Restructurări

Mi-a zis mie o prietenă că fac  umbră degeaba internetului că n-am înţeles nici după doi ani cum funcţionează chestia asta cu blogurile.
Cică pe blog e musai să postezi neaparat în fiecare zi sau, hai treacă de la ea, o dată la două zile.
Şi că să las ciorilor aerele astea de scriitoare că nu-s şi nici n-am fost şi mai bine să povestesc clar şi la obiect  despre ce fac, despre ce nu fac, despre ce-am văzut, despre ce-am auzit, că asta înseamnă blog şi nu ceea ce fac eu, aici... păi şi dacă o zi nu văd, n-aud, ce fac? ei, abia atunci inventezi nişte fursecuri, poezele, da' numa' aşa, pe termen scurt, înţelegi? şi apoi fără chestii lungi, spui repede, totul dintr-o suflare, că cetitorul intră-n pagină pe  coada ochiului drept şi până ajunge la coada ochiului stâng trebuie să fi terminat deja de citit, înţelegi? îhî!
Acu' eu nu ştiu unde aţi ajuns cu coada ochiului, chestia trebuie testată aşa că mă grăbesc să vă arăt ce văd eu dimineaţa pe cheile portului veneţian.
 De altfel sunt tare mândră c-am reuşit să fotografiez în secvenţe, intrarea navei  pentru că de obicei nu reuşesc să fac mai mult de o poză nemişcată pe săptămână, deci e un fel de record personal.




Powered by ScribeFire.

Comentarii

  1. În gura prietenei nu te uita prea mult, să nu găsești niște carii...

    Titlul se referă la restructurarea blogului ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Să zicem că titlul e mai mult un fel de reper secret:).
    Şi zici că prietenii se caută de carii? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate prietena are nevoie de "implant-uri" :)

    RăspundețiȘtergere
  4. La fel zic si eu,ca cei 2 domni...Nu asculta ce zic altii caci vei fi nemultumita de tine si de blogg.Cu cit scrii mai rar cu atit e suspansul mai mare..:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Aţi votat pentru plombe, suspans, implant-uri, dacă înţeleg bine, un fel de "fă cum îţi tună"!
    Vă mulţumesc pentru susţinere mă duc s-o ignor pe fosta mea prietenă, să vezi ce-o să sufere! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu, cu implanturi eu sunt, nu va bagati! Scrie ca pâna acuma, asa te stie lumea, asa ramâi.

    RăspundețiȘtergere
  7. :))
    Dane,
    Mi-ai adus aminte de o intamplare. In satul in care am crescut, preotul bătrân se numea Sulă. Lumea nu mai mustăcea demult însă sub presiunea fetiţei care avea oarece probleme la şcoală din pricina numele, preotul se hotărăşte să-şi schimbe numele de familie.
    Implementarea noului nume n-a fost deloc uşoară mai ales cu cei bătrâni lucrurile mergeau greu, aşa încât de fiecare dată preotul încerca să-i corecteze:
    - Marie, nu mă mai cheamă Sulă, mă cheamă Popescu, ai înţeles? De acu-s preotul Popescu, aşa să-mi spui...
    Maria se gândeşte ce se gândeşte şi apoi hotărâtă îi răspunde:
    - Părinte, ştii ceva? Eu de Sulă te-am apucat de Sulă te ţin, aşa să ştii!

    RăspundețiȘtergere
  8. e si acela despre care ti-a spus prietena un anume tip de blog, nu neaparat cel mai fericit. Cel mai fericit tip de blog e acela care iti seamana, altfel de ce ne-am mai deranja sa ne punem gandurile pe net? Scrie exact cum simti si cand simti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dacă așa a apucat el să intre în gura lumii...
    :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Manuela,
    Nu-i asa? Si mie imi place!

    Amalia,
    Frumos spus, blogul care sa-ti semene, imi place.

    :)) Da-da, Dane!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Shi- Xiang- Xia

Concursul leusteanului de diasporă - “Ba, al meu e mai frumos”

Barbat cu masină