28 ianuarie 2011

Intrebarea de un milion de dolari

Seara agitată la emisiunea "Vrei să fii miliardar?" de pe canalul 5 Mediaset.
Gerry Scotti vesel ca un piţigoi prezintă bucuros personajul care a reuşit pentru prima dată în istoria concursului de pe tărâm italian, să ajungă faţă-n faţă cu întrebarea de un milion de dolari, fără să folosească niciunul din ajutoarele puse la dispoziţie.
 Michela de Paoli  43 de ani, casnică, spală conştiincioasă izmenele soţului albanez în timp ce citeşte cărţi de George Orwell, răspunde fără să clipească la întrebări pe care şi googlosul le mai bâlbâie şi se încurcă, cât pe ce  să abandoneze la următoarea întrebare:
Conform Genezei ce a făcut Adam imediat ce a fost alungat din Rai:

  1. a adus ofrande lui Dumnezeu
  2. s-a apucat de prăşit
  3.  a fugit fuguţa cu Eva să facă bunga-bunga
  4.  a construit o casă

Sfînta Cleopatra, ce poate fi complicat aici? Asta e o ecuaţie cu toate necunoscutele dezbrăcate.
Conform Genezei, Bibliei, tribunalului de la Haga, logicii, raţionalului, iraţionalului, un Adam nu poate să facă decât o singură chestie prioritar, pentru prima dată, întaiaşi oară, indiferent că acţiunea se petrece la începutul lumii sau la sfârşitul ei.
Dezamăgitor şi ajutorul venit din partea sălii care a presuspus că Adam imediat după ce-şi luă şutul în fund, s-a apucat de prăşit. V-am spus că jumătate din cei aflaţi în  sală erau din Fălticeni?!?
Come mai o să întrebaţi din nou?
N-am nici cea mai palidă idee, başbuzicul mare zice că asta i-o ramură nouă a turismului: excursii pe platourile de filmare.
Până la urmă şi cei care au ales întrebarea asta de un milion cred ca au mizat pe faptul că evidenţele sunt cele care ne încurcă cel mai rău.

16 ianuarie 2011

Cât o fi timpul?

devenim părinţii părinţilor noştri fără să fi avut suficient timp să fim copii
nu mai fluturăm batiste în gară,
trenurile fac prea multe opIMG_1542riri între Poli
cu părinţii de mână, facem checkin-uri, checkup-uri
în limbi pe care sunt prea obosiţi să le mai înveţe

IMG_1541mi-e bine, tată! nu plânge!
 nu plâng, nu,
mi-e doar teamăIMG_1539
să nu fi lăsat nepermis de  multe tăceri între noi…

10 ianuarie 2011

Campaniile altora

opuscolo_01 (659x800)Acum câteva zile am primit acasă, o scrisoare de la policlinica vecină şi prietenă, în care mi se propunea să fac un Pap-test gratuit, la ora cutare, în locul cutare. 
Scrisoare foarte clar formulată, cu detalii precise în ceea ce priveşte pregătirea pentru test, descrierea testului,  justificarea oferită pentru o eventuala absenţă de la locul de muncă, numere de telefon  în eventualitatea că nu vreau sau nu pot să mă duc în ziua fixată.
Şi cum, n-au trecut trei ani de la ultimul paptest făcut, afară, de vreo săptămână, e la fel de întuneric şi ziua şi noaptea, plouă, de-mi sare cămaşa de plâns depresiv, nu-mi vine să las pe nimeni nici să mă caute nici în urechi darmite în alte zone mai întortochate, mne, zic, să sun să le povestesc că n-o să mă duc.
Scenariul era cam aşa: răspunde o voce piţigăiată, eu îi zic că am făcut testul nu demult, le mulţămesc şi gata, am scăpat.
Da de unde!
La celălalt capăt, îmi răspunde o voce blândă, masculină:
- Pot să vă fiu de ajutor?
- Sunt cutare, nu mă las eu intimidata,  ar trebui în ziua cutare să fac un pap test, numai că am sunat să vă spun că n-o să-l fac pentru că n-au trecut mai mult de doi ani de la ultimul test executat. Deci, mulţumesc, o zi bună!
- Vă rog, daţi-mi câteva minute, doamnă. Dacă nu l-aţi făcut chiar anul ăsta nu credeţi că ar fi mai bine să profitaţi de campania noastră? Face parte din testele care ar trebui repetate în fiecare an.
- Mmm... mârâi printre dinţi încetişor, pentru că ştiu că are dreptate.
- Putem schimba ora, săptămâna sau luna. Ce ziceţi,  fixăm consultaţia pe săptămâna viitoare?
- Mrrr, fac din nou, bine, dar să fie după amiaza.
- După-amiaza devreme sau după amiaza mai târziu?
- După amiaza târziu, evident, ripostez răutăcios, doar-doar i-oi încurca socotelile.
- Atunci, îmi pare rău, nu avem loc decât în februarie. E bine pe  3 februarie, mă întreabă aproape afectuos.
-  E bine, mă predau fără alte mârâieli, în faţa calmului imperturbabil al interlocutorului.
-  La trei şi un sfert sau la patru şi un sfert?
Mă credeţi că m-am enervat? Uite-aşa, mă sabotează ăştia de vreo 5 ani. Mi-au făcut ferfeniţă simţul umorului!
Păi cum ar fi decurs conversaţia asta în România? Câtă savoare, câtă culoare, cât nerv...
Măcar dac-ar ieşi un strop de soare!

06 ianuarie 2011

Bucla temporală

Pentru că am gripă, jupânul a sacrificat sticluţa de Carmol, ţinută la mare cinste în dulăpiorul cu băuturi " mai vine cineva la tine", turnând-o peste mine.
Eu ştiu să apreciez corect un sacrificiu, ştiu că jupânul abia aştepta să facă gripă şi să se ungă  cu miraculoasa loţiune de contrabandă, în această ţară în formă de cizmă, unde nici spirtul nu e albastru, iar zăpada pare din poliester.
Apoi, descleştîndu-mi dinţii dârdâitori reuşeşte să mă îndoape cu două aspirine tamponate, una după alta.
 - Dacă nu-ţi trece până diseară, îmi explică drăgăstos. îţi fierb o cană din  ţuica aia criminală ascunsă în garaj, cu 30 de boabe de piper şi-un vârf de zahăr ars.
- O bei dintr-o dată, zice Vladimir, prietenul nostru rus, venit să ne zică la mulţi ani de Crăciunul  lui, în Boboteaza noastră, după aia pui o pătură-n cap şi stai acolo până dimineaţă, zice ocupat să şi-l desprindă pe Luş, de pe cizme.
- Îhî, face jupânul mustăcind, n-ai voie să ieşi de acolo până dimineaţă!
Emoţionată până la lacrimi de un viitor atât de incert, aprind televizorul şi nimeresc două episoade din "Ce vrăji a mai făcut nevasta mea", varianta originală.
 Mă emoţionez şi mai rău.
Dacă nu ar fi başbuzicii care cară peste mine, plapumi, pături şi-n genere tot ce ar putea să stingă efectul devastant al carmolului, aş putea să cred că, e sâmbătă după-amiaza, anul 1976, mama  îmi face clătite cu dulceaţă de gutui, în timp ce eu studiez zor-nevoie celebra mişcarea cu nasul. Nu-mi iese decât un hapciu! care mă zvârle, nemilos, afară din bucla asta temporală.
Mare păcat!

05 ianuarie 2011

Despre diverse browsere

  Cred că-s in faza aia în care e musai să schimb ceva şi cum de tunsoare nu-mi vine să mă iau acum, mă tot foiesc prin diverse browsere, instalez- testez, testez-dezinstalez.
 Vreo două săptămâni m-am dat huţa pe Epic, un browser indian, destul de simpatic, care are o mulţime de chestioare:
 un editor de text foarte fain, to-do-list, cronometru, scurtături pentru feisbuc, tuitere şi alte păsărele, hărţi, anunţuri de joburi de pe toate continentele, jocuri, aplicaţii utile sau mai puţin utile, posibilitatea să-ţi organizezi linkurile într-un fel de sertăraşe-  colecţii, posibilitatea sa scrii în hindi, arabă, vorba aia nu se ştie niciodată, iaca, eu l-am folosit să-mi scriu  numele meu în persiană اینا , dar voi aţi putea găsi lucruri mai inteligente de făcut, ca de exemplu să vedeţi dacă sunteţi sau nu compatibil cu un oraş înainte de a vă muta. De la poeziile lui Edgar Alan Poe la manifestul lui Marx şi Engels, aplicaţiile din domeniul literaturii de limba engleză sunt impresionante.

Enervant e faptul că nu reuşesc să scot definitiv anumite aplicaţii, le poţi selecta pentru a le ascunde, le ascunde, dar  la următorul acces le regăseşti rânjind la tine.
 Orişicum, bilanţul dintre minusuri şi plusuri e pozitiv aşa că merită încercat.  Il puteţi descărca de aici:  download Epic browser:

Probabil aş fi rămas la el dacă nu aş fi dat  peste Flock. Nu, nu i-am scornit eu numele, aşa se cheamă dumnealuiul din fabricaţie.
Ei şi Flockuşorul e super tare, are integrat absolut orice tip de account, fie el de blogărit- toate platformele, fie el de palavragit, impartasit fotografii, etc.
Toate botoanele sunt foarte bine aşezate, aşa încât nici măcar  eu nu mă pot încurca, designul e  foarte elegant, se mişcă rapid... ce mai m-am îndrăgostit de el, se vede, nu?:)
Cu articolul ăsta testez şi editorul de blog, dacă şi ăsta merge aşa cum trebuie, atunci chiar că nu-i lipseşte nicio dungă.
îl puteţi descărca de aici: download Flock- The social web browser

Blogged with the Flock Browser

02 ianuarie 2011

Să povesteşti despre mine...

La urările mele de An Nou, R. I. M.  mi-a răspuns:
"Mulţumesc, tu, dragă Scânteina ( variantă romanţată a Scaietinei), va trebui sa traiesti si mai mult, pentru că va trebui să povesteşti despre mine".
Îmbrăţişare

Bineînţeles că mi s-a făcut teamă, pentru că niciodată nu am analizat ce anume implică vecinătatea uriaşilor. Mă bucur de fiecare dată  când am posibilitatea să-i ascult, să le zâmbesc, să-i îmbrăţişez, chiar dacă doar prin intermediul feţişoarele galbene ajutătoare, dar nu m-am gândit că aş putea deveni martor al trecerii lor, că poate, va trebui să povestesc despre asta.
Multă vreme am crezut că n-am şi eu un noroc clar definit, ci, aşa, din toate câte un picuţ, cât să nu fac reclamaţie la partid, apoi, încet- încet mi-am dat seama că, de fapt, am un noroc cu totul şi cu totul special: să întâlnesc, să cunosc, să păstrez, să am aproape oameni cu totul şi cu totul extraordinari.
E adevărat, fizic, n-am avut norocul să cunosc decât câţiva, dar  asta nu prezintă niciun fel de importanţă, când simţi o căldură puternică în mijlocul pieptului, înseamnă că clicul acela de uman, de preaplin al inimii tocmai s-a produs şi nimeni şi nimic nu va reuşi să desfacă acea miraculoasă legătură.
Şi, să nu credeţi că vorbesc doar de persoane pe care nu le cunoaşteţi,  îmbrăţişarea mea a ajuns la  toţi cei care au binevoit să-mi lase câte un zâmbet, în trecerea lor, pe aici.
Câteodată mă simt atât de plină de energia miraculoasă a oamenilor încât, la rândul meu, devin un uriaş.
Se oferă cineva să povestească despre mine?:))

01 ianuarie 2011

Despre anul nou-nouţ

Cu ochii pe sarmale
N-am nicio  îndoială, cred că v-aţi prins de acum că tocmai am început un an nou-nouţ. 
Eu una nu văd încă nicio diferenţă între ieri şi azi, în afară de faptul că ieri era un vineri şi azi e o sâmbătă care seamănă foarte mult c-un duminică, un duminică e o duminică întunecoasă şi-ncruntată pentru că se ştie curtată de un luni bâlbâit, că poate  nu ştiaţi.
  Mă simt ca un şarpe boa ghiftuit cu sarmale, oală şi capac, all inclusive. Am o durere de cap teribiloasă, cred că  de la sticlă de şampanie pentru elefanţi, doi litri şi-un cot, cu care m-am ciocnit pe holul dinspre noul an, ea, hoaţă, vrând să intre înaintea mea.
Anul Nou, mda, e ca atunci când începeam un caiet nou. Mângâiam prima pagină cu hotărărea fermă că voi scrie mai frumos, mai ordonat şi cu mai multă grijă pentru colţuri. 
Dar minune ţinea trei pagini, trei zile, aşa încât după trei ianuarie nici n-o să-mi mai aduc aminte că e un an foarte nou. 
Deja mi se întâmplă de câteva decenii, timp suficient chiar şi pentru mine  să pricep cum merg treburile.

Deci, până trec alea trei zile să spun repede ce mi-ar place să fac anul ăsta:
  1. - să slăbesc exact până în puctul în care eram acum 7 luni când m-am lăsat de fumat
  2. - să fac aşa un pustiu de bine şi să renunţ să mă  cert cu mine
  3. - să învăţ să fac un e-book
  4. - să scriu e-bookul
  5. - să scriu măcar de două ori pe săptămână pe blog
  6. - să ajung neaparat in România în luna mai
  7. - sa nu mai beau bere
  8. - să nu mai mă înfurii pe mine( am mai zis o data?)
  9. - să-mi inventez o muncă care să-mi lase mai mult timp liber
  10. - să văd Verona, Milano, Roma şi Vaticanul
  11. - să-mi fac concediul în Portugalia
  12. - să înregistrez poveştile pentru copii, inventate de mine
  13. - să răspund la mailuri  imediat, instantaneu chiar
  14. - să ...
  15. - să...
  16. - să... 
Or mai fi multe "să"-uri că memoria mea funcţionează în valuri dar deocamdată sunt tare bucuroasă că am reuşit să le scriu pe cele venite repede pe vârful limbii, deci o să mă recompensez cu o porţie de tiramisù, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră  la o adică, dacă n-oţi avea pe lista aia cu "să"-uri, ca şi mine, slăbitul.
Şi vă mai doresc, început bun, spor în toate, zâmbet, sănătate, bani în plus şi burţi în minus!
Să aveţi atât de mulţi noi ani câţi puteţi duce! Mulţi!


Camuflaj cu brad