26 septembrie 2010

Toamna in moalele capului

Da, exact acolo m-a lovit toamna asta, în moalele capului.
Nu-mi aduc aminte de când  n-am  respirat o toamnă atât de frumoasă.
Dimineaţa soarele e timid ca o văcuță dusă prima oară la cireadă, ş-apoi,  dintr-odată se obrăzniceşte  şi-ncepe să ardă şugubeţ cât să te facă să-ţi întinzi oasele pe te miri cine ştie unde. Şi de apus? Apune mormăind, privind cu coada ochiului luuung la lume, târâindu-şi ultimele raze printre copaci ca un  copil răzgâiat, rămas  fără jucăria preferată.
E adevărat că, aşa model de  toamnă fără miros de ardei copţi şi vinete pârjolite pe la subsuori, ar fi adus binişor c-o vară fără caracter?
Spre îndreptare şi zidire în ritualuri plăcut desfătătoare am umplut strada cu miros de toamnă bucătărească: o zacuscă Amèlie ce fierbe potolit în sosul dumneaei şi-un magiun obligat să stea laolaltă cu câteva nuci bronzate în mare grabă.

Iaca şi reţeta de Amèlie:


23 septembrie 2010

Gondolierii şi poreclele lor haioase

Veneţia, până la urmă, nu e decât un sătuc mai mare. Ar putea să pară ciudat dar în fiecare din cele şase cătune(cartiere), toată lumea cunoaşte pe toată lumea.
E clar că din discuţie sar turiştii. Ei vin şi pleacă, sunt răul necesar cu care veneţienii au învăţat să convieţuiască.
Şi, ca în orice sat există pietre pe care nu e bine să calci dacă nu vrei să-ţi meargă rău, fântâni unde se aud noaptea voci suspecte, poduri pe sub care nu e bine să treci fără să faci semnul crucii cu limba pe cerul gurii.
Diferenţa o fac gondolierii care sunt nişte căruţaşi ceva mai speciali, având în vedere că toţi caii putere stau în amărâta aia de lopăţică cu care calcă apa.
Ei şi, au gondolierii porecle, v-aţi putea întreba, căci e bun ştiut că într-un sat, sătenii de rând ca sătenii de rând, dar căruţaşii au toţi porecle sau măcar o nevastă cui să aparţină?
Sigur că au!
Iată, o selecţie de porecle haioase:
  •   Muscoeti sau Muşchiuleţ- gondolier musculos pe care îl puteţi găsi în zona S.Sofia
  •  Occhi di fata sau Ochi de zână- şpanchi, dacă-l vedeţi vă asigur că n-o să mai puteţi privi o zână-n ochi
  • Mama so beautiful-  cel mai urât gondolier din Venezia
  • Manovra- pentru că la fiecare manevră pe care o face, reuşeşte să blocheze tot canalul
  • Oslo se numeşte aşa, pentru că nevasta lui e norvegiană
  • Osleto pentru că e fiul lui Oslo, de mai sus
  • Pasta e fasioi sau Pastă cu fasole- porecla are o poveste în spate. Se spune că după război, gondolierii erau săraci şi, ca şi acum, mereu la vânătoare de turişti, preferabil americani. Gondolierul nostru, Pastă cu fasole, are norocul şi convinge un cuplu de americani bătrâiori să-i plimbe cu gondola. La sfârşit turului, cuplul îl plăteşte  şi-şi vede de-ale sale. Gondolierul scuturându-şi preşurile prin gondolă, dă peste portofelul plin de bani al bătrânelului. În timp ce îşi încălzeşte tigăiţa cu pastă şi fasole, întrebându-se dacă e convenabil să fie cinstit, îl vede pe bătrânul american întorcându-se, evident, după portofel. Panicat, îl aruncă  în oliţa cu fasole, după care iese din gondolă, cu tigaia cu portofel deasupra capului lăsându-i bătrânului, libertatea să caute cât pofteşte. Atenţie, deci, la  tigăile aburinde! Pot fi înşelătoare!
  • Niagara - poreclit aşa pentru că a reuşit să cadă în apă de trei ori într-o singură zi.
  • Girasole sau Floarea- soarelui- pentru că are 1, 96 înălţime, deci o să-l vedeţi imediat ce coborâţi la aeroport
  • Barbie- pe gondolierul ăsta nu-l puteţi rata, are ochii la fel de albaştri ca şi păpuşa cu acelaşi nume.
sursa informaţii: www.venessia.com

20 septembrie 2010

Gardul cu gume


V-aţi întrebat vreodată cum s-o fi născut legenda cu aruncatul monedei în celebra fântână romană?
Vreun amărăştean a scăpat banii în fântână, când a intrat să şi-i recupereze a găsit mai mulţi şi de-atunci a început să facă naveta. 
Roma - Ciurea - Strehaia, Strehaia - Ciurea - Roma. 
Şi eu, care tocmai asist la travaliul unui altei legende! E de ajuns să lipeşti o gumă pe faimosul Ponte della Liberta  şi vei avea noroc 2 ani, 3 luni şi 4 zile.
Nu mă credeţi? N-aveţi decât să-l întrebaţi pe ăl de fuse primul cu ideea.


Iaca bucăţica de pod, foarte aproape de P-le Roma:
iaca şi gardul:
Plăcuţele cu gume, în diverse etape de acoperire.



Plăcuţă în faza finală:


18 septembrie 2010

Cocoaşele Veneţiei

 Cu siguranţă, cei care au vizitat Veneţia le-au notat. Sunt destul de multe, plasate   în colţurile întunecoase ale străduţelor, bisericilor, caselor.

"Le gobbe" veneţiene

Se numesc gobbe(= gheb, cocoaşă) antibandito.
Şi-n zilele noastre colţurile Veneţiei sunt destul de puţin luminate, închipuiţi-vă pe vremea lui Casanova cum or fi fost.
Deşi, pare-se că iniţial au fost construite antibandito, cum ziceam, până la urmă s-au dovedit utile şi împotriva celor care fac pipi prin colţuri, chestia funcționând pe acelaşi principiu ca urinatul împotriva vântului.

Atenţie la cocoaşe, deci!

16 septembrie 2010

Şi-n luptă dreaptă să luptăm!

Pentru că Gelu Vlaşin mă invita pe facebook să-i votez fotografia înscrisă într-un concurs internaţional de fotografie, zic, ia  să văd şi celelalte fotografii înscrise în concurs.
Când am citit care e tema concursului:"Fight against the poverty and the social exclusion.”, un început de bănuială, cum că România ar putea să aibă destule poze înscrise a început să mă bată tovărăşeşte pe umăr.
 Bănuiala s-a dovedit isteaţă, din cele 80 de fotografii,  nici mai mult nici mai puţin de 18 sunt, fie trimise din România, fie se referă la România.

Puteţi vedea fotografiile dând click pe numere.
Două din fotografii: 3& şi 5& ar putea să pară  că nu au nicio legătură cu România dar mie îmi place să mustăcesc şi să vă spun că femeia fotografiată e una şi aceeaşi, se numeşte Ileana, e din Ploieşti şi jeluieşte în rotaliană:
" Aiutaţi-mă şi pe mine".


 1 , 2, 3&, 4, 5&, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18

Şi, mda, e cam foarte trist, eu n-o să votez niciuna deşi privirea fetiţei din poza 11 mi-a atins un palier lunecos.

Tovarăşii sunt peste tot...

Vorba aia: de râie mai scapi ... de tovarăşi, ba!

Marghera, 2010

 Pe locul întâi e munca, să ne fie clar!

 După aia.. deh! cine poate pastă roade:

Meniu comunist

Ş-acum un cântec vesel să cântăm:
Mulţumim din inimă partidului!

14 septembrie 2010

Dacă e marţi, e Orient Express. A doua poveste

 Prima poveste aici.

Dar sa ne intoarcem la trenurile noastre...
Orientul e pe linie ţac-ţac-ţac undeva prin România dacă ar fi să mă iau după biletul lăsat la plecare şi după mesajele pe care le primeşte Stefania de la mio amoroso. Mio amoroso lucrează om de clopoţel, stewart, majodorm, spuneţi-i cum vreţi şi între două hurducăieli îi mai trimite un mesaj Stefaniei, la rândul ei, mare şefă mare, peste cheia de la hârtia igienică distribuită în Orient Express.
“ce faci, amore. unde eşti”, ”sunt la budapest. sper să n-apară dracula. stop. ti amo”
Deh, câte amoruri neştiute, nebănuite s-or ascunde pe  sub abajururile din ţâşpecento! Şi trenului nici nu-i pasă... ţac! ţac! ţac! trece printre  linii şi sentimente, ca un rapid de Bucureşti prin Cucuieţii din Deal.
Trag de limbă amoroasa amorosului şi aflu câţi bani câştigă pe o dusă şi-o venită pân-la Istambul.
500 de euro, ceea ce, dacă mă întrebaţi pe mine, e foarte puţin având în vedere că oamenii de clopoţel sunt un fel de sclavi la purtător, care dorm şi mânâncă de-a-n-picioarelea, locuiesc doi în acelaşi pantof precum două sardine într-o borcănaş cu icre negre şi fac doar o călătorie din asta, pe lună.
Şi pentru că mi s-au zburlit niţel genele proletare o să vă arat niţel leopardul din spatele gardului vopsit.

Iată o budă de călător:
Iată şi buda personalului:
Iată şi un dormitor de amărât:

unde, n-am văzut umeraşe din astea, de exemplu:

Mă rog, cred că ați prins ideea, nu-i aşa?

Va urma

09 septembrie 2010

Leapşa telefonului fără fir

Când grăieşte Zamolxis toate sunt foarte clare, ia, poftim de citiţi, aici, ce clasificare cu detalii precise are, eu  preluînd leapşa  voi face sigur altă mâncare de peşte.
Pentru mine, problema e destul de încurcată, în primul rând pentru că ultimul film românesc de care avui parte, “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, l-am văzut dublat în  italiană şi-am ratat înjurăturile, poate ăsta o fi motivul pentru care nu m-a mişcat foarte tare, în al doilea rând pentru că nu-mi aduc aminte numele filmelor pe care le-am văzut în anii eferevescenţei cinematografice post- revoluţionare.
Că de dârdâit prin săli de cinema, am dârdâit, nu-i vorbă, dar dacă n-am scripta manent pe nicăieri, vorba s-a volant şi ea pe unde a putut.
Mă voi sprijini deci, pe dodoloaţa mea memorie afectivă şi-ncep să scot din cufărul cu amintiri, primele zece filme, pe care le-aş revedea oricând:


Mama (Capra cu trei iezi)
Vezi mai multe video din film


  
  1.  Mama
  2. Veronica
  3. Buletin de Bucureşti
  4. Toamna bobocilor
  5. Trandafirul galben
  6. Tanta si Costel
  7. Artista, dolarii şi ardelenii
  8. Liceenii
  9. Ecaterina Teodoroiu
  10. Neamul Şoimăreştilor

    Aşa cum vă spuneam, lepşele astea sunt ca şi telefonul fără fir, leapşa de la Zamo.ca făcea referire la cele mai bune zece filme româneşti, cei care vor binevoi să preia leapşa să facă bine şi să răspundă asa cum cred de cuviinţă. 
    Încerc să pasez leapşa câtorva aleşi:) deşi toată lumea e binevenită:

    Amalia
    Manuela 
    Moonlight
    Emilian
    Costel
    Dan
    Marius