24 iunie 2015

Ploaia de pe planeta Google



De când avem telefoane, de astea, fără butoane, nu mai deschidem obloanele să ne uităm pe geam, înainte să ieşim din casă.
Fâș -fâș! cu deștul pe ecran să ne spună googlosul.
- Plouă?
- Plouă
- De la cât la cât?
- Păi, de pe la unș'pe până pe la două , două și-un sfert...
- Ah, sunt la muncă, nu mai iau umbrela!
- Mda... Nici eu n-o mai iau.
- Pa!
- Pa!
După un minut ţâr-ţâr la ușă:
- Cine e?
- Eu!
- Care eu?
- Ăla care a ieşit acu’ două minute din casă.
- Ah, n-ai sunat cu sunatul tău, jupâne, nu zbiera la interfon că-i strici vibraţia şi ne iese fengshuiul pe gaura cheii.
- Lasă-l să iasă, cin’ l-a pus să intre. Vino pe balcon şi-aruncă-mi o umbrelă.
- Plouă?
- Plouă!
- Cum aşa? De unde plouă?
- De sus!
- Ca să vezi!
- Mda! Tu și googălul tău!
- Păi ce? E numai al meu? O fi vreun norișor de-ăsta adolescent care a ieșit din casă fără să-și controleze traseul repartizat.
- Ba, s-ar putea să fie în gașcă, ieși, să vezi numai ce potop!
Am rămas un pic dezamăgită, sincer vă spun! Ce se întâmplă, dom'le, cu natura asta? De ce e refractară la nou, la schimbare, la informatizare? De ce-i place ei să rămână, așa, sălbatică și despletită? Nță- nță!


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu