Scaietisme

     Odată cu înaintarea în vârstă, unora li se întâmplă să chelească, altora să facă burtă, Georgel nici una, nici alta, începu să facă salturi temporale.   Şi doar, trecuse cu destulă uşurinţă peste celelalte etape ale vieţii, nimic nu prevestea că tocmai vârsta care ar fi trebuit să-i aducă tihnă şi înţelepciune să-l arunce nemilos în misterioasa şi învolburata încrengătură a liniilor temporale. Niciodată nu se simţise atât de speriat, avea nevoie de ajutor, avea nevoie de cineva care să înţeleagă ce i se întâmplă.      De aceea, uitându-se, când într-o parte când în alta,  cu mare atenţie să nu fie văzut, sună, la uşa unei case vechi,  în dreptul inscripţiei cu numele dr. Mihai Viteazul, specialist în probleme psihice, psihotronice normale şi paranormale. Uşa se deschise cu un clic absolut banal, lăsând vederii o sală de aşteptare care nu oferea mai multe indicii decât clicul uşii.  O voce care părea să vină din tavan îl invită să înainteze: - Poftiţi, vă rog, următoru

În Ţara DeDragului din Vale Dixit. Cartea a Patra De fapt, pe mine mă cheamă Artemisa, dar l-am văzut pe Igor cum ofta la filmele Lollobrigidei aşa că  nu m-am supărat când a început să mă strige Gina. Îl cunosc de când era foarte mic şi visa să-şi facă o casă pe lună apoi,când i-am adus  o trompetă rătăcită cine ştie cum, a zis că e un semn şi că va deveni mai faimos ca Louis Amstrong, deşi, la vremea aceea, tânără şi în putere, c-o simplă lovitură de coadă l-aş fi zvârlit drept în cârca lunii şi tot satul ar fi avut de câştigat. Igor nu are ureche muzicală, să nu-i spuneţi că v-am zis. Din cauza asta, eram gata să dau în depresie. Când se apuca să sune în trompetă, îmi săreau ciocănelele pe timpan şi- mi clănţăneau falenele de ziceai că am friguri galbene. E drept că am scăpat de păduchi pentru totdeauna dar dacă m-ai fi pus să aleg, sincer, aş fi ales să rămân păduchioasă. Noroc de Tobias că a înţeles ce mi se întâmplă şi mi-a făcut nişte dopuri de urechi din alge. Îm

- Eh,  Năică, ce-ai făcut la curs? Ai aflat ceva nou?  - Mai întrebi? E o chestie cursul ăsta, dom'le, ceva, de nu ai văzut!  - Serios?  - Serios! Te-am minţit eu vreodată?  - Parcă, da,  nu-mi amintesc. - Uite, vezi, de aia eu nu știu dacă să merg înainte cu relaţia noastră! Nu-mi dau seama dacă eşti decât uituc sau...  - Dar ce, Nae, noi avem o relaţie?  - Cică, da! Aşa a zis psiholoaga, cel puţin. - Da' ce i-ai spus, dom’le, de poate să bănuiască aşa ceva despre noi! Dacă se ajunge la Sofica cu asemenea vorbe, dorm pe scara blocului, până la sfârşitul zilelor! Şi-apoi, asta e o minciună total neadevărată! Că cinstim o bere şi mai vorbim despre problemele înconjurătoare asta nu poate să fie ceva de rău sau chestie de aia... de...ofomonie. - Homofonie, Lică, hofomonie, ptiu, pardon, că-mi provoci iar confuzii mentale. - Pardon, nepardon, recunoaşte că nu există nicio chestie între noi. - Există şi nu există. Aşteaptă să îţi explic. Cum stăteam eu, acol

Când m-am întors acasă, în ziua aniversării noastre, mi-am găsit jupânul cu ochii la fel de strălucitori ca-n prima zi când ne-am întâlnit. După 30 de ani, e foarte clar că asta mă emoţionează. - Avem robot, face jupânul în loc de :“La mulţi ani, iubita mea, raza mea de soare!” - Cum aşa? Ni l-au repartizat de la primărie? A aterizat singur? Stai, un pic! Ce fel de robot? întreb, asimilând încet informaţia. - De ăla, de care voiai tu, cândva, aspirator fără fir... - Aaa. Păi şi de ce îi zici robot, dacă e aspirator. - Ce aspirator, măi, e robot toata ziua, ia, uită-te la el. Are wi-fi, gps, bază de reîncărcare unde se duce singur, webcam, continuă jupânul în loc de” eşti la fel de frumoasă ca acu 30 de ani, pişcoţelul meu aromat”. Mă uit la drăcovenie mai atent. E rotund, mare cât o farfurie de pizza şi costă sigur cât bugetul pe un an al unui sătuc fără canalizare. Am vrut să cad în extaz dar jupânul era deja praf, aşa că m-am abţinut. - Îl cheamă Pufuşor şi îl poţi comanda de

N-am apucat să vă povestesc că ne-a mai răsărit un blănos în casă. De fapt, o blănoasă, e o domnişoară şi se numeşte după cum îi sunt apucăturile, Riţa- Veveriţa. De frumoasă e cam urătă, seamănă cu Chewbacca din Star Wars dar dedesubtul părului care izvorăşte de la rădăcina nasului ca un palmier în fază de expansiune, se iţesc cei mai dulci ochi negri pe care i-aţi văzut vreodată.  Ştiu, m-am cam muiat la bătrâneţe şi fac să treacă drept dulce, o pungaşă care cunoaşte deja, pe de rost: “Bazele instrucţiei militare  a umanilor din familia de adopţie”.  Jupânul n-a opus niciun fel de rezistenţă. Când se întoarce de la muncă, trece imediat în poziţia “culcat” şi aşteaptă ca domnişoara să-i fluture prietenos coada pe sub nas. Asta se întâmplă numai când nu e foarte obosită sau când jupânul nimereşte biscuiţii ei preferaţi, altfel, se ştie, că domnişoarele nu trebuie să fie foarte disponibile.  Ţine de etichetă. Etichete pe care nu le mai avem pe nicăieri. Nici căşti, nici cablur

Pentru că, în ultimul timp tot mai mulţi prieteni aleg să viziteze Italia, am decis că a venit vremea să grupez diverse informaţii pe care să le pot pasa rapid celor care ar putea să aibă nevoie de ele.  Transportul În Italia taxiurile sunt extrem de scumpe, e recomandabil să vă informaţi bine despre mijloacele de transport alternative(Uber-ul nu e autorizat), altfel ar putea să vă coste taxiul mai scump decât avionul. Tarife taxi Venetia Vestea bună e că transportul în comun funcţionează extrem de bine, sunt legături bune, rapide, care servesc bine majoritatea punctelor de interes. Şi cu punctualitatea stau bine, chiar dacă o să-i auziţi pe italieni că se plâng de mijloacele de transport, nu-i băgaţi în seamă. Stă în firea lor să se plângă de tot ce mişcă,  să-i iertăm însă, o fac cu atâta graţie!  Autobuzele care servesc zona urbană costă în jur de 1,50 euro, zonele extraurbane au preţuri diferite în funcţie de distanţa de parcurs.  De aceea şi preţurile bilete

Dinspre patru zări  pescăruşi căutând catarg pe țărmul vieții

Există un scriitor, pe numele lui Alberto Toso Fei, veneţian de la 1354 cum îi place să se prezinte, care după multă cercetare şi documentare a strâns o mulţime de istorii şi legende despre Veneţia.  Una din ele, povesteşte despre unul din  ultimii clopotari din San Marco. Cu o statură impunătoare, avea peste doi metri şi nişte mâini uriaşe, clopotarul Zani fu notat de directorul unui institut ştiinţific. Canaletto  Dialogul trebuie să fi decurs cam aşa: - Măi, omule, frumos mort ai să mai fii, ştii tu, oare? Scheletul unui uriaş ca tine, ar fi mândria institului meu şi invidia colecţiilor din întreaga lume. Ce zici, mi-l vinzi mie? Nu-i păcat să-ţi rămână oasele cine ştie pe unde, în loc să câştigi un teanc de bani cu care să trăieşti fără grijă, până la sfârşitul zilelor tale. - Băi, moşnege, mai bine ţi-ai vedea de scheletul tău că tot te caută Balaura cu coasa şi tu umbli vraişte prin târg! trebuie să se fi enervat clopotarul la o aşa propunere. - Păi, sigur, ai dre

Când fugeau babele prin parc să prindă pokemoni credeam că le-am văzut pe toate, iată, că m-am înşelat. De Stikeez aţi auzit? Nici eu până săptămâna trecută când se întoarse jupânul de la Lidl cu două sacoşe şi trei pliculeţe mici, umflate. Iniţial am crezut că-s bomboane, le-am pocnit rapid să-l sperii pe măria sa Von Pluş (asta ca să-i ţin metabolismul în alertă) şi când colo ce să vezi? Nişte jucării micuţe din gumă, cu piciorul în formă de ventuză. Drăguţe. Două roşii şi una portocalie. Rosioarele mele M-am dus repede şi le-am lipit în baie pe dozatorul de săpun, să-l enervez pe măria sa jupânul (tot pentru metabolism săltăreţ, adică). Astăzi, umblând cu shoppingul pe feisbuc în grupurile locale, unde lumea vinde de la mobilă, telefoane până la oliţe de noapte şi vile cu cinci etaje, dau peste patru anunţuri toate cu cel puţin 50 de comentarii unde nişte mame despletite îşi anunţau dublurile şi căutările de Stikeez(adică moniţoii cu ventuză), cam aşa: Maria

În Burano , insula colorată despre care v-am mai povestit, pentru textul mai vechi apăsaţi pe cuvântul Burano , există o casă specială care a aparţinut unui om special, pe nume Beppe Suà.  Nu a fost scriitor, nici compozitor, nici conte, nici primar dar modalitatea inedită pe care a găsit-o pentru a-şi elibera creativitatea l-a făcut să devină mult mai faimos decât multe alte personalităţi locale. Numele lui adevărat era Giuseppe Toselli şi a lucrat ca om de serviciu la cinematograful comunal din Burano. Un om obişnuit  care a trăit pe o insulă unde culorile caselor se împart de la primărie pe bază de cerere şi în funcţie de capra vecinului. Dar, iată, că Bepi Suà de pe insula sa colorată a privit în sus, către lumea mare  şi-a observat că lumii îi lipsesc nişte linii, nişte chenare, triunghiuri, cercuri, pătrate şi-o infinitate de posibile combinaţii. Mintenaş şi-a cumpărat pensule şi culori şi-a început să le deseneze în aşa fel ca lumea să le vadă, să nu le mai simtă lipsa

Dacă ajungeţi în Piazza San Marco  cu vaporaşul, o sa observaţi imediat cele două coloane mari din granit şi marmură care străjuie intrarea în piaţă.   Pe una din coloane este reprezentat un leu înaripat, simbolul sfântului Marcu, patronul oraşului,  cealaltă îl reprezintă pe sfântul Toader, protectorul oraşului, omorând un balaur care seamănă mai mult a crocodil dar, na! fiecare îşi numeşte crocodilii cum crede de cuviinţă. Coloanele nu au fost construite în Veneţia ci au fost aduse din Orient şi pentru mai bine de o sută de ani au rămas culcate la pământ pentru că nu descoperiseră încă macaraua şi nici sfinţii, sus numiţi, nu păreau interesaţi să-şi bată capul cu nişte pietroaie Se pare că, abia în 1173 un inginer pe nume Barattieri a găsit modalitatea să le ridice în verticală aşa cum sunt astăzi. Acesta a imaginat un sistem de funii ude cu ajutorul cărora a reuşit să ridice coloanele, centimetru cu centimetru. Când funiile se uscau, coloanele erau cu un centimetru ma

Burano - e o mică insulă satelit a Veneţiei, renumită pentru casele colorate şi dantelele lucrate manual de o excepţională frumuseţe. Îndeletnicirea principală a localnicilor, pescuitul, pare că a generat atât nevoia de a colora casele pentru a putea fi identificate, cu uşurinţă, pe timp de ceaţă cât şi arta dantelăriilor, inventată de soţiile nevoite să găsească soluţii ingenioase de reparare a plaselor pescăreşti. Pare-se că şi ideea colorării caselor e tot treabă de femeie.  - Băi, Antonio, ce căutai, mă, la Giussepina? Nu ţi-e ruşine? Te-am aşteptat cu ceaunul de spaghete pe plită, toată noaptea, că mi-am zis, săracul bărbatul meu, cum pescuieşte şi pe ploaie şi pe ceaţă!  Şi când, colo, ce să vezi, ţie îţi sticleau ochii lângă perna nenorocitei aleia, că dacă o prind umplu canalul cu fulgi, nu alta! - Nu da, Pina, nu da, era o ceaţă, astă-noapte, când să ne întoarcem de nu ne vedeam între noi, pe punte, cum era să văd că am intrat în altă casă. - Păi, era ceaţă şi-n c

Oricum aş numi-o, Florenţa sau Firenze( sună bine şi Firenze de Florenţa) se afla de mult pe lista mea cu locuri de vizitat. Pentru că am putut să-i dedic doar două zile, eu, care sunt o neorganizată patentată, de data asta am decis să mă organizez: am croit un  intinerariu care să demonstreze că nu-ţi trebuie nici mulţi bani şi nici mult timp să fugi de acasă, cu folos. Mai ales când ai la dispoziţie trenuri care merg cu 240 de km la oră numai dacă stă fochistul pe feisbuc, altfel prinde fără efort şi 300 la oră.  Niţel ghinion am avut în ce priveşte timpul, a plouat continuu, astfel toate minunăţiile Florenţei au avut o tentă roz căci aşa de vedea de sub umbreluţa mea roşie, entuziasmul meu a adăugat mici oaze de zâmbet şi soare, numai bune de tras sufletul. Florenţa, cum cred că deja aţi auzit sau văzut e un muzeu în aer liber, de fapt, orice colţ, orice străduţă, orice clădire pulsează, orice piatră spune poveşti de adormit oameni dornici de frumos.  Pe f