01 iulie 2010

De vorbă cu propria-mi fantomă fumătoare

 Nu pot să mă laud cu multe tentative  în încercarea de a mă lăsa de fumat. Una mai serioasă anul trecut prin octombrie a ţinut exact cinci săptămâni.
Cinci săptămâni cumplite, în care am experimentat o mie şi una de simptome, tremureli, ameţeli, ros de unghii, zona zoster, salturi alambicate de presiune arterială. M-am îngrăşat cu cinci kilograme, toate aşezate antipatic în zona de înaintare posterioară.
Citeam tot ce ar fi putut să-mi resusciteze entuziasmul.

Încercam să mă conving că am respiraţia  proaspătă  numai că mă împiedicam rău în  faptul că-mi sângerau gingiile, încercam să-mi cronometrez timpul câştigat numai că mă trezeam noaptea scormonind prin cutiile de bomboane, un nevinovat "ei şi cum îţi merge" mă făcea să sar la jugulară...
Nimic n-a funcţionat, deci.
Am reluat cu mare plăcere inhalarea urât mirositoare, ba pot să depun mărturie că, orice reluare implică o creştere a numărului de ţigări, până când, acum o lună  aceeaşi bronşită de data asta mai hotărâtă, mai determinată, mi-a pus piedică din nou.
Declicul s-a produs, în faţa oglinzii, unde între două ţigări încercam să-mi dau două pufuri simţite de spray pentru astmatici. M-am privit  dincolo de luciul aparent al oglinzii şi am ştiut că merit locul întâi pentru o culme a idioţeniei.
Să o iau de la capăt pe drumul simptomelor de cadavru umblător pe tocuri cui, era ultimul lucru pe care mă simţeam în stare să-l fac.
Fără veste mi-am adus aminte de o ipoteză fără multă susţinere în plan raţional. Şi anume că fumătorii, beţivi, în genere toţi cei cu vicii subjugante sunt locuiţi de entităţi suspendate între lumi, care reuşesc să-şi satisfască viciile doar parazitând alte trupuri încă mişcătoare.
Ştiu, ştiu chestiunea ţine mai mult de " Ce vrăji a mai făcut nevasta mea"- episodul 54 dar în disperare de cauză, eu am încercat.
Mi-am dat întâlnire, numai eu cu fantoma mea fumătoare, pe balconul unde, pus cap la cap, am fumat ecuatorul pământului petrecut de vreo două ori şi i-am explicat prieteneşte cum că, după 24 de ani de strânsă şi frăţească colaborare, a venit timpul să ne luăm rămas bun. Că, sincer, de capul meu şi neconstrânsă de nimic eu aş mai fuma încă pe atâţia anişori numa' că nu se mai poate, bronhiile mele fac fiţe, dau ochii peste cap ca nişte domnişoare de pension la primul bal la curte.
Unii vor spune că e un chiţibuş psihologic, alţii poate au deja vreo definiţie psihiatrică, eu nu spun decât că a funcţionat.
Din seara aceea, am ştiut că nu mai e necesar să recurg la plasturii cu nicotină.
A trecut deja foarte lin, fără nervozitate, fără niciun fel de rău, o lună întreagă.

Ştiu că de data asta voi reuşi pentru că lucrurile au un firesc aparte. E ca şi cum n-aş fi fumat niciodată.

Indiferent cât de ciudată ar putea să pară ideea fantomei fumătoare pe care o găzduim,  o discuţie cu dumneadânsa ar putea să vă aducă un rezultat spectaculos. De ce să nu încercaţi?


Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!

2 comentarii :