21 septembrie 2017

Dunkirk - planeta Cinema

E mult de când nu am mai fost la cinema, pentru că, nu-i aşa, în epoca Netflix e mult mai comod să te uiţi la filme culcuşit  lângă patrupedul pufăcios din dotare. Poţi să pui pauză, poţi să sari în cap din stând pe loc, poţi să dai înainte, înapoi, să te răzgândeşti, să vezi filme pe jumătate, să vezi seriale cu câte şapte sezoane, cap-coadă în timp ce calci rufe, pregăteşti mâncare sau tunzi copilul
Dar în spatele a tot ce ai putea să faci de acasă, lipseşte freamătul mic înainte să înceapă filmul, entuziasmul de după, într-un cuvânt, emoţia.
 Aseară am reuşit să-mi conving jupănul că e foarte important să regăsim tocmai emoţia asta şi ca să am mai multe şanse cu ‘mnealuiul am ales un film de război, Dunkirk.
În regia lui Chris Nolan, filmul e bazat pe o întâmplare petrecută în al doilea război mondial, când  trupele engleze şi franceze rămân blocate pe plaja din  Dunkirk.

Nu vă aşteptaţi să vedeţi cum zboară sângele cu încetinitorul şi nici traiectorii de glonţ care intră şi ies din diverse corpuri, nu e acel gen de peliculă.

 Filmul e plin de imagini puternice, de simboluri, vorbeşte, de fapt, despre prietenie, despre lupta pentru supavieţuire, despre curaj, despre sacrificiu, despre laşitate, despre frică, despre disperare.
După primul sfert de oră, pe nesimţite, aluneci înăuntru, faci parte, zgomotul îţi vibrează în stomac, simţi răceala apei, murmuri obsesiv alături de personaje: “duceţi-mă acasă!”.

Un film fără efecte speciale, pe care ar trebui să-l vedeţi la cinema. Imaginile sunt spectaculoase, sunetul şi muzica, de asemenea.
Finalul e la înălţime şi la propriu şi la figurat, camera planează peste întreaga zonă. Între cer, apă şi pământ caschetele celor rămaşi pentru totdeauna, niciunde.

03 septembrie 2017

Buburuze de bani gata

Dacă aţi şti ce relaţie contorsionată am avut cu florile.
Când eram mai tinerică nici nu știam că funcționează pe bază de apă iar acum mă topesc de dragul lor. Eu și jupânul visăm cascade de flori, cumpărăm în neștire, vase, pământ, beţişoare, le pupăm și le giugiulim, le spunem capra cu trei iezi si lor le place, se întind, cresc și- ţi deschid inima dimineața...
Mă, şi unde nu apar la orizont, hoarde de căpcăuni încruntaţi, mici dar muuulţi care, în câteva zile, transformă minunatele noastre flori în nişte vrejuri traumatizate.
Am încercat toate remediile băbeşti posibile: soluţie de usturoi super concentrată, infuzie de urzică, săpun de marsiglia, coada şoricelului, clopoţelul calului, nimic... afidele şi toate speciile de păduchi: verzi, albi, roşii, în carouri sau cu dunguliţe îsi văd de ale lor că doar n-o să stea la cioace cu nişte amărâţi ca noi care vor să salveze planeta, albinele, balenele şi ce-o mai fi rămas de salvat.
Tot umblând noi pe forumuri ca nişte agricultori cool ce suntem dăm peste o sugestie pe care a trebuit să i-o citesc jupănului de mai multe ori până a renunţat să zică: "fugi, băi, de aici, nu e adevărat!" 
Cică buburuzele, da, alea mici roșii cu bulinuţe negre, sunt un fel de ninjălăi periculoși care dau cu coasa morții în păduchi, mai ceva ca haiducii lui Şapte cai pe câmpia patriei române. 
- Păi și de unde să luăm buburuze, face jupânul încă incredul. 
- Unde cresc buburuze, ce întrebare e asta, mă fac că știu, în timp ce gogălesc pe secret: "unde se găsesc buburuze". 
Pe românește google ține secret toată afacerea dar în  italiană dă o mulțime de indicii. 
- Cică la magazinul de specialitate, îi citesc lui să pricep eu. 
- Care ar fi... ?  Buburuza veselă? Buburuza cu buline mov? Tu faci mişto de mine... 
- Nu pot să cred că nu ai auzit de buburăzării, continui hotărâtă sa nu pierd teren. Într-o căsnicie scorurile sunt foarte importante, credeți-mă. 
Cu un ochi la calculator, cu altul la jupân curioasă sa vad dacă îi pleacă sprâncenele de pe față atunci când o să-i citesc adrese de buburăzării.  
- Ete, pe gogoverde.it de exemplu: 20 de buburuze costă 30 de euro...
- Cîîît? Şi dacă cumpărăm flori  o dată la două săptămâni şi tot ieşim mai ieftin, face jupânul zornăind la calcule printre neuroni.
- Păi da, dar cu copacii? Buburuzele pentru flori au şapte bulinuţe şi costă mai puţin dar sunt şi buburuze cu doua bulinuţe care lucrează de la 1,50 în sus, pentru copaci cică , măcar de alea zic să luăm vreun buzunar, să nu trebuiască să schimbăm şi copacii.
- Şi cum le faci, soro, să stea în copacii noştri? De unde ştii că nu se duc la vecini, de exemplu...
- Or fi dresate, ce crezi! De aia costă şi mai mult, cred.
- Mai mult?!?
- Mda, 50 de euro 20 de buburuze. Au spor de înălţime, mi se pare normal.
- Absolut normal, sigur. Ştii ce, eu zic să lăsăm natura să se descurce cum poate că de aia e natură.
- Ai dreptate, poate apar nişte buburuze dispuse să facă voluntariat, parcă poţi să mai ştii? 
Speranţe sunt. Aseară am descoperit pe tavan două buburuze. Una cu şapte bulinuţe, cealaltă cred că avea doar cinci, o fi fost specializată pentru lucrări între 30 cm şi 1,50. O comoară, cum ar veni. Am vrut să ne facem un selfie cu ele dar se vedea doar lustra, păream doi sinucigaşi în căutarea ultimei aventuri, aşadar am renunţat. Le-am îndrumat încetişor spre muşcatele noastre ciopârţite, şi-am lăsat natura să-şi vadă de treabă.

Acum, tot umblând eu din creangă în creangă, am descoperit un ghid complet despre cum să deschizi o buburăzărie, care, nu râdeţi, ar putea să fie o afacere de viitor, zice omul cu ghidul, care ar putea fi combinată cu o crescătorie de râme asta să nu te plictiseşti până când ajungi să decupezi ouăle de buburuză. 
Poftim, documentare de la belgieni:




Să vedem ce-o zice jupânul că acum e ocupat. Pune bere în farfuriuţele de cafea pitite în iarbă. Pentru melci. Ăştia vin, fac chermeze si uită să mai distrugă grădina. În curând, ori soţiile lor vor înfiinţa un centru de dezalcoolizare, ori jupânul va fi nevoit să-i treacă la spirtoase. 
Până una- alta mă duc să mai cumpăr nişte flori că alea două buburuze cred că s-au întors la stăpâni. Or fi fost din alea scumpe, dresate.