Prin lumile lui Liviu Nanu

A cest text nu e o recenzie de carte ci doar un rezumat despre ce a înţeles cititorul, adică eu, din ce a scris autorul, adică Liviu Nanu, semnalat în agenda mea telefonică drept LivNanuagonia, totul legat să încapă pe un singur rând. Zilele trecute am avut ocazia să ne vedem chiar dacă fugitiv, în sens vizual adică, Liviu fugea mâncând pământul după vaporaş iar eu dădeam dezdemonă din batistuţă la mal, dar a fost suficient să înţelegem că suntem exact aşa cum ne gândeam noi că suntem, când ne citeam pe Agonia, adică nişte persoane cool, vorba tiktokiştilor. Important e că, aşa, am intrat în posesia celei mai recente cărţi a lui, Ziua P(r)ostului şi  dacă nu ar fi insinuat o provocare în autograful însoţitor poate nu mă urneam să demonstrez că nu pot adormi cu creionul în mână, că eu aşa citesc cărţi în ultimul timp doar- doar ‘oi păcăli Alzheimerul să treacă pe partea cealaltă când mă vede. Personajele din seria Cărciuma lui Bicuţă populează şi acest ultim volum şi alegerea de a-l num

Vacanta, vacanta

Daaa, avem o lună de vacanţă! O lună mare, lătăreaţă sau săltăreaţă, asta se va descoperi prin înaintare în lung sau mai mult pe lat dacă e să punem în discuţie poziţiile pe care le-am adoptat cel mai des în prima săptămână.

1 decembrie 

Ziua României am sărbătorit-o ca italienii, defilând în costume de baie şi pas vioi pe la băile termale din coasta casei. Ne-am simţit mai puţin vinovaţi constatând că numărul italienilor din incintă ieşea mereu cu rest sub fracţie şi virgulă la procent, ocupând noi, românii de dincoace şi de dincolo de Prut, toate piscinele cu hidromasaj, duşuri emoţionale, saune cu parfum de levănţică şi alte acareturi de sorginte capitalistă, atât în linişte cât şi prin învăluire dar tot a ocupare aduce, parol.

Oricum, între două scufundări, ne opream să controlăm care-i mişcarea pe feisbuc: dacă a început parada, dacă Iohannis şi-a pus eşarfa drept... 
Când jupânul începea să lălăie “Noi suntem pe veci, aici, stăpâni” era semnalul că trebuie să ne aruncăm din nou în piscină şi uite-aşa, sus-jos, am petrecut de ziua României.
Maxima zilei: Doamne, ocroteşte-i pe români!

2 decembrie
Degeaba! M-am foit şi m-am sucit, nu-mi aduc aminte ce am făcut în ziua asta, s-ar putea deci, să fi trecut direct la ziua următoare.
Concluzia zilei: Ce nu-ţi aduci aminte, se prea poate să nu fi fost!

3 decembrie
De dimineaţă ne-am dus să vizităm piaţa de peşte, pregătiţi să ne întâlnim cu nişte sardine dornice să leşine pe paturi de ceapă rumenită, combinaţie menită să ducă la un desfrâu culinar veneţian numit “sarde în saor”.

Plecând de aici, jupânul a mai executat un borş de mare respiraţie, o salată de boeuf pe motive de păstârnac proaspăt descoperit printre ierburile lui Rhaoul, o varză scăzută drastic la foc mic şi când tocmai se pregătea să facă un şniţel de soia din şpagat cu flic-flac de 90 de grade, pe spate, hop şi cumnata c-o fetiţă de 2, 200 kg.

Jupânul făcut unchi a şasea oară, a abandonat instantaneu toate proiectele culinare aruncându-ne fără milă în braţele unui rosé Rosa della Regina, donaţie generoasă a proaspătului tătic.
Aşadar ziua începută sub auspicii culinare s-a sfârşit c-o pronunţată amprentă bahică.
Urarea zilei: Să trăieşti, dragă Ambra Maria! Să fii sănătoasă, să creşti mare şi să ai parte de o viaţă minunată!
Pîssst! Păstîrnacul din salată a fost de fapt un hrean sub acoperire, noroc de rosé, aşadar.

4 decembrie
A fost o zi cam mahmură şi ceţoasă, drept pentru care eu am înşirat două sârme de rufe, cu slabe şanse să le recuperez uscate până de Crăciun. Jupânul şi-a cumpărat o drujbă, nu mă întrebaţi de ce, sardinele şi ceapa fuseseră deja tăiate.

Întrebarea zilei: Ce rost are să înşiri rufe când e ceaţă dacă n-ai drujbă?

Comentarii

  1. Pe mine mă ierți pentru umorul negru (exact cum sunt îmbrăcată!), dar imediat ce am citit despre 2,200 kg m-am întrebat cum o fi gătit-o:)
    Da, sarde în saor toată ziua! Cu mămăligă albă sau chiar și cu pâine.
    Aici la Paris cumpăr tot păstârnacul care mi-a lipsit în cei 8 ani de când am plecat veselă de acasă.
    Răspunsul la ultima întrebare a zilei: bine că nu vine înghețul, că atunci drujba ar fi fost utilă pentru desprinderea rufelor de pe sârmă.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)))))
    Monica,
    Recitind nu pot decat sa-ti dau dreptate, fetita vine imediat dupa snitelul de soia!
    In privinţa drujbei nu-mi rămâne decât să aştept inghetul, deci! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. mmm... ce pofta mi-ai facut cu baile alea termale; nu zic ca sardinele lesinate nu mi-ar fi gadilat narile dar mai degraba m-as destrabala ca o sardina in apa decat cu cateva pe pat de ceapa rumenita...
    se tot zvoneste ca da drumul si la bucuresti la chestia asta numita thermebucuresti care arata foarte bine, cel putin in poze...
    as da o fuga din constanta iarna asta sa fac o baie ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi da, moşu, să ştii că ar merita, numai că drumul e cam lungut.
      E teribil de relaxant! Cred însa ca-ti convine să astepti vara! :))

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină