Bucla temporală

Pentru că am gripă, jupânul a sacrificat sticluţa de Carmol, ţinută la mare cinste în dulăpiorul cu băuturi " mai vine cineva la tine", turnând-o peste mine.
Eu ştiu să apreciez corect un sacrificiu, ştiu că jupânul abia aştepta să facă gripă şi să se ungă  cu miraculoasa loţiune de contrabandă, în această ţară în formă de cizmă, unde nici spirtul nu e albastru, iar zăpada pare din poliester.
Apoi, descleştîndu-mi dinţii dârdâitori reuşeşte să mă îndoape cu două aspirine tamponate, una după alta.
 - Dacă nu-ţi trece până diseară, îmi explică drăgăstos. îţi fierb o cană din  ţuica aia criminală ascunsă în garaj, cu 30 de boabe de piper şi-un vârf de zahăr ars.
- O bei dintr-o dată, zice Vladimir, prietenul nostru rus, venit să ne zică la mulţi ani de Crăciunul  lui, în Boboteaza noastră, după aia pui o pătură-n cap şi stai acolo până dimineaţă, zice ocupat să şi-l desprindă pe Luş, de pe cizme.
- Îhî, face jupânul mustăcind, n-ai voie să ieşi de acolo până dimineaţă!
Emoţionată până la lacrimi de un viitor atât de incert, aprind televizorul şi nimeresc două episoade din "Ce vrăji a mai făcut nevasta mea", varianta originală.
 Mă emoţionez şi mai rău.
Dacă nu ar fi başbuzicii care cară peste mine, plapumi, pături şi-n genere tot ce ar putea să stingă efectul devastant al carmolului, aş putea să cred că, e sâmbătă după-amiaza, anul 1976, mama  îmi face clătite cu dulceaţă de gutui, în timp ce eu studiez zor-nevoie celebra mişcarea cu nasul. Nu-mi iese decât un hapciu! care mă zvârle, nemilos, afară din bucla asta temporală.
Mare păcat!

Comentarii

  1. Sanatate Multa! Si noi ne zbatem cu probleme similare. :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Costel! Sa zicem ca am cam iesit din gripa. Stau pe mal sa-mi trag sufletul acum:)
    Ai Carmol sau vorbesc cu jupanul sa-ti trimita din rezerva familiei:))?

    RăspundețiȘtergere
  3. N-am Carmol. Nici nu prea stiu ce este?
    Dar am baut toate rezervele de vin rosu, fiert.
    Chiar si alea mai scumpe. :))
    Azi sint OK.
    E bine la mal. Sa nu te rapeasca unul cu gondola

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină