Ploaia de pe planeta Google
De când avem telefoane, de astea, fără butoane, nu mai deschidem obloanele să ne uităm pe geam, înainte să ieşim din casă. Fâș -fâș! cu deștul pe ecran să ne spună googlosul. - Plouă? - Plouă - De la cât la cât? - Păi, de pe la unș'pe până pe la două , două și-un sfert... - Ah, sunt la muncă, nu mai iau umbrela! - Mda... Nici eu n-o mai iau. - Pa! - Pa! După un minut ţâr-ţâr la ușă: - Cine e? - Eu! - Care eu? - Ăla care a ieşit acu’ două minute din casă. - Ah, n-ai sunat cu sunatul tău, jupâne, nu zbiera la interfon că-i strici vibraţia şi ne iese fengshuiul pe gaura cheii. - Lasă-l să iasă, cin’ l-a pus să intre. Vino pe balcon şi-aruncă-mi o umbrelă. - Plouă? - Plouă! - Cum aşa? De unde plouă? - De sus! - Ca să vezi! - Mda! Tu și googălul tău! - Păi ce? E numai al meu? O fi vreun norișor de-ăsta adolescent care a ieșit din casă fără să-și controleze traseul repartizat. - Ba, s-ar putea să fie în gașcă, ieși, să vezi numai ce potop! Am rămas un pic dezam...