Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2017

Orvieto, mon amour

Ce zi, ce zi! Sunt atât de plină de întâmplări şi frumos încât am doar două alegeri: ori încep să turui ca o moară stricată, ori tac despre ziua asta pentru totdeauna. Cum nu ştiu să tac, încerc să povestesc. E drept că nu prea  ştiu nici să povestesc dar tot e mai uşor decât să tac.
Chiar daca in grabă şi de pe gemuleţul maşinii, energia miraculoasă a Toscanei îţi picură pe dinăuntru precum mierea pe mustaţa ursului.
 E jumătatea lui decembrie şi dealurile line încă îşi permit să păstreze culoarea roşcată de toamnă tihnită de parcă sunt pe cale să abolească desfrunzirea. Peteci mari de iarbă verde- adolescent amestecă culorile într-o nebunie care răstoarnă simţurile.
Timp de-o poză agăţată într-un măslin de benzinărie că hop! am şi trecut în Umbria.


Altă energie, altă poveste, altă frumuseţe!
Hotărâsem să nu-mi obosesc jupânul prea tare şi să “rup” drumul spre Napoli, în două etape şi cu degetul pe jumatatea hărţilor googloase am găsit un orăşel al cărui principal punct de atracţie …

Dreptul la muson

Italienii din blocul meu s-au evacuat demult.  Vreo doi ani ne-am destrăbălat singurei pe toate palierele, apoi a urmat invazia  bengaleză. Două familii. Una, vizavi şi alta la etajul de deasupra.  Sentimentele noastre faţă de această situaţie sunt oarecum diferite.  Jupânul, de câte ori dă peste ei, mârâie aşa de rău de-l face pe Luş să rămână cu datul din coadă într-o poziţie cam incertă. I-am şi zis să se controleze că-i spulberă certitudinile patrupedului privind codul bunelor maniere. A zis că nu-l doare nici în pălărie. Că o să-l înveţe el pe Luş să-i ţină la respect. Asta ar putea să însemne că Luş îi va lăsa fără şosete, că aşa ştie el să submineze demnitatea unei familii, în general. 
Despre mine, ce să zic, eu militez pentru pacea între popoare aşa că nu mârâi, nu cârâi, încerc să fructific noua experienţă şi-o să scriu în curând o teză despre care sunt cele mai eficiente combinaţii de  beţişoare parfumate menite să anihileze mirosul de ceapă. 
Oricum, alta era chestiunea de…

Dunkirk - planeta Cinema

E mult de când nu am mai fost la cinema, pentru că, nu-i aşa, în epoca Netflix e mult mai comod să te uiţi la filme culcuşit  lângă patrupedul pufăcios din dotare. Poţi să pui pauză, poţi să sari în cap din stând pe loc, poţi să dai înainte, înapoi, să te răzgândeşti, să vezi filme pe jumătate, să vezi seriale cu câte şapte sezoane, cap-coadă în timp ce calci rufe, pregăteşti mâncare sau tunzi copilul Dar în spatele a tot ce ai putea să faci de acasă, lipseşte freamătul mic înainte să înceapă filmul, entuziasmul de după, într-un cuvânt, emoţia.  Aseară am reuşit să-mi conving jupănul că e foarte important să regăsim tocmai emoţia asta şi ca să am mai multe şanse cu ‘mnealuiul am ales un film de război, Dunkirk. În regia lui Chris Nolan, filmul e bazat pe o întâmplare petrecută în al doilea război mondial, când  trupele engleze şi franceze rămân blocate pe plaja din  Dunkirk.
Nu vă aşteptaţi să vedeţi cum zboară sângele cu încetinitorul şi nici traiectorii de glonţ care intră şi ies d…

Buburuze de bani gata

Dacă aţi şti ce relaţie contorsionată am avut cu florile. Când eram mai tinerică nici nu știam că funcționează pe bază de apă iar acum mă topesc de dragul lor. Eu și jupânul visăm cascade de flori, cumpărăm în neștire, vase, pământ, beţişoare, le pupăm și le giugiulim, le spunem capra cu trei iezi si lor le place, se întind, cresc și- ţi deschid inima dimineața... Mă, şi unde nu apar la orizont, hoarde de căpcăuni încruntaţi, mici dar muuulţi care, în câteva zile, transformă minunatele noastre flori în nişte vrejuri traumatizate. Am încercat toate remediile băbeşti posibile: soluţie de usturoi super concentrată, infuzie de urzică, săpun de marsiglia, coada şoricelului, clopoţelul calului, nimic... afidele şi toate speciile de păduchi: verzi, albi, roşii, în carouri sau cu dunguliţe îsi văd de ale lor că doar n-o să stea la cioace cu nişte amărâţi ca noi care vor să salveze planeta, albinele, balenele şi ce-o mai fi rămas de salvat. Tot umblând noi pe forumuri ca nişte agricultori cool…

Cu trompeta printre stele

În tara DeDragului din ValeDixit. Cartea a doua
Întâmplările din  seara în care a dispărut luna au fost de-a dreptul înfricoşătoare şi despre ele aş vrea să povestesc, domnule judecător. De obicei, după ce mulg balena îmi place să stau în fotoliul meu cu scriciolici şi să mă uit prin trompetă la stele.  Asta am făcut şi în seara aceea. M-am aşezat, mi-am potrivit păturica peste genunchi, am lăsat să mă cuprindă fericirea până aproape de urechi şi-abia apoi am întins mâna după trompetă, altfel nu e chip s-o prind, bat-o să bată de trompetă, când sunt supărat se ascunde de n-o mai găsesc cu zilele, face mai multe hachiţe decât o babă la măritat.  Deci, iau trompeta o pun  la ochi, prind în cătare Carul Mare, deschid ochii şi... beznă! Nimic! La început am crezut c-oi fi băgat muştiucul trompetei în ureche că  mi se mai întâmplă când sunt emoţionat dar acum nu aveam niciun motiv să fiu emoţionat şi ca drept urmare nici nu eram. Beznă- beznă, cum spuneam, ş-undeva în   depărtare se auzea  un bâz…

În tara DeDragului din Vale

Ce s-a întâmplat cu luna? Dixit.Prima carte

Bre, ce zi încurcată!  Întîi nu mi-am găsit ochelarii, apoi protezele, apoi ciupicii norocoşi fără de care pescuiesc numai plătici şi sticle de Coca Cola, apoi dragocăruţa lăsată de babă fără zeamă de varză... 
Când în sfărşit m-am pornit, dau să arunc năvodul, ia Caru’Mare de unde nu-i.  Da’ de fapt, ce spun eu Carul Mare, nu era nici cel mititel şi nici vreo altă stea, cerul era mai ştirb decât prostul satului. De Lună n-am făcut mare caz pentru că mai are obiceiul să stea la fursecuri însă după un timp am început să intru la idei. Dacă i-aş fi spus babei despre întîmplarea aceasta nemaipomenit de ciudată, m-ar fi pus să-mi şterg ochelarii, ceea ce am şi făcut dar asta nu a schimbat situaţia.  Am aruncat năvodul, aşa, pe întuneric, pentru că e mai bine să mă duc acasă c-o plătică decât cu poveşti pe care nu le cred nici eu dacă e să recunosc cinstit. M-am aplecat după năvod şi imediat mi s-au muiat picioarele, crezând că am prins din nou …

Fapte diverse

Astăzi dimineață, doi porumbei făceau sex pe balustrada balconului. O mierlă care se scobea în dinți pe balconul alăturat a început să îi huiduiască că să le fie rușine, că e prea de dimineață, că să le fie de ajuns, mă rog, de astea de care zic mierlele. Dar turturicele nici că au băgat-o în seamă, după ce au terminat ce au avut de terminat și-au curățat penele unul altuia, s-au mai giugiulit o vreme după care au plecat la treburile lor. Mierla și-a adus aminte că mai are de găinăţat niște pancarte de ale coaliției pentru familie din care făcea parte şi-a plecat şi ea.  Cu indignare.