30 decembrie 2015

Pregătiri, bagaje

12 decembrie

Zi oarecum ameţită cu făcut de bagaje, discuţii, subiecte palpitante: “pune flaneaua, scoate izmenele, sunt 17 grade la Napoli... “ dar tu eşti chiar sigură că vrem să plecăm la Napoli, ce, colea, la băi, nu ne şade bine? “, jupânul turuie  ca o turturoi lovit la cuib de criza imobiliară.
- Ia, ascultă, dar Picassica e gata? I-ai pus benzină, i-ai scuturat covoraşele? încerc să-l scot pe jupân dintre bagaje.
- Îhî! Numai  că nu ştiu ce să fac! Mi-a spus Santo(vecinul nostru sicilian) că ar fi mai bine, odată ajunşi la Napoli să scot ştergătoarele, capacele de la roţi şi să leg volanul cu antifurtul de la bicicletă... Oare să las capacele de la roţi, acasă?
- Ştiu şi eu? Oricum, dacă hotărăşti să laşi acasă ştergătoarele şi volanul, mă anunţi să-mi iau bilete la tren.

Şi-n timp ce eu împingeam chiloţi şi şosete în bagaje, jupânul scotea câte-un capac de la roţi, se dădea cu fundul înapoi să privească cum îi şade Picassicăi fără capac şi-apoi, mormăind dezaprobator se ducea să-l pună la loc.
variantă 
 Şi uite-aşa, din capac în capac se făcu seară, am tras fermoarele la bagaje şi-am băgat două pastile de valeriană în fizicul neliniştit al jupânului de a adormit  undeva între prima şi a doua lingură de supă.
 Am simţit că şi navigatorul mi-a zâmbit recunoscător căci înainte de orice călătorie ei doi  cam obişnuiesc să se certe. Jupânul obişnuieşte să-i verifice precizia dându-i coordonatele căzii din baie şi ăla îl tot duce în ghivecele cu crizanteme de pe balcon.

Întrebarea serei:
Câte valeriene intră în ecuaţia fericirii?

12 decembrie 2015

Despre drujbe si alti fluturasi


6 decembrie


M-am trezit într-un zgomot infernal: brrr- brrr, vrum-vrum, poc-poc! Vai, îmi zic, să ştii că anul ăsta Moş Nicolae a venit pe motocicletă! 
Sar iute din pat, pregătită să flutur din cămăşuţă, pardon, din perdeluţă când- colo... ce să vezi?
Nicio motocicletă! Jupânul stă în faţa garajului şi se joacă cu drujba. Brrr- brrr, vrum-vrum, poc-poc!
Muah! Mai bine mă duc să-mi controlez cizmuliţele. Sper ca, în sfârşit, Moşul să-mi fi adus un pistol. Cu bile mari. Cu cât mai mari, cu atât mai bine.

Dezamăgirea zilei: N-a venit Moşul.


7 decembrie

Aceeaşi poveste: dimineaţă,cămăşuţa, perdeluţa brrr-brrr, vrum- vrum, poc-poc! Pistol n-am primit aşa că nu ştiu cum să-l dezbăr pe jupân de drujbă.
Când s-a terminat benzina, ne-am dus la un târguşor de Crăciun din vecinătate. Acolo, un fel de expoziţie de tractoare de epocă şi-o batoză de prin 1900 toamna.




 Erau atât de lustruite că  păreau abia scoase din fabrică.
 Proprietarii, ţanţoşi printre păcăneli şi norişorii de fum, avea foarte multe în comun cu jupânul când turează drujba în faţa garajului. 

Decizia zilei: Am să caut un târg de drujbe şi-l abandonez acolo.

8 decembrie

O bucată din orchestra teatrului veneţian Fenice împreună cu un cor de copii  au organizat un mic spectacol în Piazza Ferretto. 
Vocile gingaşe, clinchetul clopoţeilor şi frumuseţea muzicii mi-au încălzit ziua.
Culmea şi dirijorul avea foarte multe în comun cu jupânul şi proprietarii de tractoare. Priviţi-l!



Pe neaşteptate ziua ne-a dăruit tuturor un altfel de spectacol: un fluture minunat colorat a început să zburde pe căciuliţele crăciuneşti ale copiilor. 
Tresărind de încântare, orchestră şi public au început să-l aplaude!

Dulcegăria zilei: Sunt fericită să trăiesc într-un oraş unde oamenii sunt în stare să se bucure de bătaia din aripă a unui fluturaş ameţit de soare şi culori.


9 decembrie

M-a ajuns paradontoza din urmă, aşa că m-am dus la dentist. Doctoriţa e moldoveancă.
Centrala termică turează mai ceva ca drujba jupânului, sun la asistenţă, îmi răspunde un tip care se numeşte Catalin. 
Român deci şi el. 
Administratorul blocului trimite maşina de vidanjat. Jupânul deschide poarta, dă mâna cu şoferul după care îmi spune bucuros:
- Ina, uite, băiatul e moldovean de-al nostru, Ion!
- Bună ziua, nea Ioane!
- Bună ziua, doamnă! De-acu' când sunaţi după vidanjă să spuneţi administratorului: “Mandate straniero!” că italienii nu vă fac treabă bună îs hoţi, ia uitaţi, canalele se vede că n-o fost spălate data trecută.
- Mulţumim, nea Ioane, aşa am să fac! 

Deducţia zilei: Avansăm încet dar sigur, ţineţi apoape fraţi români de dincolo şi de dincoace de Prut, evacuarea italienilor e aproape.


10 decembrie

Astăzi am cumpărat casă(o terminăm de plătit peste 11 ani), pâine coaptă la vatră(pe aia am plătit-o pe loc) şi ne-am certat cu o rroamă care ne-a aruncat în faţă că suntem nişte zgârâie- brânză, că mai degrabă o cred italienii decât ăştia ai noştri, că  ea are de hrănit 5 copii.
Când a început să strige "San dilo, san dilo", jupânul a dat să fugă după ea dar eu i-am pus piedică, mi-a fost frică să nu-l bage în sac şi să dispară cu el, cine mai plăteşte casa?

Adăugire la deducţia de ieri: Şi rroamă e româncă, deci, rămâne cum am stabilit.

11 decembrie
Astăzi am realizat că am cumpărat casă şi ne-am bucurat. Eu m-am dus la coafor, jupânul a început să scurme prin grădină să găsească cuibul şobolanilor care pare-se e cuprins în pachetul “Casa”.
Am cumpărat un tortuleţ pentru a sărbători evenimentul numai că nu reuşim să ne nimerim toţi patru să suflăm în lumânare.
Jupânul lăcrimează abundent când trece pe lângă frigider şi de poftă îi vin o mulţime de idei. 
Cică dacă suflăm noi doi în lumânare, tăiem tortul, mâncăm până ne săturăm, apoi când vine Alex, punem lumânarea suflăm, mâncăm iar până ne săturăm, pe urmă îl aşteptăm pe Rareş, punem aceeaşi lumânare, suflăm, mâncăm iar până ne săturăm, rezultatul final ar fi acelaşi.
I-am zis că matematic vorbind asta ar însemna că noi doi am  mânca de trei ori din tort şi băieţii doar o dată dar el susţine că e dreptul celui care trece mai des pe lângă uşa frigiderului. Luş von Pluş e de acord cu el, eu rezist eroic.

Soluţia zilei: Ia, să ascund  eu lumânarea!

09 decembrie 2015

Marea împrăştiere

5 decembrie

Doamnei Lucreţia  i-a murit, de curând, soţul. Conform dorinţei exprimate înainte de a muri, corpul său a fost incinerat, cenuşa fiind depozitată într-o urnă metalică sigilată.
- Ce faceţi, doamna Lucreţia? Sunteţi mai bine?
- Da, sunt bine. Fusei la cimitir să-l iau pe Walter că trebuie să-l împrăştii. Vii cu mine?
- Păi de ce să-l împrăştiaţi, că de-acum nici nu mai ocupă cine ştie ce spaţiu.
- Asta îi fu dorinţa, drăguţă, doar n-o să-l ţin printre borcanele de magiun. Vii?
- Vin, vin... la înmormântări am mai fost, la împrăştieri niciodată.
Remorchez jupânul, încălecăm pe vaporaş şi ne oprim la poarta cimitirului-insulă San Michele din Veneţia. 

Aliniaţi frumuşel, noi, invitaţii formăm un prestigios cortegiu multietnic: o olteancă, o unguroaică de Ardeal  doi moldoveni, şi două italience. 
Doamna Lucreţia are în mână două sacoşe.
 Într-una e urna cu Walter, în alta un rosé(hâc, din nou), păhăruţe, covrigi de Buzău şi alte delicatese. Le abandonează  pe o băncuţă şi pleacă să rezolve cu hârţogăraia, nu înainte să ne avertizeze:
- Ochii şi Walter!
De emoţie încep să sughiţ. Italiencele dau iama în covrigei, nu par afectate de vecinătatea selectă.

Conducem urna lui Walter până la un fel de terasă unde era permisă vânturarea răposaţilor, urmăriţi îndeaproape de un angajat al cimitirului.


Nu prea pot să schimb registrul acum şi să vă las să descoperiţi latura mea romantică dar să ştiţi că priveliştea tăie instant răsuflarea tutor celor prezenţi, în afară de Walter, evident. 


După ce termină de plâns, doamna Lucreţia îi cere angajatului permisiunea să păstreze vreo sută de grame din Walter, dar fu politicos refuzată.
- Îţi spusei că tare mai iubea România, mă gândii să-l iau cu mine când mă duc de Paşti, măcar aşa... două fire într-o cutiuţă.
- Păi, na, dacă nu se poate, dau din umeri eu, total ameţită de insolitul situaţiei.

Când angajatul îi dă de înţeles că a venit timpul să ne luăm rămas bun, activându-şi genele de olteancă curajoasă, doamna Lucreţia se apleacă cu urna peste balustradă şi începe să-l împrăştie pe Walter cu o linguriţa de plastic, în cele patru puncte cardinale.
Jupânul care filmează toată operaţiunea are aerul unui căprior în bătaia puştii, folosesc ocazia să-i devoalez planul pe care-l coc de ceva timp fără ştirea lui:
- Vezi, jupâne, ce-i viaţa asta? Înainte să ne împrăştie başbuzicii cu linguriţa, măcar să ne săturăm de văzut lumea! Am luat bilete la Napoli, plecăm peste o săptămână, cred că eşti de acord, nu-i aşa?
N-aştept răspuns mai devreme de două zile, jupânul mestecă numai câte un şoc pe zi.

Ne întoarcem tăcuţi, predispuşi la meditaţii de mare vibraţie când doamna Lucreţia scoate o cutiuţă mică, albă, pe care scrie “Unguent cu extract total gălbenele”şi începe să-i vorbească blând:
- Vezi, Walter! Dacă ţi-am promis că te duc şi-n România, mă ţiu de cuvânt!

Învăţătura zilei: Dacă îţi doreşti să-ţi fie cenuşa împrăştiată în toată uniunea europeană asigură-te că ai lângă tine o olteancă inimoasă căci legislaţia nu permite.

Rugăciunile zilei: Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească, domnule Walter! 
Rugăciunea zilei bis: Doamne, nu mi-o număra şi pe asta!

07 decembrie 2015

Vacanta, vacanta

Daaa, avem o lună de vacanţă! O lună mare, lătăreaţă sau săltăreaţă, asta se va descoperi prin înaintare în lung sau mai mult pe lat dacă e să punem în discuţie poziţiile pe care le-am adoptat cel mai des în prima săptămână.

1 decembrie 

Ziua României am sărbătorit-o ca italienii, defilând în costume de baie şi pas vioi pe la băile termale din coasta casei. Ne-am simţit mai puţin vinovaţi constatând că numărul italienilor din incintă ieşea mereu cu rest sub fracţie şi virgulă la procent, ocupând noi, românii de dincoace şi de dincolo de Prut, toate piscinele cu hidromasaj, duşuri emoţionale, saune cu parfum de levănţică şi alte acareturi de sorginte capitalistă, atât în linişte cât şi prin învăluire dar tot a ocupare aduce, parol.

Oricum, între două scufundări, ne opream să controlăm care-i mişcarea pe feisbuc: dacă a început parada, dacă Iohannis şi-a pus eşarfa drept... 
Când jupânul începea să lălăie “Noi suntem pe veci, aici, stăpâni” era semnalul că trebuie să ne aruncăm din nou în piscină şi uite-aşa, sus-jos, am petrecut de ziua României.
Maxima zilei: Doamne, ocroteşte-i pe români!

2 decembrie
Degeaba! M-am foit şi m-am sucit, nu-mi aduc aminte ce am făcut în ziua asta, s-ar putea deci, să fi trecut direct la ziua următoare.
Concluzia zilei: Ce nu-ţi aduci aminte, se prea poate să nu fi fost!

3 decembrie
De dimineaţă ne-am dus să vizităm piaţa de peşte, pregătiţi să ne întâlnim cu nişte sardine dornice să leşine pe paturi de ceapă rumenită, combinaţie menită să ducă la un desfrâu culinar veneţian numit “sarde în saor”.

Plecând de aici, jupânul a mai executat un borş de mare respiraţie, o salată de boeuf pe motive de păstârnac proaspăt descoperit printre ierburile lui Rhaoul, o varză scăzută drastic la foc mic şi când tocmai se pregătea să facă un şniţel de soia din şpagat cu flic-flac de 90 de grade, pe spate, hop şi cumnata c-o fetiţă de 2, 200 kg.

Jupânul făcut unchi a şasea oară, a abandonat instantaneu toate proiectele culinare aruncându-ne fără milă în braţele unui rosé Rosa della Regina, donaţie generoasă a proaspătului tătic.
Aşadar ziua începută sub auspicii culinare s-a sfârşit c-o pronunţată amprentă bahică.
Urarea zilei: Să trăieşti, dragă Ambra Maria! Să fii sănătoasă, să creşti mare şi să ai parte de o viaţă minunată!
Pîssst! Păstîrnacul din salată a fost de fapt un hrean sub acoperire, noroc de rosé, aşadar.

4 decembrie
A fost o zi cam mahmură şi ceţoasă, drept pentru care eu am înşirat două sârme de rufe, cu slabe şanse să le recuperez uscate până de Crăciun. Jupânul şi-a cumpărat o drujbă, nu mă întrebaţi de ce, sardinele şi ceapa fuseseră deja tăiate.

Întrebarea zilei: Ce rost are să înşiri rufe când e ceaţă dacă n-ai drujbă?