum, alta era chestiunea despre care ţineam să povestesc. 
Mimmo, vecinul din faţă şi Ali, vecinul de deasupra sunt atât de exploataţi de nu vă puteţi închipui.  Soţiile nu se duc la muncă, nu fac piaţa, nu duc copii la grădiniţă.
Mimmo spală pe jos în casă în ziua lui liberă, Mimmo îşi suflecă fustiţa în faţa aragazului, Sultana, soţia adică, şi-a plantat un fel de hamac mare în sufragerie şi de acolo supraveghează intensitatea musonului din Bangladesh via Skype.
Despre Sharika, soţia lui Ali nu ştiu dacă are hamac cu Skype, dar nici pe ea nu am vazut-o să care vreun ananas vreodată. Şi mai e şi frumoasă coz, dar cred că aş putea să o să iert pentru asta.
Oricum, sărind peste preambul ajungem la curăţenia pe scară, pe care din motive economice de criză am ales să o facem în regim casnic. Prin rotaţie. 
O săptămână Ina, o săptămână Mimmo, o săptămână Ali.
Ina, Mimmo, Ali, ş-apoi iar: Ina, Mimmo, Ali... 
Oricum ai roti-o, rotaţia asta  e  la fel de melodramatică ca în “O floare şi doi grădinari”. 
Vai de capul şi iţarii lor de bengalezi mici şi exploataţi!
Generaţii de femei au luptat pentru ca, eu, o femeie oarecare, să mă bucur de dreptul inalienabil de a folosi mopul în spaţiu public. Sultanele lor ar trebui să se revolte şi să ia exemplu de la mine! 
Deşi, de când jupânul a primit cadou o fustă de aia de aerisit dedesubturile mă cam simt ispită să văd preţurile la hamace din astea de sufragerie.  Credeţi c-o să ajungă musonul şi  în România? Altfel nu are niciun rost să-l iau cu Skype...

21 septembrie 2017

Dunkirk - planeta Cinema

E mult de când nu am mai fost la cinema, pentru că, nu-i aşa, în epoca Netflix e mult mai comod să te uiţi la filme culcuşit  lângă patrupedul pufăcios din dotare. Poţi să pui pauză, poţi să sari în cap din stând pe loc, poţi să dai înainte, înapoi, să te răzgândeşti, să vezi filme pe jumătate, să vezi seriale cu câte şapte sezoane, cap-coadă în timp ce calci rufe, pregăteşti mâncare sau tunzi copilul
Dar în spatele a tot ce ai putea să faci de acasă, lipseşte freamătul mic înainte să înceapă filmul, entuziasmul de după, într-un cuvânt, emoţia.
 Aseară am reuşit să-mi conving jupănul că e foarte important să regăsim tocmai emoţia asta şi ca să am mai multe şanse cu ‘mnealuiul am ales un film de război, Dunkirk.
În regia lui Chris Nolan, filmul e bazat pe o întâmplare petrecută în al doilea război mondial, când  trupele engleze şi franceze rămân blocate pe plaja din  Dunkirk.

Nu vă aşteptaţi să vedeţi cum zboară sângele cu încetinitorul şi nici traiectorii de glonţ care intră şi ies din diverse corpuri, nu e acel gen de peliculă.

 Filmul e plin de imagini puternice, de simboluri, vorbeşte, de fapt, despre prietenie, despre lupta pentru supavieţuire, despre curaj, despre sacrificiu, despre laşitate, despre frică, despre disperare.
După primul sfert de oră, pe nesimţite, aluneci înăuntru, faci parte, zgomotul îţi vibrează în stomac, simţi răceala apei, murmuri obsesiv alături de personaje: “duceţi-mă acasă!”.

Un film fără efecte speciale, pe care ar trebui să-l vedeţi la cinema. Imaginile sunt spectaculoase, sunetul şi muzica, de asemenea.
Finalul e la înălţime şi la propriu şi la figurat, camera planează peste întreaga zonă. Între cer, apă şi pământ caschetele celor rămaşi pentru totdeauna, niciunde.

03 septembrie 2017

Buburuze de bani gata

Dacă aţi şti ce relaţie contorsionată am avut cu florile.
Când eram mai tinerică nici nu știam că funcționează pe bază de apă iar acum mă topesc de dragul lor. Eu și jupânul visăm cascade de flori, cumpărăm în neștire, vase, pământ, beţişoare, le pupăm și le giugiulim, le spunem capra cu trei iezi si lor le place, se întind, cresc și- ţi deschid inima dimineața...
Mă, şi unde nu apar la orizont, hoarde de căpcăuni încruntaţi, mici dar muuulţi care, în câteva zile, transformă minunatele noastre flori în nişte vrejuri traumatizate.
Am încercat toate remediile băbeşti posibile: soluţie de usturoi super concentrată, infuzie de urzică, săpun de marsiglia, coada şoricelului, clopoţelul calului, nimic... afidele şi toate speciile de păduchi: verzi, albi, roşii, în carouri sau cu dunguliţe îsi văd de ale lor că doar n-o să stea la cioace cu nişte amărâţi ca noi care vor să salveze planeta, albinele, balenele şi ce-o mai fi rămas de salvat.
Tot umblând noi pe forumuri ca nişte agricultori cool ce suntem dăm peste o sugestie pe care a trebuit să i-o citesc jupănului de mai multe ori până a renunţat să zică: "fugi, băi, de aici, nu e adevărat!" 
Cică buburuzele, da, alea mici roșii cu bulinuţe negre, sunt un fel de ninjălăi periculoși care dau cu coasa morții în păduchi, mai ceva ca haiducii lui Şapte cai pe câmpia patriei române. 
- Păi și de unde să luăm buburuze, face jupânul încă incredul. 
- Unde cresc buburuze, ce întrebare e asta, mă fac că știu, în timp ce gogălesc pe secret: "unde se găsesc buburuze". 
Pe românește google ține secret toată afacerea dar în  italiană dă o mulțime de indicii. 
- Cică la magazinul de specialitate, îi citesc lui să pricep eu. 
- Care ar fi... ?  Buburuza veselă? Buburuza cu buline mov? Tu faci mişto de mine... 
- Nu pot să cred că nu ai auzit de buburăzării, continui hotărâtă sa nu pierd teren. Într-o căsnicie scorurile sunt foarte importante, credeți-mă. 
Cu un ochi la calculator, cu altul la jupân curioasă sa vad dacă îi pleacă sprâncenele de pe față atunci când o să-i citesc adrese de buburăzării.  
- Ete, pe gogoverde.it de exemplu: 20 de buburuze costă 30 de euro...
- Cîîît? Şi dacă cumpărăm flori  o dată la două săptămâni şi tot ieşim mai ieftin, face jupânul zornăind la calcule printre neuroni.
- Păi da, dar cu copacii? Buburuzele pentru flori au şapte bulinuţe şi costă mai puţin dar sunt şi buburuze cu doua bulinuţe care lucrează de la 1,50 în sus, pentru copaci cică , măcar de alea zic să luăm vreun buzunar, să nu trebuiască să schimbăm şi copacii.
- Şi cum le faci, soro, să stea în copacii noştri? De unde ştii că nu se duc la vecini, de exemplu...
- Or fi dresate, ce crezi! De aia costă şi mai mult, cred.
- Mai mult?!?
- Mda, 50 de euro 20 de buburuze. Au spor de înălţime, mi se pare normal.
- Absolut normal, sigur. Ştii ce, eu zic să lăsăm natura să se descurce cum poate că de aia e natură.
- Ai dreptate, poate apar nişte buburuze dispuse să facă voluntariat, parcă poţi să mai ştii? 
Speranţe sunt. Aseară am descoperit pe tavan două buburuze. Una cu şapte bulinuţe, cealaltă cred că avea doar cinci, o fi fost specializată pentru lucrări între 30 cm şi 1,50. O comoară, cum ar veni. Am vrut să ne facem un selfie cu ele dar se vedea doar lustra, păream doi sinucigaşi în căutarea ultimei aventuri, aşadar am renunţat. Le-am îndrumat încetişor spre muşcatele noastre ciopârţite, şi-am lăsat natura să-şi vadă de treabă.

Acum, tot umblând eu din creangă în creangă, am descoperit un ghid complet despre cum să deschizi o buburăzărie, care, nu râdeţi, ar putea să fie o afacere de viitor, zice omul cu ghidul, care ar putea fi combinată cu o crescătorie de râme asta să nu te plictiseşti până când ajungi să decupezi ouăle de buburuză. 
Poftim, documentare de la belgieni:




Să vedem ce-o zice jupânul că acum e ocupat. Pune bere în farfuriuţele de cafea pitite în iarbă. Pentru melci. Ăştia vin, fac chermeze si uită să mai distrugă grădina. În curând, ori soţiile lor vor înfiinţa un centru de dezalcoolizare, ori jupânul va fi nevoit să-i treacă la spirtoase. 
Până una- alta mă duc să mai cumpăr nişte flori că alea două buburuze cred că s-au întors la stăpâni. Or fi fost din alea scumpe, dresate.

19 iulie 2017

Cu trompeta printre stele



Dixit. Cartea a doua





Întâmplările din  seara în care a dispărut luna au fost de-a dreptul înfricoşătoare şi despre ele aş vrea să povestesc, domnule judecător.
De obicei, după ce mulg balena îmi place să stau în fotoliul meu cu scriciolici şi să mă uit prin trompetă la stele. 
Asta am făcut şi în seara aceea.
M-am aşezat, mi-am potrivit păturica peste genunchi, am lăsat să mă cuprindă fericirea până aproape de urechi şi-abia apoi am întins mâna după trompetă, altfel nu e chip s-o prind, bat-o să bată de trompetă, când sunt supărat se ascunde de n-o mai găsesc cu zilele, face mai multe hachiţe decât o babă la măritat. 
Deci, iau trompeta o pun  la ochi, prind în cătare Carul Mare, deschid ochii şi... beznă! Nimic!
La început am crezut c-oi fi băgat muştiucul trompetei în ureche că  mi se mai întâmplă când sunt emoţionat dar acum nu aveam niciun motiv să fiu emoţionat şi ca drept urmare nici nu eram.
Beznă- beznă, cum spuneam, ş-undeva în   depărtare se auzea  un bâzâit de dragocăruţă.
 Nu poate fi altul decât Baldazar, mi-am zis. Numai el pescuieşte, de nebun, noaptea, să scape de gura neveste-sii. Cu Zânica, domnule judecător, o cunoaşteţi, nu-i uşor de stat. Mai ales când înfloreşte iasomia devine atât de arţăgoasă, că ar scoate din răbdări chiar şi un bolovan. 
Nu, nu am zis că Baldazar e un bolovan  nu era decât cel mult  o metaforă sau în cel mai nefericit caz o comparaţie... oricum,  ţin să se cosemneze la dosar, să nu stricăm şi  mai rău relaţiile de vecinat dintre noi, chiar dacă  el este convins că l-am reclamat din răzbunare pentru că, din ce în ce mai des îmi  tot prinde balena în năvod deşi l-am rugat cu cerul şi pământul să fie atent că şi-aşa e bătrână şi plină de eczeme suspecte, dacă-şi mai pierde şi încrederea în capacitatea ei de navigare, ce mă fac, rămân cu ea în şopron să-i fac psihoterapie?
Revenind deci la stelele noastre, pe când stăteam aşa pe întuneric, mi se făcu teamă să nu fi început iar sfârşitul lumii. Ăsta ar fi fost al doilea sfârşit de lume prin care ar fi trebui să trec şi, vă rog să mă credeţi, domnule judecător nu e nimic distractiv în catastrofele astea.
Mai pe scurt, nu sunt vinovat că luna s-a înţepenit în pâlnia trompetei mele.
Aş putea spune că e doar vina lui Baldazar şi strănutul lui dar dacă e să vorbim cinstit, mie, luna, mi s-a părut un pic cam fursecărită... hmmm.... înţelegeţi ce vreau să zic.

(va urma)


Textul face parte dintr-un proiect inspirat de  cărţile de joc- Dixit 3, create de  Xavier Collette

11 iunie 2017

În tara DeDragului din Vale

Ce s-a întâmplat cu luna? 

Dixit. Prima carte




Bre, ce zi încurcată! 
Întîi nu mi-am găsit ochelarii, apoi protezele, apoi ciupicii norocoşi fără de care pescuiesc numai plătici şi sticle de Coca Cola, apoi dragocăruţa lăsată de babă fără zeamă de varză... 

Când în sfărşit m-am pornit, dau să arunc năvodul, ia Caru’Mare de unde nu-i. 
Da’ de fapt, ce spun eu Carul Mare, nu era nici cel mititel şi nici vreo altă stea, cerul era mai ştirb decât prostul satului.
De Lună n-am făcut mare caz pentru că mai are obiceiul să stea la fursecuri însă după un timp am început să intru la idei.
Dacă i-aş fi spus babei despre întîmplarea aceasta nemaipomenit de ciudată, m-ar fi pus să-mi şterg ochelarii, ceea ce am şi făcut dar asta nu a schimbat situaţia.
 Am aruncat năvodul, aşa, pe întuneric, pentru că e mai bine să mă duc acasă c-o plătică decât cu poveşti pe care nu le cred nici eu dacă e să recunosc cinstit.
M-am aplecat după năvod şi imediat mi s-au muiat picioarele, crezând că am prins din nou balena lui Igor că aia paşte numai pe unde-i tună, dar de sub burta dragocăruţei venea o lumină atât de puternică de-ai fi crezut că-i luna cu toate stelele ghemuite în năvodul meu peticit.
Pe buricul dragonului meu cenuşiu! 
Nu mai are rost să-mi şterg ochelarii situaţia se prezintă exact aşa! Cine ştie cum oi fi rotit plasa desupra capului de-am putut să fac aşa o grozăvie, cert e că luna sforăie ca un tractorist beat în năvodul meu!
Pfui, asta da nenorocire! Cum îi spun babei: “Zânico în loc de plătici, ia, de colea, o poală de stele?”

O sa zică din nou că toate asta s-au întâmplat din cauza Maşei. Că cine ştie cum mi-or fi curs iar ochii pe sub poarta ei şi-am învărtit năvodul anapoda.
 Baba e cam ciudoasă în privinţa Maşei. Aşa a fost întotdeauna. Ba, îmi aduc aminte că era cât pe ce să ne mutăm în Satul Fără Plătici de pe Dealul cu Soare, numai să fie sigură că nu mai trec cu dragocăruţa prin faţa porţii ei.
Noroc că am reuşit să o conving altfel păţeam ca bietul Tobias plantam urechi de dragoncal şi aşteptam să iasă dragonvaci cum am auzit că face. Dar asta numai şi numai pentru că e o nebunie să-ţi închipui c-o să faci un pescar să-şi lase undiţa pentru o coadă de babă, pardon, de sapă.

Oricum ar fi, de data asta simt că treaba e foarte încurcată! Să nu mai vorbim cât este de târziu. Peste puţin timp ar trebui să apară şi soarele. Ce impresie şi-ar putea face despre mine dacă mă găseşte cu luceafărul în năvod.
Tii, drăcie! Ar putea foarte bine să refuze să mai răsară. S-ar opri lumea în loc din cauza prostiilor mele. N-are dreptate, Zânica?

Să încerc, încetişor să deschid năvodul, poate n-o să-şi dea nimeni seama, luna va crede că a nimerit câteva fursecuri cu rom iar eu  o să mă conving că nimic din toate astea nu s-a întâmplat... 
Numai de n-aş strănuta, numai de n-aş strănuta... 
Hapciuuuuu!


(Va urma)


Textul face parte dintr-un proiect inspirat de  cărţile de joc- Dixit 3, create de  Xavier Collette

10 aprilie 2017

Fapte diverse



Astăzi dimineață, doi porumbei făceau sex pe balustrada balconului. O mierlă care se scobea în dinți pe balconul alăturat a început să îi huiduiască că să le fie rușine, că e prea de dimineață, că să le fie de ajuns, mă rog, de astea de care zic mierlele. Dar turturicele nici că au băgat-o în seamă, după ce au terminat ce au avut de terminat și-au curățat penele unul altuia, s-au mai giugiulit o vreme după care au plecat la treburile lor.
Mierla și-a adus aminte că mai are de găinăţat niște pancarte de ale coaliției pentru familie din care făcea parte şi-a plecat şi ea. 
Cu indignare.