Scaietisme

A h, rochiţa ca rochiţa, voalul ca voalul,  da' ai văzut ce i s-au umflat deş’tele, frate?  Aşa am păţit eu când am mâncat la Nataşa scrumbie cu ceapă dă la ea dân Moldova, 'ţ-ar fi ceapa de râs să-ţi fie, cine-o mai mânca! Şi nici fată mare! Că de asta a fost premiera la buchingam şi de aia era botoasă regina: cică  viitoarele or să facă reluări la Kate asta sau cum o mai cheamă că de fapt e cu"C" de la capră, nu cu “K” de la kilogram dar ca să nu iasă farfuriile ca colacu’  de la veceu,   i-au schimbat numele, dar-ar   boala-n ei de matracuci, ţi se pare corect, pentru nişte străchini să nu mă mai cheme Oana să mă cheme Crăcica sau mai ştiu eu cum, da' dacă ea e hapsână şi-a vrut bani, aşa-i trebe, s-o cheme şi Catrina din partea mea, că ce mă-nteresează pe mine... Ia, dă sonorul ăla mai tare, ce zice? Că-i frumoasă şi numai poate fără ea?!?... ete...  şi ea-l crede, că-i proastă, ce dacă-i prinţesă, tot cap de muiere proastă ...

    Mă înscriu şi eu la miercurea fără cuvinte de pe blogul lui Carmen cu acestă emoţionantă întâlnire între Von Pluş de Luş şi fiul său Saubic.

Să-mi aduc aminte, dacă înghiţi tot Paştele dintr-o îmbucătură te simţi ca: - un dromader cu cocoaşa pe dinăuntru - o şosetă flauşată întoarsă pe dos - un şarpe boa care a înghiţit capcana pentru şoricei, să-şi taie unghiile de la picioare. - o viespe supraponderală- Cora  - un curcan îndopat si fragezit de alcool înainte de taiere, na!- Dan  - morsă la dietă - neuroanchiloza - ca un lup, Scufita Rosie!- mastic Dacă aveţi simptome asemănătoare, povestiţi-mi despre asta. Vă pot spânzura atât gratis cât şi de picioare la etajul superior al textului, până la Paştele sau şi Crăciunul următor!

- Anul ăsta, gata,  nu mai facem multă mâncare! - Nuuu, nici vorbă, nu mai stăm în picoare , oboseală şi pentru ce? - Bun! Ce facem, ia să vedem! Un pic de salată… -Da! Neaparat! Salată, sarmale că tot suntem la literă… - Sigur! Ar fi păcat avem şi frunze…O tăviţă de drob c-avem şi prapurul ăla… - Îhî, că bine zici! Un pic de borşuleţ de miel cu leuştean, ai văzut c-a ieşit leuşteanul? - Aaaa, nici vorbă! De leuştean,nu te atingi, e specimen pe cale de dispariţie şi deci,  protejat de lege. - Ce lege? N-am auzit aşa ceva! - Ei, n-ai auzit, da’ îţi spun eu! De la radiaţii, ştii, de la Fukushima, au murit toţi leuştenii, a rămas numai Pletosul nostru! - Serios?!? - Da-da! Foarte serios! - Aaa, de aia îi faci poze, credeam că e o diversiune, ca să tragi cu ochiu’ la vecin! - Ei, şi tu acuma! Ştii că nu-mi plac blonzii cu ochii verzi, ş-apoi, toată claia aia de muşchi, bleah! - Atunci, mergem la moldoveni să luăm de ăl uscat, câteva kile, că nu se ştie, ...

Acum  exact douzecişiunu de anişori aveam o burtă mare, uşor ţuguiată la capete şi  capul în nori. Ştiam mai multe despre bulbii lalelor pe care îi plantam cu îndârjire în pământul mănos al unei Românii postrevoluţionare decât despre puiul de om ce creştea înlăuntrul meu. Îmi puneam cu mult mai multe întrebări despre modul în care o plantă creşte cu susul în jos decât despre  miracolul naşterii ce urma să se întâmple. Inconştienţa mea era atât de proaspătă, atât de rotundă, atât de completă... tare mi-ar place să mai am parte de ea, chiar şi numai pentru o zi. Când am terminat de plantat, ultimul bulb de lalea, o durere violentă mi-a întors lumea cu susul în jos, marcând-o definitiv, în două etape: viaţa de dinainte de Alex şi viaţa cu Alex. Nimeni nu m-a întrebat dacă sunt pregătită să devin mamă, la spital au fost curioşi doar să ştie cum mă numesc. Nu mi-am adus aminte. Dintr-un X mare pe fişa de internare şi atâtea necunoscute, în 21 aprilie 1990 la ora 01, 45,...

Ieri, când ne preumblam, Măriile Noastre, Von Pluş de Luş şi subsemnata, ba pe ici, ba pe colo,  simţim  în ceafă o privire împrăştiat- pătrunzătoare, care privea cum ridicam noi, civilizat, moviliţa maronie (pentru care ieşisem cu nevoia) căci  unora le aduce noroc dacă calcă în ea, altora nu, (depinde şi de culoarea şi grosimea pantofului) şi de aceea, noi, de fapt,  eu, deh! unu’ face şi altul strânge, eram mai mult cu fundu’n sus, când am simţit nişte ochi fixaţi exact pe el, addosso , vorba italienilor. Ne uităm încruntaţi, în stânga, un nene cu spatele, ne uităm bănuitori, în dreapta, o doamnă cu capu’n portbagaj, ne uitam cu “ahaaa”, în faţă, o bicicletă lăsată-n soare, ne uităm enervaţi în spate şi descoperim periscopul ăsta ciudat, cu ochiul pe noi, pardon, cu ochii: La capătul periscopului, maşina lui Google, roşie ca focul, surâde-mi-ar norocul, iaca cum mi  s-a dus tot privacy-ul prin  tufişuri. Dacă nu mă găsiţi aici, cu Google Street ...

Stimaţi participanţi, fericiţi posesori de leuştean,  deschidem oficial: taram-taram-ta-ta-taram, prima ediţie a concursului: “Leuşteanul de diasporă - Ba, al meu e mai frumos” ( să-mi spună cineva dacă scot virgula de după “Ba”, înainte să mi se înroşescă crenguţa de leuştean, de ruşine), care ediţie, prima fiind, ar putea părea niţel bâlbâită, de aceea, vă aşteptăm cu sugestii, brainstorming-uri,  vizavi de organizare, nume, regulament, premii etc. Cum leuşteanul ca şi românii sunt împrăştiaţi pe diferite continente, axe, fusuri orare, meridiane şi cum, iarna nu-i ca vara şi vara ar putea să fie, care este, concursul se va încheia odată cu recoltarea leuşteanului, deci fără dată fixă, undeva prin toamnă? Când toţi participanţii au terminat să-şi pună în diverse recipiente leuşteanul, se sună trâmbiţa, chiar aici în subsolul acestui text. Până atunci, însă, participanţii, postează pe blogurile, paginile, dumnealor(facebook, twitter, trumblr, etc), pozele concurentului le...