Postări

Se afișează postări din 2012

Magneziutismul sfarsitului de an

Imagine
Dacă până acum apreciam kilogramele, neştiinţific, după guma de la nădragi, de când mi-am luat cântarul care-ţi calculează rapid procentajul de şoric, muşchiuleţ, şuncă şi os numa' cât treci prin faţa lui, mi-am pus o aplicaţie pă telefonul ăla dăştept care desenează grafice cu procentajele de care vorbeam, fiecare dimineaţă e destul de colţuroasă. Graficul cu greutatea mea arată precum valurile vieţii, plin de abisuri mici şi culmi măreţe, de la o zi la alta diferenţele de două kilograme când în sus când în jos mă fac să abordez un limbaj de 'tu-i mama mă-sii, vizavi de procesele chimice, fizice, biologice sau orice alţi extratereştri care îşi băgă coada în grafic. Apelez la varianta, cheamă un prieten, cu dilemele nu-i bine să stai singur în aceeaşi încăpere. - Lilişor, ce mă fac, îmi sare acul de la cântar mai ceva ca lebăda principală în Lacul lebedelor, după dumnealuiul, o zi îs normală, trei obeză şi în celelalte două mă tot întreabă dacă am nevoie de susţinere p

Eliberare

Imagine
Există fel de fel de eliberări care merită sărbătorite dar cred că cea mai importantă e eliberarea de misionarism, de dorinţa de a face bine cu orice preţ, de a fi dulceag de bun, de cuminte, de la locul lui, de martir în vârf de băţ şi eu tocmai sărbătoresc acest tip de elibeare. Pe 8 decembrie 2012 eu, subsemnata, pârâta, vinovata mă declar liberă de orice grijă a lui Dabija, de orice prezumţie de bunătate, înţelegând în sfîrşit profunzimea celebrului, " Facerea de bine e ... ceva de mamă care eu nu pot să zic cămama mă citeşte  pe feisbuc unde îmi fac publicitate cu aceste rânduri de mare şi profund impact ideologic sub influenţa acestui pahar de apă pe care-l ciocnesc în sănătatea mea şi a celor care dimpreună cu mine s-au eliberat. Ştiu că nu prea se înţelege nimic din ce zic dar cum blogul meu s-a născut din nevoia de repere, deci un fel de eu vorbesc eu înţeleg, pe voi cei care mai treceţi din când în când pe aici vă îmbrăţişez cu drag, important e să-mi aduc aminte de se

Isus e ocupat cu feisbucul...

Imagine
...aşa că, dacă sunteţi în încurcătură ori vă băgaţi în seamă cu câte un  "like"  pe pagina dumnealui ori vă descurcaţi singurei după cum vă taie capul. Imediat ce a înţeles cum funcţionează treaba, că "like"-ul şi "share"-ul scot o mulţime de ochiul dracului pe minut, Isusul feisbuchist a pus mâna pe photoshop şi s-a apucat de decupat şi lipit poze cu inimioare şi fluturaşi. Când afacerea  începe să prospere putem trece  la lucruri mai serioase: Câteva lecţii de management financiar nu strică mai ales că dând click pe link (oau ce rima cibernetica) ai posibilitatea să cumperi mai o aplicaţie pentru telefon care să-ţi amintească la fiecare 5 minute cât eşti de păcătos, mai un e-book tapetat cu versete din biblie care, ciudat,  vorbesc despre  cum banii tăi semănaţi în buzunarul altora or să facă mere pădureţe în grădina Raiului: Drept pentru care, adevărat zic vouă, situaţia e complicată şi prezintă diverse umflături nu numai  me

Din jurnalul catelului Nerone

Imagine
Întâi afli că te numeşti Nerone apoi trebuie să o faci pe bibeloul până trec toţi prin faţa ta, spun lugulugu şi îţi freacă nasul până îţi vine să strănuţi. Apoi, cineva, cu numai două picioare se leagă de tine iar tu  trebuie să-l porţi după tine prin oraş până oboseşte. Şi ca şi cum necazul ăsta n-ar fi suficient, într-un ochi de apă descoperi că eşti mai mult lung decât înalt, ufa! De după un colţ,  ceva foarte mare care latră foarte tare, vine să te mănânce. Ce e de facut?  Tu eşti Nero?  Da-mpărate!  Am venit să mi te închini,  De nu schimb a ta blăniţă  La un târg de pinguini Doamna Pufi, dacă stau pe burtă se puuuune? - Hmmm...  Ah, m-am speriat degeaba, doamna Pufi nu e decât o mămică mai mare decât a mea. - Un pupic mic, vă rog frumos, doamna Pufi, dacă o găsesc pe mama o să-i spun că m-aţi susţinut afectiv în perioada dificilă a adopţiei... - Încă unul, vă rog... - Ajunge, piciule, întîi învaţă să faci pipi cu piciorul ridica

Se cauta salvator de ingeri

Imagine
Înlănţuiţi Îngerii oraşului  Strigă după oameni  Variante: Îngeri legați de mâini Oamenii orașului Fără apărare                                                Dan Norea Ingeri de piatra Pe stresinile caselor Ezitand                                          Mosu'  Coloane. Piatra. Orasul ingerilor Isi striga oamenii.                                       Cora

Sunteti rugati sa lasati tunelul unde l-ati gasit

Imagine
Când am plecat din România  aleşii  poporului  mutau luminiţa şi capătul tunelului când la stânga, când la dreapta, când le băgau printre picioare, când le vânturau deasupra capului.  Mi-am zis atunci că până s-or hotări ce-i de făcut, am timp suficient să dau o raită pe la căşile Altora care n-o aburesc aşa.  În grădina Altora merele erau mai roşii şi zmeii mai înalţi, luminiţa cădea ca grişu-n lapte, blând, de peste tot, iar tunelurile erau menţionate  doar pe hărţile feroviare. Şi toate fură ca-n poveşti până acum câteva zile când la televiziunile Altora începură să povestească despre un tunel şi despre o luminiţă.  Boh, îmi zisei rânjind optimistă, o fi vorba despre altelele căci luminiţa ca luminiţa dar un tunel nu poate ţopăi aşa cum vrea el prin Europa. Ciulesc urechile şi ascult să pricep bine.  Cică  cum stătea Monti pe prispă  cu palma streaşină la ochi, privind disperat după limanul unde să agăţe Italia... ...  de sub streaşină, cumva spre stânga zări o luminiţă c

Cu barca la scara

Imagine
Cum scările în Veneţia se termină în apă, pe apă sau pe sub apă, tot omul are parcat la scară o barcă. Fiecare după buzunarul şi gustul dumnealui, deh! Şi-n lungul drumului , înghesuială mare, precum pe pământ aşa şi pe ape: Asta  să vă mai ţin de vorbă că eu sunt foarte  ocupată cu un smartphone care evident e mult mai smart şi mult mai phone decât voi fi eu vreodată, dar despre asta o să vă povestesc mintenaş...

Cu botnita

Imagine
Autobuz, ora 8 dimineaţa, anul Domnului 2012 Şoferul,  marca Matrix, ochelari fumurii, mănusi negre, s-a sculat cu fundul ţuguiat spre în sus. Se vede după cum frânează, brusc, de parcă staţia în care aştept a apărut peste noapte ca o ciupercă după ploaie. Odată cu mine urcă şi-o bătrână cu-n căţel. Au cu siguranţă cam aceeaşi vârstă. Cu picioare tremurânde, amândoi, se îndreaptă spre un scaun liber. Şoferul Matrix vigilent ca un controlor spaţial constată că patrupedul nu are botniţă. Bătrâna îi promite că o va pune imediat ce va ajunge sa se aşeze, invocând stabilitatea precară. Se ţine de cuvânt după ce extrage botniţa din şapte pungi-punguliţe(le-am numărat).  Căţelul nu protestează, stă cu capul întins să-i uşureze stăpânei manevra. Imediat după asta, însă, întreaga sa atitudine se schimbă. Capul în jos,  coada între picioare, spăşit. E atât de slăbit şi de bătrân încât botniţa pare mare şi greoaie. Încetişor, la fiecare zdruncinătură botniţa îi mai alunecă cu câţiva centimetr

Libertatea

Imagine
 La liturghie Stane de piatră îngerii De după gratii

Marea vrajbei noastre

Imagine
Decuseară hotărâsem că preţioasa noastră zi liberă o vom petrece la mare. Am pregătit paporniţe, găletuşe, lopăţele, m-am culcat zâmbind deja imaginii mele viitoare, roşu-rac scorojit prin colţuri. - Plecăm la 5 dimineaţa să prindem ultraviolete, face jupânul hotărât. - Îhîîîî, aprobăm în cor, eu şi başbuzicul mezin, ştiind că  planificarea de  seara şi pusul în practică dimineaţa sunt două chestii total diferite. Când ceasul jupânului, la 5 dimineaţase, aruncă în acordurile di ta-ta-tam a lui Bethovhen mi-a venit să bocesc amarnic. Până la urmă cui îi trebuie mare, ce e aia să te pui la prăjit şi să-ţi croncăne pescăruşii în cap, să te bată briza-n faţă şi să crănţăni nisipul de pe îngheţată... jupânul e de neclintit însă. Are ochii lipiţi de somn mai peste tot cu vagi urme de desprindere în zona pupilei dar nu se lasă. Rade trei cafele aruncându-le peste cap ca pe ţuică, priveşte cu duioşie la biata Picasică ticsită cu umbrele, saltele şi alte şmecherii şi sună plecarea. Să-i d

Turism low cost

Imagine
Cine spunea că e scumpă cazarea la Veneţia?  Triplă cu vedere la canal, mai central de atât nu cred că se poate... Mic dejunul nu intră la pachet dar la o adică se poate trece peste asta, nu-i aşa?

Capito?

Imagine
Dacă nu, mama ciorilor vă mănăncă!

Gogogigel frigiderul

Imagine
Cum de la o vreme suntem foarte mulţi în casă  am hotărăt că e timpul să schimb ceva. Am început cu frigiderul. Am cumpărat unul  înaaalt cât un Gogu şi laaat cât un Gigel, de câte ori îl deschid constat că, ghemuită aş întra numai bine în sertarul de legume, congelatorul oferind perspective locative chiar mai generoase. Noroc că Freud a murit demult şi n-a apucat să cerceteze legătura dintre mega-frigidere, subconştient şi numarul de persoane pe metru pătrat, altfel ar fi trebuit să dau ceva explicaţii. La asta mă gândeam în  această frumoasă şi fierbinte  zi de iulie, în care urmează să mă arunc ca un pliculeţ de ceai într-o ceşcuţă cu apă fierbinte, consemnez aşadar.

Fotbal de inima albastra

Barul de la parter, plin pân-la refuz, Elena, chinezoaica,  zâmbăreaţă ca o lună nouă:" şpliţ? şpliţ?", toţi îi răspund dând din cap, o linişte mormântală, sonorul televizorului s-a autocenzurat trecând pe mute, se bea în tăcere, cu duşmănie, lacrimile din colţul ochilor coboară în vârful picioarelor, doi tineri ascund sub masă două trompete, ruşinaţi. Primul ministru plange, Berlusconi îşi desenează şuviţele cu mâna tremurândă, lacrimile de pe pereţii feisbucului se transformă în stalactite, Italia e toată o lacrima lunguiaţă.

Iulie din nou

Imagine
Ba azi, ba mâine, ba c-o fi, c-o păţi se făcu iulie din nou. Asta  înseamnă că tocmai am trecut în cealaltă jumătate de an şi asta pentru mine  e o veste tulburătoare. Mă-ncurcă. Nu ştiu dacă e cazul să mă bucur sau să mă întristez, nu ştiu dacă e cazul să ţopăi sau să mă încrunt filozofic aruncând cu perle de înţelepciune despre trecerea timpului, tinereţii...  autobuzului dac-o mai lungesc, că " unia muncesc când alţia " stau în weekend ca dulceaţa pe untul topit. Eu zic deci să tăiem luna asta din calendar. Se abţine cineva?

Canada cheama Rhoul

Imagine
Între timp, eu şi Raoul ne-am cunoscut mai bine. De fapt nu se numeşte Raoul ci Rhoul are o nevastă frumoasă rău şi trei copii dar vrea şapte că atâţia au fost ei în casă deci s-a invăţat cu numărul, să nu se încurce. Lui Rhoul nu e frică de nimic, a calculat deja impactul crizei italiene asupra comunităţii bangladesh în general şi  cum rezultatul e "non ba bene"(un fel de naşpa în banglo-italiană) e pregătit să meargă mai departe. În America adică. Canada mai exact, două dâre de fum negru şi una albă i-au transmis berişorii din Canada, asta înseamnă că "ba bene" , (pun pariu că v-aţi prins asta înseamnă "mişto" în banglo-italiană). - Măi, Rhoul, nu poţi că ăia nu prea mai primesc emigranţi, încerc eu să-l aduc cu picioarele pe asfalt. - Nu brimeşte straini ştiu dar  Rhoul brimeşte sicuro, se bate cu 3 degete în piept făcându-mi din ochi complice. - Cum faci, explică-mi şi mie. - Toată familia la Rhoul e la parlament di Bangladesh... Rhoul f

Poate...

poate crezi că am uitat, poate crezi că nu-ţi mai ştiu mirosul pielii, poate îşi închipui că am uitat cum îţi sta linia vieţii în palmă, poate crezi că nu mai ţes poveşti, poate eşti convins că nu mai ştiu să mă transform în spiriduş, poate ai uitat cum şoptesc  descântece peltice poate ai uitat zâmbetul ce mi-a crescut demult pentru tine, ca o aripă de înger ciufulit poate încerci să te convingi că ţi-e mai bine aşa  fără să mă mai găseşti, fără să mă mai aştepţi,   poate că împreună încercăm să credem că viaţa     normală        reală          fără niciun pic de magie e mai sigură,            e mai clară,             fără fluturi mici în stomac,              fără bucurii mari născute din vorbe mici                                                                        haiducuuule                                                                                  spiriduşooo                cu capul pe spate             râsuri mici care izvorăsc din verdele oc

Alt cutremur, aceeasi Marie

A tremurat pământul la ora 4 dimineata pe 20 mai, magnitutdine 5,9, durata 30 secunde. După cutremurul din 2004 când mi-am salvat şosetele (povestea e  aici apasa ),  cum credeţi că mi l-am petrecut pe cel de acum două zile? Căutând papuci de casă pentru toate personajele bipede ale casei. În timp ce aşezam  perechile de ciupici la marginea patului, un dubiu m-a cotropit de la o ureche spre cealaltă, nu cumva a venit timpul să caut un psiholog care să-mi explice care-i şmecheria? Unde îmi pleacă creierul? Ce legături ciudate se produc în acele fracţiuni de secundă în care ar trebui să fii eficient? Despre instinctul lui Von Pluş care ar fi trebuit să urle, să behăie, să facă ceva nu, e inutil să mai aduc vorba pentru că de la o vreme doarme cu sforăituri de-am început să suspectez c-o fi descoperit punga soacră-mii cu somnifere. Deci, la capitolul instincte stăm foarte prost... Voi cum staţi?

Breakfastul sau viata

Imagine
La început credeam că Renata e o tipă extraordinar de veselă, surâsul de Giocondă cu ochelari rotunzi  n-o părăsea nici atunci când şeful ameninţa c-o zvârle afară dacă mai pudrează checurile cu sare şi ouăle Benedict cu zahăr vanilat. Apoi am aflat că, de fapt, nu poate închide gura  în urma unui mic accident suferit în copilărie când  frate-su i-a legat caninul din dreapta de maşina unui vecin care a trebuit să demareze în trombă fiind urmărit de carabinieri pentru amestec mafiot. Dintr-o cameră ocupată de un cuplu indian soţul iese şi cere să-i fie adus  mic dejunul în cameră. Renata pregăteşte tava cu de-ale gurii şi se înfiinţează în faţa uşii. Bate o dată, de două ori, de trei ori, tava-i grea şi graba mare, cineva îi spune că soţul fiind ieşit soţia sigur n-o să-i deschidă că nu-i dau voie uzanţele dar Renata nu se lasă descurajată, cotrobăie prin colţurile cu parole englezeşti şi cu cel mai acut ton pe care îl găseşte, zbiară la uşă precum copiii la urat de Anul Nou:

Latino- olteneasca de export

Stau cuminte în staţie, încercând să evit o bătrânică  care vrea să afle dacă i-a trecut autobuzul. Cine nu ştie că întrebarea face parte din arsenalul de agăţare a bătrânicilor? De la "cât e ceasul"  alunecă ca nişte ţipari la povestiri deocheate despre iluminatul din timpul bombardamentelor sau despre simptomele artrozei la căţei.  Încep să citesc concentrată până dincolo de urechi afişele de pe stâlp, realizând prea tîrziu că ocupaţia asta  mă aduce în bătaia puştii ca pe un căprior trecut de a doua tinereţe. - Vede, signora... şi iată-mă agăţată în cel mai frontal mod posibil, aici se pun anunţuri în toate limbile ceea ce nu e foarte corect, dacă se strecoara un anunţ de natură teroristă? Uitaţi, spre exemplu, acesta, dacă scriu aici,  că se întâlnesc în centru oraşului să pună o bombă? mă întreabă  bătând cu degetul pe un bileţel pe care e scris în  româneşte: " Ieu fomeie cuminte la gazdă la Spinea foarte aproape de toate autobuzele. Tramul ie sup fireastră, pen

Lectii de viata

Imagine
- Mamă, de ce te duci să faci munca asta care se vede clar că nu-ţi place? Dimineaţa când pleci, oftezi, sera când te întorci, oftezi... - Să pot să-ţi scot ochii când vei fi mare că am muncit vai de capu' meu, numa' eu ştiu cum ca tu să nu duci lipsă de nimic... - Atunci să ştii că mi-ar trebui nişte corzi noi la chitară! ............................................................................................. - Tată, de ce te duci să faci munca asta care se vede clar că nu-ţi place? Dimineaţa când pleci, oftezi, seara când te întorci, oftezi... - Mai întrebi? Mă duc ca tu să pricepi că viaţa asta e un mare rahat unde nimeni nu face ceea ce-i place... - Ah! credeam c-o să-mi răspunzi ca mama, am văzut nişte blugi mişto la Benetton! Ps. cred ca am reusit sa raspund lepsei de la Digodana , in sfarsit:)

Fata-n fata cu cultura

Astăzi e o zi cu totul şi cu totul specială, nu numai pentru că vine imediat după 1 mai ci, pentru că, deoarece, după şase luni de aşteptare, incertitudini, nelinişti,sentimente de inferioritate(gen de ce ăla da şi eu nu) Institutul Român din Veneţia, pe nicknameul dumisale: ICR, mi-a acceptat, în sfârşit, prietenia pe feisbuc. De astăzi înainte mă voi simţi mai culturală, mai inteligentă, mai energică, mai spirituală, am deja vederea mai bună, auzul e clar mai ascuţit, poate îmi va trece şi virgulita... parcă poţi să mai ştii? Când am primit vestea:"Istituto Romeno di Venezia ţi-a acceptat cererea de prietenie. Scrie pe peretele lui Istituto", m-am fâstâcit aşa de rău că nu mi-am mai adus aminte nici de ce am cerut eu lui Istituto prietenia. Pe peretele dumisale toţi ceilalţi care la fel ca mine au aşteptat la rând pe holul feisbucul să fie acceptaţi scriau cu entuziasm osanale:" Mulţumesc pentru accept, mi-aţi făcut o mare bucurie, mulţumesc". Şi-atunci mi-a v

Scriitorii cititorilor noştri

Imagine
Un studiu recent a scos la iveală că 81% din noi a scris deja o carte ori simte că înlăuntrul său o carte se zbate să iasă la suprafaţă. Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic dar cum eu sunt modestă n-adaug decât jumătate procent la partea scriitoricească deşi în mine se zbat şi se dau cu capul de pereţi o mulţime de cărţi. O scădere simplă ne ajută să aflăm că pe 19 % cade măgăreaţa să citească tot ce scriu cei mulţi deştepţi şi talentaţi, o scădere insinuată într-o ecuaţie, unde ar intra cât să iasă analfabeţii şi alte soiuri lipsite de gena cititului, reduce cititorii la jumate din procentele de mai sus. Acum de când fiecare dansează cu blogul dumnealui, treaba se complică şi mai rău: de scris, scrie toată lumea, de citit, nu se oboseşte nimeni dacă textul e mai lung decât eticheta de pe brânza topită. Căci eu am cugetat îndelung la toate astea, n-am fost la pescuit de  icre,cum greşit ar putea crede cineva, mai ales dupa ce-am citit un interviu al lui Toni Morrison care zice

Icre de macroi

Familia Cirlan anunţă cu mare bucurie că după patru ani de lipsă, după patru ani de aşteptare, de nelinişte, de speranţă, de gândire pozitivă, rugăciuni, povestiri zen, respiraţie Tai ci, Lai li şi I- cre nu-s, a descoperit într-un macrou cu ochi transparenţi (de fapt, în doi dar nu-mi place pluralul macroi de la macrou) nişte ouă de macroi(n-am încotro, bag pluralul) pe care cu ajutorul mixerului şi a bucuriei noastre fără hotar, le vom transforma în nişte icre de crap cu ceapă, din care vom degusta cu linguroiul, mâine de sărbătoarea care este şi anume Bunavestire, pentru sănătatea oaselor noastre şi în sănătatea oaselor dumneavostră. Deci, cine pofteşte ca noi, ca noi să găsească. Poftă bună!

De la obraz

Imagine
Măi, domnule, cum îţi permiţi  să-mi spui că browserul meu e  demodat? Ce ştii dumneata dacă eu pot sau nu să-mi permit un browser mai nou? Poate e o amintire de familie, poate mi l-a lăsat bunica împreună cu şosetele de lână, poate îmi dă un sentiment de stabilitate, poate mă face să mă simt mai degrabă înaltă decât lată. Nu ţi-a trecut prin cap că  site-ul tău  e aşa de urât că oricare browser se ruşinează să-l deschidă? Numai că noi, noi, ăştia cu browsere mai vechi suntem prea educaţi să-ţi spunem chestia asta de la obraz aşa cum ai merita...  de la obraz să-ţi fie, na, poftim!

Consumata

Imagine
După ce a privit, în soare, fotografiile: profil, faţă şi feliuţe-feliuţe ale coloanei mele, fără urmă de emoţie în glas, doctorul a declarat: - Signora, lei è consumata! (Doamnă sunteţi consumată!) M-am simţit ca o baterie lovită în mândria ei de Duracell, ca o bere uitată la soare, ca o dramă cu final incert, ca o eclipsă acoperită de nori, ca o soprană lovită de laringită în pauza dintre acte. Ştie cineva un centru de încărcat oameni?

Cu lampa mai mica

Imagine
- Nea Costicăăă, bre, nea Costică, ţip de pe geam, dând din mâini ca unul care parchează avioane. Nea Costică îi zice cu foc din "La vie en rose" şi nu mă aude. Aştept răbdătoare pasajul următor încercând să chitesc cutia de carton de la picioarele lui. Nu nimeresc decât la a doua tentativă de doi euro şi nicidecum la picioare ci direct în scăfârlia lui nea Costică. Dau să mă ascund repejor dar ochiul vigilent al interpretului brunet mă reperează cu onoare cu tot.   - Grazie, signorina-n bafta ta să hie că erai să-mi spargi capu', mârâie prietenos pe după acordeon. Norocul meu că nenea nu pune la inimă cucuiele de metal. - Nea Costică, prind eu curaj, poţi să o cânţi pe aia cu "E ziua ta, mămicoo... la- la-la la la rilala - Ei, ete, o româncă de-a mea, păi zi aşa, bre, mânc-aţi-aş ochii tăi... păi se poate, îţi cânt ce vrei tu, bani să iasă. Şi, nea Costică bagă la înaintare inclusiv  vocea niţel dogită pe culmile Carpaţilor româneşti fără