30 aprilie 2011

Trecute nunţi de doamne şi domniţe

_4minimatrimonio-wlliam-kate-the





Ah, rochiţa ca rochiţa, voalul ca voalul,  da' ai văzut ce i s-au umflat deş’tele, frate?  Aşa am păţit eu când am mâncat la Nataşa scrumbie cu ceapă dă la ea dân Moldova, 'ţ-ar fi ceapa de râs să-ţi fie, cine-o mai mânca!
Şi nici fată mare! Că de asta a fost premiera la buchingam şi de aia era botoasă regina: cică  viitoarele or să facă reluări la Kate asta sau cum o mai cheamă că de fapt e cu"C" de la capră, nu cu “K” de la kilogram dar ca să nu iasă farfuriile ca colacu’  de la veceu,  i-au schimbat numele, dar-ar  boala-n ei de matracuci, ţi se pare corect, pentru nişte străchini să nu mă mai cheme Oana să mă cheme Crăcica sau mai ştiu eu cum, da' dacă ea e hapsână şi-a vrut bani, aşa-i trebe, s-o cheme şi Catrina din partea mea, că ce mă-nteresează pe mine...
Ia, dă sonorul ăla mai tare, ce zice?
Că-i frumoasă şi numai poate fără ea?!?... ete...  şi ea-l crede, că-i proastă, ce dacă-i prinţesă, tot cap de muiere proastă  e că ce, eu nu l-am crezut pe Pepe, mânca-l-ar râia şi păduchii, du-te, făi, de aici, du-te unde vezi cu ochii…  mai ai şi baborniţa aia îmbrăcată ca hepatita şi ciroza la un loc, cu ochii pe tine ca pe butelie, mai bine intrai în şoubizz sau în modă că eşti slabă ca moartea... să mor eu dacă-nţeleg de ce staţi, frate aşa schiloade, n-aveţi ce mânca?
Poi, eu dacă-mi pun mintea şi ambiţia îl fac varză pe alălaltu' care a rămas,  cum îl cheamă, Harry- Larry, dacă-l bag să respire un pic între inimile mele...  astea două naturale de la mama care m-a făcut, s-o ia dracu şi pe aia că numa' miniciuni, ai văzut că n-a schimbat testamentul?
Hmm... Auzi? Da' dacă-l iau pe ăsta micu' , după ce scot garsoniera de la Pepe l-aduc la Bucureşti că doar n-o să stau să-mi mănânc nervii cu baborniţa  şi cu toţi înţepeniţii ăia de la buchingam.
Ia vezi, soro, cum îl găsim pe Harry sau cum îl cheamă că nu mă interesează, oricum îi schimbăm numele că altfel iese "HO" pe farfurii şi mie nu-mi zice nimeni "ho" că-ţi trăznesc una de zici că te-a călcat rapidul de Frecăţei, fir-aţi ai naibii cu nunţile voastre, că m-am şi enervat, na!

27 aprilie 2011

Fiul tatalui

Lus si SabicTata si fiu 2lus si sabic   


Mă înscriu şi eu la miercurea fără cuvinte de pe blogul lui Carmen cu acestă emoţionantă întâlnire între Von Pluş de Luş şi fiul său Saubic.

25 aprilie 2011

PromemoriE

Să-mi aduc aminte, dacă înghiţi tot Paştele dintr-o îmbucătură
te simţi ca:cozonac 2011
- un dromader cu cocoaşa pe dinăuntru
- o şosetă flauşată întoarsă pe dos
- un şarpe boa care a înghiţit capcana pentru şoricei, să-şi taie unghiile de la picioare.
- o viespe supraponderală- Cora 
- un curcan îndopat si fragezit de alcool înainte de taiere, na!- Dan
 - morsă la dietă - neuroanchiloza
- ca un lup, Scufita Rosie!- mastic
Dacă aveţi simptome asemănătoare, povestiţi-mi despre asta.
Vă pot spânzura atât gratis cât şi de picioare la etajul superior al textului, până la Paştele sau şi Crăciunul următor!

22 aprilie 2011

Meniu de Pasti

- Anul ăsta, gata,  nu mai facem multă mâncare!meniu de paste

- Nuuu, nici vorbă, nu mai stăm în picoare , oboseală şi pentru ce?

- Bun! Ce facem, ia să vedem! Un pic de salată…

-Da! Neaparat! Salată, sarmale că tot suntem la literă…

- Sigur! Ar fi păcat avem şi frunze…O tăviţă de drob c-avem şi prapurul ăla…

- Îhî, că bine zici! Un pic de borşuleţ de miel cu leuştean, ai văzut c-a ieşit leuşteanul?

- Aaaa, nici vorbă! De leuştean,nu te atingi, e specimen pe cale de dispariţie şi deci,  protejat de lege.

- Ce lege? N-am auzit aşa ceva!

- Ei, n-ai auzit, da’ îţi spun eu! De la radiaţii, ştii, de la Fukushima, au murit toţi leuştenii, a rămas numai Pletosul nostru!

- Serios?!?

- Da-da! Foarte serios!

- Aaa, de aia îi faci poze, credeam că e o diversiune, ca să tragi cu ochiu’ la vecin!

- Ei, şi tu acuma! Ştii că nu-mi plac blonzii cu ochii verzi, ş-apoi, toată claia aia de muşchi, bleah!

- Atunci, mergem la moldoveni să luăm de ăl uscat, câteva kile, că nu se ştie, dacă moare şi al nostru?

- Puşchea pe limba ta, cum să moară, te-ai ţăcănit? O să fie cel mai frumos leuştean din Univers, ai să vezi!

- Cred şi eu, dacă e singurul!

- Mă rog! Deci, borş să fie dar nu atingem leuşteanul!

- S-a făcut! Fripturică?

- Fripturică! Garnitură?

- Cartofei la cuptor?

- Mai bine nişte anghinare, face bine şi la ficat, drenează..

- Hmmm…Da, e mai sănătos, anu’ ăsta mai dietetic, aşa!

- Da, dietetic, nu ca anu’ trecut! A trimis mama Colebil?

-  Îhi! Şi un pic de Redigest…

- Atunci facem şi nişte aperitive!

- Păi, da!

- Pârjoluţe de alea mici, icre cu ceapă, nişte vol-au- vent…

- Bine,deci,,am hotărât:  borş, sarmale, friptură, salată, drob, garnitură, pârjoluţe, icre, cozonac, pască… Am uitat, ceva?

- Nu ştiu, cred că nu. Vezi, aşa, un meniu mai simplu… Da’ nu facem şi grătar?

- Păi, sigur că facem, mai les dacă e frumos!

- Vezi, mi se părea mie că ai uitat ceva!

- Noroc cu tine, jupâne!

- Vezi?

21 aprilie 2011

La multi ani, Zambilică Cârlionțată Ochioasă!

Acum  exact douzecişiunu de anişori aveam o burtă mare, uşor ţuguiată la capete şi  capul în nori.
Ştiam mai multe despre bulbii lalelor pe care îi plantam cu îndârjire în pământul mănos al unei Românii postrevoluţionare decât despre puiul de om ce creştea înlăuntrul meu.
Îmi puneam cu mult mai multe întrebări despre modul în care o plantă creşte cu susul în jos decât despre  miracolul naşterii ce urma să se întâmple.
Inconştienţa mea era atât de proaspătă, atât de rotundă, atât de completă... tare mi-ar place să mai am parte de ea, chiar şi numai pentru o zi.
Când am terminat de plantat, ultimul bulb de lalea, o durere violentă mi-a întors lumea cu susul în jos, marcând-o definitiv, în două etape: viaţa de dinainte de Alex şi viaţa cu Alex.
Nimeni nu m-a întrebat dacă sunt pregătită să devin mamă, la spital au fost curioşi doar să ştie cum mă numesc.
Nu mi-am adus aminte.
Dintr-un X mare pe fişa de internare şi atâtea necunoscute, în 21 aprilie 1990 la ora 01, 45, s-a născut puiul de om, başbuzicul meu mare, Alexandru, căruia îi sunt recunoscătoare pentru că: m-a crescut, m-a învăţat să iubesc, să râd, să plâng, să rog, să cer, să dau, să iert, să aştept, să sper, să cred, să înţeleg, să strâng, să dau drumul, să ascult, să tac, să vorbesc, să zâmbesc, să spun “da”, să spun”nu”...
AlexTot ceea ce ştiu, am învăţat împreună cu el, tot ceea ce sunt am devenit pentru că prezenţa lui alături de mine, mi-a dat curaj.
Ştiu, sunt niţel patetică dar astăzi, 21aprilie, Alex împlineşte 21 de ani, vârstă pe care  o aveam eu atunci când l-am născut.
Nu credeţi că sunt destule date pentru o câteva smiorcăituri?
La mulţi ani, motane! Să-ţi fie tot ce ţi-e bun pentru suflet, împlinit! Să fii sănătos, fericit şi bogat!







Texte asemănătoare:
La mulţi ani, Cireşică Răreşoaie Frumoasă

15 aprilie 2011

Măriile Noastre l-au întâlnit pe Măria Sa Google

Ieri, când ne preumblam, Măriile Noastre, Von Pluş de Luş şi subsemnata, ba pe ici, ba pe colo,  simţim  în ceafă o privire împrăştiat- pătrunzătoare, care privea cum ridicam noi, civilizat, moviliţa maronie (pentru care ieşisem cu nevoia) căci  unora le aduce noroc dacă calcă în ea, altora nu, (depinde şi de culoarea şi grosimea pantofului) şi de aceea, noi, de fapt,  eu, deh! unu’ face şi altul strânge, eram mai mult cu fundu’n sus, când am simţit nişte ochi fixaţi exact pe el, addosso, vorba italienilor.

Ne uităm încruntaţi, în stânga, un nene cu spatele, ne uităm bănuitori, în dreapta, o doamnă cu capu’n portbagaj, ne uitam cu “ahaaa”, în faţă, o bicicletă lăsată-n soare, ne uităm enervaţi în spate şi descoperim periscopul ăsta ciudat, cu ochiul pe noi, pardon, cu ochii:

La capătul periscopului, maşina lui Google, roşie ca focul, surâde-mi-ar norocul, iaca cum mi  s-a dus tot privacy-ul prin  tufişuri.

Dacă nu mă găsiţi aici, cu Google Street View, înseamnă c-am început curăţenia de Paşte, Doamne ajută!

Vouă vi s-a întâmplat să vă priviţi pupilă-n pupilă cu Google?

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”


Stimaţi participanţi, fericiţi posesori de leuştean,  deschidem oficial: taram-taram-ta-ta-taram, prima ediţie a concursului: “Leuşteanul de diasporă - Ba, al meu e mai frumos” (să-mi spună cineva dacă scot virgula de după “Ba”, înainte să mi se înroşescă crenguţa de leuştean, de ruşine), care ediţie, prima fiind, ar putea părea niţel bâlbâită, de aceea, vă aşteptăm cu sugestii, brainstorming-uri,  vizavi de organizare, nume, regulament, premii etc.
Cum leuşteanul ca şi românii sunt împrăştiaţi pe diferite continente, axe, fusuri orare, meridiane şi cum, iarna nu-i ca vara şi vara ar putea să fie, care este, concursul se va încheia odată cu recoltarea leuşteanului, deci fără dată fixă, undeva prin toamnă?
Când toţi participanţii au terminat să-şi pună în diverse recipiente leuşteanul, se sună trâmbiţa, chiar aici în subsolul acestui text.
Până atunci, însă, participanţii, postează pe blogurile, paginile, dumnealor(facebook, twitter, trumblr, etc), pozele concurentului leuştean, în diverse faze de creştere- un singur text (pagina)care se updatează, odată cu creşterea voinicului, cu fotografii in diverse faze de creştere.
După ce au postat textul vor trebui să se întoarcă, aici,  pe blog, unde, în partea dreapta există un widget al concursului, unde se introduce linkul textului participant la concurs.
NU vă îngrijoraţi pentru faptul că, cere adresa dvs de email, am făcut teste şi puteţi să scrieţi orice, e de ajuns şi o literă.
Am introdus eu cele trei texte  intrate deja  în concurs, aşteptăm următorii concurenţi.
Propăvăduirea concursului este tratată ca o faptă bună, atât în cer cât şi pământ, deci sunaţi trâmbiţa, vă rugăm frumos!

Avem deja un membru în juriu, neuroanchiloza, aşteptăm propuneri şi autopropuneri, pentru finalizare.
Textul acesta va suferi diverse adăugiri, în funcţie de propunerile primite.

Update 1
Zamo.ca a venit cu o idee care mie mi se pare grozavă, aceea de a pune pe fiecare blog participant, widgetul cu linkuri pe care l-am pus eu în dreapta, unde aţi înscris concurenţii .
El zice că:
"Ma gandesc ca daca fiecare am pune widgetul am putea avea mai multi participanti (uite, Quebecoisfier ma intreba cum sa participe, desi am pus link si citat cu pagina asta). In plus, blogurile participante castiga mai multe inbound links."
Şi apoi explică cum se obţine chestia asta:
 
"(right click on page - view source - Ctrl+F simply-linked - copy the script ... /script cod, paste in articol sau intr-un HTML / JS widget) "

Vouă vă rămâne doar să hotărâţi dacă vreţi să îl aveţi în pagină şi să reuşiţi să aplicaţi sfaturile de mai sus, eu nu m-am priceput...


14 aprilie 2011

Habemus Levisticum officinale- ziua dintâi

Ah! De invidie mi-a crescut leuşteanul! Nu-I ca cel din Franţa  încă,  dar se  va face!
O să-I pun să asculte Sonata lunii şi Trandafir de la Moldova şi să vedem dacă în 9 zile n-o să trebuiască să-I fac freza, mânca-l-ar mama de pletos!


Ce zici, Dane? Facem concursul Leuştenilor  din diasporă? Sau măcar o leapşă mică! Deci cui îi mai creşte leuşteanul şi cât? Nu intră în concurs decât leuştenii împrăştiaţi dincolo de graniţele ţării, căci ăl de acasă creşte de capul lui, ca buruiana rea, fără niciun fel de suport  fizic, psihic sau moral
Deci nu se pune !Smile

10 aprilie 2011

Despre lobodă şi alte povestiri erotice


Cumpărăturile de ultimă oră mai o frunză, mai o roşie, le fac , din comoditate, la magazinul lui Rhaoul, bangladesul, de sub balcon.
Intru,  văd o lădiţă plină cu ceva care semăna teribil cu loboda, îl întreb ce e, îmi zice că e o buruiană de-a lor.
- Ierbuţa roşie, o botează Rhaoul repede în  banglo- italiană,
- Rhaoul, ţucu-te-ar nevastă-ta de câte ori vrei tu,  că e ierbuţă şi e roşie văd şi eu,  dar asta e  buruiană şi-I de-a mea , asta trebuie să-ţi fie foarte clar,se cheamă lo-bo-dă.
-Si-si-si, face Rhaoul bucuros nevoie mare
- Ţi-a pus Dumnezeu, Allah, Budha sau Nabucodonosor mâna în cap, Rhaoul,  o cumpăr toată, îl anunţ înhăţând lădiţă cu lobodă.
- Regalo te doi pătrunjel, râde cu gura până la urechi fluturându-mi  două frunzuliţe de pătrunjel ofilit pe sub nas.
Ajunsă acasă, mă încalecă  un dubiu, zic, hai să-ntreb guglosul de ierbuţa lui Rhaoul, dubiul creşte căci guglosul îmi sugerează, erbetta rossa da fumare,  îuuu, doar n-o fi marijuana, vai de guguştiucul meu, e drept că-am plătit-o cam scumpişor, 4 euro la kil, şi totuşi…
Merg pe cale cu google la vale, erbetta roşie   mă zvârle pe un site italian cu povestiri erotice, de altfel destul sau mai bine spus foarte decent ca prezentare, fără niciun fel de imagini deocheate
Şi cum, cu puţin timp în urmă, mai în glumă, mai în serios, spuneam unui prieten că dacă o să vreau bani din scris o să fac un site cu povestiri erotice, zic, ia te uită, ăştia mi-au luat-o înainte, ia să vedem ce face concurenţa. 
Foarte bine organizat site-ul, găsesc imediat  clasificarile, textele cele mai votate, cele mai apreciate, cele mai comentate, mă opresc evident la cele mai citite şi încep să-l  parcurg pe cel intitulat “Sex în familie”.
Ori  eu sunt foarte departe de ideea de erotism şi de literatură erotică, ori omenirea e în gravă şi teribilă suferinţă, pentru că ceea ce mi-a fost dat să citesc  mă va urmări multă vreme de aici încolo.
Mamă cu fiu cu fiică cu câine cu tată cu fiu cu fiică cu câine, vedeţi pisicile nu se prea amestecă în partidele de sex ale oamenilor, oare de ce?
Că mintea bolnavă care a scris textul l-a scris, n-ar fi  mare lucru,  cutremurător e ceea ce e ce se petrece în subsolul textului.
  Printre   cititorii care-l aplaudă entuziaşti o domnişoară Dorina căreia citirea textului îi provoacă  nostalgii despre primul viol  aplicat de taticul ei, la 13 ani , apar ciorchine, câţiva libidinoşi care lăcrimează nefericiţi că ei nu au o fiică aşa înţelegătoare cum se arată domnisoara Dorina, încep discuţii despre vârsta cea  mai  potrivită la care copiii trebuie să fie implicaţi în activitatea sexuală a părinţilor, cad oarecum de acord că ar fi 9 ani pentru iniţiere, 10 pentru…  îmi pare rău dar chiar nu reuşesc să povestesc mai departe, aşa cum mi-am propus.
Iniţial am vrut să exemplific  punând link către siteul respectiv, apoi m-am răzgândit, nu de publicitate şi trafic are nevoie un asemenea loc. Probabil că voi face un denunţ la departamentul care se ocupă de aşa ceva dar asta nu va schimba mare lucru.
Ce anume nu e în regulă cu oamenii ăştia? Când şi cum se rup mecanismele normalităţii înlăuntru nostru? De ce?
Se spune că gândurile, trăirile noastre la nivel planetar se întrepătrund, că pentru agresivitatea şi faptele criminalilor suntem cu toţii responsabili.
Pe lângă faptul că mă simt dezorientată, rănită, uimită ar trebui, deci, să mă simt şi vinovată?


06 aprilie 2011

Despre podolog, pe bune

Promisesem  prin februarie că voi reveni cu  tălpicii mei de 200 de euro să mă plimb fâţa-fâţa, pe aici.
Bineînţeles, cheltuielile nu s-au oprit la consultaţie şi fabricarea tălpicilor, pentru că, oricât sunt de subţirei aceştia (nu ştiu cum s-or chema în româneşte, aici, tălpicii ăştia se numesc plantare), devine imposibil să mai stai comod în papucii vechi, deci, trebuiesc cumpăraţi papuci cu măcar jumătate de număr mai mare.
  Iniţial, am jinduit la  săndăluţe cu tocuri ameţitoare, după cîteva probe practice la cele cu tocuri rezonabile, după altă oră de băgat şi scos tălpicul din tot felul de încălţări delicate am renunţat la ideea de toc, ca, în final, când prietenul care mă însoţea începuse să se bată cu tâmpla de colţurile vitrinelor,  să înţeleg, că doar  raionul cu şalupe şi adidaşi, ar putea să facă obiectul căutărilor mele.
Nici aici alegerea n-a fost simplă , aşa că timp de trei zile n-am făcut altceva decât să schimb papuci.
Am găsit adidaşul izbăvitor  când toate vânzătoarele erau pe cale să-şi dea demisia,  Alfredo, prietenul săritor, voia să-şi însceneze un harakiri, Von Pluş găsise singur numărul de la protecţia animalelor iar jupânul mă înscrisese pe lista de aşteptare al unui psihiatru renumit.
Vă pot spune însă, acum, la sfârşitul acestei aventuri costisitoare că  efortul şi cheltuiala nu au fost în zadar.
Mi-au dispărut durerile de spate şi tensiunile din muşchii picoarelor, ca prin farmec.
Abia acum când  simt că am  sprijin pe toată talpa piciorului pot face diferenţa între calitatea mersului cu plantare şi fără.
Probabil că, fără grabă, se pot găsi şi soluţii mai puţin costisitoare.
De exemplu, aici, o trimitere făcută de medicul de familie, pentru o consultaţie de specialitate, reduce costul respectivei la doar 20 de euro. E drept că lista de aşteptare e lunguţă, aşa încît, e posibil să faci consultaţia respectivă cam după două luni. Sunt hotărâtă  să trimit la control întreaga trupă. (cred c-o să-l exclud pe Von Pluş nu-l prea văd dispus să treacă la adidaşi Smile.).
Iată, că am găsit şi o fotografie care prezintă etapele intermediare prin care obţii minunile astea de tălpici:


amprentarea picorului walkable
plantare

Să mai spun că tot podologul  ştie să scoată profesional unghii încarnate, bătături şi alte chestii supărătoare şi că instrumentarul seamănă niţel cu cel folosit de inchiziţie :)?
Cu toate astea sau poate tocmai pentru toate astea, acum ştiu, vizita la podolog trebuie trecută pe lista cu priorităţi! Parol!

Apendice fotografic


continuare  la  Barbat cu masina

Până la urmă beculeţele au fost înlocuite, da, era vorba de doar de unul, da’ dacă n-ar fi semănat între ele, ferească sfântul,  s-ar fi uitat şpanchi, nu-i aşa? 
N-am aflat cum a fost scos becul decedat pentru că  operaţia s-a desfăşurat la ore foarte mici.
  Când m-am trezit  eu, Picasica era cu şedinţa de frumuseţe  spre sfârşit, iat-o.

Citroen C4 Picassolampadina

Păcat că  n-a prea intrat întreagă- întreguţă  în cadrul telefonului meu. E cam lată-n şale, se observă, nu-i aşa?
Măcar dacă ar face ş-o dungă de celulită, mi-ar mai veni olecuţă inima la loc! Smile)

03 aprilie 2011

Barbat cu masină

Nu-i aşa că ştiţi povestea aia cu  “Lampa lui Aladin”? Pun pariu că de “Lampadina lui Cătălin” n-aţi auzit până acum, aşa că, ce-ar fi să vă povestesc?
A fost odată ca niciodată un jupân, (că dacă n-ar fi despre ce am sta noi aici să povestim?!?) care jupân avea o maşină nici mare, nici mică, nici joasă, nici înaltă, nici albă, nici neagră, foooarte frumoasă(pssst… am aflat că jupânul mai trage cu coada ochiului pe aici, aşa că subliniez, foarte fruuumoasă) aşa de frumoasă, că la soare te putei uita dar la ea, in ziua de marţi, ba!
De ce tocmai marţea, v-aţi putea întreba?
Este ea un fel de broscuţă năzdravană care se dă de trei ori peste cap şi se transformă în monstruleţ ca într-o binecunoscută reclamă?
Nici vorbă, chiar dacă suntem într-o poveste, maşina această foarte fruuumoasă nu ştie să facă diferenţa.
Jupânul ştie, însă. Marţea e singura lui zi liberă, aşa că, se scoală cu noaptea în cap şi-ncepe maratonul lui “astăzi trebuie să …“ .
Întâi şi întâi, cel mai întâi, adică, se execută toaleta Picasicăi, maşina asta foarte frumoooasă aşa cum spuneam, care toaletă, durează de două ori mai mult decât toate şedinţele mele la coafor dintr-o lună.
Pentru că, Picasica se şterge cu atenţie, bucăţică cu bucăţică, se unge cu cremă din lapte de măgăriţă la subsuori, cu antirid pe capotă, cu anticearcăn pe lângă faruri, cu anticelulitic pe dindosuri, lustruită, parfumată, se priveşte apoi cu dragoste, cu foarte multă dragoste, undeva, pe lângă punctul de transformare a caşcavalului în brânză topită.
Şi abia după aceea se poate spune că ziua începe bine, jupânul zâmbăreţ şi vesel ca un piţigoi e în stare să care munţii de cumpărături cu un singur deget, să facă curat în casă, curte şi garaj cît ai bate din pleoape la un ochi cu ulcior, să gătească trei feluri de mâncare, să verifice leuşteanul poate-poate i-or fi  crescut coarnele, căci pofteşete şi te uită, ce mândreţe de leuştean are Dan, creşte într-o zi cât alţi leuşteni într-un an:)…
Numai că ziua aceasta nu e cum ar trebui să fie, jupânul se întoarce de la spălătorie trist ca o ploaie şi-o ceaţă înghesuite în aceeaşi zi.
– Ce s-a întâmplat? îl întreb rugându-mă cu ardoare ca nu cumva fiinţă vie, obiect neînsufleţit sau fenomen supranatural să fi zgâriat cumva– pe undeva, fruuuumoasa Picasică.lampadina
– S-a ars, face jupânul cu glas sfârşit.
– Nuuu, urlu îngrozită, perspectiva e de-a dreptul înfricoşătoare. Maşina, s-a ars maşina?
– Lampadina, s-a ars lampadina.
– Ce lampadină, soro, întreb mai calmă, simţind că-i vorba de o catastrofă oarecum suportabilă.
– Becul ăla mic de sub far. Din stânga. Îl ştii?
– Nu, n-am avut plăcerea.
– E ca cel din dreapta.
– Promit să fiu mai atentă…
– S-a ars.
– Păi şi? Nu se poate înlocui? Mergem, cumpărăm şi-l schimbăm, încerc să înlătur cu spirit practic norii negri dintre sprâncenele jupânului.
– Nţă.
– Nţă, ce? Era unicat? Nu-l mai fabrică?
– A căzut înăuntru şi nu reuşesc să-l scot. Trebuie să o duc la atelier, îţi dai seama?
Îmi dau seama cum să nu-mi dau seama. 
Asta înseamnă bărbat trist şi suferind în casă, priviri abătute, oftaturi sfâşietoare, apatie, anemie, anergie, avitaminoză, aoleu– văleu…
Mă întreb, o fi singurul cu simptome enumerate mai sus? 
Oare toţi jupânii au relaţie întortocheată şi oarecum deocheată cu maşinile personale sau numai al meu? Mai cunoaşteţi cumva poveşti de dragoste atât de înduioşătoare?

Continuarea cu documentare fotografica aici: Apendice fotografic