Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2014

Tribunalul florilor parasite

Am să înfiinţez tribunalul florilor părăsite!

Un trandafir uitat pe bordul maşinii,

E la fel de trist

ca un căţel lăsat singur în casă,

ca un copil abandonat pe treptele bisericii.

Mai ales dacă e galben

Mai ales dacă e roşu...

Trandafirii albi poate că ar merita câteodată

Să vedem dacă le mai dă mâna s-o facă pe imperturbabilii.


Cea mai frumoasa...

Cronicile familiei spun că proiectul “vreau şi eu o surioară” a intrat în lucru exact în noaptea tumultoasă a cutremurului din ‘77 şi-a ieşit fără prea multă orăcăială şi destul de prematur, fix de 1 Decembrie, de ziua naţională a României.
Despre ziua în care mama şi tata s-au întors de la spital cu un pachet legat cu fundă roşie am chiar foarte multe amintiri.  Mi-l amintesc pe tata râzând şi plângând în acelaşi timp, mi-o amintesc pe mama, frumoasă, strălucind de fericire întinzându-mi “pachetul” buclucaş:  ”Uite, ai văzut, aşa cum ţi-am promis, acum ai o surioară!”  E drept că la vremea aceea, la numai nouă ani, nu reuşeam să apreciez la justa valoare dificultatea procesului prin care apăreau surioare, important era că în sfârşit aveam şi eu una. După ce au desfăcut pachetul trăgând hotărăţi de fundiţă şi de cele alte patru plăpumici în care era împachetată surioara cel mai greu a fost să ne hotărâm unde să o punem având în vedere că orice cutie de pantofi părea un bloc cu patr…

Masca

Băăă, tu, ăsta cu Merţanu’ negru, fii atent, bă, să nu te pună mama dracului să dai în spate că ăla eşti! Chem băieţii şi te fac rondele pătrate, înţelegi? Harakiri, sepulku, sushi... îngrăşământ! O să rasară din tine două frunze de varză, o să-şi facă iepuroii cuib lângă tulpina ta să n-ai linişte nici ca vegetală, băi, animalule! Păi tu ştii cine sunt eu, bă? Ai putea să-ţi dai seama numai după chiştoace că nu e cazul să-ţi picure ţeava de eşapament, uite-aici, Philip Morris cu filtru aurit făcute la comandă numai pentru mine şi fratele meu Bieber Italianu’. Ce zgomot e ăsta, bărbate?Ai motor de trotinetă? Pleci? Ţi-e frică, hai? Pleacă, fraiere, pleacă! Eu rămân cu ăsta din spate, poate pune vreo manea. Fără număr, băiatu’! Ce faci, bre, pleci şi tu? Nu mă auzi? Bă, amărăşteanule, bă, ce marcă eşti, tată? Nu te văd că mă ia cu junghi când întorc capu’. Ăsta nu mă aude are motorul pornit Ce faci, bă? Mi se pare sau ai saşiu de Trabant! Te ia mama naibii dacă treci peste mine, ştii cine…

Ah, a inceput scoala

E ziua mea liberă. Ora 6. O rază mică de soare mă gâdilă ghiduşă pe pleoape. O alung zâmbindu-i răutăcios: nu mă interesează că ai răsărit, astăzi dorm până la comanda: “Drepţi , pe loc, repaus!”. Îi întorc spatele să-i arăt că nu-mi pasă deloc. Sforăitul liniştitor a lui Von Pluş mă leagănă şi mă face să adorm din nou. E atât de bine! Ora 7. Deasupra mea o turmă de bizoni se dezlănţuie furioasă. Asta mai agitată cred că e bizoniţa mamă. Tocurile ei ascuţite bat un staccato allegro ma non troppo mai enervant decât o durere de dinţi. Ăl mic ţopăie şi urlă. Cred că nu-i place culoarea tricoului sau poate nu-i vin papucii, bate, nervos şi ritmic cu unul în podea. Mama bizoniţă rage ambiguu, pentru câteva secunde zgomotul hoardei se opreşte, neaşteptat. Sper că i-a zvârlit pe toţi patru în cadă şi-a legat lanţa uşii cu leucoplast. Nu ştiu dacă a decis un termen. Se aude zgomotul apei şi diverşi pumni în pereţi. Centaurii se opun, protestează, vor să ajungă la şcoală din motive absolut ilogice. …

Jean si Jana

- Oh! Săru’ mânuşiţele, frumoasă doamnă!
- Domnişoară!
- Pardon.
- Nu face nimic, enchantée!
- Franţuzoaică?
- Olteancă.
- Nu face nimic, sunteţi îngrozitor de frumoasă.
- Oh, mulţumesc, sunteţi un bărbat très gentil.
- Permiteţi să mă prezint, Jean Batistă, în timpul liber, mafiot.
- De Italia?
- Nu, de Brăila.
- Maritim, atunci.
- Nu-mi place să vorbesc de afaceri.
- Vă înţeleg, am rude în branşă.
- A! E posibil să le cunosc atunci...
- Nu cred, acţionează internaţional.
- Înţeleg, sunt începători. Cel mai rentabil e să furi la tine acasă, afli cu timpul.
- Parol?
- Pe-onoarea mea! Avem condiţii excelente, ne permitem să mafiozăm cu maniere, cum s-ar spune.
- Aveţi simţul umorului, sunt din ce în ce mai enchantée că v-am întâlnit, domnule Jean.
- Mie îmi spuneţi? M-aş pune în genunchi să vă cer mâna dar mi-e teamă să nu vă pierd din vedere, curenţii ăştia sunt destul de puternici.
- Iar eu v-o dau fără nicio retenţie.
- Atunci e un “da”, să înţeleg?
- Mâna mea, braţ la braţ cu inima sunt ale dumneavoastr…

Push-up in sus, push-up in jos

Într- o vreme, (vedeţi ce elegant încerc să fentez clişeul cu “ pe vremea mea”), când intrai în magazinele cu lenjerie intimă, alegeai sutienele după mărime şi cupă, ciorapii după numărul den-ilor, chiloţii după elastic şi nevoi.

Acum, odată intrat, simţi nevoia să te sprijini de primul manechin parcat în mod strategic imediat lângă uşă.

Asta dacă eşti îndeajuns de isteţ să deosebeşti vânzătoarea de manechin, nu ca mine:

- Ah, pardon, drăguţă am crezut că eşti manechinul de la intrare, aveţi cam aceeaşi nuanţă de ten.

- Pot să vă ajut cu ceva, te întrebă zâmbind deşi te-ar plesni cu fişa postului- drepturi şi indatoriri- scurt dar repetat peste ochi.

Tu, deşi curcubeul atâtor sutiene spânzurate îţi provoacă din start o uşoară confuzie mentală zici nu dar vânzătoarea a priceput deja că nu eşti o sexandthecity, că eşti rămasă în urmă ca o remorcă cu presiune inegală în anvelope, te-a citit şi te aşteapă surâzătoare din spatele munţilor de chiloţi multicolori.

Bon! Şi-ncepi de la …

In Italia nu se fura

Băăăi, cine-a zis că în Italia ie hoţi? Nu ie, bre, nu ie! Păi ce, dacă iereau nu-mi furau iei mia
antifurtul de la bicicletă? Mi-l furau, dom’le! Să vă povestesc!


Că tot să fie vreo două luni de când mă duc la muncă cu bicicleta să nu mai fac smog, c-aşa zise jupânul unul din noi trebuie să fie green, dă bine la planetă şi deşi eu m-am opus din principiu şi din gură mai mult, până la urmă am acceptat să salvez parcela noastră de atmosferă că aşa ne trezim noi, femeile, peste noapte cu bermudele lui Batman peste pijamale dar, mă rog, să revenim la bat-bicicletă.
Nimic nu l-a înduioşat: că sunt mama copiilor lui, că nu mă mai suisem pe-o bicicletă de cel puţin treizeci de ani... nimic.
După ce-a meşterit vreo două săptămâni, pe ascuns, în garaj a reuşit să facă din patru biciclete vechi şi stricate, una mică de-un albastru ruginit care scârţâie aşa tare că nici n-am nevoie de claxon. Important e că era mică şi ajungeam cu picioarele pe pământ căci în primele două săptămâni ştiam să pun…

Atingeri de suflet

Ştiu că sunt multe argumente contra privind mediul virtual şi amiciţiile legate pintre biţi tremurători şi picşeli înşelători numai că mie mi s-au întâmplat numai confirmări minunate. Cu Blo a fost dragoste la prima citire. Mi-au fost de-ajuns câteva rânduri să înţeleg că sufletele noastre bat din aripioare pe vibraţii apropiate. Întâi am admirat-o, apoi, am invidiat-o pentru curajul de a-şi scoate rănile la soare, apoi m-am îndrăgostit iremediabil de ea. De la citit la pipăit şi îmbrăţişat n-au mai rămas decât câţiva kilometri pe care i-a parcurs mai mult Blo cu "broscuţa" ei albastră, trecută bine de vârsta pensionării. Acolo unde mie nu mi-ar fi intrat decât jumate de posterior şi ăla sprijinit de portieră ea  a reuşit să bage şi să pară că stau confortabil doi copii şi toate hangaralele aferente incluzând aici oliţe, păturici şi  iepuraşi de pluş cu urechi zdrenţuite. A durat niţel până să ajungă în Veneţia din Germania pentru că navigatorul, acest component masculin du…

Ole...

Puţină plajă anul ăsta, în total două după amiezi furate, mereu cu coada ochiului la iepuraşii norilor.
Relax, relax total, până când ne zgâlţîie vecinii de prosop: " Vă rugăm să sforăiţi mai încet, avem şi noi dreptul, vorba aia..." Dreptul ca dreptul dar când s-au întors vecinii spre stânga am crezut c-a venit taifunul cu uraganul la pachet promoţional, aşa nişte sforăituri n-am auzit de când mă ştiu deşi  noi, jupânul şi cu mine adică, doi orfani care de care mai dodoloţ, (copiii ne-au părăsit de multişor  cel puţin oficial suntem la faza, "nu ne afişăm cu babacii"), suntem oarecum cu destulă experienţă sforăricească.


Mă rog, a nu se înţelege că am participat la concursuri de sforăituri, subiectul era marea şi predicatul era oarecum dubios, dar când văd printre gene o fetiţă de vreo doi anişori izbucnind  în lacrimi strigându-şi mama normal că sar şi-ntreb în italiană că doar suntem pe balta broscarilor:
- Amore, ti sei persa? (Iubito te-ai pierdut?)
Fetiţa mă p…

Liturghia Transformari S.R.L

Dacă aveţi "auziri de voci" puteţi ajunge foarte uşor  la "depresie" şi viţăversa deci, mă gândesc că  e mult mai sigur să vă duceţi marţea la vindecări, vinerea la dezlegări iar duminica o transformare, mică nu poate să facă rău.


Atentie, pisica rea!

După episodul de acum două zile cand ne-am salvat în extremis de colţii unui ciobănesc german, Măriile noastre, Von Pluş şi subsemnata, astăzi dimineaţă, orgoliul, demnitatea, respectul de sine, încrederea în propriile forţe, legătura cu Eul superior ne-au fost grav calcate în picioare, dar ce spun eu, călcate... strivite, făcute ţăndări...
Habar n-am cum să descriu situaţia umilitoare în  care Măriile noastre au trebuit să fuga din faţa unui motan maro murdar si  atitudine de jack spintecătorul.
Ne-a fugărit, până la colţul străzii unde cu o mişcare a cozii şi-un miorlomărăit printre canini ne-a transmis destul de clar si foarte puţin politicos, sa-i scoatem cartierul de pe traseu.


După cum bine se observă, nici acum n-am reuşit să trecem peste cele întâmplate:



Poate c-un pic de  Hamm  Bau Yoga obţinem ceva rezultate...




Tragic e ca..

...ne place tragedia. 
Suntem înnebuniţi după ea, atâta timp cât nu suntem implicaţi direct încât să ne usture. Privim la drama celuilalt, ne cutremurăm dar continuăm să privim, să ascultăm toate detaliile să vedem dacă anumite condiţii în care tragedia s-a produs ar putea corespunde cu situaţia noastră, dacă "ferească Dumnezeu" ar putea să ni se întîmple şi nouă. Şi dacă plângem, plângem pentru noi, de mila noastră, imaginându-ne cât de mult ne-ar durea pe noi dacă am fi puşi în situaţia respectivă. Apoi mergem să povestim celorlalţi, discutăm detaliile macabre, ne văicărim şi ne cocoşim cât de rău ne-a făcut să auzim despre tragedia cu pricina. Brusc protagoniştii suntem noi, pentru că suntem atît de sensibili şi miloşi: "Uite, tremur şi acum, nu reuşesc să-mi revin, dragă!" Cine oare s-ar uita la ştirile de la ora 5 dacă ar povesti despre fericire? Despre cum Icsulescu l-a îmbrăţişat pe Pisculescu, în plină stradă, fără vreun motiv aparent deşi: "după cum n…

Cheeseburgerul hamburgerului mamei lor de parjoale

................................................................................................................ - Ce faci, fată? Nu te-am mai vazut de multă vreme! - Bine, dragă, uite mă duc să-mi mi cumpăr mașină de tocat sa fac niște hamburger și de celea... cum le zice pe românește? Zi să-ți zic... - Cheeseburger ? - Nu fată, nu, cheeseburger, auzi! Mai ziceaţi voi la tara, acolo la voi cheeseburger!  - Da' zi pe moldovenește c-apoi eu îţi traduc pe româneşte. - Pârjoale, pârjoale le zice pe la noi, iaca mi-am amintit! - Aaa, polpette... Polpettine, daaa, ca bine zici, chiar mi-ai făcut una voglia! C-olecuţă de feta grecească, spargi o ceapă si mănânci de pocnești, altroché pasta asciutta, cazzo!

Ce crede Dumnezeu despre fumat?

Astăzi, în piaţă, o femeie niţel sfântă după vorbă după port fluturându-mi o broşurică frumos colorată pe sub nas: - Ce părere are Dumnezeu despre fumat, sorella? - Păi de ce mă întrebi pe mine, sorella? Întreabă-l, mătăluţă direct că la noi e o vorbă, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. După mine nu cred că-i prea pasă că ne-am hotărăt să plimbăm prin plămâni nişte chestii urât mirositoare că altfel ne-ar fi trăsnit pe fiecare în parte şi până la urmă ne-am fi prins că nu are o părere prea bună. - Lui Dumnezeu nu-i place fumatul, sorella. Iar fumătorii păcătoşi sunt dinaintea Lui în vecii vecilor, aleluia. - Aleluia, aleluia, sorella, eu cu asta am rezolvat-o, iaca, pe 4 iunie am împlinit patru ani de când m-am lăsat. Nu mai sânt păcătoasă, o să mă duc direct în Rai şi promit să-ţi pun o vorbă bună, sorella. O las bodogănind între-ale ei, dar n-apuc să fac doi paşi că o surată mai plăpândă de-a “sorellei”, mă trage de mânecă ascunsă pe jumate sub o tarabă cu nimicuri chinezeşti: - N-ai un…

Uite ce bujor de fata

- Alo! Auzi, fată... mi-am luat un ruj foarte mişto... are colagen, silicon şi ... ăăăla cum îi zice botulină... Cum adică nu e bine dacă are botulină? Botulina e o bacterie? Păi şi ce? Poate să fie şi-o citoplasmă că nu mă deranjează, important e să aibă efect, să le umfle... Cum ce să umfle? Buzele, tu, buzele, da’ ce ai fată, ce eşti aşa scorbutică azi de nu-nţelegi nimica, na ,că mă faci să ţip ş-am dat pe alături, oare mi se umflă şi obrazul?!? Mai bine ai veni pe la mine că au efect instant ca ness-ul în apă peptidele astea, dacă n-apuci să mă vezi? E drept aş putea să-mi fac nişte selfish din profil decât că vorbind la telefon cu tine, nu se poate că e ocupat. Fii atentă ce scrie pe etichetă: “...în timp ce Botoxul netezeşte ridurile prin paralizarea muşchilor cu ajutorul unei injecţii, aceste nano particule comunică celulelor pielii să facă singure acelaşi lucru...”
 Aaaa...  ai înţeles?

Hai, gata, fată că-nchid să fac linişte să vorbească drăciile astea între ele, Doamne fere…

Exercitii de fericire

M-am înrolat, de curând, într-o mişcare care prevede 100 de zile fericite- 100 happy days
Asta nu înseamnă că dă cineva fericire la borcan, tot singur trebuie să vezi cum faci rost de ea, mai o pisică, mai un copac, mai o prăjiturică ... deh, fiecare cu fericirile lui!

E drept ca exerciţiul hlizitului din mai nimic si orice il practic de muuulta vreme dar asa, pare totul mult mai serios :)

 Mie îmi place să fiu disciplinată în fericirea mea, deci trec cu răbojul ce anume mă face să zâmbesc în fiecare zi.

De ce nu încercaţi? Funcţionează, parol!

Cum deja am ajuns la a patra zi, încerc să recuperez grupând la un loc postarile de pe facebook.


Prima zi

Postare by Ina Cirlan.

A doua zi
Postare by Ina Cirlan. A treia zi

Postare by Ina Cirlan. A patra zi

Postare by Ina Cirlan. A cincea zi

Postare by Ina Cirlan.

Celui mai toxic personaj din viata mea

Motto:
Satisfacţie- nimeni n-a reuşit vreodată să mă enerveze mai bine decât o fac eu însămi.De când Valentina m-a întrebat care e cel mai toxic personaj din viaţa mea mi s-a declanşat un storming pe lângă brain de ai fi putut să crezi că am o multinaţională găzduită temporar sub calotă. Şi dă-i şi luptă şi fă clasificări, pronosticuri, scheme, două zile de mindmap-uri, mindnap-uri, până când bang! iluminarea!  Într-o fracţiune de secundă, totul a devenit deosebit de clar! Şi-atunci, am deschis uşa băii izbind-o de perete şi i-am spus pentru prima oară în viaţă, totul aşa, de la obraz: - Ascultă, măi nepieptănato, graso, dezlânato, umflato, celulitico, acro, nesuferito, paranoico, mahalagioaico s-a terminat! Ieşi imediat afară din casa mea! Nu îţi permit să rămîi nici măcar o secundă! Afară! Mă privea nedumerită. Frica ei se lăsase grea între noi ca un uger de vacă nemuls. Nu simţeam milă, ochii ei privindu-mă uşor încrucişaţi nu-mi stărneau compasiune. Ducă-se învărtindu-se unde a înţărcat b…

Unde dai, acolo crapa

Între doi ficaţi, a doua zi de Paşte...



- Hristos a înviat, tălică!
- Mda, mereu aceeaşi poveste...
- Eşti ateu?
- Nţă! Cirotic.
 - N-am mai văzut pe nimeni aşa mare ca tălică. Culturism?
- Tabagism.
- Tragi la fiare?
- Aş! Fumuri.
- Ete! Doar atât?
- Şi băi de şezut. Gudron şi nicotină.
- Hmm.. Ştiam eu că trebuie să fie şi nişte vitamine. Mie nu-mi plac! Brrr! Mai ales untura de peşte. Când erai mic, îţi dădeau şi mata?
- Îhî, de porc.
- Bleah! Fără untură nu se poate?
- Ba da, însă rişti să rămâi mic şi proaspăt.
- Mai iei şi alte vitamine?
- E şi Be’.
- Zilnic?
- Neparat!
- Cu sucuri?
- Cu spiritoase.
- Bleah! Chiar trebuie?
- Neaparat.
- Dacă zici mata... Eşti cool, tălică! Uite ce lobi barosani ai! Ce ţesut... Şi culoarea... Eşti bronzat?
- Intoxicat.
- Marfă! Vreau şi eu tărcat, aşa, ca mata!
- Lasă, mă ţâcă! Mai stai aşa, în sânge, ai destul timp să te necrozezi.
- Te rog, nene! Vreau să-mi schimb look-ul! Spune-mi, ce-ar trebui să fac?
- Ai putea să înce…

Capra porcului- senryu de voie

Pentru că Universul complotează împotriva mea scoţîndu-mi în cale, fel de fel de imagini care mai de care mai poetice, mă răzbun şi zic:  astăzi, de ziua poeziei, poezie să curgă :




La umbră de brad Porcul abia aşteaptă Masa de Paşte
^-^ ^-^


A treia zi dupa castrare...

Cu deosebită bucurie, anunţăm revenirea în forţă a Von Pluşului.
E drept, are două chestii în minus dar cum în opt ani i-au folosit doar o singură dată, iată,aici, mă gândesc că n-o să fie nevoie să-l duc la psihanalist.
Priviţi, ce mişcare de condei graţioasă are! Ce să mai discutăm, un adevărat artist!




Aşa că, am putut relua, exact, de unde le lăsasem, acum două zile, dimineţile noastre pline de zâmbet, pe care încercăm să vi-l dăruim cu coada în poziţie de drepţi, să trăiţi! Întâi, am trecut  să facem prezenţa, pe la şcoala de biciclete: Unde, mopul era regulamentar pus la geam:
Apoi, am schimbat câteva vorbe cu Georgel- copăcelul mereu informat

De la care am aflat despre Mirică, copacul candelabru, rămas de curând, cin-cinin,  fără ocupaţie…

Deci, vă rugăm, dacă ştiţi, vreo familie serioasă, Mirică e disponibil la orele legale în toate  zilelele în care simţiţi că e primăvară:

Castrarea ca soluţie

Îmi plac dimineţile dolofane, însorite... cu vrăbiuţele dereticând printre ramuri,bătrâni fredonând senini pe stradă, copii gălăgioşi încercând să nu depăşească forma  pedibus-ului... dimineţile noastre, le numesc, ale mele şi a lui Von Pluş.
El mereu grăbit cu cititul şi răspunsul mesajelor de pe copaci, eu încercând să ţin pasul, respir zâmbind, zâmbesc respirând minunii de a începe o altă zi. Dimineaţa aceasta însă pare căzută într-un borcan cu melasă, se mişcă în reluare şi trage greu la deal, dimineaţa aceasta nu mai e a noastră, nici a mea şi nici a lui Pluş, pitita prin copaci, teama se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi.

În dimneaţa aceasta a trebuit să-l duc pe Von Pluş la veterinar pentru a fi sterilizat.

Da, da, pe Luş, teroristul patruped, pe el, cel mai frumos căţel din lume, pekinezul meu crăcănat, flocos, blănos...


Din păcate, alegerea de a-l lăsa să fie normal, nu a fost una înţeleaptă. 
Acum, după opt ani mă văd nevoită să capitulez în faţa ştiinţei. Nefe-urile lui Von Plu…

La pescuit de rechini

- Unde să te duci în martie dacă nu la plajă, mormăie jupânul în barbă, dis-de dimineaţă.
- Ştiu şi eu? N-o fi prea devreme? Soarele ăsta e înşelător, abia s-au terminat babele, încerc să schimb traseul, plănuind o tură prin magazine. - Păi ce, ai văzut tu vreun mărţişor anul ăsta? Ai cules viorele înainte să cânte cucul? - Ei, na! Ce treabă are cucul viorelei cu baba şi plaja? - Păi are! Treaba cu babele se aplică numai în ţările în care se dau mărţişoare. - Asta ai scos-o, aşa, la minut numai să nu mergem să căscăm gura la pantofi. - Căscăm gura la valuri. Şi-mi iau şi undiţa. - Aha, asta era, vrei să-ţi plimbi undiţa. Ce-o să faci cu undiţa la plajă? Prinzi scoici? - O aerisesc un pic, n-ai văzut ce umezelă e-n garaj? - Aha! Şi dintre toate lucrurile din garaj numai undiţa suferă de umezeală. - Ei, nu suferă dar la cât a costat mai bine o mai plimb din când în când. - Cum adică? Ai spus că ţi-a dat-o Daniel cadou de ziua tatălui. - Să fim serioşi, de unde să ştie Daniel când e ziua tatălui…

Apartenenta circumstantiala de loc

În ultimul timp mi s-a ascuţit spiritul analitic, aşa că ce să fac, analizez:

Dacă aud de vreun român că e prost, mă bucur şi mă dau deşteaptă-  comparaţie încrucişată

Dacă aud de vreun român că e deştept, harnic şi devreme acasă, mă bucur şi mă dau la fel de deşteaptă- comparaţie directă
Dacă aud de vreun român că fură sau omoară îl scot în afara arealului de răspândire a naţionalităţii şi-l declar ţigan- comparaţie involuntară sau însuşită
Dacă aud de vreun român că e din cale afară de deştept, de inventiv, de talentat astfel încât Obama îl vrea drept consilier, Putin îl trece pe primul loc la lista cu atentate care se întâmplă din întâmplare, musulmanii i-au luat deja măsuri pentru vesta personalizată, atentat: “Noi în anul 2015 nu vom mai fi!”, iar Băsescu îl ispiteşte la sentimente patriotice cu funcţia de consilier prezidenţial- atunci avem de-a face clar, cu:     comparaţie încrucişată direct şi involuntar însuşită indirectă

A mai trecut un Carnaval

Unii scriu din Paşte-n Crăciun, eu, din Carnaval în Carnaval s-adunăm un cincinal... ups! piei ispită cu poezia de lângă mine.

De fapt, nici acum n-am de gând să scriu cam multe pentru că mi-am epuizat energia  să fac un filmuleţ din fotografii, deci timp de scris nu mi-a mai rămas.
 După ce m-am uitat la ce a ieşit m-am prins că am mai multă aplecare spre scris dar asta nu înseamnă că o să  renunţ. Poarta către succes e deschisă dacă eşti cu minte puţintică dar consecvent. La un momentdat se dă succesul la o parte şi-ţi face loc.

N-o să vedeţi?


Extrapoland extrapolarile

Prietena başbuzicului mic, devenită fostă între timp, are dumnealui o viteză în a le schimba statutul că ritmul meu de a povesti  nu reuşeşte să ţină pasul.  Din diverse motive, Fosta, s-o numim aşa, a decis că limba română i-ar cam plăcea şi s-a înscris la cursurile aferente.  Toate bune şi frumoase, numai că  obiectul admiraţiei sale păli amarnic odată cu încorporarea istoriei României în cursurile despre dulcele grai românesc. - Ei, draga mea, cum mai merg cursurile de limbă română, îndrăznesc să o întreb într-o seară. - Hmmm, nu aşa bine, mormăie privindu-mă oarecum duşmănos. - Cum aşa, mă prefac şi mai surpinsă decât atunci când am aflat că vrea să înveţe limba română. - Păi aşa o harababură, n-am pomenit! Care mai de care să ocupe România.  Pleacă unu' vin alţi patru, pleacă ăia patru vin şi mai mulţi.. şi să nu mai vorbim de ce înghesuială e la faultat pe dinăuntru... De abia aştept să ajung la Hitler, îi omoară pe toţi, se mai simplifică schema, nu-i aşa? - Sigur, cara, îi…

Visul paznicului de noapte

- Bună ziua, suntem de la biroul de starea civilă, taxe, impozite şi dări. Doi în unu, facem economie de personal. Am fost avizaţi că locuiţi aici de mai mult timp fără să fiţi înregistrat şi fără să plătiţi impozit.

- ...

- Mda, să înţeleg că n-o să colaboraţi, nu-i nimic, ne-am obişnuit, mergem înainte. Deci, vă faceţi vinovat de omisiune de încunoştiinţare a organelor judiciare despre momentul naşterii, ocupare abuzivă fără permisiune a unei parcele pe fundul mării.

- Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Sunt zeu născut şi nu făcut!

- Ehe, păi, tocmai asta e adevărata problemă! Dacă aţi fi fost făcut, nu mai veneam să v-amendez pe dumneavoastră, l-am fi căutat pe cel care v-a făcut...

- Eu sunt Fiul Tatălui!

- Nume, prenume...

- Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl!

- Eu semăn mai mult cu mama dar asta nu are relevanţă, să revenim. Unde locuieşte tatăl dvs?

- Casa Tatălui Meu are multe locaşuri.

- A, da? Păi şi ce cauţi, dom’le, atunci pe fundul mării?

- Lumină am ven…