02 iulie 2010

Norică şi Prăvălia plină de umor

Cartea am primit-o acum câteva săptămâni .


Aşa cum deja i-am povestit domnului preşedinte executiv volumul mi-a plăcut mult, conţinut de calitate, hârtie bună, format fain, un caricaturist talentat,  toate ingrediente de succes.
CUC-ii constănţeni pe care îi salut reverenţios au binevoit să agăţe şi cererea mea de înscriere în prefaţă cărţii.
Cum mi-am dat seama că nu o am salvată pe niciunde am hotărât s-o aşez pe-un raft pe aici. Deci:



Domnule Președinte de Umor,

Văzând eu această criză mondială din Europa cu repercursiuni grave şi profunde în tendinţa migratoare a maselor (vezi pinguinii către Brazilia şi românii către România), m-am decis în a vă adresa această cerere de admitere pe lista de clienţi a Prăvăliei cu Umor, pe care cu onoare şi cinste o închideţi şi-o deschideţi când vreţi că de aia sunteţi preşedinte şi la mai mare, că cine poate oase roade, cine nu şi le unge cu Lasonil, asigurîndu-mă aşadar de întreaga dvs. disponibilitate în ceea ce mă privește și în ceea ce nu.

Că dacă e treabă serioasă eu mă bag și dacă nu e, tot aşa, dar să-mi transmiteți totul verbal în format A4 de dosar să-l atașez la cererea de admitere ca să pot avea dovezi nestrămutabile în toate actele de justiție pe care vi le intentez, contrar de nu, și de care vă avertizez, să nu ziceți că ați fost luat pe nepregătite sau mai știu eu ce alte vorbe degringolate ați putea scorni deși cu stima care v-o port, n-aş zice că aveți un obraz aşa de gros după cum se vede profilul din faţă.


La o adică, vă aduc la cunostință atașînd aceasta informație la cealaltă cerere că, posed vaste cunoștințe de contabilitate, legislația muncii, pachet Ofis,Uord, Ecscel, Frontpeigi şi Databeiz pe toate le vorbesc în limbaj Pehaipi, HaşTeMeLe, iXeMeLe, cu accent, bașca engleză, rusa deloc și italiana ca și româna, nativ, din motive economice personale care le trec la privacy nevoind a fi pedepsită cu art.13 din decretul legislativ, nr 196 din 2003 pentru că, altfel înjur imediat în franceză, de patrie, singura limbă pe care o cunosc până la nivel de taximetrist pe ruta Băneasa- Gara de Nord, care pînă la urmă tot învîrtindu-se prin Bucureşti am ajuns la Brăila în depou deposedîndu-mă de economii și leptop căci avea permis de portarma în portbagaj lângă toporişcă, deci totul legal.
Pînă la Constanța am ajuns cum mă vedeți pe geam, mai mult perpedis și pe jos, de aceea nu pot să accept refuzuri că nu mai am nici venit și nici dus că biletul de avion era atașat la portofel și portofelul la taximetrist de care eu nu mă mai ataşez pentru nimic în lume că mi-e frică să-l chem înapoi, dacă vine?



Eu nu știu câte membre aveți dar vi le pot înlocui pe toate dacă socotoţi câte calificări de limbă şi limbaj am, pe langă contabilitate simplă, complicată, industrială, aplicată, bilanțuri, fluturași, publicitate cu mesaj- fără mesaj, liminală-subliminala, periaj, masaj, saramură de pește sau tortellini cu spinaci şi ricotta care e tot o brânză ca o urdă.
Autobiografia mea o puteţi scrie singur de pe internet daţi un
sărci pe gugle şi iese tot în relief că şi eu m-am speriat cum știe gugle ăsta despre mine mai multe decât ştiu eu si maică-mea la un loc, da' e bine că aşa, mai aflu şi eu una alta ca de exemplu: făcusem facultatea de medicină la admiși da' uitasem şi puteam să nu-mi aduc aminte.
Frumoasă am fost, cu inteligența sunt în dezvoltare, umorul mi l-au pus când mi-au scos fierea deci, rezumatul concluziei e că aș putea să devin chiar membru de onoare în viață să nu mi se audă cine știe ce vorbe după, pierzand așadar și linistea din locul cu verdeață, pe veci.
Cu tot respectul pentru admiterea care va fi că să evitam integritățile noastre întregi şi alte aliterații fizice, aștept răspuns la berăria de peste drum, unde e destul de frig și n-are nici bere la halbă că a pocnit țeava și deci e la furtun.

A dvs. disponibilizată în orice condiții sau împrejurări,
Ina Cirlan
umorist epuizat în stoc.





Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!


Powered by ScribeFire.

2 comentarii :

  1. Când mai ajungi pe la Brăila să mă cauţi.Nici cuţitarii de la Brăila nu mai sunt ce-au fost!
    Unii s-au specializat în lupta cu unghiera chinezească, alţii au trecut la săbii!

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Doina,
    Mi-ar face mare plăcere să te întâlnesc aşa că o să am grijă să arunc buzduganul înainte.
    Despre luptele în unghieră nu ştiu nimic, trebuie neaparat să trec la tine să mă pun la punct cu ultimele noutăţi!

    RăspundețiȘtergere