06 iulie 2012

Marea vrajbei noastre

Decuseară hotărâsem că preţioasa noastră zi liberă o vom petrece la mare. Am pregătit paporniţe, găletuşe, lopăţele, m-am culcat zâmbind deja imaginii mele viitoare, roşu-rac scorojit prin colţuri.
- Plecăm la 5 dimineaţa să prindem ultraviolete, face jupânul hotărât.
- Îhîîîî, aprobăm în cor, eu şi başbuzicul mezin, ştiind că  planificarea de  seara şi pusul în practică dimineaţa sunt două chestii total diferite.
Când ceasul jupânului, la 5 dimineaţase, aruncă în acordurile di ta-ta-tam a lui Bethovhen mi-a venit să bocesc amarnic. Până la urmă cui îi trebuie mare, ce e aia să te pui la prăjit şi să-ţi croncăne pescăruşii în cap, să te bată briza-n faţă şi să crănţăni nisipul de pe îngheţată... jupânul e de neclintit însă.
Are ochii lipiţi de somn mai peste tot cu vagi urme de desprindere în zona pupilei dar nu se lasă. Rade trei cafele aruncându-le peste cap ca pe ţuică, priveşte cu duioşie la biata Picasică ticsită cu umbrele, saltele şi alte şmecherii şi sună plecarea.
Să-i dea Bunuţul sănătatea că tare bine şi frumos ne mai fu.
La ora 7, când am ajuns la plajă, în afară de câţiva îmbrăcaţi în scafandru care fugeau pe malul apei cu limba scoasă de-un cot nu mai era nimeni aşa că vreo jumate de oră ne-am foit când la stânga, când mai la dreapta să găsim locul perfect de expunere la soare.
După aia başbuzicul ne făcu o şedinţă foto, două poze cu guşă, trei cu burtă şi una fără capete, "amintire din Bahamas" zise dumnealui ironic.


După momentul fotografic am mai privit de câteva ori de jur împrejur să mă umplu bine de frumos:


Am adormit buştean tocmai când barca piraţilor trecea aproape de ţărm, după cum mă dureau toate cele când m-am trezit cred că am jefuit câteva vampoare în timpul visului :


Prima mea întâlnire cu marea pe anul acesta a fost frumoasă pentru mine, ei nu prea cred că i-a păsat foarte mult, nu părea deloc impresionată...

4 comentarii :

  1. Ha ha, acum am văzut şi povestea cu festina lente încetişor!
    La obiect: aşa e că italienii nu le au cu dimineaţa devreme pe plajă? E o concluzie pe care o trăsesem acum 3-4 ani când serveam aşa ceva, acum nu-mi place absolut deloc ideea de prăjit, eu sunt crudivoră! (poate în septembrie, hai!)
    Marea se lasă impresionată, dar n-o să-ţi spună mai ales ţie, care ai vrut să o eclipsezi cu caftanul acel frumos (eu sunt cu albastru peste tot.)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma gandeam eu ca s-ar putea sa fie geloasa marea :).
      Bine te-am regasit, Monica,acum o sa ma asigur ca nu mai pierd cararusa pana la tine.

      Ștergere
  2. Dimineata devreme? Asa devreme? Pai ori te simti bine, ori nu. Eu, cand ma trezesc devreme, nu ma simt bine. In weekend dorm tarziu, ca sa recuperez nesomnul din timpul saptamanii. Iar la mare, atunci cand mergem (adica de doua-trei ori pe vara), ajungem dupa amiaza, dupa ora 16. E drept ca marea e cam plictisita la ora aia, incinsa ca o supa, dupa ce a fiert la soare o zi intreaga. Dar daca inoti mai spre larg, te primeste cu bratele deschise si cu valuri racoroase.
    Toata lumea se mira ca noi, constantenii, mergem atat de rar la mare. Dar stii ce reconfortant e sentimentul ca poti sa mergi la plaja cand vor muschii tai? Chiar daca muschii sunt din ce in ce mai puturosi, psihicul debordeaza de satisfactie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu, Dane nu-s una care reuseste usor sa se trezeasca dimineata devreme dar ma adaptez la nevoie. Mai bine sa nu mai pomenim despre muschi puturosi:))

      Ștergere