31 iulie 2010

Camping? Nu, mulţumesc!

Din zona în care locuiesc, nu contează foarte mult în ce direcţie apuci că de ajuns tot ajungi la mare.
Şi asta în cel mult o oră. De obicei, noi o luăm spre stânga căci spre dreapta există o ieşire cu şmecherie unde jupânul se cam bâlbâie şi ajungem în alte localităţi.
Nu că n-ar fi frumos şi-n alte localităţi, numa' că atunci când plec spre mare, habar n-am de ce, dar ţin morţiş să ajung la mare.
Ieri, n-avurăm încotro, urmând să-ntâlnim nişte buni prieteni cazaţi la un camping, undeva, prin zonă, pornim obligatoriu la dreapta.
După vreo jumate de oră, jupânul relaxat că depăşise intersecţia buclucaşă fără să se bâlbâie, nu-l mai bagă-n seamă pe bietul Tomiţă, care guiță răguşit, girare a destra şi face, după cum îi tună lui, adică, subito a sinistra, astfel încât ajungem din nou... evident... în alte localităţi.
Chestia s-a dovedit instructivă mai ales că strada tăia un sătuc şi astfel, am putut observa de aproape nişte ţarani care desfăceau cuminţi păstăi şi alte leguminoase în spatele căsuțelor dumnealor.
Străduţa fiind foarte îngustă şi destul de meandrată, am avut timp berechet să-i observăm pe nişte ţărani, în habitatul lor natural. Casele, curţile imense, flori, umbrare, şezlonguri, piscinele gonflabile sau mai puţin gonflabile ne fac să lipim nasurile de geam. 

 
Aproape că-mi păru rău când jupânul regăseşte drumul principal căci din şaua Picasicăi n-am reuşit să pozez niciun nene Bepe călare pe stogul de fân.
Okei- okei, plescăie jupânul mulţumit că a regăsit strada principală, de altfel, imposibil de ratat fiind singura gură de vărsare a drumeagului anterior parcurs.
Pe acest sentiment plăcut de autosuficienţă, ajungem la camping, unde ne lăsăm legaţi cu nişte brăţări galbene fără de care n-am fi putut bate pas de defilare în zonă.
Sar elefănţeşte peste pupăturile zgomotoase date în veranda cortului, cât şi peste, ce de chestii am făcut noi pe plajă, şi-o să povestesc despre uimirea cu care am descoperit câtă lume găseşte oarece farmec în modul ăsta nomad de a-ţi petrece vacanţa.
E drept că din utilităţile campingului nu lipseşte nimic, duşuri, toalete, maşini de spălat, restaurant, scenă şi animatori care să întreţină copii cât timp babacii fac prăpăd prin specialităţile de peşte, terenuri de joacă, de tenis, de fotbal, bulevard, străzi cu numere, vecini care te privesc chiorâș de după rogojini dacă râzi mai săltăreț... da' eu tot nu pricep, îţi iei în carapace sacul de cartofi şi putina de borş şi se cheamă că pleci în concediu?
Brrr! Cu siguranţă ideile mele despre vacanţă sunt diferite. Mai bine fac plajă pe balcon şi valuri în cadă decât să umblu cu lighenaşul de vase legat la brâu.
Gabriela, ospătăriţa româncă de la restaurantul unde am pecetluit reîntâlnirea, ne spunea că dintre muşterii campingului mai bine de un sfert, îşi aduc carapacea în mai şi pleacă în septembrie.
Şi-ncep să mă gândesc că ceva raţionamente(lăsându-le deoparte pe cele strict economice) şi oarece pasiune trebuie să existe, altfel nu văd de ce ar sta cineva când pe burtă când pe coate, să strângă nisipul cu fărașul în camping.
Bineînţeles că toate nedumeririle astea le măcinam de una singură la moara mea, jupânul avea alt grâu şi-o mulţime de stoluri, împărţite frăţeşte de toată suflarea masculină a grupului, ”foarte miştooo!”, „suuper”, însoţite de bătăi ritmate pe burţile pline de Tuborg, pregatiţi parcă, să înceapă un dans tematic- ofrandă generoasă pentru zeului campingurilor.

Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!

7 comentarii :

  1. Pe-al nostru îl cheama Ghita (deh, bunicii, amândoi), si tot se încurca din când în când. De aia cel mai bun e copilotul uman cu atlasul în brate, cu conditia sa nu doarma!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ghiţă vine cumva şi de la Garmin?
    Primul nostru navigator era Garmin şi de câte ori intram într-o zonă, cu mai mult de doi copaci începea să plângă că a pierdut semnalul şi că trebuie să calculeze. Pe mine mă distra teribil, pentru că aveam senzaţia că îşi schimba şi tonul vocii, părea de-a dreptul confuz...
    Tomiţă e foarte isteţ, calculează-n gând, cred:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Tomita vine de la Tom Tom? Ghita e de fapt Tom Tom. Când o iau pe unde vrea muschii mei îmi spune doar sa ma întorc "imediat", cu o voce dura. Si e femeie... Numai ele te pot "convinge" rapid daca o iei pe alaturi...

    RăspundețiȘtergere
  4. :)
    Da, de la Tom Tom şi e bărbat pentru că am găsit o voce care seamănă niţel cu cea a lui Pitiş.

    RăspundețiȘtergere
  5. vreau sa imi cer scuze pentru ca am primit pe blogul meu un comentariu de la tine si, desi am venit si te-am vizitat si mi-am promis (in mintea mea) ca iti las un semn, si aici, si acolo, nu am facut-o atunci imediat.

    sper din suflet sa ma mai primesti, pentru ca eu o sa ma intorc cu siguranta inapoi, asa cum fac cu toate locurile care imi plac.

    despre camping... doar o vorba sa-ti mai spun, m-am marturisit recent unor prietene ca n-am fost niciodata cu cortul si ele m-au taxat la unison: "n-ai fost niciodata cu cortuuuuullllll???".

    "nu", am zis eu, sincera si senina.

    si nici nu ma duc, amen.

    deci iti dai seama ce tripla e satisfactia cand altii scriu mai intai cam ceea ce cred si eu :)

    RăspundețiȘtergere
  6. si, da, cum gasesc dispozitivul care scrie singur, cum ti-l trimit fara alte preambuluri :)
    o saptamana frumoasa iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Amalia,
    Nu trebuie să-ţi ceri scuze, comentariul acela l-am sters pentru că descoperisem un dezacord.
    Încercam, de fapt, să-l modific şi-am descoperit că pot doar să-l şterg. M-am gândit că poate nici nu l-ai văzut şi deci nu se pune:)
    Mă bucur să te găsesc printre ale mele şi da, uite-aşa mai aflăm una alta:)
    Mulţumind zâmbăreţ!

    RăspundețiȘtergere