21 mai 2010

A lăsa totul

Povestea lui Alessandro pare scrisă de un scenarist de duzină. Născut într-o familie bogată spune că i-a lipsit tocmai dorinţa de a dori ceva. Pe principiul, celui care are i se va mai da, viaţa lui a continuat fără niciun fel de inconvenient financiar. A devenit un broker de succes, maşini, case, iahturi, călătorii, distracţie, o familie reuşită, pe scurt, una din acele vieţi, la care privim, câteodată, cu nasurile lipite de geam.

Până când, povesteşte el calm, are o discuţie cu o prietenă care se arăta foarte îndurerată de viaţa copiilor săraci în lume. Îi strigă prietenei că e o ipocrită pentru că nu poţi să te arăţi îndurerat iar mâine dimineaţă să te duci să-ţi o cumperi o geantă de 2000 de euro.

"Fă ceva sau lasă smiorcăiala, mie nu-mi pasă absolut deloc de soarta lor aşa că mâine indiferent ce-aş face nu sunt în contradicţie cu ceea ce sunt" îşi continuă el, impetuos, pledoaria în faţa prietenei.

Chestiunea, nu-l lasă însă rece, declanşându-i o criză de conştiinţă. Se prinde-n corzi, întrebându-se dacă într-adevăr, nu-i pasă. Nu, nu-i pasă, înlăuntru său se descoperă mai pustiu şi mai arid decât deşertul Gobi. Criza nu trece cu una cu două, bulgărele mic se transformă-n bolovan, toate credinţele, principiile şi certitudinile sale se clatină di temelii.
Spre stupoarea familiei, prietenilor, peste câteva luni părăseşte casa, lăsând tot ceea ce până atunci, se străduise să adune.
De atunci, au trecut opt ani. Doarme în parcuri, mănâncă la cantina săracilor, trăieşte împreună cu oameni pe care înainte, nici măcar nu-i vedea.
Regretă momentul în care a luat decizia asta radicală?

"Nu, nu regret nimic. Mă simt împlinit. Când reuşeşti să umpli golul dinlăuntrul tău, viaţa începe să capete sens. Ce e mai interesant e că nici măcar nu sunt gol pe dinafară. Am tot ce-mi trebuie, cât îmi trebuie, atunci când îmi trebuie. Ce ar trebui să regret?"
Închid televizorul şi rămân pe gânduri. Într-adevăr, pare împăcat. Dar ce anume îl face să accepte să intre în circul ăsta mediatic? Căutând pe net am descoperit că e de multă vreme vânat de jurnalişti. Regizorul Fabio Martina tocmai a câştigat un premiu cu filmul "Clochard si nasce" care îl are ca protagonist tocmai pe eroul nostru. Timp de şase luni, regizorul l-a urmărit cu ardoarea unui colecţionar împătimit.  Nevoia de senzaţional a semenilor l-a transformat deja într-un alt personaj de circ. După mine, de-aici încolo, singura lui şansă spre echilibru rămâne întoarcerea în puful părăsit iniţial.

Asceza băncii de parc pare definitiv compromisă.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu