27 august 2010

Alocaţia de Franţa

Pentru că Marius, pardon, ştiristul Ghighi Puieşteanu,  vorbea de alocaţia de Franţa, mi-am adus aminte că Austria, în 2004, a fost prima care avansase ideea plăţii unei anumite sume cu speranţa că în acest fel va putea evita invazia conaţionalilor cu apucături nomade.
Ştirea m-a distrat suficient încât să scriu un text despre subiectul cu pricina. Ca de obicei, viaţa  îmi oferea pe tavă, subiectul şi majoritatea replicilor. Iată-l:

Alocaţia de Austria

- Rafiricăăă! Rafiricăăă! Manca-ţi-aş urechile ale umplute cu varză! Unde esti, fa, Rafirică?
- Ce-ai bre, românule, te-au prins iar haşmanglăii? Ce zbiari aşa?
- Vino fa, încoa! Zvârle tot şi vino repede! Dija s-o bulucit ciorile pe poştărie...
- Pă' di ce? Ciori o să mănânci tu, apucatule că, zvârlii ceaunul din spărietură!
- N-avea grijă, fa, am rezolvat-o cu biştarii, numa' să prindem rândul. Auzi, fa, ne plăteşte australienii să stăm acasă! Ne dă 150 de euroi pe lună numa' să nu mai furăm pe teritoriul lor. Iaca-acu vorbi Escata la protiveu şi dete vestea.
- Alelei! Te-o mozolit soarele-n frunte, bre, pă ce tu ai furat de la Austria?
- Numai ştiu, fa, dar şi ce dacă, ei ştie că puteam la o adică, nuuu?
-- Pă', ce ştiu eu ce ştie aia? Eu mă uit la tine că ţi s-o muiat vâna-n tine. Ehei! Noroc cu puradeii că s-o împrăştiat fiecare pe la ţarile lor.
- Fă, deşteaptă te-o făcut mă-ta. Avem vreunul să-l cheme aşa? Ar da mai bine la acte.
- Alelei, asta mică de după poartă, pişărcoasa ie Austria, c-am născut-o cand era fra'su, mijlociu' la pripon acolo la ei.
- Austria???  Gata am spart, ciorile, haida să mergem.
- Si cum faci să- ţi dea banii?
- Păi, la ştiri  o zis aşa, scrii la poştă pe-o hârtie:
" Domnule austriacu'
Mă jur, pe onoarea mea că nu mai calc pin' ţara matale, de acu peste 5 ani."
Semnez cum mă cheamă,
Jere Bobonică.
- Şi gata?
- Gata.
- Apăi, bun ş-aşa, s-o socotit ei bine, cap de neamţ a dracu' austriecii aştia, să ne dea cu ţârâita că tot ei iese în câşlig, nu? Dar imi dă şi mie, dă şi ţie?
- Pă' cum nu? Da' ce, tu n-ai faţă de ciorditoare?
- Şi dacă ne păcăleşte că, ştiu şi aia politică mă, Jereule?
- Ce dacă? Rup hârtia ce-i aşa greu? Şi pe urmă, mă duc la ei şi li-l fur şi pe Berlusconi de pe steag!
- Jereule, da' aştelalte, Franţa, Italia nu iasă cu nimica?
- Nu, fa că pe astea ne lasă să le vizităm, acu'. După aia, mai incolo, ai răbdare ce eşti aşa lacomă?



5 iunie 2004

25 august 2010

Firmă serioasă

Că vă voi întâmpina cu zâmbet, pâine şi sare, în buricul Veneţiei ăsta e un lucru deja atestat.
Am primit  două serioase recomandări, iată:

- întâlnirea cu graţioasa Oră 25
- întâlnirea cu dragul de Norică

Trebuie doar să-mi trâmbiţaţi venirea voastră că eu imediat  scutur, apretez şi parfumez trupa şi vin să vă întâmpin. Nu ezitaţi!

Cum, de ce?
Păi, de ce nu?

24 august 2010

Dacă e marţi, e Orient Express- prima poveste

N-o să vă spun ce caut marţea în Orient Express, după aia m-aş vedea nevoită să vă omor precum Agatha Christie  cei zece negri mititei, am vrut doar să vă dau de ştire că primesc comenzi pentru scrijelit cu cuţitaşul pe mahonul vagoanelor, clasa a întîia sau clasa a doua, după bugetul clientului, bien sur... atenţie, inimioare şi săgeţi nu fac din principiu, ceva iniţiale, un ti amo sau câţiva iloveiou numa' că , vă avertizez, o să vă coste destul de scump. Cum, păi de ce? Pentru că în Orient Express o bericică costă 10 euro dacă e caldă şi 15 dacă e rece, şi-o plimbaţi doar vreo jumate de oră între gură şi vezică, eu pentru numai... hmm... să zicem 500 de euro pe literă, vă ofer eternitatea.



Ei, şi până vă hotărâţi câte litere sunteţi dispuşi să cumpăraţi, să vă povestesc despre trenul ăsta care aici, la Veneţia,  e pe moşia lui tată-su, cum s-ar spune.


Între două curse, Orientul stă ţanţoş pe linia sa personală şi aşteaptă să fie puricat vreme de două zile, pentru că toate operaţiunile se petrec exact ca-n 1900 noaptea când dumnealuiul fu construit.

Un cârd de femei îl spală şi-l curăţă prin cele mai intime unghiuri şi crăpături cu cârpele muiate în apă şi oţet ca pe vremea lui mam'mare. Când termină doamnele, din urmă, vin câţiva bărbaţi mici cu două aspiratoare şi mai mici. Pe dinafară îl spală alţi bărbaţi mai mari, c-un furtunaş fără presiune încet -încet, pic-pic, pân-la capătul celor 17 vagoane cîte are.
Vagoanele nu sunt numerotate cu un-doi ca toate vagoanele, ci cu 3674, 4095 etc. fiind ele construite în ani şi locuri diferite, chestiune explicată foarte fain după cum se vede, la intrarea în fiecare vagon.

De frumuşel e frumuşel şi au reuşit să-i păstreze aerul de domnişoară de pension, începând cu mileurile croşetate ce acoperă tetierele şi terminând cu sticla de apă, ascunsă în dulăpiorul de deasupra chiuvetei dar asta, evident, la pachet cu dezavantajele aferente, trenul nu are aer condiţionat şi asta e o adevărată problemă.

Caloriferele le-au buchisit pe dedesubt aşa că dacă tocmai aţi câştigat o comoară şi optaţi pentru Orient Express e bine să fie într-o perioadă cât se poate de răcoroasă.

23 august 2010

Un 23 august 2010

Mă credeţi sau nu dar eu cred că m-am văzut în filmuleţul ăsta, prin minutul 1,16 in grupul sanitarilor pricepuţi şi-n minutul 1,41 dau disperată dintr-o eşarfă roşie. Şi totuşi cred că e vorba de un montaj pentru că Ceauşescu n-ajunsese la Galaţi, toată nebunia a fost vizionată  doar de guşile CeCe al PeCeRe  locale.



Deşi la vârsta aceea eram deja o veterană a manifestaţiilor, începând eu foarte devreme să flutur din steguleţe pe stadioane, mi-aduc aminte că-n anul ăla am făcut o insolaţie aşa de grozavă că după aia n-am mai suferit de insolaţie niciodată, parol, fac arsuri pe pielea capului la o adică, da' insolaţie, ba!
Şi-mi mai aduc aminte cum băieţii se băteau cu stemele, secerele şi ciocanele aurii în cap iar noi râdeam pe sub trei degete puse delicat la gură cât să părem nişte gâsculiţe nici prea-prea nici foarte- foarte.
Şi, uite aşa, mi se epuizează amintirile, mă părăsesc în mijlocul frazei... de aia zic, cine se recunoaşte în filmuleţ este rugat să ridice două degete şi amintirile-n sus!

10 august 2010

Restructurări

Mi-a zis mie o prietenă că fac  umbră degeaba internetului că n-am înţeles nici după doi ani cum funcţionează chestia asta cu blogurile.
Cică pe blog e musai să postezi neaparat în fiecare zi sau, hai treacă de la ea, o dată la două zile.
Şi că să las ciorilor aerele astea de scriitoare că nu-s şi nici n-am fost şi mai bine să povestesc clar şi la obiect  despre ce fac, despre ce nu fac, despre ce-am văzut, despre ce-am auzit, că asta înseamnă blog şi nu ceea ce fac eu, aici... păi şi dacă o zi nu văd, n-aud, ce fac? ei, abia atunci inventezi nişte fursecuri, poezele, da' numa' aşa, pe termen scurt, înţelegi? şi apoi fără chestii lungi, spui repede, totul dintr-o suflare, că cetitorul intră-n pagină pe  coada ochiului drept şi până ajunge la coada ochiului stâng trebuie să fi terminat deja de citit, înţelegi? îhî!
Acu' eu nu ştiu unde aţi ajuns cu coada ochiului, chestia trebuie testată aşa că mă grăbesc să vă arăt ce văd eu dimineaţa pe cheile portului veneţian.
 De altfel sunt tare mândră c-am reuşit să fotografiez în secvenţe, intrarea navei  pentru că de obicei nu reuşesc să fac mai mult de o poză nemişcată pe săptămână, deci e un fel de record personal.




Powered by ScribeFire.

03 august 2010

La mulţi ani!

Astăzi e ziua jupânului şi eu sunt foarte bucuroasă:
- în primul rând pentru că e acasă( are o altă avalanşă la rinichi, merge cam de-a beaua) şi sunt ani buni de când îşi serbează ziua prin muncă
- în al doilea rând pentru că el împlineşte 43 de ani, iaca, bătuţi pe muchie şi eu am numai 41 pentru încă trei luni  bune, deci, e clar, sunt aşa cum mă simt foarte- foarte tânără şi câteodată mă căiesc că m-am măritat cu unul mai bătrân decât mine
- în al treilea rând pentru că el repară chiuveta şi eu ridic un pahar, în cinstea lui, de prosecco
- în al patrulea rând pentru că am motiv să fac un "trage-mă sus" să te lingi pe degete şi cine-l face parte-şi face, deci... oho-ho-ho

- în al cincilea rând pentru că mă iubeşte în absolut toate zilelele în care nu mă iubeşte
- în al şaselea rând pentru că  îl iubesc, fără urmă de îndoială
- în al şaptelea, al optălea şi-al nouălea rând nu-mi aduc aminte ce voiam să spun, pentru că mă strigă disperat: trebuie să ţin de robinet.

La mulţi ani, dragul meu drag!

Powered by ScribeFire.

02 august 2010

La Starea Civilă (II)

Prima parte

INTERIOR. ZI.
HOL ÎN FORMĂ DE L, MOCHETAT ÎN ROŞU, CU TRAVERSE DE CULOARE VERDE PE MIJLOC. LA FIECARE CAPĂT EXISTĂ CÂTE O UŞĂ DUBLĂ DIN LEMN MASIV. PE UNA SCRIE „STAREA CIVILĂ”, PE ALTA „ADMINISTRATIV”, PE A TREIA „SENATORI ŞI DEPUTAŢI”. FIECARE UŞA E STRĂJUITĂ DE CÂTE UN GARDIAN. NEA COSTICĂ SE REPLIAZĂ POSTÂNDU-SE ÎN FAŢA UŞII PE CARE STĂ SCRIS „STAREA CIVILĂ”.

Lumea se buluceşte înăuntru, privind dezorientată inscripţiile de pe uşi.

GARDIANUL COSTICĂ
( preia iniţiativa)

Alo, alo, cetăţenii!!! Aici se munceşte... vă rugăm să păstraţi liniştea şi disciplina. Nu călcaţi direct pe mochieta verde. Folosiţi, vă rog spaţiul de deasupra, aşa-aşa... pe tranversele din mijloc, alea roşii.

Oamenii îl privesc nedumeriţi dar se conformează trecînd de pe traversele verzi pe mocheta roşie.
GARDIANUL COSTICĂ
(opărit)

Dom’le, dar sunteţi turci, ce naiba! Treceţi, vă rog, de pe mochietă. Sus! Pe tranverse! Să fim civilizaţi... hai domnu’... pe roşu, pe roşu... Unde vedeţi roşu, ce e aşa greu...

După o scurtă regrupare pe traverse oamenii se împrăştie iar pe mochetă. Tânărul pune mâinile în şold şi rămâne proţăpit pe traversă din faţa gardianului.

GARDIANUL COSTICĂ
Pfii! Uite dom’le, luaţi exemplu de la tânărul acesta. Aţi făcut toată mochieta numa’ glod, ce mama mă-sii!
TÂNĂRUL

Nea Caisă, mata, eşti pe invers nu noi. Eşti daltonist, bre, du-te şi te caută c-ai să mori ca un văcar pe trecerea de pietoni.
GARDIAN

Pe cine faci tu, măi ţâcă, daltonist? Neobrăzatule care eşti! Infractorule!

Cei doi se privesc ameninţător, tensiunea pluteşte în aer. Salvator, uşa din spatele lui nea Costică şi în cadrul ei apare o doamnă rotunjoară, îmbrăcata cu un costum de lână mulat generos. Are câteva foi în mână şi un pix.