03 decembrie 2014

Tribunalul florilor parasite


Am să înfiinţez tribunalul florilor părăsite!

Un trandafir uitat pe bordul maşinii,

E la fel de trist

ca un căţel lăsat singur în casă,

ca un copil abandonat pe treptele bisericii.

Mai ales dacă e galben

Mai ales dacă e roşu...

Trandafirii albi poate că ar merita câteodată

Să vedem dacă le mai dă mâna s-o facă pe imperturbabilii.


01 decembrie 2014

Cea mai frumoasa...

Cronicile familiei spun că proiectul “vreau şi eu o surioară” a intrat în lucru exact în noaptea tumultoasă a cutremurului din ‘77 şi-a ieşit fără prea multă orăcăială şi destul de prematur, fix de 1 Decembrie, de ziua naţională a României.

Despre ziua în care mama şi tata s-au întors de la spital cu un pachet legat cu fundă roşie am chiar foarte multe amintiri. 
Mi-l amintesc pe tata râzând şi plângând în acelaşi timp, mi-o amintesc pe mama, frumoasă, strălucind de fericire întinzându-mi “pachetul” buclucaş:
 ”Uite, ai văzut, aşa cum ţi-am promis, acum ai o surioară!”
 E drept că la vremea aceea, la numai nouă ani, nu reuşeam să apreciez la justa valoare dificultatea procesului prin care apăreau surioare, important era că în sfârşit aveam şi eu una.
După ce au desfăcut pachetul trăgând hotărăţi de fundiţă şi de cele alte patru plăpumici în care era împachetată surioara cel mai greu a fost să ne hotărâm unde să o punem având în vedere că orice cutie de pantofi părea un bloc cu patru etaje pe lângă ea. 
Motiv pentru care, mama a sărit direct în depresie postpartum şi-a început să jelească o eventuală pierdere a soră-mii în jungla lengeriei de pat. După îndelungi dezbateri s-a decis că lada dormezei, spaţiul acela îngust unde intrau pernele pe-o parte e numai bun pentru boţul mic şi negricios care foşăia încetişor în noua noastră viaţă.
Apariţia soră-mii pe lume a schimbat totul în viaţa mea. Tot ce era jos, a devenit sus, tot ce era negru a devenit colorat, tot ce era plicticos a devenit mai mult decât palpitant, tot ce era imposibil a devenit normal.
Momentul în care am luat-o în braţe pentru prima dată e punctul din care ne-au crescut rădăcinile.
 De atunci, trunchiul creşte, frunzele la fel. Ea, mereu grăbită a făcut mai multe frunze dintr-o singură lovitură, astfel încât la numai douăşşştreizecişiceva de anişori are la masă un detaşament de pitici mari şi mici, ia priviţi aici:




De fapt, voiam să-i mai spun o dată cât de mult o iubesc să îi mulţumesc pentru că în urmă cu douăşşştreizecişiceva de ani a ales să îmi fie surioară căprioară în zilele festive şi capră-căpriţă în celelalte :), să îi urez să îşi împlinească toate visele, toate speranţele, să-i fie fericirea mereu aproape!
Mulţi ani minunaţi să-ţi fie, surioară frumoasă!

18 septembrie 2014

Masca



Băăă, tu, ăsta cu Merţanu’ negru, fii atent, bă, să nu te pună mama dracului să dai în spate că ăla eşti! Chem băieţii şi te fac rondele pătrate, înţelegi? Harakiri, sepulku, sushi... îngrăşământ! O să rasară din tine două frunze de varză, o să-şi facă iepuroii cuib lângă tulpina ta să n-ai linişte nici ca vegetală, băi, animalule!
Păi tu ştii cine sunt eu, bă? Ai putea să-ţi dai seama numai după chiştoace că nu e cazul să-ţi picure ţeava de eşapament, uite-aici, Philip Morris cu filtru aurit făcute la comandă numai pentru mine şi fratele meu Bieber Italianu’.
Ce zgomot e ăsta, bărbate?Ai motor de trotinetă? Pleci? Ţi-e frică, hai? Pleacă, fraiere, pleacă!
Eu rămân cu ăsta din spate, poate pune vreo manea. Fără număr, băiatu’!
Ce faci, bre, pleci şi tu? Nu mă auzi? Bă, amărăşteanule, bă, ce marcă eşti, tată? Nu te văd că mă ia cu junghi când întorc capu’. Ăsta nu mă aude are motorul pornit
Ce faci, bă? Mi se pare sau ai saşiu de Trabant! Te ia mama naibii dacă treci peste mine, ştii cine sunt eu auuuu.....

Textul incearca sa spuna povestea di spatele imaginii, experiment propus de oamenii frumosi de pe Scrieri blitz, unde vă invit să intraţi, aici, să vedeţi câte poveşti diferite se ascund în spatele unei singure fotografii.

15 septembrie 2014

Ah, a inceput scoala

E ziua mea liberă.
Ora 6.
O rază mică de soare mă gâdilă ghiduşă pe pleoape.
O alung zâmbindu-i răutăcios: nu mă interesează că ai răsărit, astăzi dorm până la comanda: “Drepţi , pe loc, repaus!”.
Îi întorc spatele să-i arăt că nu-mi pasă deloc. Sforăitul liniştitor a lui Von Pluş mă leagănă şi mă face să adorm din nou. E atât de bine!
Ora 7.
Deasupra mea o turmă de bizoni se dezlănţuie furioasă. Asta mai agitată cred că e bizoniţa mamă. Tocurile ei ascuţite bat un staccato allegro ma non troppo mai enervant decât o durere de dinţi.
Ăl mic ţopăie şi urlă. Cred că nu-i place culoarea tricoului sau poate nu-i vin papucii, bate, nervos şi ritmic cu unul în podea.
Mama bizoniţă rage ambiguu, pentru câteva secunde zgomotul hoardei se opreşte, neaşteptat.
Sper că i-a zvârlit pe toţi patru în cadă şi-a legat lanţa uşii cu leucoplast. Nu ştiu dacă a decis un termen.
Se aude zgomotul apei şi diverşi pumni în pereţi. Centaurii se opun, protestează, vor să ajungă la şcoală din motive absolut ilogice.
Bizoniţa ezită, zgomotul tocurilor ei în faţa uşii de la baie, nehotărăt.
“Lasă-i să se înece până la opt măcar,” îi transmit telepatic, “după aia te ajut să resuscităm pe cine merită.
Ţi-ai găsit? Inima de mamă bizoniţă răzbate, eliberează cornuţii unu’ după altu’, acum sunt din nou patru ori patru, tâgâdâm- tâgâdâm pe din dos de encefal.
Cred că pe unul l-a nimerit cu ghiozdanul, altul pleacă în semn de protest, râmân doi bizonţi la arat parcele mici pe trunchiul meu cerebral.
Von Pluş s-a săturat, cu botul în sus reinterpretând Fuga de Bach încearcă să reaşeze bazele liniştii de mai înainte de prăpăd.
A început şcoala!!!
“ Cri- cri-cri
Toamnă gri
Nu credeam c-o să mai vii...”

13 septembrie 2014

Jean si Jana





- Oh! Săru’ mânuşiţele, frumoasă doamnă!
- Domnişoară!
- Pardon.
- Nu face nimic, enchantée!
- Franţuzoaică?
- Olteancă.
- Nu face nimic, sunteţi îngrozitor de frumoasă.
- Oh, mulţumesc, sunteţi un bărbat très gentil.
- Permiteţi să mă prezint, Jean Batistă, în timpul liber, mafiot.
- De Italia?
- Nu, de Brăila.
- Maritim, atunci.
- Nu-mi place să vorbesc de afaceri.
- Vă înţeleg, am rude în branşă.
- A! E posibil să le cunosc atunci...
- Nu cred, acţionează internaţional.
- Înţeleg, sunt începători. Cel mai rentabil e să furi la tine acasă, afli cu timpul.
- Parol?
- Pe-onoarea mea! Avem condiţii excelente, ne permitem să mafiozăm cu maniere, cum s-ar spune.
- Aveţi simţul umorului, sunt din ce în ce mai enchantée că v-am întâlnit, domnule Jean.
- Mie îmi spuneţi? M-aş pune în genunchi să vă cer mâna dar mi-e teamă să nu vă pierd din vedere, curenţii ăştia sunt destul de puternici.
- Iar eu v-o dau fără nicio retenţie.
- Atunci e un “da”, să înţeleg?
- Mâna mea, braţ la braţ cu inima sunt ale dumneavoastră meteoric vorbind.
- Aveţi şi trăsături poetice, ce mi-aş putea dori mai mult? Gătiţi?
- Numai iahnie de caviar ornată cu ceapă prăjită în bulion, pe deasupra.
- Perfect, eu ştiu să fac mămăliguţă. S-ar putea să fim suflete pereche.
- Să dea Dumnezeu, domnule Jean! Simt ceva atât de ciudat... valuri, valuri...
- O fi de la apă.
- Nu, e de la iubire, domnule!
- Sunt mişcat profund!
- Şi pe mine, mă cam mişcă ceva de vreo câteva minute dar mi-a fost frică să vă-ntrerup!
- Vă sunt recunoştiincios, domniţă!
- Ce galantar sunteţi! Auziţi, da’ aici e posibil să fie şi alţi dăunători? Rechini, şobolani...
- Se prea poate că doar râul ăsta vine din mare.
- Vaaaai, atunci e plin de broaşte! Sunt frigidă la broaşte, dacă aţi mai auzit!
- N-am mai auzit dar nu vă faceţi griji, Jean e aici, vă salvează! Aş putea să îndrăznesc să vă-ntreb de cum vă cheamă dacă nu sunt obraznic?
-  Jana cred că de la Jean. Dacă asta nu-i predestiner, atunci ce-i?
-  Nemaipomenit! Jana Batistă.  Cum v-ar place?
- Oh, tocmai m-aţi cerut de nevastă?
- Dacă tot m-aţi  sedus nu pot să vă abandonez atât de spontan.
- Mă scufund de fericire!
- Mai bine aşteptăm să ajungem mai spre mal. Aş putea să vă tutuiesc oarecum?
- Mai încape vorbă, Jean? Suntem ca soţ şi soţie...
- Atunci, Jana, vino mai aproape să văd ce culoare de ochi ai.
- Ce strânsoare înfiorătoare ai, Jean! Ah, dar ce faci? Nu se cade.... Mai bine aşteptăm să ne contopim pe mal, mă tem să nu fie broaşte!
- Taci, fă! Ce eşti proastă? Cum să fie broaşte, nu ţi-am zis că se varsă din mare râul ăsta?
- Mă mai iubeşti?
- Te!
- Ca la început?
- Exact ca la primul bâldâbâc!
- Atunci, Jeane, dă-le încolo de broaşte, cât de frigidă pot să fiu la o adică?

N.B. Fotografia nu însoţeşte textul,  fotografia a născut textul care face parte din proiectul Scrieri blitz. Toate textele celor care s-au lăsat inspiraţi de imagine  le găsiţi aici

11 septembrie 2014

Push-up in sus, push-up in jos


Într- o vreme, (vedeţi ce elegant încerc să fentez clişeul cu “ pe vremea mea”), când intrai în magazinele cu lenjerie intimă, alegeai sutienele după mărime şi cupă, ciorapii după numărul den-ilor, chiloţii după elastic şi nevoi.

Acum, odată intrat, simţi nevoia să te sprijini de primul manechin parcat în mod strategic imediat lângă uşă.

Asta dacă eşti îndeajuns de isteţ să deosebeşti vânzătoarea de manechin, nu ca mine:

- Ah, pardon, drăguţă am crezut că eşti manechinul de la intrare, aveţi cam aceeaşi nuanţă de ten.

- Pot să vă ajut cu ceva, te întrebă zâmbind deşi te-ar plesni cu fişa postului- drepturi şi indatoriri- scurt dar repetat peste ochi.

Tu, deşi curcubeul atâtor sutiene spânzurate îţi provoacă din start o uşoară confuzie mentală zici nu dar vânzătoarea a priceput deja că nu eşti o sexandthecity, că eşti rămasă în urmă ca o remorcă cu presiune inegală în anvelope, te-a citit şi te aşteapă surâzătoare din spatele munţilor de chiloţi multicolori.

Bon! Şi-ncepi de la verde.

Verde crud, verde imaş, verde brotăciu, verde cald, verde smarald, verde vernil, verde închis, verde foarte închis, verde aproape albastru... Albastru. Albastru senin, albastru înmugurit, albastru roziu... roz. Roz bombon... la roz bombon, creierul ţi-a intrat deja într-un fel standby activ iar vânzătoare ştie că a venit momentul să atace din nou...

Cu pupilele dilatate, inima batând ca o vrăbiuţă încurcată-ntr-o şosetă, nu reuşesc să-mi mai aduc aminte de ce am venit la grădina botanică a sutienelor.

- Push-up? Cu dublură? Fără dublură? Cu armătură? De fier? De plastic?

- De bumbac, zic încercând să nu las să se vadă că-s încâlcită între variante.

- Cu încheietoare în faţă, în spate, pe o parte sau fără încheietoare?- continuă tirul fără să se lasă destabilizată de răspunsurile mele.

- Clasic, continui să o înfrunt cu tupeu să nu priceapă că mă simt intimidată de închizătoarele sutienelor.

- Clasic în faţă sau clasic în spate, întreabă fără măcar să clipească

- Clasic cum vrei tu, drăguţă, mă adaptez, sunt crescută în comunism.

Nicio urmă de compasiune pe faţă vânzătoarei vizavi de copilăria mea nefericită, la cât e de tinerică şi plăpândă, probabil crede c-o fi o marcă de chiloţi nu îndeajuns de cunoscută, comunismul ăsta.

Priveşte pentru câteva secunde concentrată peretele cu sutiene precum un pictor şevaletul şi apoi smulge delicat un sutien atât de lat că l-aş putea folosi drept şorţ de bucătărie în caz de oarece urgenţă.

- Să fie şi o pereche de chiloţi? mă întreabă nu neaparat curioasă.

- A, nu, nu, dau din cap, îngrozită că ar putea să găsească rapid o pereche de gogoşori pe care să-i asorteze cu sutienul care, singur-singurel, ar putea acoperi cu graţie chiar şi capota Picassicăi, deh! Clasic am vrut, clasic am primit.

Mai bine mă uit după nişte şosete la astea n-o fi atâta balamuc de sortimente.

- Cu degete sau fără degete, mă îngrămădeşte pirpirica într-un colţ, din nou.

Tiii! Iar începe! Ăsta e un mutant de vânzătoare, la cât e de transparentă nu mi-aş fi închipuit că are aer în plămâni nici pentru o rundă anemică.

- În niciun caz cu degete, duduie! Dacă simt ceva între degetele de la picioare, muşc, o avertizez rânjind încă prietenoasă.

- Şosete hidratante, şosete compresive, şosete cu turmalină, şosete anticelulitice, şosete cu masaj...

- Cum adică şosete cu masaj? mă scandalizez precum supa la plic adică instant.

- Adică, aşa scrie pe etichetă, cucoană, încep să-i scârţâie nervii vânzătoarei precum unghiile pe tablă. Doriţi?

- Ah, nu, n-aş putea niciodată să mă încalţ c-o pereche de şoste care par mai inteligente decât mine, să fie clar!

Folosesc tonul arţăgos în acelaşi timp cu răsucitul pe câlcâie astfel încât să nu-i las timp să se dezmeticească şi să mă pocnească cu vreo pereche de ciorapi cu antecedente penale. Ce, credeţi că n-or fi?

De atunci nu mai am pace. În paralel cu Alzheimer-urile noastre se petrece pe tăcute o adevărată revoluţie a obiectelor din preajma noastră. De la frigidere care zbiară la tine că ai uitat să cumperi unt, la maşini de spălat care refuză să spele înainte de şapte seara, de la sutiene care te fac să sari trei talii într-o secundă la şosete cu masaj...

Vă daţi seama?

Adică, mă îmbrac, mă încalţ, încalec pe bicicleta mea albastră şi cum stau eu aşa atentă să nu-mi rup cocomerul în ghidon, haţ! şosetele încep şedinţa de presopunctură, eu încep să mă gâdil, cad, mă zbat ca o balenă în derivă dar şosetele mele sunt fericite că au reuşit să-şi împlinească menirea şi să-mi scoată celulita dintre degete.

06 septembrie 2014

In Italia nu se fura

Băăăi, cine-a zis că în Italia ie hoţi? Nu ie, bre, nu ie! Păi ce, dacă iereau nu-mi furau iei mia
antifurtul de la bicicletă? Mi-l furau, dom’le! Să vă povestesc!



Că tot să fie vreo două luni de când mă duc la muncă cu bicicleta să nu mai fac smog, c-aşa zise jupânul unul din noi trebuie să fie green, dă bine la planetă şi deşi eu m-am opus din principiu şi din gură mai mult, până la urmă am acceptat să salvez parcela noastră de atmosferă că aşa ne trezim noi, femeile, peste noapte cu bermudele lui Batman peste pijamale dar, mă rog, să revenim la bat-bicicletă.

Nimic nu l-a înduioşat: că sunt mama copiilor lui, că nu mă mai suisem pe-o bicicletă de cel puţin treizeci de ani... nimic.

După ce-a meşterit vreo două săptămâni, pe ascuns, în garaj a reuşit să facă din patru biciclete vechi şi stricate, una mică de-un albastru ruginit care scârţâie aşa tare că nici n-am nevoie de claxon. Important e că era mică şi ajungeam cu picioarele pe pământ căci în primele două săptămâni ştiam să pun frână numai cu călcâiele ca răţoiul ăla zbanghiu din desene animate.

Acum, situaţia s-a schimbat, am mai ridicat şaua cât să nu dau din picioare pe trotuar, traversez călare ca o Miţa trecerile de pietoni, nu mă mai deranjează frunzele de pe pista ciclabilă, nu mai ameţesc dacă vine un biciclist din direcţia opusă şi nu mai cad dacă iau mâna de pe ghidon să-mi aşez ochelarii pe nas.

E drept că am genunchii şi coatele ferfeniţă dar cine nu cade, nu se ridică, deci astea-s toate lecţii spirituale şi spiritul se întăreşte cu lovituri la fluierul piciorului, cine nu mă crede n-are decât să încerce că rău nu poate să facă, n-aveţi decât să vi-l măsuraţi înainte şi după, că eu n-am timp.

Băăă, şi doar zisă jupânul: “pe ploaie să nu te duci, per carità, e deja o minune că te întorci acasă în zilele cu soare, să nu forţăm soarta”, şi doar eu nu-i ies din cuvânt cred că se observă dar se nimeri şi se făcu în aşa fel că eu plecai de acasă pe soare şi mă prinse torenţiala-n drum. 

Ce faci? Te opreşti? Nţă, ai bicicetă pedalezi pe avanti, tot înainte până la curcubeu!

Şi unde nu dă să iasă o poluantă cu Mercedes de după o poartă şi eu politicoasă că deh! imi dădea mâna deja eram plouată până dincolo de elasticul gogoşarilor încerc să mă opresc şi cad artistic cu bicicletă cu tot drept sub botul Mercedesului oprit.

N-avui timp să-mi număr coastele şi nici să mă bucur că nu mi-am prins capul în canalizarea peste care căzusem când băgai de seamă că poluanta mică de la volan se bătea îngrozitor cu capul de parbriz strigând în gura mare:

- Eu nu m-am mişcat!Jur! Eu nu m-am mişşşcat!

- Păi şi cine ţi-a zis, soro, că ai fi făcut-o, şezi blând pe scaunele tale încălzite că eu o să încerc să nimeresc iar ghidonul! A fost doar o eroare de aterizare, se întâmplă şi la avioane cu cală mai mică decât a mea, vorba aia! 

Ocupată s-o calmez pe şoferiţă n-am băgat de seamă că mi-a sărit din coşuleţul de Scufiţă antifurtul din dotarea bicicletei. Grea pierdere mai ales că-l primisem cadou de la jupân.

- Păi şi-acu ce-o să faci, mă întreabă jupânul când îi povestesc isprava, spăşită.

- Boh, cred că nimic, n-ai zis tu că ori c-un antifurt ori cu trei tot ti-o fura deci acum e mai bine că dacă o fură, macar o fura fără antifurt, facem economie.

- Zici?

- Sigur! Şi-apoi oricum eu nu mă opresc pe nicăieri, vin încetişor spre casă.

- Ei, tocmai la aia mă gândeam că la cât de încetişor mergi, ar putea să ţi-o fure de sub tine, dacă vezi că dai din picioare şi după câteva minute eşti exact în acelaş loc, atunci să ştii că am economisit şi bicicleta.

A doua zi după eveniment, am avut o mare surpriză. Pe locul unde fu schimbul amical de replici şi căzături aşezat frumos antifurtul meu.

Deci, să ştiţi de la mine, în Italia nu se fură!  Nu ie hoti, bre, nu ie! Păi ce, dacă iereau nu-mi furau iei mia antifurtul de la bicicletă? 

03 septembrie 2014

Atingeri de suflet

Ştiu că sunt multe argumente contra privind mediul virtual şi amiciţiile legate pintre biţi tremurători şi picşeli înşelători numai că mie mi s-au întâmplat numai confirmări minunate.
Cu Blo a fost dragoste la prima citire.
Mi-au fost de-ajuns câteva rânduri să înţeleg că sufletele noastre bat din aripioare pe vibraţii apropiate.
Întâi am admirat-o, apoi, am invidiat-o pentru curajul de a-şi scoate rănile la soare, apoi m-am îndrăgostit iremediabil de ea.
De la citit la pipăit şi îmbrăţişat n-au mai rămas decât câţiva kilometri pe care i-a parcurs mai mult Blo cu "broscuţa" ei albastră, trecută bine de vârsta pensionării. Acolo unde mie nu mi-ar fi intrat decât jumate de posterior şi ăla sprijinit de portieră ea  a reuşit să bage şi să pară că stau confortabil doi copii şi toate hangaralele aferente incluzând aici oliţe, păturici şi  iepuraşi de pluş cu urechi zdrenţuite.
A durat niţel până să ajungă în Veneţia din Germania pentru că navigatorul, acest component masculin duşmănos din maşina oricărei femei, a decis că ar putea să-i placă să facă din mână căprioarelor negre din Dolomiţi, drept pentru care a cocoţat-o pe drumeaguri pe unde doar motocicliştii se mai incumetă.
Când, în sfârşit, ne-au trecut pragul casei au adus cu ei printre bagaje o mulţime de zâmbete, sclipiri ghiduşe în colţuri de ochi şi atâta frumuseţe !
Von Pluş a cedat rapid în faţa Dorei cea cu ochi fermecaţi(prinţesa de 7 ani a lui Blo) i-a arătat fără să comenteze albul burţii chestie pe care n-o face decât după îndelungi tatonări şi numai cu persoane care trec prin  teste complicate. Nici lui David (pufulakis-ul de numai 3 anişori) nu i-a opus rezistenţă deşi crăcănatul flocos a început tot mai des să aibă comportamente de hodorog recalcitrant în preajma puilor de orice rasă şi gabarit.
Frumoasă, fină, delicată cu alură de franţuzoaică, fragilă şi în acelaşi timp atât de puternică, Blo e un pur sânge de cursă lungă.
 Nu ne văzusem niciodată dar toate s-au întâmplat de parcă ne despărţisem de câteva săptămâni, discuţiile, gândurile, îmbrăţisările veneau din altă parte, făceau parte din acele atingeri de suflet care nu au nevoie de multe cuvinte.

Mai multe peripeţii povesteşte Blo, aici şi aici eu ţineam neaparat să fixez  în memoria blogului cartolinele frumoase pe care le-am primit, eu şi jupânul,  în dar, de la cei trei muşchetari :)














21 august 2014

Ole...

Puţină plajă anul ăsta, în total două după amiezi furate, mereu cu coada ochiului la iepuraşii norilor.
Relax, relax total, până când ne zgâlţîie vecinii de prosop: " Vă rugăm să sforăiţi mai încet, avem şi noi dreptul, vorba aia..." Dreptul ca dreptul dar când s-au întors vecinii spre stânga am crezut c-a venit taifunul cu uraganul la pachet promoţional, aşa nişte sforăituri n-am auzit de când mă ştiu deşi  noi, jupânul şi cu mine adică, doi orfani care de care mai dodoloţ, (copiii ne-au părăsit de multişor  cel puţin oficial suntem la faza, "nu ne afişăm cu babacii"), suntem oarecum cu destulă experienţă sforăricească.


Mă rog, a nu se înţelege că am participat la concursuri de sforăituri, subiectul era marea şi predicatul era oarecum dubios, dar când văd printre gene o fetiţă de vreo doi anişori izbucnind  în lacrimi strigându-şi mama normal că sar şi-ntreb în italiană că doar suntem pe balta broscarilor:
- Amore, ti sei persa? (Iubito te-ai pierdut?)
Fetiţa mă priveşte pentru câteva momente indecisă dacă să mai plângă sau să-mi explice care e treaba cu maică-sa dar înainte să se decidă, haţ! de după un val blând şi  educat apare tătucul îmbrăcat în nişte chiloţi cu mînecuţă şi în mai puţin de trei secunde pune capăt  tuturor dubiilor:
- Ce-ai, fă? Mă-ta s-o dus să-ţi cumpere îngheţată!  Taci, zitta, la naiba!
...................................................................................................................................................................
Ole!
:))  Blomamaind stie de ce!


09 iulie 2014

Liturghia Transformari S.R.L

Dacă aveţi "auziri de voci" puteţi ajunge foarte uşor  la "depresie" şi viţăversa deci, mă gândesc că  e mult mai sigur să vă duceţi marţea la vindecări, vinerea la dezlegări iar duminica o transformare, mică nu poate să facă rău.


06 iulie 2014

Atentie, pisica rea!

După episodul de acum două zile cand ne-am salvat în extremis de colţii unui ciobănesc german, Măriile noastre, Von Pluş şi subsemnata, astăzi dimineaţă, orgoliul, demnitatea, respectul de sine, încrederea în propriile forţe, legătura cu Eul superior ne-au fost grav calcate în picioare, dar ce spun eu, călcate... strivite, făcute ţăndări...
Habar n-am cum să descriu situaţia umilitoare în  care Măriile noastre au trebuit să fuga din faţa unui motan maro murdar si  atitudine de jack spintecătorul.
Ne-a fugărit, până la colţul străzii unde cu o mişcare a cozii şi-un miorlomărăit printre canini ne-a transmis destul de clar si foarte puţin politicos, sa-i scoatem cartierul de pe traseu.


După cum bine se observă, nici acum n-am reuşit să trecem peste cele întâmplate:



Poate c-un pic de  Hamm  Bau Yoga obţinem ceva rezultate...





05 iulie 2014

Tragic e ca..

...ne place tragedia. 

Suntem înnebuniţi după ea, atâta timp cât nu suntem implicaţi direct încât să ne usture. Privim la drama celuilalt, ne cutremurăm dar continuăm să privim, să ascultăm toate detaliile să vedem dacă anumite condiţii în care tragedia s-a produs ar putea corespunde cu situaţia noastră, dacă "ferească Dumnezeu" ar putea să ni se întîmple şi nouă.
Şi dacă plângem, plângem pentru noi, de mila noastră, imaginându-ne cât de mult ne-ar durea pe noi dacă am fi puşi în situaţia respectivă.
Apoi mergem să povestim celorlalţi, discutăm detaliile macabre, ne văicărim şi ne cocoşim cât de rău ne-a făcut să auzim despre tragedia cu pricina. Brusc protagoniştii suntem noi, pentru că suntem atît de sensibili şi miloşi: "Uite, tremur şi acum, nu reuşesc să-mi revin, dragă!"
Cine oare s-ar uita la ştirile de la ora 5 dacă ar povesti despre fericire?
Despre cum Icsulescu l-a îmbrăţişat pe Pisculescu, în plină stradă, fără vreun motiv aparent deşi: "după cum ne povesteau vecinii între ei nu au fost niciodată vreun schimb de cuvinte" despre cum poliţia urmează să fie desfiinţată pentru că a trecut un secol de la ultima infracţiune, despre cum un tânăr i-a smuls geanta unei bătrâne pentru că voia să-i pună înăuntru un bucheţel de toporaşi, despre parlamentarii care "considerând retribuţia primită  mult mai mare decât nevoile reale ale familiilor lor au decis să ofere surplusul unor familii nevoiaşe"
Eh, vise, taică, vise!
.............................................................................................
Ssst, ia, dă sonorul mai tare!
Ce zice? L-a prins pe ucigaşul Yarei? Nuuu, nu pot să cred! Ce-a zis? Că n-a murit din cauza rănilor ci pentru că a fost lăsată, acolo, în frig!
Vai de mine! Mi-e rău! Mi s-a ridicat părul pe mine! Ce tragedie, dom’le!

Eu, doar de mine, mie, îmi...

04 iulie 2014

Asa cauza, asa efect

Atunci când vreun deştept spune o vorbă de duh, pe partea cealaltă de lume pentru unul ca mine devine imperativ să anihileze efectul. 

24 iunie 2014

Cheeseburgerul hamburgerului mamei lor de parjoale

................................................................................................................
- Ce faci, fată? Nu te-am mai vazut de multă vreme!
- Bine, dragă, uite mă duc să-mi mi cumpăr mașină de tocat sa fac niște hamburger și de celea... cum le zice pe românește? Zi să-ți zic...
- Cheeseburger ?
- Nu fată, nu, cheeseburger, auzi! Mai ziceaţi voi la tara, acolo la voi cheeseburger! 
- Da' zi pe moldovenește c-apoi eu îţi traduc pe româneşte.
- Pârjoale, pârjoale le zice pe la noi, iaca mi-am amintit!
- Aaa, polpette... Polpettine, daaa, ca bine zici, chiar mi-ai făcut una voglia! C-olecuţă de feta grecească, spargi o ceapă si mănânci de pocnești, altroché pasta asciutta, cazzo!

23 iunie 2014

Ce crede Dumnezeu despre fumat?

Astăzi, în piaţă, o femeie niţel sfântă după vorbă după port fluturându-mi o broşurică frumos colorată pe sub nas:
- Ce părere are Dumnezeu despre fumat, sorella?
sursa foto:blog
- Păi de ce mă întrebi pe mine, sorella? Întreabă-l, mătăluţă direct că la noi e o vorbă, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. După mine nu cred că-i prea pasă că ne-am hotărăt să plimbăm prin plămâni nişte chestii urât mirositoare că altfel ne-ar fi trăsnit pe fiecare în parte şi până la urmă ne-am fi prins că nu are o părere prea bună.
- Lui Dumnezeu nu-i place fumatul, sorella. Iar fumătorii păcătoşi sunt dinaintea Lui în vecii vecilor, aleluia.
- Aleluia, aleluia, sorella, eu cu asta am rezolvat-o, iaca, pe 4 iunie am împlinit patru ani de când m-am lăsat. Nu mai sânt păcătoasă, o să mă duc direct în Rai şi promit să-ţi pun o vorbă bună, sorella.
O las bodogănind între-ale ei, dar n-apuc să fac doi paşi că o surată mai plăpândă de-a “sorellei”, mă trage de mânecă ascunsă pe jumate sub o tarabă cu nimicuri chinezeşti:
- N-ai un foc?
- Ptiu, bată-te să te bată, mi-a sărit inima din loc. Păi cum foc? N-ai auzit ce-a zis soră-ta că Dumnezeului tău nu-i prea place treaba cu fumatul?
- Ba da, dar eu n-am treabă cu propăvăduitul eu car sacoşa cu reviste.

- Mda, fair enough, vorba ardeleanului... Vezi, tu, exact de asta am ajuns să cred că Dumnezeu nu prea are treabă cu modelul chiloţilor pe care îi purtăm.

15 aprilie 2014

Uite ce bujor de fata

foto- Alexandra Mihale
- Alo! Auzi, fată... mi-am luat un ruj foarte mişto... are colagen, silicon şi ... ăăăla cum îi zice botulină... Cum adică nu e bine dacă are botulină? Botulina e o bacterie? Păi şi ce? Poate să fie şi-o citoplasmă că nu mă deranjează, important e să aibă efect, să le umfle... Cum ce să umfle?
Buzele, tu, buzele, da’ ce ai fată, ce eşti aşa scorbutică azi de nu-nţelegi nimica, na ,că mă faci să ţip ş-am dat pe alături, oare mi se umflă şi obrazul?!?
Mai bine ai veni pe la mine că au efect instant ca ness-ul în apă peptidele astea, dacă n-apuci să mă vezi? E drept aş putea să-mi fac nişte selfish din profil decât că vorbind la telefon cu tine, nu se poate că e ocupat.
Fii atentă ce scrie pe etichetă:
“...în timp ce Botoxul netezeşte ridurile prin paralizarea muşchilor cu ajutorul unei injecţii, aceste nano particule comunică celulelor pielii să facă singure acelaşi lucru...”
 Aaaa...  ai înţeles?

Hai, gata, fată că-nchid să fac linişte să vorbească drăciile astea între ele, Doamne fereşte să se înţeleagă greşit între ele şi să mă umfle prin alte părţi că asta mi-ar mai lipsi! 


Textul incearca sa spuna povestea di spatele imaginii, experiment propus de oamenii frumosi de pe Scrieri blitz, unde vă invit să intraţi, si-o sa  vedeţi câte poveşti diferite se ascund în spatele unei singure fotografii.

10 aprilie 2014

Exercitii de fericire

M-am înrolat, de curând, într-o mişcare care prevede 100 de zile fericite- 100 happy days
Asta nu înseamnă că dă cineva fericire la borcan, tot singur trebuie să vezi cum faci rost de ea, mai o pisică, mai un copac, mai o prăjiturică ... deh, fiecare cu fericirile lui!

E drept ca exerciţiul hlizitului din mai nimic si orice il practic de muuulta vreme dar asa, pare totul mult mai serios :)

 Mie îmi place să fiu disciplinată în fericirea mea, deci trec cu răbojul ce anume mă face să zâmbesc în fiecare zi.

De ce nu încercaţi? Funcţionează, parol!

Cum deja am ajuns la a patra zi, încerc să recuperez grupând la un loc postarile de pe facebook.


Prima zi

A doua zi

A treia zi

A patra zi

A cincea zi

29 martie 2014

Celui mai toxic personaj din viata mea

Motto:
Satisfacţie- nimeni n-a reuşit vreodată să mă enerveze mai bine decât o fac eu însămi.
De când Valentina m-a întrebat care e cel mai toxic personaj din viaţa mea mi s-a declanşat un storming pe lângă brain de ai fi putut să crezi că am o multinaţională găzduită temporar sub calotă.
Şi dă-i şi luptă şi fă clasificări, pronosticuri, scheme, două zile de mindmap-uri, mindnap-uri, până când bang! iluminarea!
 Într-o fracţiune de secundă, totul a devenit deosebit de clar!
Şi-atunci, am deschis uşa băii izbind-o de perete şi i-am spus pentru prima oară în viaţă, totul aşa, de la obraz:
- Ascultă, măi nepieptănato, graso, dezlânato, umflato, celulitico, acro, nesuferito, paranoico, mahalagioaico s-a terminat! Ieşi imediat afară din casa mea! Nu îţi permit să rămîi nici măcar o secundă! Afară!
Mă privea nedumerită. Frica ei se lăsase grea între noi ca un uger de vacă nemuls.
Nu simţeam milă, ochii ei privindu-mă uşor încrucişaţi nu-mi stărneau compasiune.
Ducă-se învărtindu-se unde a înţărcat bălaia! Acum, odată pentru totdeauna!
- Cum, de ce? Nu ştii de ce? răspund întrebării care pluteşte ca o bulă de săpun între noi. De câte ori cineva îmi spune că-s frumoasă tu-mi zici că sunt urâtă, de câte ori mi se pare că-s deşteaptă, ţipi în gura mare că-s proastă, dacă sunt încurajată să continui că fac bine ce fac, tu rânjeşti sictirită într-un colţ şi-mi şopteşti că mă voi face de râs, când nu mai am plămâni de respirat insinuezi că o ţigară m-ar relaxa, îmi zici să beau când ficatul îmi atârnă zdrenţe, îmi cureţi amabilă o ceapă când privesc cu jind la mormanul de şunculiţă afumată ş-apoi urli că sunt grasă şi lălâie...
Tu, da, tuuu, cu tine vorbesc, tu eşti cel mai mare duşman al meu!
Mi-ar place să te muşc de nas, să-ţi scot ochii, să îţi smulg sprâncenele cu unghiera, să-ţi întorc urechile ca pe şosete, pe dos... de fapt cred că mi-ar place să te întorc toată pe dos, să te scot în soare, să te bat cu paleta de covoare, să-ţi cadă ce ţi-o cădea, să ţi se usuce ce ţi s-o usca...
- Mama, eşti bine? Pot să intru? La cine ţipi în baie?
- Vorbeam la telefon cu cea mai toxică persoană din viaţa mea...
- A, da? Aşa se spune, mai nou, când zbieri şi scoţi limba la oglindă?


Textul a fost scris la propunerea oamenilor frumosi de pe Scrieri blitz, unde vă invit să intraţi,  să vedeţi o mulţime de poveşti minunate

28 martie 2014

Unde dai, acolo crapa

Între doi ficaţi, a doua zi de Paşte...



- Hristos a înviat, tălică!
- Mda, mereu aceeaşi poveste...
- Eşti ateu?
- Nţă! Cirotic.
 - N-am mai văzut pe nimeni aşa mare ca tălică. Culturism?
- Tabagism.
- Tragi la fiare?
- Aş! Fumuri.
- Ete! Doar atât?
- Şi băi de şezut. Gudron şi nicotină.
- Hmm.. Ştiam eu că trebuie să fie şi nişte vitamine. Mie nu-mi plac! Brrr! Mai ales untura de peşte. Când erai mic, îţi dădeau şi mata?
- Îhî, de porc.
- Bleah! Fără untură nu se poate?
- Ba da, însă rişti să rămâi mic şi proaspăt.
- Mai iei şi alte vitamine?
- E şi Be’.
- Zilnic?
- Neparat!
- Cu sucuri?
- Cu spiritoase.
- Bleah! Chiar trebuie?
- Neaparat.
- Dacă zici mata... Eşti cool, tălică! Uite ce lobi barosani ai! Ce ţesut... Şi culoarea... Eşti bronzat?
- Intoxicat.
- Marfă! Vreau şi eu tărcat, aşa, ca mata!
- Lasă, mă ţâcă! Mai stai aşa, în sânge, ai destul timp să te necrozezi.
- Te rog, nene! Vreau să-mi schimb look-ul! Spune-mi, ce-ar trebui să fac?
- Ai putea să începi c-o hepatită...
- De unde s-o iau?
- Păi ce, n-ai prieteni?
- Am. Da’ nu prea schimbăm fluide sunt cam sclifosiţi.
- Ete! S-ar putea să ai noroc. Căpoşii noştri stau de vorbă.
- Şi?
- Cred că ştiu ce urmează. Al meu nu suportă să-şi ia vitaminele singur.
- Urrra!
- Mda, ai grijă. S-ar putea să te umfli dintr-odată. Să nu intri cu capu-n coaste ca berbecu’. Eşti pregătit?
- Mai întrebi?
- Ei, atunci, hai! Noroc!
- Noroc, tălică!
- Sănătate!
- Sănatate, tălică!
- Să trăieşti!
- Să trăieşti, tălică!
- Când ne-o fi mai rău aşa să fie!
- Hâc! Mai lău să fie! Aldeee!
- Arde, ţâcă! Păi ce credeai? Noroc şi sănătate!
- Noloc şi să-nă-tate!
- C-aşa beu oamenii buuuni/ De la Paşti până la ...
- ... Clăciuuun... u.. iu..iu. M-am umflat? Hâc!
- Ca un balon, ţâcă! La mai mare!
- Viiine, băiatu’! Noloc, tălică!
- Noroc, ţâcă! Auuuuu!
- Alde... hi! hâc! Tălică, tălicăăăă, unde pleci?
- Nu ştiu. Cred că de data asta ajung direct în formol. Mi-a promis mie un doctor...
- Şi eu? Eu, ce fac?
- Tu, trebuie să mai exersezi, ţine-ţi fierea! O să ajungi şi tu cândva un ficat mare, ai talent, ţâcă, ai talent!




21 martie 2014

Capra porcului- senryu de voie


Pentru că Universul complotează împotriva mea scoţîndu-mi în cale, fel de fel de imagini care mai de care mai poetice, mă răzbun şi zic:  astăzi, de ziua poeziei, poezie să curgă :



Muza inspiratoare


La umbră de brad
Porcul abia aşteaptă
Masa de Paşte

^-^ ^-^



19 martie 2014

A treia zi dupa castrare...

Cu deosebită bucurie, anunţăm revenirea în forţă a Von Pluşului.
E drept, are două chestii în minus dar cum în opt ani i-au folosit doar o singură dată, iată, aici, mă gândesc că n-o să fie nevoie să-l duc la psihanalist.
Priviţi, ce mişcare de condei graţioasă are! Ce să mai discutăm, un adevărat artist!


20140319_102647

Aşa că, am putut relua, exact, de unde le lăsasem, acum două zile, dimineţile noastre pline de zâmbet, pe care încercăm să vi-l dăruim cu coada în poziţie de drepţi, să trăiţi!
Întâi, am trecut  să facem prezenţa, pe la şcoala de bicicleteA bocca aperta:
20140319_104607 (1)
Unde, mopul era regulamentar pus la geam:
20140319_104224 (1)

Apoi, am schimbat câteva vorbe cu Georgel- copăcelul mereu informat


20140319_103806 (1)
De la care am aflat despre Mirică, copacul candelabru, rămas de curând, cin-cinin,  fără ocupaţie…
20140319_103649

Deci, vă rugăm, dacă ştiţi, vreo familie serioasă, Mirică e disponibil la orele legale în toate  zilelele în care simţiţi că e primăvară:
20140319_103728 (1)

17 martie 2014

Castrarea ca soluţie

Îmi plac dimineţile dolofane, însorite... cu vrăbiuţele dereticând printre ramuri,bătrâni fredonând senini pe stradă, copii gălăgioşi încercând să nu depăşească forma  pedibus-ului... dimineţile noastre, le numesc, ale mele şi a lui Von Pluş.
El mereu grăbit cu cititul şi răspunsul mesajelor de pe copaci, eu încercând să ţin pasul, respir zâmbind, zâmbesc respirând minunii de a începe o altă zi.
Dimineaţa aceasta însă pare căzută într-un borcan cu melasă, se mişcă în reluare şi trage greu la deal, dimineaţa aceasta nu mai e a noastră, nici a mea şi nici a lui Pluş, pitita prin copaci, teama se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi.

În dimneaţa aceasta a trebuit să-l duc pe Von Pluş la veterinar pentru a fi sterilizat.

Da, da, pe Luş, teroristul patruped, pe el, cel mai frumos căţel din lume, pekinezul meu crăcănat, flocos, blănos...

 
Din păcate, alegerea de a-l lăsa să fie normal, nu a fost una înţeleaptă. 
Acum, după opt ani mă văd nevoită să capitulez în faţa ştiinţei. Nefe-urile lui Von Pluş  i-au îngroşat prostata, cu toată gama de neplăceri aferente, singura soluţie care ajută, se pare, rămâne castrarea.

Tremurăm amândoi. El de durere eu, vinovată, neputincioasă...
Ştiu, ştiu, o să fie bine...


16 martie 2014

La pescuit de rechini

Marea in luna lui martie



  - Unde să te duci în martie dacă nu la plajă, mormăie jupânul în barbă, dis-de dimineaţă.
- Ştiu şi eu? N-o fi prea devreme? Soarele ăsta e înşelător, abia s-au terminat babele, încerc să schimb traseul, plănuind o tură prin magazine.
- Păi ce, ai văzut tu vreun mărţişor anul ăsta? Ai cules viorele înainte să cânte cucul?
- Ei, na! Ce treabă are cucul viorelei cu baba şi plaja?
- Păi are! Treaba cu babele se aplică numai în ţările în care se dau mărţişoare.
- Asta ai scos-o, aşa, la minut numai să nu mergem să căscăm gura la pantofi.
- Căscăm gura la valuri. Şi-mi iau şi undiţa.
- Aha, asta era, vrei să-ţi plimbi undiţa. Ce-o să faci cu undiţa la plajă? Prinzi scoici?
- O aerisesc un pic, n-ai văzut ce umezelă e-n garaj?
- Aha! Şi dintre toate lucrurile din garaj numai undiţa suferă de umezeală.
- Ei, nu suferă dar la cât a costat mai bine o mai plimb din când în când.
- Cum adică? Ai spus că ţi-a dat-o Daniel cadou de ziua tatălui.
- Să fim serioşi, de unde să ştie Daniel când e ziua tatălui? Chiar aşa, când e ziua tatălui?
- De ce întrebi? Nu cumva mai vrei să-ţi cumperi o undiţă?
- Nuuu... o lansetă de aia mişto pentru peşti răpitori.
- Ah, doi rechini şi Răpirea din serai lipseau din bucătărie că-n rest avem de toate.
- De ce zici? Aş putea să prind rechini cu lanseta?
- Sigur, cred că e în funcţie de lansetă. Cu cât e mai scumpă cu atât atrage răpitori mai răpitori.
- A, păi ce, crezi că eu arunc banii pe fereastră? Iau una aşa mai puţintică pentru răpitori mititei.
- Îmi convine! Pantofii ăia negri de piele-ntoarsă plus geanta imitaţie de crocodil nu costă nici pe departe cât o lansetă care ar putea să ne pună viaţa în pericol.
- Ştii ce? Ia, mai dă-o încolo de lansetă, asta îmi lipseşte mie acum? Să lăsăm , dom’le, răpitorii să se înmulţescă, nu vezi că şi-aşa-s pe cale de dispariţie, vai de crocodilul mamei lor!


Jupanul si pescuitul la nisip


Von Plus incearcand sa priceapa treaba cu pescuitul

In love cu Von Plus si blonda Lola


Rapitor de lanseta ieftina
 



Gimnastica de inviorare fara undita


Jupanul asigurandu-se ca n-am agatat vreun rechin cu cearsaful


09 martie 2014

Apartenenta circumstantiala de loc

În ultimul timp mi s-a ascuţit spiritul analitic, aşa că ce să fac, analizez:

Dacă aud de vreun român că e prost, mă bucur şi mă dau deşteaptă-  comparaţie încrucişată

Dacă aud de vreun român că e deştept, harnic şi devreme acasă, mă bucur şi mă dau la fel de deşteaptă- comparaţie directă

Dacă aud de vreun român că fură sau omoară îl scot în afara arealului de răspândire a naţionalităţii şi-l declar ţigan- comparaţie involuntară sau însuşită

Dacă aud de vreun român că e din cale afară de deştept, de inventiv, de talentat astfel încât Obama îl vrea drept consilier, Putin îl trece pe primul loc la lista cu atentate care se întâmplă din întâmplare, musulmanii i-au luat deja măsuri pentru vesta personalizată, atentat: “Noi în anul 2015 nu vom mai fi!”, iar Băsescu îl ispiteşte la sentimente patriotice cu funcţia de consilier prezidenţial- atunci avem de-a face clar, cu:     comparaţie încrucişată direct şi involuntar însuşită indirectă

06 martie 2014

A mai trecut un Carnaval

Unii scriu din Paşte-n Crăciun, eu, din Carnaval în Carnaval s-adunăm un cincinal... ups! piei ispită cu poezia de lângă mine.

De fapt, nici acum n-am de gând să scriu cam multe pentru că mi-am epuizat energia  să fac un filmuleţ din fotografii, deci timp de scris nu mi-a mai rămas.
 După ce m-am uitat la ce a ieşit m-am prins că am mai multă aplecare spre scris dar asta nu înseamnă că o să  renunţ. Poarta către succes e deschisă dacă eşti cu minte puţintică dar consecvent. La un momentdat se dă succesul la o parte şi-ţi face loc.

N-o să vedeţi?


28 februarie 2014

Extrapoland extrapolarile

Prietena başbuzicului mic, devenită fostă între timp, are dumnealui o viteză în a le schimba statutul că ritmul meu de a povesti  nu reuşeşte să ţină pasul. 
Din diverse motive, Fosta, s-o numim aşa, a decis că limba română i-ar cam plăcea şi s-a înscris la cursurile aferente. 
Toate bune şi frumoase, numai că  obiectul admiraţiei sale păli amarnic odată cu încorporarea istoriei României în cursurile despre dulcele grai românesc.
- Ei, draga mea, cum mai merg cursurile de limbă română, îndrăznesc să o întreb într-o seară.
- Hmmm, nu aşa bine, mormăie privindu-mă oarecum duşmănos.
- Cum aşa, mă prefac şi mai surpinsă decât atunci când am aflat că vrea să înveţe limba română.
- Păi aşa o harababură, n-am pomenit! Care mai de care să ocupe România. 
Pleacă unu' vin alţi patru, pleacă ăia patru vin şi mai mulţi.. şi să nu mai vorbim de ce înghesuială e la faultat pe dinăuntru... De abia aştept să ajung la Hitler, îi omoară pe toţi, se mai simplifică schema, nu-i aşa?
- Sigur, cara, îi răspund cu ochii uşor încrucişaţi din cauza surprizei. Urmărind raţionamentul tău, dacă te mănâncă capul e mai simplu să-l tai decât să-l scarpini.
- Mda, face gânditoare, extrapolând am putea rezuma situaţia în acest fel.

Păi da, mai încape vorbă? Acum cred că e uşor de înţeles de ce mă bucur că între timp a devenit o "fostă", nu-i aşa?

Nu-i deloc simplu să te gândeşti că ai putea avea în casă o extrapolatoare de asta, mai ales că la bătrâneţe încep să te mănânce câte şi mai câte...

08 februarie 2014

Visul paznicului de noapte



- Bună ziua, suntem de la biroul de starea civilă, taxe, impozite şi dări. Doi în unu, facem economie de personal. Am fost avizaţi că locuiţi aici de mai mult timp fără să fiţi înregistrat şi fără să plătiţi impozit.

- ...

- Mda, să înţeleg că n-o să colaboraţi, nu-i nimic, ne-am obişnuit, mergem înainte. Deci, vă faceţi vinovat de omisiune de încunoştiinţare a organelor judiciare despre momentul naşterii, ocupare abuzivă fără permisiune a unei parcele pe fundul mării.

- Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Sunt zeu născut şi nu făcut!

- Ehe, păi, tocmai asta e adevărata problemă! Dacă aţi fi fost făcut, nu mai veneam să v-amendez pe dumneavoastră, l-am fi căutat pe cel care v-a făcut...

- Eu sunt Fiul Tatălui!

- Nume, prenume...

- Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl!

- Eu semăn mai mult cu mama dar asta nu are relevanţă, să revenim. Unde locuieşte tatăl dvs?

- Casa Tatălui Meu are multe locaşuri.

- A, da? Păi şi ce cauţi, dom’le, atunci pe fundul mării?

- Lumină am venit în lume căci Tatăl meu m-a trimis...

- Am înţeles, v-a dat afară, păi ce, eu nu mă cert cu ăl bătrân? Vrea să-i lase tot soră-mii pe motiv că are cinci copii, păi eu dacă-s burlac, ce înseamnă? N-am aceleaşi drepturi cu iepuroaica?

- În faţa Tatălui meu toţi suntem fraţi.

- Nu-i mai luaţi, dom’le, apărarea că dacă era om cu frică de Dumnezeu, nu vă zvârlea pe fundul mării.

- Tatăl meu este Dumnezeu!

- Da, şi-al meu se joacă de-a Vlad Ţepeş şi merele de aur! Uite, ştiţi ce, mi-aţi devenit simpatic, dă-le încolo de impozite, le zic că v-a înghiţit un crocodil, parcă ce, găsesc ei prost mai mare decât mine dispus să strângă impozite îmbrăcat în scafandru? Ce ziceţi? Să-mi iasă şi mie acolo de-o bere că-s băiat bun şi vă iert de datorii?

- Toate câte le veţi ierta pe pământ vor fi iertate şi-n cer...

- Aha! Să-nţeleg că-mi daţi berea la uşa Raiului. Uite, de aia, n-are ursul coadă. Eu zic că n-am cerut mare lucru...

- Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea.

- Aha, sunteţi încăpăţînat, tatăl dvs avea dreptate şi încăpăţînat şi zgărcit, cine ştie ce alte vicii mai aveţi! Nimeni nu ajunge pe fundul mării dacă îşi vede de treabă. Ia uite, dom’le şi mie îmi era milă că-i fugărit de-acasă, că-i găinăţat de peşti, că-i aia, că-i ailaltă...ia să vă fac eu proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, deci, eu, subsemnatul...salariat la... am constatat următoarele: Domnul... cum vă numiţi, vă rog?

- Eu sunt Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele Lumii.

- Aşa, deci: domnul Mielu Dumnezeu, domiciliat în... sub... mă rog, domiciliat... a refuzat colaborarea cu organele administrative de control, drept pentru care dispunem plata unei sancţiuni în valoare de ... aşa, aveţi vreme să plătiţi până la...

- Vremea Mea încă n-a sosit dar vremea voastră totdeauna este gata.

- Domnul Mielu, cu alte cuvinte, mă daţi afară? Din marea statului, dom’le, din marea poporului, dom’le? Păi ăsta e grav, vă mai cresc sancţiunea, recomand evacuarea, te fac pulbere, te trimit la topitorie, te...
..........................................................................................................................................................
- Ghiţă! Ghiţă! Mă, Ghiţă! Iar ai adormit în timpul serviciului, e a treia oară luna asta când se întâmplă, ce Dumnezeu! Halal paznic de noapte are primaria! Ăsta-i ultimul avertisment pe care ţi-l mai dau, s-a înţeles?


Textul incearca sa spuna povestea di spatele imaginii, experiment propus de oamenii frumosi de pe Scrieri blitz, unde vă invit să intraţi,  să vedeţi câte poveşti diferite se ascund în spatele unei singure fotografii.