11 iunie 2013

Cetatenia italiana

Astăzi am depus, in sfârşit, actele în care cerem onest şi serios cetăţenia italiană. Am fi putut să o facem cu mult timp în urmă dar cum suntem doi lasă-mă să te las la patrăt am lungit-o până în zilele noastre, cum spuneam. 

Doamna care ne-a primit cererea, ne-a spus zâmbind că probabil o să ne mai auzim cam peste trei anişori, asta dacă suntem oarecum norocoşi, cred. Avem destui cunoscuţi care după trei ani au fost chemaţi să dea dări de seamă în privinţa ultimelor surse de venit că deh! poate între timp s-au mai împuţinat, au rămas fără slujbe şi-atunci…
I-am zis că n-avem grabă că doar cetăţenia asta o luăm s-o punem la păstrare căci, aşa cum merg lucrurile pe aici, nici nu ştii când poate să folosească la o eventuală altă migrare. 

Aşteptăm deci veşti despre alte planete cu atmosferă care să ne asorteze. 
Pământul a devenit prea mic şi prea gângav pentru noi care suntem atât de buni, de deştepţi şi educaţi. Vreau o planetă nou-nouţă, unde să-mi trimit jupânul la vânătoare de roşii fără pesticide în timp ce eu adaug fotografii şi gânduleţe pe pereţii peşterii  centrale(scuzaţi pepefonia), nu m-am gândit încă cine vine cu “like”-urile dar putem să ni le dăm unu’ altuia, că-n provizorat ca-n provizorat, numai cauţi “like”-ul de dinţi, nu?

2 comentarii :

  1. Mult succes cu actele et co! Da, like-ul nu se caută de dinți! (deși unele nu sunt de dar, sunt cerute cu insistență.)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Monica!
    Exact! Sunt mai multi cersetori la coltul facebook-ului decat la coltul strazii, deh! timpuri noi, obiceiuri noi! :)

    RăspundețiȘtergere