Cu lampa mai mica


- Nea Costicăăă, bre, nea Costică, ţip de pe geam, dând din mâini ca unul care parchează avioane.
Nea Costică îi zice cu foc din "La vie en rose" şi nu mă aude. Aştept răbdătoare pasajul următor încercând să chitesc cutia de carton de la picioarele lui. Nu nimeresc decât la a doua tentativă de doi euro şi nicidecum la picioare ci direct în scăfârlia lui nea Costică. Dau să mă ascund repejor dar ochiul vigilent al interpretului brunet mă reperează cu onoare cu tot.




- Grazie, signorina-n bafta ta să hie că erai să-mi spargi capu', mârâie prietenos pe după acordeon.
Norocul meu că nenea nu pune la inimă cucuiele de metal.
- Nea Costică, prind eu curaj, poţi să o cânţi pe aia cu "E ziua ta, mămicoo... la- la-la la la rilala
- Ei, ete, o româncă de-a mea, păi zi aşa, bre, mânc-aţi-aş ochii tăi... păi se poate, îţi cânt ce vrei tu, bani să iasă.
Şi, nea Costică bagă la înaintare inclusiv  vocea niţel dogită pe culmile Carpaţilor româneşti fără filtru.
Cum eu aduc din profil cu mama lui Ştefan cel Mare, lumea se uită curioasă când la mine când la el şi mormanul cu bănuţi din cutie creşte.
Nea Costică noteaza cu coada ochiului fluxul pozitiv al pieţei şi de la..." un mic ghiocel fruuumos trece direct la "Fetiţe dulci ca-n Bucureşti..." făcându-mi din ochi cu o frecvenţă ameţitoare.
- Frumos, nene, frumos, da' eu trebuie să plec, datoria mă cheamă, dau să-l părăsesc pe interpret exact aşa cum l-am abordat, brusc.
- 5 euro, face sec, în loc de bun rămas.
- 5 euro, de ce? îl intreb nedumerită.
- Poa' să fie şi de metal că nu mă supăr, face, împingând cu piciorul cutia mai în faţă, dacă e dedicaţie coastă.
- Păi, ce dedicaţie? Eu nici măcar nu-s din Bucureşti, încerc să scap din încurcătură cu niscaiva obiecţii geografice.
- Ha, ha, ha, da' crezi că nu te-am bunghit? Eşti de la Făltişieni, se scălâmbâie să vorbească moldoveneşte.
-  Ba nu, de la Vaslui, precizez scurt pentru posteritate, (cine ştie ce menestrel de piaţă undeva, în vreun colţ scrie balada cântăreţului de stradă).
- Şi mai naşpa, c-acolo sunteţi şi mai pârliţi, nu se lasă, nea Costică în trântă dreaptă.
- Breee, nea Costică, bre, nu cumva, mata, mă discriminezi pe mine, că mie cam aşa mi se pare.
- Te scriminez, cum să nu, s-a găsit ţiganu' cu moldoveanu', haida, va, pleacă până nu mă încaţez nero ş-atunci să vezi... Costică era văru-meu o plecat în Franţa, eu sunt Romeo, ai capito?
Morţi de fame, bre, românaşii ăştia, parcă n-aş şti, nu ştiu ce-mi fac de lucru cu ei...

Închid geamul ofuscată oscilând între Julieta şi Ofelia în timp ce nea Costică, pardon, nea Romeo se aruncă furios în "Valurile Dunării"...



Comentarii

  1. Ai talent nu gluma .Si dupa ani aflu sie eu de el .
    FELICITARI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, anonimule! Acum imi ramane sa aflu eu cine esti tu:)

      Ștergere
  2. Acordeonul = o afacere foarte buna in vreme de criza. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunat sfarsitul postarii :)) Dar trebuie sa intreb, la ce face referire titlul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) I-auzi aici: http://www.trilulilu.ro/video-diverse/costica-costica-matilda-pascal-cojocorita

      Ștergere
    2. Ma bucur ca ti-a placut Ela. Raspunsul lui Cristi e mai mult decat documentat(multumesc, Cristi!) si la obiect, de acolo vine titlul:)

      Ștergere
  4. daca si tu iti faci de lucru cu nea costica/romeo.. :))

    RăspundețiȘtergere
  5. ha, auzi la el nerecunoscatoru, sa-i dai 5 euro; pai dupa ce ca i-ai improspatat repertoriul si ai introdus piese originale care au atras clientii ca nu spui cine mustele; pai el trebuia sa-ti dea cinci euro; caci a canta nu-i mare lucru, dar managementul... managementul e totul in ziua de azi!
    apropo de asta; cand ma mai enerveaza puradeii de tigan prin centru si se tin scai de mine "da si mie nene un leeeu, da si mie nene un leeeu..." si nu scap de ei pana in capu strazii, ma opresc brusc, bag mana in buzunar, dau sa scot banu, da ma opresc si-i intreb amarat "uite ma iti dai cinci lei (aici ochii le sticlesc ca la mate) da imi dai si tu asa da vro cinci mii, ca-s vai de capu meu mancati-as, datorii la banca am de ma-neaca, acoperisu e spart si trebuie schimbat, soacra-mea e bolnava in spital si pe deasupra mai stau si prost cu nervii"; omusoru ramane cu gura cascata si palma intinsa mult timp dupa ce am disparut de langa el...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))))))))) Mosule si managementul mataluta functioneaza de minune! Ma intreb ce-si zic intre ei dupa ce se dezmeticesc!

      Ștergere
    2. "iote al dracu, se pricepe mai bine ca mine" cred ca asta zic

      Ștergere
  6. am presimtit ca nu era Costica :))

    RăspundețiȘtergere
  7. :)) semana mai mult cu Romeo, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  8. Inseamna ca ala despre care am povestit eu când cu mobila de la Icheia, pe care l-am vazut cântând la hacordion în metrou la Paris (lunga introducere) era Costica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu citit textul, bucuroasa foc ca tu ai reusit acolo unde "profesionistii" s-au dat batuti:) dar de Costica nu-mi aduc aminte! Mea culpa! Un link de ajutor?

      Ștergere
  9. http://danvaideanu.blogspot.fr/2012/02/omagiu-lui-pitagora.html

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină