27 iunie 2011

Timpul nu-i de vanzare…

În timp ce râsul vine- pleacă ca o ploaie repede de vară, tristeţea te inundă pe furiş, te umple uniform, cu răbdare, cu ştiinţă.
Când tristeţea ajunge în spatele ochilor începe să  se prelingă, fierbinte, pe obraji. Dacă tristeţea ar ajunge  mai sus de canalele lacrimale, creierul s-ar transforma într- o nucă plutitoare incapabilă să ia decizii.
Tristeţea e perfidă, lipicioasă şi dosnică. Fără furie nu-i poţi face faţă, eşti la degetul ei mic.
Acum 7 zile, tatăl meu a făcut un accident cerebral.
Sora mea îl ţine, cu pumnii ei mici, suspendat între lumi. Se pare că a reuşit să-l convingă să se întoarcă, nu ştim încă cât la sută din el se va reprinde
Uitasem să aştept dimineaţa cu emoţia începutului, probabil că trebuia să reînvăţ.
Mulţumind cu recunoştinţă şi afecţiune rudelor care au suplinit cu dragoste lipsa noastră: Cristi, Dana, Livia, Stela, ma rog pentru minunile fiecarei ore...

Niciun comentariu :