28 noiembrie 2011

O seara romaneasca


De şapte ani de când stau în Italia nu am avut ocazia să mă intersectez cu nicio asociaţie românească.
Marius le tot trecea pe Harta românilor , punctul şi asociaţia, punctul şi-asociaţia, o mulţime de puncticele pe lângă casa mea, făceam ochii roată ca haiduca ca nu care cumva să pierd vreun eveniment, concert, şedinţă, floricică, cântecel patriotic, văruit de copaci, săpat de şanţuri, orice numai să am şi eu ocazia să mă înrolez, să-mi recapăt sentimentul de apartenenţă la grup, la turmă, să nu mai stau aşa mioriţă bolnăvioară şi neîntrebată. Degeaba.
Noroc cu Raoul, bangladeshul meu preferat:
- Tu vuoi cantare rumena? Raoul ştie dove sta cantare rumena, îmi spune fluturându-mi pe sub nas un fluturaş cam spălăcit pe care scrie:
 "Asociaţia română Confluenţe (s-ar putea ca numele să fie greşit că n-am reuşit s-o găsesc pe google şi nici pe harta lui Marius) vă invită să sărbătoriţi 1 decembrie, ziua naţională a României, împreună cu Elisabeta Turcu şi Benone Sinulescu la ora 19,00 (tăiat şi scris deasupra 18,00)".

Sun la numărul de pe fluturaş să mă asigur că nu e o păcăleală, scot repede goarna şi sun adunarea printre prieteni chiar dacă nici eu şi nici ei nu figuram  în funcluburile celor doi solişti.
În ziua indicată, îmi pun fustele în brâu şi cu o oră înainte, aşa cum sunau indicaţiile domnului de la telefon, mă prezint în sală "să prindeţi locuri, doamnă"(eh, dacă n-om mai şti noi, generaţia de ceauşei ce e aia să prinzi loc, apăi cine?)
Dezbrăcându-mă încet, prind un rând întreg, (încă două scaune şi-aş fi rămas în celebrii mei chiloţeii mei cu bulinuţe).
Ascutindu-mi privirea de vultur în agonie încerc să pricep cine plăteşte lăutarii, având în vedere că spectacolul e gratis.
N-a fost greu. Digicomul tocmai îşi înşira cearceafurile pe garduri, primele rânduri par rezervate aşa că nu-mi rămâne decât să aştept să descoper personajele uficioase.
Basbuzic mic pe fundal Digicom

Rândul meu de prieteni se umple treptat, başbuzici incluşi fără drept de apel pentru că una dintre îndeletnicirile mele preferate e aceea de a nu-i lăsa să piardă ceea ce au primit prin naştere:  limbă, cultură, tradiţie, cu bune cu rele, cu multe sau puţine, o părticică din ei va şti mereu ce e dorul, doina, barza, varza, viezurele, mă rog, la partea cu viezurele sunt dispusă să negociez, nici eu n-am habar cum arată celebrul viezure.
Impreuna cu unguroaicele mele preferate

Buuun! Sar peste număratul spectatorilor, direct la domnul Vasile Bob care şi-a asumat rolul de deschizător de spectacol şi prezentat oficialităţile care este, vorba lui Vanghelie.
Aşa aflu că avem la o zvârlitură de scaun cu spătar, un consul cu doamna consul sau consola, n-am prea înţeles de ce doamna consul, poate se aplică aceeaşi regulă ca la coana preoteasă, funcţia şi organul la pachet, părinte Avram sper să n-ai nici feisbuc şi nici blog să citeşti şi să mă afuriseşti acu' în postul Crăciunului că eu vorbeam la modul general despre chestiune.
Revenind la scaunul de după consul, îl găsim pe prietenul meu, prietenul tău, prietenul tuturor, aşa scrie pe steguleţul, parfumul pentru maşină, felicitarea de Anul Nou şi cartea de Virginia Wolf primite la intrare, domnul senator Wiliam Gabriel Brânză, preşedintele comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.
Basbuzic mare impreuna cu senatorul prietenos

 Rămân o vreme în extaz căci eu cu aşa personaje suspuse n-am respirat la un loc de pe vremea podului de flori de la Prut unde tot îl salvam în extremis pe Petru Roman de la ventuzele maică-mii şi-a mătuşilor.
Când îmi revin  îi pun un zece domnului Bob pentru ţinută şi pentru româna pe care o mânuieşte foarte bine ceea ce, anticipând niţel discursurile de după, pare a fi o calitate rară şi la fel de greu de reperat ca şi onoarea, în zilele noastre.
Tocmai când Lilişor îmi susură că i-a văzut deja pe protagonişti printre rafturile Panoramei cumpărând sosuri de la nenea Rana, intră pe scenă doamna Elisabeta Turcu.
Un costum popular frumos, o voce care încă se ţine, a trecut cu succes jena suspendării playback-ului pe ici pe colo, mai ales în momentele esenţiale.


Prietenul meu şi al tău, domnul William Brânză, se vede că era şi prietenul doamnei Elisabeta, pentru că aceasta  i-a adus mulţumiri şi plecăciuni la începutul, mijlocul şi sfârşitul recitalului şi de fapt, dacă e să fiu exactă, la fiecare al doilea cântec.
Sport preluat şi de domnul Benone Sinulescu care cu aceeaşi frecvenţă şi ardoare ne-a povestit ce inimă mare şi ce gest "foarte superb" (da, din când în când a trebuit să le acopăr urechile başbuzicilor) a făcut domnul Brânză, de unde noi deducem că prietenul tuturor a plătit cu vârf şi îndesat, din buzunarul cui, habar n-am, cine e curios n-are decât să sape, oricum din cele 26 de ţări pe care dumnealui a afirmat că le deţine, până la urmă scoate de o nuntă, nu-i aşa?
Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre domnul consul, care a fost invitat destul de greu pe scenă şi nici multe mulţumiri n-a prea avut de ronţăit, ceea ce nu e un lucru rău, având în vedere că domnul consul deşi tinerel arată ca un caltaboş umplut în grabă, mă iertaţi, domnule consul, sper să nu mă daţi afară din Italia, dar cred că o dietă şi niţică mişcare ar ajuta  imaginea românilor în Italia măcar cu câţiva centimetri.
Domnul consul

Lilişor îmi dă peste mână: "Ai înebunit? şi-aşa nu răspunde nimeni la consulat, mai pleacă ăştia să facă şi jogging am îmbulinat-o!" Mda, mă rog, atunci, poate vă ia doamna consul un costum mai mare căci acela purtat aseară părea trecut prin toate inundaţiile italiene din ultimii doi ani.
Domnul Benone, că la el rămăsesem cu povestitul înainte să pun la lustră figurile ilustre, aşa cum spunea Bacovia în "Lacustră", aş putea să cârcotesc şi despre el dar mă abţin pentru că a fost preferatul başbuzicului mic, "e un grande" redau textual şi pentru că m-a făcut să cânt  "Radu mamii", într-un context în care nu era neaparată nevoie să pedepsesc pe nimeni.

Ceea ce am apreciat cel mai mult, că poate vă întrebaţi dacă aţi ajuns  cu cititul la al şasemiişaptesutelea caracter care este, vorba domnului Daniel Săboanu, (cred că el şi Vanghelie au fost în aceeaşi clasă) preşedintele asociaţiei culturale române Decebal- Traian, a fost tocmai finalul oferit de asociaţia domniei sale. Pe scurt spus, când a început să vorbească mi-am pus mâinile în cap, când formaţia formată din başbuzici, nu mai mare decât ai mei, s-a pus pe dansat mi-am folosit mâinile pentru a-i aplauda cu frenezie.
Dansatori San Dona di Piave, Venetia

Cu o coreografie de toată lauda, cu energia şi zvâcul potrivit în picioare, tinerii au reuşit să-mi aducă o lacrimă în colţul ochiului.
Dacă mai sunt başbuzici care sunt dispuşi să înveţe o horă, într-un loc în care nimeni şi nimic nu-i poate obliga să o facă, lăsând pentru câteva ore bune deoparte feisbucurile şi alte şmecherii supertehnologice, atunci nu-mi va fi greu să veghez ca băieţii mei să nu uite ce e dorul, doina, varza, barza, viezurele... îl putem înlocui la o adică cu mânzul, cum spuneam, sunt dispusă să negociez.
Pe lângă toată cârcoteala de mai sus, o să mai spun că a fost frumos. Refuz să ştiu alte dedesubturi, bani, fonduri, manipulare, interese, scamatorii.
Aleg să mă bucur de faptul că am petrecut seara exact aşa cum v-am povestit, că başbuzicilor le-a plăcut, că ne-am întors cu halva şi două amandine pline de atâtea E-uri încât eticheta părea un ziar cu pagina de anunţuri mortuare inclusă.
La mulţi ani, Românie, ţara mea de dor!
°precizez ca doua fotografii le-am sutit de pe facebook-ul domnului Branza



10 comentarii :

  1. Nea Benny e cel mai grozav! Nea Branza aduna voturi, cred ca a inceput deja campania. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, se tine tantos, Cristi!
    Billy Branza asijderea. Pai e usor sa ai 26 de tari si sa topai in atatea hore?:))

    RăspundețiȘtergere
  3. wow, da' va distrati, nu gluma :)
    basbuzucii tai sunt superbi, cred ca auzi asta tot timpul dar am tinut totusi sa precizez.

    RăspundețiȘtergere
  4. :)Multumesc, Blo! Au crescut frumos si parca prea in graba...

    RăspundețiȘtergere
  5. ...o adevarata reporteresa,ce sa zic :) .Frumos reportajul.Pacat ca eu la Madrid nu prea am asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ba, s-ar putea sa fie si pe acolo numai ca trebuie sa stai cu urechile ciulite. Sigur-sigur, senatorul prietenos a fost in Spania cu aceeasi formatie, la Castellano, parca... exista?

    RăspundețiȘtergere
  7. Vezi ca domnu' Bob e din Barlad, stiai ? Bine ca i-ai dat 10 :D :D :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Serios? Ete, cred ca presimtisem!:))

    RăspundețiȘtergere
  9. m-am delectat cu citirea acestui articol si am ras copios! BIG LIKE ca-i total si incomod de actual!

    RăspundețiȘtergere
  10. Robert,
    Iti multumesc pentru ca m-ai lasat sa stiu despre zambetul tau! Te mai astept oricand cu drag!

    RăspundețiȘtergere