27 iunie 2011

Timpul nu-i de vanzare…

În timp ce râsul vine- pleacă ca o ploaie repede de vară, tristeţea te inundă pe furiş, te umple uniform, cu răbdare, cu ştiinţă.
Când tristeţea ajunge în spatele ochilor începe să  se prelingă, fierbinte, pe obraji. Dacă tristeţea ar ajunge  mai sus de canalele lacrimale, creierul s-ar transforma într- o nucă plutitoare incapabilă să ia decizii.
Tristeţea e perfidă, lipicioasă şi dosnică. Fără furie nu-i poţi face faţă, eşti la degetul ei mic.
Acum 7 zile, tatăl meu a făcut un accident cerebral.
Sora mea îl ţine, cu pumnii ei mici, suspendat între lumi. Se pare că a reuşit să-l convingă să se întoarcă, nu ştim încă cât la sută din el se va reprinde
Uitasem să aştept dimineaţa cu emoţia începutului, probabil că trebuia să reînvăţ.
Mulţumind cu recunoştinţă şi afecţiune rudelor care au suplinit cu dragoste lipsa noastră: Cristi, Dana, Livia, Stela, ma rog pentru minunile fiecarei ore...

15 iunie 2011

La furat de gondole


Image634436912725781250Veneţia are un efect ciudat asupra tuturor în general şi asupra anumitor domnite în special.
Imediat după  ce primul pod rămâne în urmă, încep oftaturile, ocheadele languroase prin balcoane, de unde, fiecare domniţă şi-ar dori să zărească niscaiva Casanovi fluturând din batiste. Dar cum Casanovii sunt ocupaţi să-şi întindă chiloţii pe sfoara de rufe, domnitele rămân atât de dezamăgite încât încearcă să se consoleze  cum pot, mai c-un spriţ, mai c-un aperitiv, mai c-un limoncello…
Nici nu vă închipuiţi câte domniţe sfărşesc prin a îmbrăţişa colacul toaletelor prin restaurante.
Fenomenul e atât de răspândit încât angajaţii restaurantelor, a hotelurilor nici măcar nu se mai miră, situatia transformându-se încet- încet într-un fel de normalitate normală, cum s-ar spune.
Şi cum hormonii gâlgăie iar aburii alcoolului gâdilă simţurile în mod furtunos, primii beneficiari de graţiile domniţelor afumate sunt cei care se nimeresc prin preajmă: ospătari, receptioneri, hamali  gondolieri, etc samd.
Locurile  alese pentru împerecherea etilico- aventuroasă diferă după caz şi gradul de urgenţă astfel încât unele se consumă direct în băile restaurantelor, altele pe străduţele întortocheate, altele hai, hai, hai, haidi, hai, dihai, pe sub pod mă legănai…
Aşa că, de ce ne-am mira afland că  o englezoaică de 42 de ani a înhăţat  un franţuz de numai  20 de ani înghesuindu-l nerăbdătoare  într-o gondolă parcată regulamentar pe buză canalului?  Nu ne mirăm, căci gondolele sunt mai la îndemână decât boscheţii care lipsesc cu desăvârşire, de altfel,
Poate nici n-am fi ştiut prea multe despre întâmplare dacă gondola în virtutea inerţiei ei de gondolă romanticoasă nu s-ar fi dondolat încetişor spre mijlocul  celui mai navigat canal, blocand circulatia. In aceste conditiuni braţul lung al legii, organul,  n-avu incotro  semnalându-se din oficiu, se opuse pieptis   bălăngănelii periculoase a celor doi.
 Dacă duduiţa nu s-ar fi apucat de bumbăcit la poliţişti, când cu poşeta, când cu gheruţa ajungând la puşcărie, întâi,  pentru bătăie  de organ în funcţiune ş-apoi pentru furt de gondolă fără gondolier, probabil că povestea dodoloaţă nu s-ar fi rostogolit pe tot pământul şi eu n-aş fi încălecat pe o şa, să  spun povestea aşa repede şi pe nerăsuflate cum am spus-o, boieri dumneavoastra!

04 iunie 2011

Aniversarea fara fum şi fara foc


Am dispărut ca măgăriţa între ceţuri din motiv de “toate mi se întâmplă numai mie”
Întâi am înţepenit de spate şi mi-am zis: ah! niente male o să stau mumuşel între perne şi-o să citesc şi-o să scriu câte-n lună şi-n stele dar nici bine n-am terminat de zis că, ochiul stâng se făcu roşu purpuriu şi dimpreună şi stângul şi dreptul, adică, începură să mă mănânce de-mi venea să-mi scot globii în palmă să-i frec cu peria de sârmă, să mă răcoresc .
Nefumator Nu-i conjuctivită că de aia am avut când eram mai tânără, zglobie şi geloasă (ştiaţi, nu-i aşa, conjuctivită  e strâns legată de nivelul simţului de proprietate între parteneri) acu’  nu ştiu ce e, trebuie să aştept luna decembrie să aflu  că tocmai atunci am reuşit să prind rând la oculist.
Până atunci, mă tratez cu odihnă ‘telectuală( jupânul mormăie ”mda, din nefolosinţă direct în odihnă”) şi cu nişte lacrimi artificiale căci sunt în deficit de lacrimi mai ceva ca un deşert lăsat în paragină.

Acum că v-am povestit de ce lipsesc  de pe blogul meu şi de pe blogurile  domniilor voastre, rămâne să spun de ce, am ţinut să postez rânduleţele astea, chiar şi aşa cu ochii în batistă.

Astăzi e o aniversare teribil de importantă pentru mine: se împlineşte  un an de când am fumat ultima ţigară.
Cum mă simt?
Tocmai vă povesteam mai sus:))
Lăsând la o parte avantajele şi dezavantajele fizice, descoperirea că ţigara nu era o prelungire a corpului meu, e un trofeu care merită şters de praf o dată pe an.
Deci: la multi ani ne-fumaţi mie, la mulţi ani tuturor celor care ca şi mine au descoperit cât de dulce e gustul acestui gen de libertate!