08 noiembrie 2016

Mortii lui Nicolo

Nicolo alias Kikolo a crescut.
Are deja 9 ani,  îmi spune  cu o undă de tristeţe în glas.
- De ce eşti trist, Nicolo, lumea se bucură de obicei când mai împlineşte câte un anişor...
- Îmmm...
- Îmmm, ce?
- Şi eu mă bucur dar asta a fost acum cinci zile, acum am o altă problemă.
Oftează şi mă priveşte cu albastrul ochilor drept în suflet.
Tristeţea s-a dus singură să-mi scoată batista din buzunar, sunt pregătită să aflu ce nenorocire s-a abătut pe nişte umeri atât de mici.
- Ce problemă, Nicolo? Spune, repede, n-o lăsa să se aşeze, s-o rezolvăm.
- Nu poţi, Ina, nu poţi şi iarăşi mă priveşte albastru.
- Ai uitat că eu mă pricep la magie? Câte minuni am făcut să se întâmple?
- Multe...
- Vezi? Zi, repede! 
- Astăzi, la şcoală, am vorbit despre morţi.
- Ah, ce subiect interesant! Păi, despre morţi numai de bine, Nicolo, aşa se spune! De ce?
- Cum, de ce?
- De ce aţi vorbit tocmai despre morţi şi nu despre ziua recoltei,  de exemplu.
- Pentru că mâine e  ziua morţilor, Ina, nu ştiai?
- Ah, ai dreptate.
- Şi învăţătoarea ne-a întrebat dacă ne ducem la cimitir să aşezăm crizanteme la morţii noştri.
- Şi tu nu ai crizanteme?
- Nuuu, nu, crizanteme, eu nu am morţi, Ina. Am întrebat-o pe mama şi mi-a spus că morţii mei nu sunt aici, morţii mei sunt toţi în România.
- Ah, nu mă gândisem niciodată că asta ar putea să fie o problemă, Nicolo!
- Îmi dai voie să pun flori la morţii tăi, Ina? Nu cred că s-ar supăra foarte tare doar eşti mătuşa mea, ce zici?
- Oh, cu siguranţă nu s-ar supăra, Nicolo, numai că nici morţii mei nu sunt aici...
- Atunci şi tu eşti la fel de tristă ca şi mine, Ina.
- Acum da, mă simt poate şi mai tristă decât tine, Nicolo.
- Pentru că tu eşti mai mare şi eu mai mic.
- S-ar putea.
- E ca în exemplu cu sticlele, Ina. Dacă ai o sticlă mare încape mai multă apă decât într-o sticlă mică, nu-i aşa?
- Da, aşa e.
- Aşa şi cu tristeţea, în tine încape mai multă tristeţe, în mine mai puţină.
- ...
- Vezi, Ina, nici măcăr tu nu poţi face o magie în problema asta, mai ales că acum eşti atât de mai tristă decât mine.
- Tocmai mi-a venit o idee, Nicolo!
- Foarte bine, o idee ar putea să ne salveze.
- Mergem, cumpărăm cele mai mari şi mai frumoase vase cu crizanteme pe care le găsim şi le punem în balcoane. Unul la mine, unul la tine.  Parfumul crizantemelor noastre or să ajungă până la ei, hăt! în România. Se spune că sufletele morţilor pot să se transforme câteodată în fluturaşi.
- Daaa?Asta înseamnă că ar putea să vină câteodată în florile noastre.
- Exact!
- Ce idee bună,  Ina! 
Acum, în timp ce pândesc fluturașii de pe crizantemele mele trag concluzia întâmplării acesteia.
 Copiii şi nepoţii noştri au nevoie de noi şi atunci când vom fi oale şi ulcele. 
Rădăcinile cresc doar dacă în pământ sunt moşi şi strămoși. 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu