19 octombrie 2015

Floricică, floare coaptă

Renata, de care v-am mai povestit, aici, nu-şi prea permite să aibă multe idei la locul de muncă. 
Nu că i-ar da pe dinafară dar, na,  oricui i se poate întâmpla. 
Zbang, ideea coboară ca un elefant pe o pânză de paianjen şi-ncepe a-ţi flutura deasupra nasului. 

 Inexplicabilul exces de zel cu care a inundat o plantă mai pleoştită de pe masa ce tronează în holul somptuos al hotelului a băgat-o într-o încurcătură de zile mari.

O să spuneţi, eh, ce mare brânză, ce mare veste- poveste?
Din start, aşa cum vă spuneam, faptul că Renata umblă cu idei poate evolua într-o situaţie cu potenţial periculos, mai rămâne de subliniat că într-un hotel, guvernanta decide când şi dacă creşte iarba, din ce parte răsare soarele cât dar mai ales când o floare are nevoie de apă. 
Întrebarea: “Renata, ai udat floarea aia, cumva? Guvernanta a zis să nu-o udăm”  i-a scurtcircuitat neuronii într-o fracţiune de secundă.
Odată tărăşenia făcută cum dregi busuiocul, pardon Anthurium-ul?
 Dacă nu eşti Renata, la întâlnirea cu floarea, mimezi surpriza, gen: “Ah, pe asta când au mai cumpărat-o?” chiar dacă floarea e acolo de doi ani şi tu treci pe lângă ea de cel puţin cinzeci de ori  pe zi.
 Dacă eşti Renata, lucrurile se complică. 
După scurtciurcuitul mai sus explicat, înşfăcând floarea o răstoarnă într-o strecurătoare aşteptându-se probabil ca aceasta să picure sinucigaş până la uscare.
Ţi-ai găsit? Încâpăţînată planta ţinu cu rădăcinile de apa abia căpătată.
Atunci, fâl-fâl, o altă idee îşi băgă coada pe sub nasul niţel borcănat al Renatei. 
Recuperează planta din strecurătoare, tipărind-o înapoi în vasul cu pământul mustind de apă şi-o aruncă zvârrr, deasupra cuptorului în care se rumenesc dolofane cornuleţele, dimineaţa.
- Păi de ce, soro, o întreb când îmi arată disperată, planta trecută în doar câteva ore din verde- pleoştit  la galben- pane. De ce tocmai pe cuptor?
- Cum, de ce? se miră de parcă de când lumea- lume, oamenii pun ghivecele cu flori deasupra cuptoarelor încinse numai eu am rămas cu informaţia pe traseu. Să se usuce, am scăpat cam multă apă şi dacă băga deş’tu, guvernanta...
- Păi da, acu’ nici nu-i nevoie să mai bage  deş’tu că se vede de pe cornul Lunii că-i crocantă!
- Dacă o tundem?
- Hmm! Mda, o tundem zero şi apoi îi tuflim o perucă.
- Dar există peruci pentru flori?
De câte ori îmi aduc aminte că n-are simţul umorului mă simt vinovată că eu am luat ceva mai mult la marea împărţire.
 Aşa că, hotărăsc să-i salvez pielea, fac chetă şi-o trimit să cumpere o plantă identică dar mai puţin coaptă de la florăria de peste drum.
Când am văzut-o întorcându-se cu o plantă de două ori mai mare şi plină de flori când cea muribundă arăta chiar şi înainte de inundaţia renatiană ca o coadă de mătură ofilită, am ştiut  că nici ideea mea de a o trimite tocmai pe ea la cumpărături n-a fost prea strălucită dar deh! vorba cântecului: drum înaine nu-i, înapoi nici atât, aşa că am tuflit-o în locul celeilalte şi aleluia!
Renata îmi face din ochi, fericită ca o lună scoasă din programul de pătrar. 
Când guvernanta începe să planeze blând desupra lucurilor dând tonul controlului final, ochiul de vultur îi cade cu zgomot pe floarea nou născută în holul  hotelului.
- Nu pot să cred! Nu pot să cred! Repetă incredulă până ce capătă atenţia tuturor. Planta asta am vrut să o arunc ieri pentru că părea moartă şi acum, uita- te la ea! Miracol! Renata!
Renata, albă ca un perete de spital scoate un “da” mai mult “nu”.
- De azi înainte să ai grijă de floarea asta, ne-am înţeles? Dă-i urgent un pic de apă! Uite, zise fluturând războinic degetul de măsurat umiditatea, e uscată. Câteva picături, nu mai mult!
Renata dispare preţ de câteva minute în bucătărie  de unde se întoarce c-o pipetă şi foarte hotărâtă ca de data asta să facă lucrurile cum trebuie, întreabă serioasă:
- Câte picături?

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu