31 ianuarie 2012

Mdeh...

Uitasem până şi cum arată blogul meu, îmi aduceam aminte că am o temă cu clopoţei şi pluguşoare, m-am speriat când am dat peste muuu- muuu- muţa din header pe care tocmai pentru că îmi este foarte dragă nu-mi vine s-o bănuiesc că s-o fi pus singurică acolo dar parcă poţi să mai ştii? În zilele noastre animalele când nu-s ocupate să-şi măsoare traficul de pe you tube, îşi bârfesc stăpânii cu manichiurista, mănâncă ficat de porc light şi merg la sală să-şi croiască din  bicepşi tricepşi şi viţăversa.
Câteodată îmi vine să zic că fiecare din noi are câte două cochilii. Una în care să se ascundă de restul lumii şi una în care să se ascunda de el însuşi. Cel mai naşpa e să te ascunzi dintr-una în alta căci se produce un fel de spirală învârtită împletită din care oricât ai trage de tine să ieşi nu faci decât să te înfunzi şi mai tare.
Pe mine cred că m-a blestemat sfântul de care am vorbit de rău, anterior şi mai jos(sic!) c-aşa de bine m-am înşurubat în cochiliile din dotare încât la orizontul nemărginit al mărginirii mele nu se vedea nicio umbră de speranţă.
Noroc de gerul ăsta, curioasă cum sunt, am încercat să-mi bag picioarele şiii... huştuluc! bâldâbâc! iacă-tă-mă-s! I'm back, vorba românului!

08 ianuarie 2012

De sfantul Ion Iliescu


Cică cea mai mare dorinţă a lui Ion Iliescu pe anul ăsta ar fi să trăiască până trece perioada confuză din România. Adică să-l umple de praf pe Matusalem.
  Nu-i bai.

Mai ştiu eu douăş' două de milioane de indivizi care aşteaptă acelaşi lucru. Ba nu. Douş'unu după ultimele statistici... şaipe'ce, cu îngăduinţă dacă eliminăm protagoniştii ştirilor de la ora cinci. Beh, mai bine facem media.
Să trăiască, treaba 'mnealui, nu că m-ar omorî vreo grijă dar de ce trebuie să-l văd mereu de sfântul Ion. Că eu aia nu pricep.
Jur pe firul alb din mijlocul cozii pekinezului meu că e acelaşi material de cel puţin trei ani.
El într-un birou plin de hîrţoage cu telefonul la ureche, Adrian Năstase îi dă o icoană şi-l pupă cu acelaşi entuziasm cu care m-a pupat mama când mi-au dat cravata de pioner la statuia lui Ştefan cel Mare. 
Înghiţisem inelul şi învăţătoarea se chinuia să improvizeze un nod. „Unde-ai pus ghiavole inelul?” 
A fost cea mai tristă zi din viaţa mea de până atunci. După, ce-i drept, am avut altele chiar mai de soi.
 O să fac o petitie, o causes de aia pe feisbuc gen «Spuneţi nu omorârii puricilor de pe pisici», nu de alta, dar başbuzicii născuţi după revoluţie riscă să-l confunde cu sfântul Ion. 
Nu că sfântul Ion nu s-ar putea apăra şi singur dar e început de an şi, cică, e musai să ai obiective şi priorităţi.