02 ianuarie 2011

Să povesteşti despre mine...

La urările mele de An Nou, R. I. M.  mi-a răspuns:
"Mulţumesc, tu, dragă Scânteina ( variantă romanţată a Scaietinei), va trebui sa traiesti si mai mult, pentru că va trebui să povesteşti despre mine".
Îmbrăţişare

Bineînţeles că mi s-a făcut teamă, pentru că niciodată nu am analizat ce anume implică vecinătatea uriaşilor. Mă bucur de fiecare dată  când am posibilitatea să-i ascult, să le zâmbesc, să-i îmbrăţişez, chiar dacă doar prin intermediul feţişoarele galbene ajutătoare, dar nu m-am gândit că aş putea deveni martor al trecerii lor, că poate, va trebui să povestesc despre asta.
Multă vreme am crezut că n-am şi eu un noroc clar definit, ci, aşa, din toate câte un picuţ, cât să nu fac reclamaţie la partid, apoi, încet- încet mi-am dat seama că, de fapt, am un noroc cu totul şi cu totul special: să întâlnesc, să cunosc, să păstrez, să am aproape oameni cu totul şi cu totul extraordinari.
E adevărat, fizic, n-am avut norocul să cunosc decât câţiva, dar  asta nu prezintă niciun fel de importanţă, când simţi o căldură puternică în mijlocul pieptului, înseamnă că clicul acela de uman, de preaplin al inimii tocmai s-a produs şi nimeni şi nimic nu va reuşi să desfacă acea miraculoasă legătură.
Şi, să nu credeţi că vorbesc doar de persoane pe care nu le cunoaşteţi,  îmbrăţişarea mea a ajuns la  toţi cei care au binevoit să-mi lase câte un zâmbet, în trecerea lor, pe aici.
Câteodată mă simt atât de plină de energia miraculoasă a oamenilor încât, la rândul meu, devin un uriaş.
Se oferă cineva să povestească despre mine?:))

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu