19 octombrie 2015

Floricică, floare coaptă

Renata, de care v-am mai povestit, aici, nu-şi prea permite să aibă multe idei la locul de muncă. 
Nu că i-ar da pe dinafară dar, na,  oricui i se poate întâmpla. 
Zbang, ideea coboară ca un elefant pe o pânză de paianjen şi-ncepe a-ţi flutura deasupra nasului. 

 Inexplicabilul exces de zel cu care a inundat o plantă mai pleoştită de pe masa ce tronează în holul somptuos al hotelului a băgat-o într-o încurcătură de zile mari.

O să spuneţi, eh, ce mare brânză, ce mare veste- poveste?
Din start, aşa cum vă spuneam, faptul că Renata umblă cu idei poate evolua într-o situaţie cu potenţial periculos, mai rămâne de subliniat că într-un hotel, guvernanta decide când şi dacă creşte iarba, din ce parte răsare soarele cât dar mai ales când o floare are nevoie de apă. 
Întrebarea: “Renata, ai udat floarea aia, cumva? Guvernanta a zis să nu-o udăm”  i-a scurtcircuitat neuronii într-o fracţiune de secundă.
Odată tărăşenia făcută cum dregi busuiocul, pardon Anthurium-ul?
 Dacă nu eşti Renata, la întâlnirea cu floarea, mimezi surpriza, gen: “Ah, pe asta când au mai cumpărat-o?” chiar dacă floarea e acolo de doi ani şi tu treci pe lângă ea de cel puţin cinzeci de ori  pe zi.
 Dacă eşti Renata, lucrurile se complică. 
După scurtciurcuitul mai sus explicat, înşfăcând floarea o răstoarnă într-o strecurătoare aşteptându-se probabil ca aceasta să picure sinucigaş până la uscare.
Ţi-ai găsit? Încâpăţînată planta ţinu cu rădăcinile de apa abia căpătată.
Atunci, fâl-fâl, o altă idee îşi băgă coada pe sub nasul niţel borcănat al Renatei. 
Recuperează planta din strecurătoare, tipărind-o înapoi în vasul cu pământul mustind de apă şi-o aruncă zvârrr, deasupra cuptorului în care se rumenesc dolofane cornuleţele, dimineaţa.
- Păi de ce, soro, o întreb când îmi arată disperată, planta trecută în doar câteva ore din verde- pleoştit  la galben- pane. De ce tocmai pe cuptor?
- Cum, de ce? se miră de parcă de când lumea- lume, oamenii pun ghivecele cu flori deasupra cuptoarelor încinse numai eu am rămas cu informaţia pe traseu. Să se usuce, am scăpat cam multă apă şi dacă băga deş’tu, guvernanta...
- Păi da, acu’ nici nu-i nevoie să mai bage  deş’tu că se vede de pe cornul Lunii că-i crocantă!
- Dacă o tundem?
- Hmm! Mda, o tundem zero şi apoi îi tuflim o perucă.
- Dar există peruci pentru flori?
De câte ori îmi aduc aminte că n-are simţul umorului mă simt vinovată că eu am luat ceva mai mult la marea împărţire.
 Aşa că, hotărăsc să-i salvez pielea, fac chetă şi-o trimit să cumpere o plantă identică dar mai puţin coaptă de la florăria de peste drum.
Când am văzut-o întorcându-se cu o plantă de două ori mai mare şi plină de flori când cea muribundă arăta chiar şi înainte de inundaţia renatiană ca o coadă de mătură ofilită, am ştiut  că nici ideea mea de a o trimite tocmai pe ea la cumpărături n-a fost prea strălucită dar deh! vorba cântecului: drum înaine nu-i, înapoi nici atât, aşa că am tuflit-o în locul celeilalte şi aleluia!
Renata îmi face din ochi, fericită ca o lună scoasă din programul de pătrar. 
Când guvernanta începe să planeze blând desupra lucurilor dând tonul controlului final, ochiul de vultur îi cade cu zgomot pe floarea nou născută în holul  hotelului.
- Nu pot să cred! Nu pot să cred! Repetă incredulă până ce capătă atenţia tuturor. Planta asta am vrut să o arunc ieri pentru că părea moartă şi acum, uita- te la ea! Miracol! Renata!
Renata, albă ca un perete de spital scoate un “da” mai mult “nu”.
- De azi înainte să ai grijă de floarea asta, ne-am înţeles? Dă-i urgent un pic de apă! Uite, zise fluturând războinic degetul de măsurat umiditatea, e uscată. Câteva picături, nu mai mult!
Renata dispare preţ de câteva minute în bucătărie  de unde se întoarce c-o pipetă şi foarte hotărâtă ca de data asta să facă lucrurile cum trebuie, întreabă serioasă:
- Câte picături?

08 octombrie 2015

Draga Bitdefender, ma doare in aripa

Da, în aripă, pentru că acolo se păstrează dorinţa  de a te întoarce, cândva, la cuib. Acolo se adună veştile despre acasă, acolo stă ascuns ca o vrabie zburătăcită, dorul.

De aceea, tot din aripă m-am bucurat teribil când am auzit de Bitdefender acum vreo şapte ani. 
Companie românească, producătoare de soluţii de securitate informatică care creşte şi înfloreşte. Citeşti, vezi că are succes, te bucuri de parcă ţi-a intrat copilul la facultate. 
Descarc antivirusul, varianta free, îl recomand în dreapta şi în stânga, îl pun pe calculatoarele prietenilor, îi conving că e aproape obligatoriu ca român să ai un antivirus românesc, mă dau şi la italieni fără să clipesc.
Bun! În 2013, cumpăr o licenţă pe doi ani pentru trei calculatoare, preţul bun, produs românesc, cum spuneam, două click-uri şi e al meu.
Din păcate, după câteva luni a trebuit să-l dezinstalez, pentru că la vremea aceea avea niscai conflicte cu prea proaspătul Windows 8, pe atunci. L-am dezinstalat şi nu mi-am mai bătut capul, pentru că încetişor au învăţat şi başbuzicii să navigheze înţelept pe internet, drept pentru care n-am mai simţit nevoia re-instalărilor de niciun fel.
Acum vreo două săptămâni am început să primesc mesaje publicitare în care eram anunţată că îmi scade licenţa şi dacă vreau, uite, ce ofertă, uite ce preţ, alea-alea, ştiţi şi voi, sunt pline inboxurile de mesaje de genul acesta. Dar cum eu nu voiam să reînoiesc nimic, mi-am văzut liniştită de ale mele. 
Asta până acum două zile când badabam! m-am trezit cu 119 euro minus în cont. 
Aoleu, ce-am făcut şi nu-mi aduc aminte, m-am întrebat, gata să-mi dau două perechi de palme peste urechi. 
- Ce e ăla Avangate, mă întreabă jupânul mijind din ochi. Are nume de Star Trek,  poartă stelară cu macrame! Mai ştii prin ce galaxii dubioase umbli, soro şi eu habar n-am! 

(De când am intrat în al douăzeci şi şaptelea an de căsnicie a început să mă ia cam des cu “soro”. O fi bine, o fi rău... nu ştiu cum să interpretez încă)

Bag capul prin emailurile vechi şi descopăr că Avangate-ul ăsta apare pe factura de acu’ doi ani de când cumpărasem Bitdefenderul, deci ne prindem că o fi partea comercială a companiei.
Şi atunci ne liniştim oarecum. M-am gândit că o fi vreo bâlbă, vreo greşeală, vreun coşmar de noapte ceva...
Când dimineaţă am primit un email în care ni se mulţumea că am ales produsele Bitdefender şi factura pentru alţi doi ani de protecţie intensivă cu antivirusul mai sus menţionat, am simţit că mă ia întâi cu leşin apoi cu greaţă.
Scriu repede-repejor să le explic că şi-au băgat mâna în buzunarul meu fără ca cineva să le fi permis asta şi să facă bine să repare rapid că o să-i iert că deh! se mai poate întâmpla, numai cine nu munceşte, nu greşeşte.
Îmi răspunde o tipă care foarte amabilă îmi explică cum că, undeva în partea aia lungă pe care n-o citeşte nimeni cu “Termeni şi condiţii” era bifată opţiunea de reînnoire automată şi că deci o dată cumpărat ţi-l ţii până te duci în Rai, Bitdefender-ul e soluţia definitivă a tuturor problemelor de securitate, acum şi în vecii veacurilor ce va să vie, amin!
Ce vorbeşti, Franţ?
M-am dezbrăcat urgent de patriotism şi-am început să caut cu răbdare definiţia exactă a fraudei a cărui personaj principal eram. Am găsit-o pe site-ul Poliţiei poştale( aşa se cheamă pe aici poliţia internetului), fraudă contractuală e numele ei şi, cel puţin, aici, în Italia, chestiunea vine reglementată cu un articol de lege care te scoate din belele de genul ăsta.
Îi fac copy- paste tipei care în fond n-are nico vină, e instruită să răspundă conform politicii mizerabile a companiei pe care o reprezintă, iar ea nu opune rezistenţă, e instruită, la fel, să dreagă busuiocul înainte de a se ajunge la plângeri penale, aşa că îmi răspunde foarte repede că tocmai mi-au dat banii îndărăt, ar trebui să apară în cinci zile, din nou, în cont.
 Aha! Deci aşa funcţionează daravera? Care pe care sperie mai tare?

În loc de concluzie, zic, sus şi tare, mai ales că acum v-aţi permis să folosiţi şi steagul dac drept imagine:

Să vă fie ruşine! Nu aşa se construieşte un nume, nu aşa se leagă tradiţii, nu aşa obţineţi suport şi nu aşa o să vă creşteţi cifra de afaceri!
Din punctul meu de vedere, e mult mai cinstit, hoţul care îţi bagă mâna în buzunar, în autobuz. El îşi asumă riscul de a fi privit în ochi în eventualitatea în care este prins, voi, nu.
 Cu siguranţă, ştiţi care e cea mai bună reclamă: din om în om. E la fel şi în varianta anti-reclamă! 
Iar eu, chiar dacă îmi voi vedea din câte am înţeles banii înapoi, voi fi cea mai teribilă anti-reclamă a voastră!
 Pentru că da, mă simt rănită, Mă doare în aripă, dragă Bitdefender!

PS.
Voi reveni cu indicaţii clare despre această practică comercială incorectă, despre cum să procedaţi să verificaţi dacă aveţi această reînnoire automată activată.