Ionică - sainz ficşăn local

Încă de la primul contact cu apa din cristelniţa bisericii, Ionică a început să urle. Înzestrat cu o capacitate pulmonară invidiată până şi de măgarul familiei, în scurt timp plânsetul lui făcu înconjurul satului.
Având în vedere momentul declanşator, unii spuneau că necuratul are sigur vreo legătură cu ţipătul copilului, alţii gândeau că mama Firica are partea ei clară de vină, cu uitătura ei vicleană şi niţel şpanche, cei mai mulţi însă făceau echilibristică pe diverse crengi ale arborelui genealogic al familiei, nereuşind să cadă de acord, dacă a şaptea sau a cincea spiţă ar fi putut prevesti un urmaş atât de gălăgios.
Dar cum datul cu presupusul nu avea finalitate iar Ionică nu contenea cu plânsul, obştea se mobiliză asupra găsirii unor posibile soluţii.
Au fost aduse, rând pe rând, toate specialistele calificate în străvechea artă a descântatului. După manevrele radicale pe care le împlică descântecele de strâns, de prins, de streche, de bubă neagră, de mătreaţă, de pocitură, de mâncătură, de roşaţă, de rânză, de junghi, de ursită pe ursită fără ursită, Ionică se mai lungi, de voie de nevoie, cu câţiva centimetri iar zbierătul i se extinse preţ de câteva octave.
Sătenii se văzură nevoiţi să încadreze situaţia la gradul minus zero pe scara podului. Fără această manevră strategică nu ar fi putut beneficia de consilierea profesionistă a înţeleptului local. Înţelept care, privind scurt în direcţia ghemotocului urlător, puse diagnosticul cu profesionialism şi rapiditate:
- Copilul acesta vrea ceva. Am zis!
Femeile îşi puseră mâna la gură speriate, bărbaţii clătinară din cap grav, pentru a câta oară uimiţi până în străfundurile lor de străfundurile înţelepte ale înţeleptului.
- Poate ar fi trebuit să-l întrebăm ce anume, îndrăzni Firica, odată ieşiţi din bordeiul acoperit cu stuf, din belşug.
Oamenii înmărmuriră în faţa prostiei fără margini a femeii. Personaje ca ea, fără brainstorming-uri şi open mind-uri, reprezentau singurele şi principalele piedici în calea marei şi izbăvitoarei integrări europene.
Femeia fu lăsată să băltească în propria ei ignoranţă, precum o gâscă beteagă în mijlocul iazului.
Învioraţi de verdictul înţeleptului, ceilalţi stabiliră în grabă un extra-calendar al adunărilor obşteşti, ştiut fiind că unirea în cuget şi simţiri a procurat românilor mai multe probleme decât orice altă hoardă migratoare pripăşită vremelnic.
În grabă mare fură organizate alte trei botezuri, la care sătenii au schimbat, consecutiv şi gradat, apa, cristelniţa, biserica şi, în cele din urmă, popa. Fără rezultat.
Nici schimbările nutritive n-au avut un rezultat notabil. Nici laptele de măgăriţă, bivoliţă, capră, nici laptele femeiii cu IQ-ul cel mai ridicat pe o rază de trei sate de jur-împrejur nu se dovediră a fi alternative mai bune decât laptele Firicăi.
Încet-încet, ridicară din umeri cu toţii.
Soluţia este că nu sunt soluţii, hotărâse primarul la ultima adunare cu caracter conclusiv.
Sătenii îi dădură dreptate şi apucând hârleţele de coadă porniră la treburile lor. Era timpul arăturilor de primăvară pe care le terminau iarna, imediat ce se isprăveau inundaţiile de toamnă. Le-ar fi fost mai uşor dacă ar fi folosit tractorul Gugulanului, dar trepidaţiile acestuia puneau în pericol stabilitatea digului de protecţie dintre sat şi Dunăre, o altă problemă gravă cu soluţie fără soluţii, clasată cu mai mult timp în urmă.
În timp ce sătenii zgârâiau coaja încreţită a ogoarelor cu lopăţelele, pe uşa din dos a povestirii noastre intră, intempestiv, tatăl lui Ionică. Deşi programat să apară doar la următorul eveniment notabil din viaţa pruncului, cum ar fi nunta, bunăoară, dădu peste cap frumuseţe de scenariu, impulsionat fiind de goliciunea dezolantă a butoiului cu care se antrenase vreme de trei luni în beciul familiei.

Când îşi descoperi fiul zbierând cu nădejde în pătuţ, lui Gheorghe i se dezvoltă brusc un vârtej emoţional turbulent. Braţele sale, pe alocuri vânjoase, pe alocuri păroase ridicară şovăielnic pruncul.
La primul contact cu figura paternă, Ionică slobozi un strigăt înfricoşător, care scutură câmpiile şi digul sătesc mai ceva decât tractorul Gugulanului.
Adâncurile pământului se cutremurară, zgâlţâind prin propagare şi sufletul virgin al lui Gheorghe:
- Ete, bă, cum te cheamă, bă... de ce plângi tu aşa tare, băiatu’ tatii? Din cauza lui mă-ta, nu-i aşa? Grijania mamii ei de muiere împuţită! A plecat la prăşit şi te-a lăsat singur în casă... nu te-a luat şi pe tine ... ea i-o doamnă, nu-i aşa? Ei lasă, îi arăt eu când vine acasă, spuse cu mai puţină convingere Gheorghe, nebizuindu-se prea mult pe capacitatea lui de aşteptare în condiţii de uscăciune.
Neaşteptat, o altă dorinţa ciudată îl încercă, precum un pantof strâmt. Ce-ar fi dacă şi-ar lipi obrazul de feţişoara copilului?
Zis şi făcut, numai că la apropierea pădurii ţepoase mirosind tranchilizant, Ionică scoase un alt urlet, de cel puţin zece ori mai puternic decât primul.
Lumea păru că se opreşte în loc iar ochii lui Gheorghe se căscară în acelaşi mod şi în acelaşi moment cu o breşa imensă în digul de protecţie.
Eliberată în sfârşit din strâsoare, Dunărea umplu cu frenezie toate cotloanele realităţii săteşti, incluzând aici şi izmenele lui Gheorghe.
Şi, pentru că în mintea lui toate relele vieţii lui prezente, anterioare şi viitoare o indicau drept vinovată pe Firica, nu se gândi nici o clipă că Dunărea ar putea fi responsabilă de umezeala şi răceala ce-i ajunse, uşurel, până la brâu...
- Grijania mamii ei de muiere proastă! De unde o fi scăpat potopul aist de apă, bombăni Gheorghe când zări în uşă plutind butoiul pe care tocmai îl golise. O omor, tată, o omor, altarul cui o făcut-o! Tu, stai aici, zise trântind copilul în polobocul plutitor, în timp ce el, precum un haiduc se aruncă hotărât în apă. Butoiul rămas în fundul beciului trebuia salvat cu orice preţ.
 Ionică, ajuns precum o sarmală pe fundul neobişnuitei ambarcaţiuni, era mai mut ca niciodată. Poate, pentru că locul nu-i permitea o perspectivă de ansamblu asupra celor ce se petreceau în jurul lui sau, poate, tocmai pentru că avea o bună perspectivă pe ansamblu, acesta incluzând atât viitorul apropiat, cât şi pe cel de foarte departe.
Cu totul neobişnuit, butoiul navigant, odată ajuns pe mijlocul Dunării, nu se lăsă influenţat de curenţii care în mod normal l-ar fi purtat spre oarece guri vărsătoare, ci, băţos, o porni spre Munţii Pădurea Neagră, precum o pasăre migratoare ce se întoarce la cuib.
Epilog
Sătenii, înmărmuriţi, n-au bănuit niciodată că vechea problemă cu soluţie fără soluţii o rezolvase pe cea de proaspătă amintire. S-au refugiat prin păduri, aşa cum făceau odată străbunii lor, mâncând rădăcini şi trăind în corturile oferite cu dărnicie de guvern.
Gheorghe n-a mai apucat să o bată pe Firica, alegând să rămână, pe veci, ud şi ţeapăn. Mai târziu, legendele satului aveau să-l treacă în rândul eroilor, doar murise încercând să-şi salveze fiul, nu?
Ionică a avut parte de o călătorie liniştită şi plină de învăţăminte. Odată ajuns în punctul final, fu pescuit de un bancher celebru, orfan de copii, dar cu multe jumătaţi de împărăţit.
Dumnezeu şi-a frecat mâinile bucuros, privind peste balta imensă unde fusese odată o ţară. În sfârşit, rezolvase încurcătura teribilă pe care o făcuse la naşterea lui Ionică. Băiatul ajunsese acolo unde îi era locul. După ce va creşte mare, va reveni pe vatra fostului său sat pentru a construi o ţară nouă.
De data asta, aşa cum trebuie, fără probleme grave cu soluţie fără soluţii.


N.A. Când am scris textul nu avem fotografia, acum, găsind fotografia mi-am adus aminte de text

Comentarii

  1. Se pare ca Ionica a ajuns pâna la urma înapoi sa-si repare tara, dar parca n-a venit dinspre Munţii Pădurea Neagră ci din partea ailanta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmmm... zici că a reparat cineva, ceva?
    La mine nu ajunse veste:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am zis ca a venit s-o repare, nu c-a si reparat-o!

    RăspundețiȘtergere
  4. :))
    Ma gândeam eu că e o şmecherie la mijloc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Smecheria e a lor, uite ce IMC au toti!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină