13 mai 2011

Povesti despre emigrare (I)


 Cu scuzele de rigoare repostez textul care dipăruse prin "bunăvoinţa" platformei gazdă. Nu acelaşi lucru pot face în privinţa comentariilor care se pare că-s duse definitiv  pe apa sâmbetei.


Dupa ce am zâmbărăcit la aventurile Floricicăi, recent aclimatizată în Spania şi la amintirile lui Dongabone care aniversează deja cinci anişori tot de Spania, m-am gândit să preiau provocarea din final, încercând să răsfoiesc prin amintirile începutului, aici, în Italia.

 În fond,  ăsta e al şaptelea an şi 7 e cifră firoscoasă, aşa se spune.
N-am cum să uit perioada în care veneam în Italia în calitate de turist folosindu-mă de celebrele vize de trei luni, obţinute numai pe bază de invitaţie şi asigurare, mecanism care asigura vameşilor viaţă prosperă şi-mbelşugată şi nouă, turiştilor de ocazie, iluzia că am omorât balaurul cu şapte capete.
Săream vămile c-un tub de extraveral vreo 150 de euro şi câteva seturi de " mama voastră de legionari" cam aşa:privit cu lupa


El- dumnealui organul, uniformă neagră mulată peste burtă, ochi de şoim fără conjuctivită.
Eu- turist român, infractor din faşă, 37 ani, celulită, vergeturi şi dureri de şale.
El:  Unde mergeţi?
Eu: În Italia.
El: Scop, motiv, durată?
Eu:(molipsită de importanţa clipei) Scop final: Întâlnire cu soţul din motive pur sentimentale, hotărât hormonale... orişicât morale.
El: (ridică o sprânceană a surâs în limita valorii legale) Durata?
Eu: (mint cu neruşinare) 5 zile.
El: (ştie că mint, ochiul din frunte-i priveşte la infracţiunea deja lăţită pe interval) Asigurare? Invitaţie?
Eu: (mut infracţiunea cu două deş'te mai încolo) Poftim!
El: (nemulţumit de mişcare se scufundă în hârtii) ...
Eu: (Sâc! Sâc! că nu mă prinzi îi fac în ciudă interior, undeva, între ficat şi pancreas) ...
El: ( luminat brusc, trage colţul drept al infracţiunii şi mi-o agaţă de "Sâc! Sâc!) Asigurare 5 zile, invitaţie 20 de zile... e-he-he!
Eu: Păăăi da... ştiţi, dacă nu ne muşcăm în primele 5 zile, cu siguranţă n-o să am nevoie de spitalizare în următoarele 15!
El: Dar asta, (satisfăcut, bobârneşte invitaţia), asta se numeşte in-frac-ţiu-ne! Ha! Ha! Ha! Sunteţi simpatică! Hi! Hi!
Eu:( nu mă hotărăsc dacă să-l privesc pe guşă sau pe burtă aşa că îl fixez între ochi) Mulţumesc, sunteţi drăguţ...
Pe scurt, am recunoscut repede că am făcut ce n-am făcut şi că data viitoare n-o să mai fac ceea ce n-am făcut, am scos 70 de euro (de atâtea ori a bătut din pleoape) şi gata! În clătinat de  tren, trecui la unguri.

Fratele vameş ungur proţăpit între tampoane juca bambilici electronic cu mine şi încă alte patru paşapoarte. Fiind mai zveltă şi deja antrenată am licitat în regim de urgenţă scăpând basma curată cu numai 60 de euro. Credeam eu că e foarte curată basmaua, dar careva avea dubii.
După un sfert de oră, aceeaşi ţară, alt control.
Organ în alb, de data asta, cu epoleţi, trese şi pistoale, minus burtă şi ştampilă, care îşi făcu de lucru cu portofelul şi poşeta mea vreme de 10 minute. Nici acum nu ştiu ce căuta, de fapt, cert este că a reuşit să-mi recupereze toate monedele şi clamele de păr pe care le credeam pierdute. Mi-a cerut apoi să vadă buzunarele pantalonului dorindu-le întinse pe dos ca nişte urechi de câine ciobănesc german.
Tocmai când voiam să zic hop! şi să mă agăţ de buza opusă a gropii, crezând că n-a mai rămas nimic care să-i stârnească curiozitatea îl aud întrebându-mă:
"Acolo ce estem?", şi-şi intinde toate cele zece degete către zona decolteului meu.
În secunda în care am înţeles întrebarea mi s-au încrucişat toate chestiile pereche de pe mine începând cu ochii şi terminând cu infracţiunile mamare adăpostite în sutien. Din atitudinea asta îmbârligată a priceput cred că-s gata să-mi smulg bureţeii push-up pentru a-i administra un masaj facial, în văzul Europei, drept pentru care s-a retras pe teritoriul său naţional.

La austrieci, o vămeşoaică, m-a diagnosticat cu laptop-ul în mai puţin de două minute, mulţumindu-mi politicos chestiune care m-a confuzat mai rău decât dacă m-ar fi înjurat de mamă.

Ţară de destinaţie, Italia, n-a opus nici un fel de rezistenţă astfel încât mi-am îmbrăţişat "scopul final" care mă aştepta zâmbăreţ şi optimist, pe peron.
Vlăguită şi vămuită mi-a făcut bine să mă pierd în marea aceea de oameni, într-o altă lume, într-un alt început...

 Voi cum stati cu amintirile de început pe meleaguri straine?
Pe ale mele sper ca voi reusi sa le povestesc incetisor...

3 comentarii :

  1. Foarte frumoasa povestirea! Ce amintiri indraznete ai! Eu sunt inca pe plaiuri mioritice asa ca singurele amintiri din strainezuri sunt vacantele mele :)
    Sa ai o dumineca minunata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Alicee! Si povestirile tale sunt foarte interesante si utile, am tras eu cu ochiul:)

    RăspundețiȘtergere