15 noiembrie 2013

Vai, văleu...



Nu mai e nimic de făcut, nu mai e nimic de spus, Dan Diaconescu şi-a mutat OTV-ul în Italia.

La inaugurarea postului tv a fost desemnata cu spargerea şampaniei fantoma Elodiei, în timp ce marele jurnalist Silviu Alupei s-a catapultat din trecut în prezent trecând oarecum tangent(cam aşa îi mărturisea freza)  prin viitor să explice de ce graniţa Schengen trece prin Vaslui şi Botoşani.

Imediat după ce Elodia a ratat capul lui Diaconescu nimerind un reflector, a sunat Nelu din Sicilia să-i felicite pe toţi şi să-i roage sa salveze România de ciocoi.


Când Mirel de la Perugia a început să plângă cu sughiţuri de fericire că Otv-ul a înviat iar Zamfir de la Milano a propus adunarea tuturor românilor otevişti din Italia pe stadionul San Siro, m-am pus pe ros, inutil, butonul roşu de la telecomandă.

Şi-am cugetat, si-am tot cugetat, ce e de facut?

Decât să caut altă ţară mai bine aştept să vină aici, după el, Magda Ciumac, Tolea, Sexy Braileanca, Nikita, Zăvoranca, Bahmuţeanca, Ponta, Băsescu, Iliescu... ş.a.m.d... etc .


După ce le fac prezenţa îi număr, hotărât de două ori, o să mă întorc în România să întâmpin noul val de emigranţi italieni.
NU-i aşa că m-am gândit bine?





11 noiembrie 2013

Cowboy spaţial

Eu zic că ziarele şi televiziunile n-au alt scop lucrativ decât să-ţi bage frica-n oase.

Nu e de ajuns că tremur de frica românilor  să nu mă hăcuie, să nu mă bată, să nu mă fure, să nu mă violeze, tremur că vin emigranţii, străinii, extracomunitarii să-mi ia locul de muncă, tremur că vin amărâţii ăia de la Lampedusa să-mi fure chiloţii de pe sârmă,  mai lipsea acu' şi-un  satelit rămas fără combustibil gata să se dezintegreze exact peste Italia.

 Asta, la ora cinci ieri după-amiază, la şase părea că a cotit-o mai spre stânga, la şapte, mai spre dreapta şi parcă oleacă cu botu' pe mijloc dar ..."nu vă faceţi griji, stimaţi telespectatori, impactul e prevăzut pentru mâine dimineaţă până atunci noi vă urăm, noapte bună!"
Noapte bună, hai?
M-am visat călare pe satelit dînd din mâini ca o  disperată că nu ştiam unde să-l parchez.
Sau poate nu era un vis căci astăzi dimineaţă de satelit nici urmă,  toţi ştiriştii se tot scărpinau în cap încurcaţi
Toate ca toate numai să nu mă întrebe unde l-am pus că nu-mi aduc aminte nici să mă împuşti. 
Ete, comedie!

10 noiembrie 2013

MesterIna

Se întâmplă să nu pleci nicăieri şi, de fapt, să fii foaaarte plecat…
Uite-aşa, ca mine. Am zis, dom’le, întâi îmi pun toate lucrurile la punct, fac curat, scot, spăl şi după aia, mă aşez şi mai povestesc, una-alta, o minciună- două adevăruri, două adevăruri- altă minciună, dar ţi-ai găsit?
Când m-am apucat părea să am spor şi bujori în obraji: o cameră, altă cameră... însă, după câteva zile, un sentiment de zădărnicie începu să se insinueze între mine şi obiectivul final.
Ce curăţ ziua, se murdăreşte peste noapte, coşul de rufe pare un sac fără fund de unde izvorăsc  în ritm alert chiloţi şi şosete, şterg o amprentă ketchup-oasă de pe colţul televizorului, răsare un set întreg, nuanţa muştar de Tecuci, pe frigider.

Înţeleg, acum, după atâta timp, zbaterea suferindă a  meşterului Manole, chiar dacă tot îmi vine să-l întreb: "Da' cu Ana ce-ai avut, soro?".
 Prăbuşirea actului creator în toate formele şi manifestările sale este nespus de dureroasă.

Astfel încât am vorbit cu-n lăcătuş, imediat ce termin ultima tuşă de aspirator, schimb broasca, înghit celelalte cinci chei de rezervă şi rămân să-mi contemplez opera.
Asta până când se va aşeza în tihnă primul praf...