06 februarie 2010

Moşii de iarnă

Vă vine să credeţi că mai există oameni care după zece ore de muncă, sunt în stare să  facă sarmale şi mămăliguţă, cu livrare la domiciliu numai  pentru că mâine sunt moşii de iarnă?
Mă simt mişcată până dincolo de lacrimi, mie mi-ar fi mult mai uşor să sparg banca din colţul străzii, de exemplu.
Aşa că, ridicând acest pahar aferent la sarmale şi farfuria cu piticuţi, de vin, din care şi vorbesc, de veritas, parol, promit solemn ca mâine, după cele zece ore de muncă ale mele, să-i fac Gabrielei o statuie, în parcul din faţă.


*adnotare foarte personală între moşii de vară şi moşii de iarnă pe care de-acum voi şti să-i identific în timp şi spaţiu.



Powered by ScribeFire.

6 comentarii :

  1. Asculta, si ce-ar trebui sa faca omu' (adica je, pofticioasa de felul meu) ca s-apuce sa se infrupte din bunatatile pe care te lauzi ca le prepari.. :D
    Adica, care sa-ti explic: sarmale, mamaliguta si mie mi-a pornit o treaba din aia, bine definita de Pavlov.. :D (a nu se intelege ca-s catea :-)))

    Lasand gluma la o parte, multi pupi si pofta buna (ca bucatareasa tre' sa gusti macar))!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Să ţi le pun pe mail nu cred că merge :).
    Dar uite îţi dau să citeşti un fel de odă a sarmalei primită chiar azi de la un bun prieten:

    "CUM S-AR DEFINI SARMAUA

    Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
    somnul lung metamorfozic în butoiul de murat...
    Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
    imn de laudă mâncării înălţat în cerul gurii.
    O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
    si se înfăşoară-n varză ca în valuri de cadână.
    O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
    c-o bardacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.
    Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
    pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
    Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
    ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
    Locatara principală ţine-n spaţiu, tolerate,
    perle de piper picante, boabe de orez umflate.
    O prozaică ‘nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
    ca de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.
    Un aducator de sete, de bei vinul cu ocaua.
    Iată-n câteva cuvinte cum s-ar defini sarmaua...."

    autor: DAN CALISTRAT


    E drept că poezia nu ţine de foame, dar poate să o aline, nu? :)
    Şi eu te îmbrăţisez, cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. Deci aţi reuşit să demonstraţi că sarmaua ne hrăneşte şi fizic şi spiritual. Remarcabil, domnilor şi doamnelor, remarcabil... :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Îhm... închipuie-ţi ce s-ar fi întâmplat dacă insinuam şi două linguri de smântână peste... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Te invit sa faci cunostiinta cu noul meu personaj: Mingiuta. Saracul de el. :) Daca ar fi invatat arta blogarelii, cred ca ar fi trecut de la era bostanului copt la era shaormei. Daca intre timp o fi invatat arta blogarelii, sau nu te miri daca, seara in drum spre casa, simti niste ochi care te urmaresc cu gindul sa-ti dea in cap si sa te la se doar in frunze de varza, dupa ce a sutit toata sarmaua si smintina. :))

    RăspundețiȘtergere
  6. ps.

    Pe blog partea a doua e cenzurata. Din motive de dusmani:). Varianta necenzurata e pe poezie.

    RăspundețiȘtergere