19 iulie 2017

Cu trompeta printre stele



Dixit. Cartea a doua





Întâmplările din  seara în care a dispărut luna au fost de-a dreptul înfricoşătoare şi despre ele aş vrea să povestesc, domnule judecător.
De obicei, după ce mulg balena îmi place să stau în fotoliul meu cu scriciolici şi să mă uit prin trompetă la stele. 
Asta am făcut şi în seara aceea.
M-am aşezat, mi-am potrivit păturica peste genunchi, am lăsat să mă cuprindă fericirea până aproape de urechi şi-abia apoi am întins mâna după trompetă, altfel nu e chip s-o prind, bat-o să bată de trompetă, când sunt supărat se ascunde de n-o mai găsesc cu zilele, face mai multe hachiţe decât o babă la măritat. 
Deci, iau trompeta o pun  la ochi, prind în cătare Carul Mare, deschid ochii şi... beznă! Nimic!
La început am crezut c-oi fi băgat muştiucul trompetei în ureche că  mi se mai întâmplă când sunt emoţionat dar acum nu aveam niciun motiv să fiu emoţionat şi ca drept urmare nici nu eram.
Beznă- beznă, cum spuneam, ş-undeva în   depărtare se auzea  un bâzâit de dragocăruţă.
 Nu poate fi altul decât Baldazar, mi-am zis. Numai el pescuieşte, de nebun, noaptea, să scape de gura neveste-sii. Cu Zânica, domnule judecător, o cunoaşteţi, nu-i uşor de stat. Mai ales când înfloreşte iasomia devine atât de arţăgoasă, că ar scoate din răbdări chiar şi un bolovan. 
Nu, nu am zis că Baldazar e un bolovan  nu era decât cel mult  o metaforă sau în cel mai nefericit caz o comparaţie... oricum,  ţin să se cosemneze la dosar, să nu stricăm şi  mai rău relaţiile de vecinat dintre noi, chiar dacă  el este convins că l-am reclamat din răzbunare pentru că, din ce în ce mai des îmi  tot prinde balena în năvod deşi l-am rugat cu cerul şi pământul să fie atent că şi-aşa e bătrână şi plină de eczeme suspecte, dacă-şi mai pierde şi încrederea în capacitatea ei de navigare, ce mă fac, rămân cu ea în şopron să-i fac psihoterapie?
Revenind deci la stelele noastre, pe când stăteam aşa pe întuneric, mi se făcu teamă să nu fi început iar sfârşitul lumii. Ăsta ar fi fost al doilea sfârşit de lume prin care ar fi trebui să trec şi, vă rog să mă credeţi, domnule judecător nu e nimic distractiv în catastrofele astea.
Mai pe scurt, nu sunt vinovat că luna s-a înţepenit în pâlnia trompetei mele.
Aş putea spune că e doar vina lui Baldazar şi strănutul lui dar dacă e să vorbim cinstit, mie, luna, mi s-a părut un pic cam fursecărită... hmmm.... înţelegeţi ce vreau să zic.

(va urma)


Textul face parte dintr-un proiect inspirat de  cărţile de joc- Dixit 3, create de  Xavier Collette