22 februarie 2012

Ultima zi sau martea grasa

Cu un carnaval ca cel veneţian care se întinde pe aproape două săptămâni e foarte dificil să spui că ai fost la carnaval. Poţi spune că ai participat la una din manifestări căci sunt zeci, poate sute, distribuite în diverse puncte-punctişoare ale oraşului plutitor. Ba scenete de teatru, ba grupuleţe care vin conduse scenografic pe căi mai puţin bătătorite, ba caşti gura la fâţâiala simandicoasă a măştilor care bat din evantai chiar şi la minus 5 grade, ba ciuleşti urechea la un concert peste care dai din întâmplare... ba câte şi mai câte.
Să facem un exerciţiu, să intrăm în poveste.
Închipuie-ţi că trăieşti în Veneţia, e  seară, ai terminat munca, ai terminat de făcut cumpărăturile, le-ai târâit pe: zbang-zdrang-poc cele o mie de scări de pe cele măcar cinci poduri pe care trebuie să le treci, ţi-au mai rămas cele patruzeci de pe scara blocului, ajungi, eşti în sfârşit acasă, respiri repede de trei-patru ori,  dărâmi jumătate din mobilă până reuşeşti să-ţi pui costumul de contesă, te dai de-a dura pe scări şi bîşti! o plimbărică relaxantă până-n piaţa lui nenea Marco.
Simţi bliţurile cum îţi suflă în ceafă, lumea a venit de departe să găsească mistere, conţi şi contese nu-şi imaginează că pe dedesubtul juponului ţi-au rămas blugii, ştrampii cu push-upuri pentru celulită ba, nici tu nu-ţi mai aminteşti asta, eşti acolo, doar tu, contesa, prinţesa visului tău.
 Printre podurile şi cărăruşele înguste toate măştile salută fluturând preţios din degetele înmănuşate, se aşează simandicoase şi se întind la fotografiat ca pisicile la scărpinat sub bărbie:

 Lumea aşteaptă răbdătoare ba pe mijlocul podului, ba pe la rădăcină, ca fotografiile să se facă, nu se ţipă, nu se urlă, nu se bate din picior, totul  face parte din joc.
Revărsarea în San Marco e lină, unii trag aer în piept, alţii zâmbesc uluiţi neştiind unde să privească întâi, ultima zi de carnaval e atât de frumoasă încât păcatele celorlalte se şterg ca prin minune.
Fiecare se fotografiază cu fiecare, fotografi mai mult sau mai puţin improvizaţi, complimente, saluturi, reverenţe, uimire, satisfacţie, curiozitate, îmbrăţişări, zâmbete:












Telefonul meu nu e performant aşa că fotografiile, furate pe fugă, nu sunt grozave, cer iertare pentru cap în traistă şi cameră lăsată acasă.
Nu putea să lipsească Chuck Norris:

Contişori care s-au răcorit prea mult pe lângă fântâna aia cu vin:
Foarte la modă personajele preoţeşti:
... mai ales dacă te ajută dioptriile:
Un soldat care profitând de confuzie doarme în post:
 La umbra felinarelor din piazza San Marco, oricine, chiar şi cu numai două urechi de iepuraş poate deveni o Mască.
 ...............................................................................................................................
Încă o poveste, încă un carnaval a luat sfârşit.
Conţii se retrag grăbiţi s-apuce finalul de la Napoli- Chelsea:


 Confeti, nostalgii, Veneţia se goleşte, se redimensionează, costumele  se pun la naftalină, măştile cad...







A consemnat cu pana sa                            
                   şi voia dumneavoastră,
                                        un cronicar rotund şi cam răcit!

14 februarie 2012

Caut bilă de bou uscat

Cine şi-a adus părinţii, socrii sau orice fel de rudă în vizite mai lunguţe prin ţări străine ştie deja că dacă  Furazolidonul nu e Furazolidon tot degeaba, Trifermentul nu suportă comparaţii cu alţi înlocuitori, despre Dicarbocalm nici să nu mai vorbim.
Lucrurile se complică când la mijloc e o soacră  care ştie toate indicaţiile medicamentelor pe de rost şi al cărui principal scop în viaţă e trimiterea la psiholog  a asistenţlor de farmacie.
Bineînţeles că nefiind pe  limba ei, Pasărea( numele de cod al soacrei) nu se duce la farmacie singură ci însoţită de autoarea acestor rânduri tremurate.

După prima încercare în care am constatat că ăştia nu ştiu să găsească principiile active ale medicamentelor numa' după numele româneşti, m-am întors acasă şi-am început să-mi fac temele cu guglosul la îndemână, să dea Dumnezeu sănătate, viaţă lungă şi copii mulţi, cui l-a inventat şi-l ţine în viaţă, altfel, vă daţi seama c-aş fi stat 4 luni, 3 săpămâni şi 2 zile printre compedii, enciclopedii şi alte chestiuni stufoase să aflu că Anghirolul, aici, se mănâncă fript şi cu usturoi, fiind el făcut din carcioful italienesc, anghinarea românească care vasăzică.
Buun au urmat multe altele, n-are rost să le pomenesc, vreau să cred doar că aţi înţeles tehnica mea deşteaptă foc, căci nu se ştie niciodată când v-o prinde bine: copy-paste ingredientul principal dintr-un anume medicament pe guglosul românesc, copy- paste pe cel italienesc, căutat medicamentul,scris pe foaie, dus la doctor, făcut reţetă(pe aici numai leucoplast pentru bătături poţi să iei fără reţetă), bătut la cap farmacistul, imaginat cum îţi extermini soacra pocnind-o cu cutiuţa de medicamente în cap, lovit cu capul de masă din neputinţă de caracter slab care nu pune în aplicare ce-şi imaginează.

Şi când, crezi că totul s-a terminat şi poţi să răsufli uşurat mângâindu-ţi cucuiul de recentă amintire, iată, vine încet pe cale, răscolind troienele, doamna bolilor şi spaima neamului mâncător de şunci, colica biliară.
Colebiiil, strigă soacra de pe buza ştiiinţei, trei colebile mestecate odată şi totul se rezolvă, ascultaţi-mă pe mine. 
O ascultăm că oricum n-aveam încotro, încalec repede  pe google, de unde, uşor tulburată  extrag ingredientul principal al colebilului:

"Drajeuri continând bilă de bou uscată"
- Cum adică, bilă de bou uscat, face jupânul neîncrezător.
- Nu-i tot boul  uscat numa' bila, n-auzi?
- Păi, ş-atunci, ce probleme sunt? Te duci la farmacie şi le zici: doamnă, daţi-mi un medicament din bilă de bou uscat.
- Neh, de data asta cred că te duci tu, jupâne. Nu se face ca o doamnă să intre în farmacie şi să ceară  bucăţi de bou, uscate sau nu.
- Şi cum zic la bou?
- Bue.
- Nţă, ăla-i un bou castrat, din câte ştiu
- Păi şi?
- Dacă nu-i bun?
- Hmm, ia să vedem, ce găsim, bou, bue, iaca, am găsit pe wikipedia: vitello- până la  1 an, vitellone da 1 a 4 anni, manzo de la 1 la 4 ani castrat, bue o bove peste 4 ani, castrat...
- Ai văzut, ştiam eu că e castrat.
- ... toro, masculul adult necastrat mai mare de 4 ani.
- Ăsta-i bun.
- Bun, deci "toro"
- Deci zic: "sto cercando una medicina fatta con cistifellea di toro secco"
- Nuuuu, cistifellea e secca nu taurul deci, stai căutando una medicina fatta con cistifellea di toro secca, ba nu, mai bine: cistifellea secca di toro..
- Bine-bine, las' că ştiu eu, mormăie jupânul deşi sprâncenele lui mărturisesc diferit.
După jumătate de oră, când  iese din farmacie, roşu ca un bujor în luna mai, îmi face un rezumat sec, cam la fel de sec cât boul căutat pentru fiere:

- Au zis să încercăm la măcelăr... da' mergem amândoi de data asta că eu tot n-am înţeles cine trebuie să fie uscat!

     

    12 februarie 2012

    A venit...

    I-a luat cam mult să se împrăştie prin lume, pe unde mai mult, pe unde mai puţin, a devastat Roma ştergând cu  Alemanno, pe jos, pe sus şi pe unde i-a venit bine, a tot făcut bu-hu-hu spre Veneţia, până când... peste noapte, pîş-pîş, s-a întins, albă şi pufoasă, peste tot.
    Multe capete mari va suci şi pe aici, sarea nu-i, autobuzele merg cu 2 km la oră, veneţienii cu nasurile lipite de geam au ochii mai mari decât farfuriuţele pentru desert.
    Cei care se încumetă să iasă, se ascund sub umbrele mari, le e teamă de ea... cum, de cine, dom'le, de zăpadă!

    Iat-o:



     Nemaipunând la socoteală, tupeul cu care s-a aşternut peste Picasica jupânului, curaj, nu glumă:





    06 februarie 2012

    Venetia cu nasu-nghetat

    Reporterul ajunge tîrziu cu povestirea despre Carnaval, încâlcindu-se, nu aşa cum v-aţi putea închipui la fântâniţa fermecată unde se gustă-degustă vinuri de soi precum: Raboso, Garganega, Carmenere, Merlot, Corvina, Prosecco ci între canalele îngheţate bocnă.
    Din cauza acestui nu foarte obişnuit fenomen,  parada pe apă, cortegiul colorat de ambarcaţiuni care ar fi trebuit să defileze, în dimineaţa aceasta, a fost suspendat.





    Frigul n-a reuşit  să încurce următorul punct pe ordinea de zi, sărbătoarea gustului veneţian "Festa del cibo".

    În zona Canareggio toţi cei care s-au nimerit prin preajmă au avut ocazia să guste diverse mâncăruri tradiţionale servite la botul gondolei:



    Trimisul nostru special, deghizat în veneţian:


    încercând să ia pulsul evenimentelor, pescuieşte nişte fasioi şi nişte vin :


    transformându-se apoi într-o floarea- soarelui stingheră, pe malurile îngheţate:

     noroc cu Deborah, vajnică veneţiancă doc, că-nşfacă floricica soarelui din cale:






    şi continuă misiunea trimisului nostru, apucând să documenteze atât primele marşuri timide ale măştilor 2012...




    ... cît şi faptul că expresia " a pleca la carnaval cu căţel şi purcel" nu e doar o vorbă-n vânt


    ... cu voia dumneavoastră, retrăgându-ne în căutarea porcului cu pricina,  vă urăm îngheţ uşor şi săptămână zâmbăreaţă!

    Despre carnavale trecute, aici:
    Din nou despre Carnaval

    Carnavalul venetian 2011 

    Carnavalul veneţian- varianta hăulită

    Emigroamaraciuni



    04 februarie 2012

    Fantana vinului

    Anul veneţian se măsoară în carnavaluri şi cum stă să înceapă carnavalul nou-nouţ mi-am propus să-l prind de la primele îmbobociri urmărindu-l cu povestitul în toate  etapele  sale.
    Tema de anul acesta e "LA VITA È TEATRO. TUTTI IN MASCHERA"- VIAŢA E UN TEATRU. TOŢI CU MASCĂ.
    Deşi oficial carnavalul  se va deschide duminica 12 februarie  2012 , diferite alte mici evenimente, spectacole, concerte încep să agite şi să încălzească atmosfera.
    Astăzi, un tăuraş de lemn de doar nouă metri a fost depus în Punta della Dogana, prezenţa sa încearcând să evoce, alegoric vorbind vechea tradiţie a luptelor(?) cu tauri.
    Şi tot astăzi, taram-ta-tam au dat  cep, din nou, la Fontana del Vino, obicei cu nas roşu, foarte bine primit şi îndelung aşteptat atât de localnici cât şi de turiştii voioşi.
    Şi va curge vinul  gârlă de la un'şpece până la nouăşpe trecute fix, în fiecare zi. Trai neneacă!

    Ştiaţi că...
    În dialectul veneţian, "a bea o duşcă" se spune "bever un'ombra"- în traducere liberă: " a bea o umbră"- şi vine de pe vremea în care, la poalele clopotniţei din San Marco vânzătorii ambulanţi  mutau vinul în funcţie de umbră, reuşind, în felul acesta, să-l menţină la o temperatură potrivită.



    Fontana del vino




    03 februarie 2012

    01 februarie 2012

    Ultimei bucati de sunca




       Subsemnata, domiciliată în, aflandu-ma in deplinatatea facultatilor mintale, de buna voie si nesilită de nimeni, declar că am mâncat una bucată şuncă  porc din faţă but dreapta anterior lateral cu ceapă şi pe alocuri cu muştar, toată.

    Cine-o face ca mine, ca mine să păţească să-i fie învăţătură de minte şi altădată să nu primească în casă porci cu Monica Tătoiu pe şorici, Lucescu pe coloana de jos şi Băsescu pe copertă Fane Spoitorul şi Nelson Mondialul protejând tapiţeria cumnatului de colesterolul care se scurgea pic-pic pe la sfoară.

    Punând animalul în frigider, căci  pe balconul unui român de Italia e mai bine nici muşeţelul să nu se bălăngăne foarte tare, ai deja conştiinţa îngenunchiată la  nivelul sertarului cu legume. Brusc, le vezi în altă lumină, morcovu-i cam beteag, dovleacul are profil de modificat genetic,  roşia aia aduce cu bucălatul de Lenin înainte de mumificare, varza... hmmm... doamnelor şi domnilor, onorată familie, varza ar putea să poată fi salvată spiritual cu-n ciolan afumat în aceeaşi tonalitate de fag ca şi muşchiuleţul trăsnind golăneşte a usturoi lângă copitele alea fără pedichiură care se pretează la
    nişte răcituri de nu te vezi! Mă auzi? De nu te vezi!

    Căci orice urmă de împotrivire îţi transformă gândul în bifurcaţie cu sensuri multiple şi indicatoare greu de interpretat, stomaculului îi bate inima în ritm de "nu mă uita", tensiunea urcă- coboară, coboară-urcă în funcţie de frecvenţa cu care deschizi uşa frigiderului căci se ştie, există kaizere cu probleme serioase de  anxietate şi şunculiţe claustrofobe şi dacă nu vrei  să-ţi transforme frigiderul într-un cabinet psihiatric mai deschizi uşa să le araţi că-ţi pasă.

    Şi toate astea, în timp ce şi pentru că, cei trei "C" (conştiinţa, celulita, colesterol) sapă în tine precum dalta sculptorului într-un calup de telemea.

    Devorând în liniştea locuinţei mele şunca cu sexappeal şi ceapă roşie consider că mi-am făcut datoria de cetăţean  în lupta sa singulară cu frigul care-a  lovit mişeleşte.

    Să-mi fie de bine!