Scaietisme

Jupânul l-a prins pe Moş Crăciun la un cappuccino cu rhum aşa că, toate dorinţele familiei au fost depuse direct între scăriţa şi nicovala supersolicitatei urechi stângi a dumnealuiului. După cât e de bucuros, sunt convinsă că moşul  i-a promis  reduceri de burtă, fără efort. Bineînţeles că nu recunoaşte, zice că i-a cerut doar un Crăciun diferit de cel descris aici . Deocamdată, avem cartea de vizită , umbreluţa, mă scuzaţi, am mâncat-o, de 14 zile mănânc iepureşte tot ce se întâmplă, e o nenorocire curată. Pot să mărturisesc  că era taaare bună şi neaşteptat  de mentolată. Mie, de fapt, mi-a  adus ce mi-am dorit, în avans, aş putea să-mi economisesc  moşul până la anul: El e Puff  de Luş cu doi de "f" pentru italieni, altfel nu reuşesc să aterizeze pe cuvânt, rămân cu limba suspendată în pod,  pe cerul gurii. E fiul legitim al lui  Luş Von Pluş şi al Stelei, (or fi doi de "l"), născut pe 17 august 2009, deci e un leu...

Unde dă DoDu , creşte. De data asta mi-a dat o leapşă. Noroc că e prescurtată altfel terminam de răspuns, de Crăciun. Eu o să încerc să strănut spre Emilian , sperând că n-are anticorpi pentru pojărelul ăsta lepşesc. 1.Dacă ai putea să intri și să trăiești într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! Winnetou de Karl May E prima carte în care am intrat şi a durat mult până m-am hotărât să ies. De ce? Pentru că fiind eu Winettou credeam că o să-i pot zice "Howgh" maică-mii şi ea să dea din cap cuminte şi să-mi răspundă cu “Facă-se voia ta, Winetoauco!" Am ieşit din carte prin rostogolire, căzând eu de pe calul bălţat al vecinei care era de fapt o vacă. Mama mi-a dat un howgh cu vânătăi, all inclusive, de unde am dedus că ea citise cartea înaintea mea. De curând, mi-a venit să intru în "Aş crede în Dumnezeu" de Costel Baboş. De ce? Să învăţ a privi în urmă, fără mânie. Dar într-un film? În Pretty woman că-s curioasă cum se v...

După amiaza lui nenea Giuseppe se vede că nu e bună. Il aud ţipând ca din gură de şarpe: - Porco Giuda! Ladri! Siete dei ladri! Polizia infame! Doi poliţişti, un el şi o ea, urcă liniştiţi în maşină, oameni în balcoane, nea Giuseppe, pe mijlocul străzii ameninţând din bicicletă. Scena e gata, spectatorii interacţionează cu protagonistul, aflu astfel că, Giuseppe traversase haiduceşte strada, prin loc nemarcat. Stradă care, merită specificat, la ora digestivului de după amiază, n-are trafic mai mare decât cel de pe blogul meu, dar legea e lege, de greşit, am greşit, admite infractorul, dă-mi amendă. Lumea e de acord cu el, "ti ga visto"*, încep toţi să găgăiască în dialect. Şi unde e problema, mă trezesc  adjudecându-mi rolul de soprană. Nea Giuseppe trânteşte sacoşele jos, are nevoie de mâini să-mi explice. Din nou, mi se dondolă gândul ăla ciudat :  italienii cu mâinile legate la spate ar deveni un popor foarte tăcut. - Mi-au luat zece puncte din carnet, zbiară...

Cred că am început să mă simt destul de dezrădăcinată. Simt nevoia şi încerc să găsesc interlocutori care să   trăiască, să experimenteze acelaşi tip de realitate ca cea pe care o parcurg eu. Cei care ca şi mine, întâi smiorcăie după "acasă", apoi încep să citească fraze sforăitoare cu "acasă e locul unde ţi-e inima", urmează acalmia lui "cîndva o să mă întorc acasă",  întoarceri pasagere cu suferindul " e jale acasă", apoi brusc  te simţi suspendat ca o macaroană uriaşă desupra apei în care a fiert. Să cazi înapoi în oală sau în farfuria cu sos? Cam aşa cum se întreabă şi Jay's show . Mamă, ale cui tandalele... Pare că mă cert cu lumea întreagă, de fapt sunt paşnică şi mă cert singură. Mă enervez rău când mă aud spunând dezamăgită că "acasă" nu s-a schimbat nimic. De parcă, la plecare m-am uitat streaşină peste holda roditoare a patriei şi am strigat: Băăă, fiţi atenţi, eu plec să văd lumea, până mă întorc să găsesc ...

Lică: Ce ne facem, omule, cu criza asta? Nae: Ete! Începi şi tu? Te-a plătit careva să suni goarna? L.: Nu, Năică, da’, au declarat ăştia criză. Ce, n-ai auzit? N.: Păi? Asta-i greu? Uite! (se scoală în picioare, bate sugestiv cu pumnul în masă) Eu, Nae Brebenel Ionescu, declar război corupției. Uite așa, simplu, că vreau eu. Tu mă crezi? L.: Eiii, nu te cred. N.: Aha! Ia să vedem, de ce? L.: Pentru că... (brusc, teatral) cine vă va spune că ţara nu merge bine din cauza corupţiei, nu vrea decât să vă ţină, stai aşa... subjugaţi (cu un deget în aer, pare că recită) în tiparele... (repede) vechii ideologii comuniste, în beciurile fricii şi terorii. Punct. (mândru, spre Nae) Ei? N.: Ete! Da’ de unde ştii tu atâtea cuvinte unu’ după altu’? Te pomeni că ai vreo fantomă de aia pe tine, cum am văzut la discovery şi răspunde în locul tău. Stai să verific. ( pocneşte din degete, aproape de Lică) (cu voce îngroşată) . Care e numele tău? L.: (repede) Lică! N.: (repetă mişcarea) , (pe acela...

Aceeaşi doi buni prieteni, Lică şi Năică, încercând conştiincios să-ncălzească atmosfera uşor alunecată sub zero. Lică: (frecându-şi palmele energic) .Frig, Năică, frig! Nae: Deh! Iarna nu-i ca vara... L: Adevărat. Are dreptate preşedintele. N: Are dreptate, bă, da’ dacă ăştia îl voicotează tot timpul... L: Da, dom’le! Numa-n contre se ţin parcă-s la bambilici electronic. Da’, ia spune, Năică... am avut sau nu dreptate? N: Cu preşedintele? L: Nuu, mă! Cu Elodia. Ai uitat de pariu? N: N-am uitat da’ nu-mi amintesc. Ce am pariat? L: Două fierte cu piper că-i moartă! N: Şi? L: Păi şi! Le dai? N: Ce să dau, bă? L: Ţuicile. N: Ra’at. Nu dau mă nimic. Tu dai. Trăieşte! L: Alta bătută cu dalta! N-ai auzit c-a găsit-o-n Spania cu gâtul tăiat? N: Care Spania, bă? Ai rămas în urmă cu două episoade. Aia cu gâtul era-n episodul 72. În 73 era la Paris. Te-ai uitat aseară? L.: Nţă! M-am uitat la uninominale. N: Ra’at! Cu Elodia treaba-i groasă, ţopăie de colo colo parcă-i avion în reacţie ! Lasă pup...

Temperaturile ucigătoare de afară umplu până la refuz terasele crâşmelor de cartier. Moleşiţi, muşterii sorb cu incetineală din halbele brobonite de sudoare. La masa ocupată de Lică şi Nae discuţiile par mai animate: Nae: Ei, ţi-am spus? Am sau nu dreptate? Când eu ţi-oi spune un lucru ăla e! Lică: Ce-i, dom’le? A întors Hezbollahul armele? A intrat americanii? Nae: Nato, Lică, Na-to! Ţi-am zis, bre, că nu-i bine să intrăm în el? Recunoaşte că ţi-am zis... Lică: Păi, mi-ai... Nae: Bre, eu când spun un lucru ăla e. Literă de lege! Geta ştie, dacă-i zic: strînge femeie rufele că vine ploaie, gata! le-a şi strîns. L.: Lasă, dom’le, rufele zi-i cu Nato! N.: Ne-a atacat, Lică, ne-a atacat! L.: Nu mă-nebuni! Ne-a atacat Natoul? N.: N-are cum. Cu ei suntem strategici, cum s-ar zice. L.:Păi ş-atunci? N.: Iranienii, frate, iranienii. Au pus focul pe noi. L.: Nu vorbi... Unde, dom’le? Pe uscat? N.: Ţi-ai găsit! Să vină aşa pieptiş le-am arăta noi! Ne-au luat platformele petroliere ale ţării, fra...