15 mai 2011

Un Eurovision de cosmar

V-am mai spus că mă enervez foarte greu?
Da, după cum clătinaţi din cap, cred că v-am mai spus.
Ei, vă mai spun o dată, ca să fie totul foarte clar si să nu avem discuţii, să nu credeţi că aseară când m-am enervat din nou m-am enervat numai că-s eu nervicioasă aşa de felul meu că nu-s.
Păi cum? Mă aşez eu răsfirată pe divan să văz după amar de ani Eurovisionul omeneşte la televizor şi nu cu sughiţuri pe internet, căci deh!aşa cum povesteam aici Italiei i-a trecut supărarea revenind în concurs şi am parte de cea mai mizerabilă transmisiune din ultimii 5 ani.
Că tot vorbeam ieri de mumii, ăştia au scos-o de la naftalină pe Raffaella Carrà şi au agăţat-o exact pe mijlocul  ecranului  unde ar fi trebuit să fie proiectat concursul. De poligloată ce se simţea îi turuia gura ca o morişcă stricată, cu replici şi întrebări de un penibil infinit, permisă fie-mi alăturarea.
Între două şuviţe rafaelice şi rarele momente de linişte am reuşit să văd şi să aud câteva cântece, nu toate, că unde Raffaella nu termina să-şi dea cu părerea sau să traducă din Bob Sinclair, colegul ei de prezentare,(ea îl întreba în franceză, el răspundea în italiană, aşa că ea începea să traducă în italiană ce întrebase tot ea, în franceză), cântecul mergea aşa numai pe fundal, câte un pic.
Între două unghii roase, am avut timp să mă enervez şi cu melodia României pe care am votat-o de 5 ori, prima dată din patriotosm şi apoi din inerţie.
Când s-a ajuns la votare, draga de Carra a dat maximul de prostie drept spectacol cu replici de genul: “Hai, San Marino! Daţi-ne o notă mare, voi înţelegeţi italiana doar…”, “ Giorgia? Cine e Giorgia?” etc.
N-am rezistat până la capăt să vizionez televiz şi omeneşte Eurovizionul, aşa că, spre final, am trecut la varianta streaming, regretând doar că nu o făcusem înainte să ajung cu nervii ferfeniţă şi că nu am avut posibilitatea să votez reprezentatul Italie de care vă spuneam că-s îndrăgostită. Ştiu-ştiu sunt cam bătrâioară pentru sportul asta dar băiatul chiar ar fi meritat să câştige:

14 mai 2011

Mumificarea pentru toti

Nu ştiu cum o fi prin ţările domniilor voastre dar prin Italia treaba e gogonată şi prezintă umflături.

Cadavrele nu se mai descompun.

După 10 ani (aici dezgropatul se execută după 10 ani) în afară de faptul că ridurile de expresie sunt mai accentuate şi că eşti cam rigor mortispallor mortis şi alte câteva chestii care sfârşesc inevitabil în mortis, eşti destul de întreg încât groparul să-şi scuipe în sân şi să te îngroape la loc căci unde e lege nu-i tocmeală şi legea spune că dacă nu eşti oale şi ulcele trebuie să fii îngropat din nou, până te înveţi minte şi putrezeşti.

Situaţia devine complicată pentru că circuitul natural al locului de veci în natură vine întrerupt şi morţii proaspeţi rămân de izbelişte.

Materialul prezentat la televiziunea italiană îl puteţi vedea aici: Cimiteri al completo

Cauzele pentru aşa o ispravă se pare că ar fi trei:

- conservanţii din mâncare şi antibioticele care distrug bacteriile responsabile cu ronţăitul pe dinăuntrumumie

 

Vă daţi seama?

Înainte mumificarea era apanajul câtorva aleşi, acum, cu două cutii de brânză topită şi-un baton de salam, ai toate şansele să  râmâi verde până vine Schwarzenegger din viitor să salveze planeta, în anul 3415, pe înserat.

13 mai 2011

Povesti despre emigrare (I)


 Cu scuzele de rigoare repostez textul care dipăruse prin "bunăvoinţa" platformei gazdă. Nu acelaşi lucru pot face în privinţa comentariilor care se pare că-s duse definitiv  pe apa sâmbetei.


Dupa ce am zâmbărăcit la aventurile Floricicăi, recent aclimatizată în Spania şi la amintirile lui Dongabone care aniversează deja cinci anişori tot de Spania, m-am gândit să preiau provocarea din final, încercând să răsfoiesc prin amintirile începutului, aici, în Italia.

 În fond,  ăsta e al şaptelea an şi 7 e cifră firoscoasă, aşa se spune.
N-am cum să uit perioada în care veneam în Italia în calitate de turist folosindu-mă de celebrele vize de trei luni, obţinute numai pe bază de invitaţie şi asigurare, mecanism care asigura vameşilor viaţă prosperă şi-mbelşugată şi nouă, turiştilor de ocazie, iluzia că am omorât balaurul cu şapte capete.
Săream vămile c-un tub de extraveral vreo 150 de euro şi câteva seturi de " mama voastră de legionari" cam aşa:privit cu lupa


El- dumnealui organul, uniformă neagră mulată peste burtă, ochi de şoim fără conjuctivită.
Eu- turist român, infractor din faşă, 37 ani, celulită, vergeturi şi dureri de şale.
El:  Unde mergeţi?
Eu: În Italia.
El: Scop, motiv, durată?
Eu:(molipsită de importanţa clipei) Scop final: Întâlnire cu soţul din motive pur sentimentale, hotărât hormonale... orişicât morale.
El: (ridică o sprânceană a surâs în limita valorii legale) Durata?
Eu: (mint cu neruşinare) 5 zile.
El: (ştie că mint, ochiul din frunte-i priveşte la infracţiunea deja lăţită pe interval) Asigurare? Invitaţie?
Eu: (mut infracţiunea cu două deş'te mai încolo) Poftim!
El: (nemulţumit de mişcare se scufundă în hârtii) ...
Eu: (Sâc! Sâc! că nu mă prinzi îi fac în ciudă interior, undeva, între ficat şi pancreas) ...
El: ( luminat brusc, trage colţul drept al infracţiunii şi mi-o agaţă de "Sâc! Sâc!) Asigurare 5 zile, invitaţie 20 de zile... e-he-he!
Eu: Păăăi da... ştiţi, dacă nu ne muşcăm în primele 5 zile, cu siguranţă n-o să am nevoie de spitalizare în următoarele 15!
El: Dar asta, (satisfăcut, bobârneşte invitaţia), asta se numeşte in-frac-ţiu-ne! Ha! Ha! Ha! Sunteţi simpatică! Hi! Hi!
Eu:( nu mă hotărăsc dacă să-l privesc pe guşă sau pe burtă aşa că îl fixez între ochi) Mulţumesc, sunteţi drăguţ...
Pe scurt, am recunoscut repede că am făcut ce n-am făcut şi că data viitoare n-o să mai fac ceea ce n-am făcut, am scos 70 de euro (de atâtea ori a bătut din pleoape) şi gata! În clătinat de  tren, trecui la unguri.

Fratele vameş ungur proţăpit între tampoane juca bambilici electronic cu mine şi încă alte patru paşapoarte. Fiind mai zveltă şi deja antrenată am licitat în regim de urgenţă scăpând basma curată cu numai 60 de euro. Credeam eu că e foarte curată basmaua, dar careva avea dubii.
După un sfert de oră, aceeaşi ţară, alt control.
Organ în alb, de data asta, cu epoleţi, trese şi pistoale, minus burtă şi ştampilă, care îşi făcu de lucru cu portofelul şi poşeta mea vreme de 10 minute. Nici acum nu ştiu ce căuta, de fapt, cert este că a reuşit să-mi recupereze toate monedele şi clamele de păr pe care le credeam pierdute. Mi-a cerut apoi să vadă buzunarele pantalonului dorindu-le întinse pe dos ca nişte urechi de câine ciobănesc german.
Tocmai când voiam să zic hop! şi să mă agăţ de buza opusă a gropii, crezând că n-a mai rămas nimic care să-i stârnească curiozitatea îl aud întrebându-mă:
"Acolo ce estem?", şi-şi intinde toate cele zece degete către zona decolteului meu.
În secunda în care am înţeles întrebarea mi s-au încrucişat toate chestiile pereche de pe mine începând cu ochii şi terminând cu infracţiunile mamare adăpostite în sutien. Din atitudinea asta îmbârligată a priceput cred că-s gata să-mi smulg bureţeii push-up pentru a-i administra un masaj facial, în văzul Europei, drept pentru care s-a retras pe teritoriul său naţional.

La austrieci, o vămeşoaică, m-a diagnosticat cu laptop-ul în mai puţin de două minute, mulţumindu-mi politicos chestiune care m-a confuzat mai rău decât dacă m-ar fi înjurat de mamă.

Ţară de destinaţie, Italia, n-a opus nici un fel de rezistenţă astfel încât mi-am îmbrăţişat "scopul final" care mă aştepta zâmbăreţ şi optimist, pe peron.
Vlăguită şi vămuită mi-a făcut bine să mă pierd în marea aceea de oameni, într-o altă lume, într-un alt început...

 Voi cum stati cu amintirile de început pe meleaguri straine?
Pe ale mele sper ca voi reusi sa le povestesc incetisor...

07 mai 2011

Concurent ranit

crengutaruptaAcum că lumea a început sa caute pe google “când se pune leusteanu pe iarnă”, îndurerată, vin să vă anunţ că Pletosul a suferit un grav accident cu cauze atât grave cât şi necunoscute, eu, găsindu-l cu anticipaţie abia a doua zi, cu- n membru foarte rupt.
Resuscitarea a durat ce-a durat şi din păcate, deşi asistenţă a fost de calitate, membrul rupt a rămas rupt şi aia e!
L-am aşezat într-un pahar cu apă de unde îl mai ciupim câte un pic atât din motive de borş de fasole cât şi ca să ne convingem că e mort de-a binelea şi nu comitem cine ştie ce.
Ne străduim cât putem să păzim cealaltă bucată din Pletos, ne gândim chiar să montăm o telecameră  care să surpindă zmeul care atentează, noaptea, la integritatea leuşteanului de Italia.
Dar vouă? Ce vă mai face leuşteanul, doamnelor şi domnilor?

06 mai 2011

Aphophis, asteroidul fara liber arbitru


- Rodica, lasă, dragă, cartea aia deoparte! Uite, vezi c-am avut dreptate? Nici vorbă de ploaie. Soare, aer, verdeaţă, trei cartoane de mititei şi noi doi în colțișorul ăsta minunat. I-auzi cum ciripesc păsărelele...

- Nu ciripesc, Nae, croncăne. Unde-ai văzut, tu, ciori să ciripească?

- Lasă, dragă, ciorile-s cu treaba lor, uite colo, nişte vrăbiuţe. Vreascuri uscate să căutăm şi-un cântec vesel să cântăm, tra-la-la...

- Vaaai, Nae, vai, nenorocire!

- Nu-mi spune! Ai uitat micii!

- Nae, nenorocire îţi spun! Cât e ceasul?

- Să tot fie trei, până-am făcut plinul, până am urcat dealul, până-am coborât valea…

-Trei... şi data, ce dată e azi?

- Trei, trei august, prima zi de concediu, dragă, ai uitat? Ce ţi se întâmplă? Te-ai lovit la cap, ţi-a intrat ceva în ureche?

- Năicăăă...

- Au! Nu striga, dragă, sunt aici. Uite, cu-cu, cu-cu! Mă vezi?

- Vine, peste jumătate de oră, vine!

- Eram sigur! Ai chemat-o pe maică-ta!

- Asteroidul vine, Nae! Ne găseşte...

- Ei cum o să ne găsească, dragă, n-am spus la nimeni unde plecăm.

- Ne găseşte, Nae, ne găseşte şi-n gaură de şarpe, nu pricepi?

- Nu.

- Nae, ce e un asteroid?

- Pe mine mă întrebi?

- Pe tine, mai vezi tu alte anima viva, pe aici?

- M-am săturat! De când ai fost la soră-ta în Italia, nu faci decât să mă jigneşti...

- Nae, n-avem timp de orgolii, asteroidul ăsta e pe traiectoria pământului şi-o să-l lovească fix peste douăzeci şi cinci de minute, înțelegi?

- Ete! Da', de unde ştii tu, dragă, ce-o să facă asteroidul. Vă-ntâlniţi?

- Asteroidul ăsta e un bolovan, Naeee! Ai ochelarii? Ia, citeşte aici!

- Ce să fac dragă cu ochelarii, la grătar? C-am zis şi eu, mă duc: servesc o bere, mănânc un mic, aer curat, scot bancheta de la maşina şi trag un pui de somn,...

- Bine. Îţi citesc eu, ascultă: ” Familiile de asteroizi se nasc din ciocnirea unui asteroid gigantic cu o planetă sau cu alte corpuri ceresti. Daca, de exemplu, asteroidul-părinte se ciocneste de Jupiter, copiii sai, numiti geoasteroizi, vor bombarda Luna si Terra, cu efecte devastatoare, în circa 2 milioane de ani...”

- A, păi vezi, ehe, ce atâta grabă?

- Păi tocmai aia e, Nae, c-a trecut.

- Să fie sănătos atunci!

- Timpul a trecut, Nae, timpul. Astăzi, la ora trei şi treizecişicinci de minute, se împlinesc exact două milioane de ani de la ciocnire şi-un copil din ăsta va ciocni pământul.

- Pfui, drace! Dacă asta nu-i ghinion atunci, ce-i? Scap de soacră-mea, de cumnată-miu, de Lică, de datorii la bloc, vin să servesc şi eu o bere şi să mânânc un mic, exact, după două milioane de ani.

- Of-of, ce nenorocire!

- Nu plânge, Rodico, nu plânge... poate nu e adevărat...

- E adevărat, au spus şi la Otv, Nae.

- Serios?

- Da, îl aşteptau să intre în direct, ca pe fantoma Cătălina.

- Ei, păi vezi? Fantoma n-a venit, n-o să vină nici asteroidul, nu-s serioşi.

- Dar ce vină are domnu’ Dan, dragă, fiecare e liber să facă ce vrea, nu te poţi băga peste liberul arbitrul al nimănui!

- Păi şi asteroidul ăsta are?

- Ce să aibă?

- Arbitru’ de ăsta ...

- Păi, de unde să aibă, doar vine din spaţiu, n-are.

- Asta înseamnă că se duce la emisiune?

- Ştiu şi eu! E un bolovan, Nae,

- Şi ce? N-ai mai văzut bolovani la televizor?

- Ei, lasă, dragă şi tu acuma!

- Ş-apoi unde e Bucureştiu’ şi unde-s Cocorăştii? Dacă se duce acolo, nu poate să ajungă aici. Oricât ar fi el de asteroid nu poate fi în două locuri deodată! N-am dreptate?

- S-ar putea să ai...

- Sigur că am! Ştii cum se zice: morţii cu morţii, bolovanii cu bolovanii dar micii fără muştar şi bere, n-au niciun chichirez. Hai să facem repede focul, mâncăm şi deseară ne uităm la reluări să vedem care-i treaba cu asteroidul.

- Poate nici n-o să cadă şi ne uităm la Monica şi la Irinel...

- Mai bine la Oana şi Pepe.

- S-a împăcat Oana cu maică-sa.

- Nu mai spune...

 
Până la acest punct, din spatele unui stejar, asteroidul Aphophis trăsese cu ureche la conversaţia celor doi. Un scurt moment de rotire în jurul cozii şi o motivaţie cu siguranţă mai mare decât forţa gravitaţională îl făcură pe Aphophis s-o zbughească spre înaltul cerului de unde venise.

Nu vom şti niciodată ce l-o fi făcut să-şi schimbe traiectoria, dacă a plecat să-şi caute liberul arbitru, sufletul pereche sau televiziunea domnului Miaconescu dar putem mărturisi în aceste rânduri faptul că omenirea a fost salvată de doi români cu trei cartoane di mititei şi-o navetă de bere. Eh!

05 mai 2011

Bicicleta cu boi


Spune-i spui prostului să-ţi ia boii de la bicicletă şi va fi convins că încerci să-l împungi cu ghidonul.


variantă 


Dacă-i spui prostului să-ţi ia boii de la bicicletă vei fi surprins să afli că aveai o cireadă.



03 mai 2011

Maturitatea

V-aţi gîndit, maturitatea e o chestie destul de ambiguă. Adică ţi se pune, cine ştie unde, Dumnezeu ştie, când. Varianta mai simplă e să-ţi crească la vârste fragede.
„Vai, uite, la el, ce copil matur!”  pensando11
Copilul zâmbeşte nu ştie exact ce i-o fi crescut dar o vede pe tanti că e entuziasmată că nenea dă aprobator din cap deci indiferent ce-o fi e o chestie bună, nu că l-ar interesa foarte tare dar orişicât, pe lângă maşinuţa lui cu portiere zburătoare mai are o chestie în plus şi o să vadă Gigel că deci el n-are decât jaful ăla de jeep cu farul stâng spart şi atunci? Să bage la cap şi să-i crească şi lui măcar de-un ciuf.
Treburile se schimbă când mai creşti şi nu-i nicio şansă să-ţi mai drumul pe balustradă fără să auzi toţi vecinii zbierând la tine cu nădejde:” Ce dracu', domn’ Florică, eşti copil? Maturizează-te odată!”
Şi ţi-e ciudă când vezi că rolurile s-au inversat şi Gigel are două jeep-uri cu farurile intacte iar  tu nu mai încapi în maşinuţa jme’ pe care-o ţii şi-acum pe noptieră…
Habar n-ai unde ţi-a dispărut maturitatea doar dacă s-o fi consumat de una singură ca bateriile chinezeşti pentru că tu n-ai făcut nimic de nelalocul lui de teamă să nu-ţi cadă maturitatea asta de pe umeri.
Şi continui să creşti precum o pâine uitată la dospit şi fără să vrei auzi puştancele alea două vorbind despre tine :” Ce vrei măi, are o vârstă, e  om matur la urma urmei!”
Brava, deci suntem din nou maturi, numai că de data asta avantajele sunt cam dezavantajoase cum s-ar spune…
Aşa că, mă-ntreb... cum o fi mai bine? Să te duci matur sau să vii matur pe lumea asta?