31 iulie 2010

Camping? Nu, mulţumesc!

Din zona în care locuiesc, nu contează foarte mult în ce direcţie apuci că de ajuns tot ajungi la mare.
Şi asta în cel mult o oră. De obicei, noi o luăm spre stânga căci spre dreapta există o ieşire cu şmecherie unde jupânul se cam bâlbâie şi ajungem în alte localităţi.
Nu că n-ar fi frumos şi-n alte localităţi, numa' că atunci când plec spre mare, habar n-am de ce, dar ţin morţiş să ajung la mare.
Ieri, n-avurăm încotro, urmând să-ntâlnim nişte buni prieteni cazaţi la un camping, undeva, prin zonă, pornim obligatoriu la dreapta.
După vreo jumate de oră, jupânul relaxat că depăşise intersecţia buclucaşă fără să se bâlbâie, nu-l mai bagă-n seamă pe bietul Tomiţă, care guiță răguşit, girare a destra şi face, după cum îi tună lui, adică, subito a sinistra, astfel încât ajungem din nou... evident... în alte localităţi.
Chestia s-a dovedit instructivă mai ales că strada tăia un sătuc şi astfel, am putut observa de aproape nişte ţarani care desfăceau cuminţi păstăi şi alte leguminoase în spatele căsuțelor dumnealor.
Străduţa fiind foarte îngustă şi destul de meandrată, am avut timp berechet să-i observăm pe nişte ţărani, în habitatul lor natural. Casele, curţile imense, flori, umbrare, şezlonguri, piscinele gonflabile sau mai puţin gonflabile ne fac să lipim nasurile de geam. 

 
Aproape că-mi păru rău când jupânul regăseşte drumul principal căci din şaua Picasicăi n-am reuşit să pozez niciun nene Bepe călare pe stogul de fân.
Okei- okei, plescăie jupânul mulţumit că a regăsit strada principală, de altfel, imposibil de ratat fiind singura gură de vărsare a drumeagului anterior parcurs.
Pe acest sentiment plăcut de autosuficienţă, ajungem la camping, unde ne lăsăm legaţi cu nişte brăţări galbene fără de care n-am fi putut bate pas de defilare în zonă.
Sar elefănţeşte peste pupăturile zgomotoase date în veranda cortului, cât şi peste, ce de chestii am făcut noi pe plajă, şi-o să povestesc despre uimirea cu care am descoperit câtă lume găseşte oarece farmec în modul ăsta nomad de a-ţi petrece vacanţa.
E drept că din utilităţile campingului nu lipseşte nimic, duşuri, toalete, maşini de spălat, restaurant, scenă şi animatori care să întreţină copii cât timp babacii fac prăpăd prin specialităţile de peşte, terenuri de joacă, de tenis, de fotbal, bulevard, străzi cu numere, vecini care te privesc chiorâș de după rogojini dacă râzi mai săltăreț... da' eu tot nu pricep, îţi iei în carapace sacul de cartofi şi putina de borş şi se cheamă că pleci în concediu?
Brrr! Cu siguranţă ideile mele despre vacanţă sunt diferite. Mai bine fac plajă pe balcon şi valuri în cadă decât să umblu cu lighenaşul de vase legat la brâu.
Gabriela, ospătăriţa româncă de la restaurantul unde am pecetluit reîntâlnirea, ne spunea că dintre muşterii campingului mai bine de un sfert, îşi aduc carapacea în mai şi pleacă în septembrie.
Şi-ncep să mă gândesc că ceva raţionamente(lăsându-le deoparte pe cele strict economice) şi oarece pasiune trebuie să existe, altfel nu văd de ce ar sta cineva când pe burtă când pe coate, să strângă nisipul cu fărașul în camping.
Bineînţeles că toate nedumeririle astea le măcinam de una singură la moara mea, jupânul avea alt grâu şi-o mulţime de stoluri, împărţite frăţeşte de toată suflarea masculină a grupului, ”foarte miştooo!”, „suuper”, însoţite de bătăi ritmate pe burţile pline de Tuborg, pregatiţi parcă, să înceapă un dans tematic- ofrandă generoasă pentru zeului campingurilor.

Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!

30 iulie 2010

La Starea Civilă



GARDIAN:

Hei! Hei! Tataie! Unde mergi?

BĂTRÂNUL:


Păi... la primărie, aici e primăria?


GARDIAN:

(plin de importanţă)


Primăria, da! În ce problemă, vă rog!


BĂTRÂNUL

În problema cu baba. Mi-a murit baba...

GARDIAN


Boon! Şi ce putem face pentru dvs, tataie? Ce vrei? Ajutoare, bonuri de masă, pământ...


BĂTRÂNUL

(nesigur)

Păi... se dau?

GARDIAN


Nu se dă! De dat, nu se dă, da’ se face liste. Te trec?


BĂTRÂNUL

Ei lasă, nu, dacă tot nu se dă... mai mare necazul.

GARDIAN


Cum vrei. Eu te-am informat, nu poţi să zici...asta e datoria organului să te ţină informat.


BĂTRÂNUL

Muţumesc, taică, să trăieşti!

(încearcă din nou să pună mâna pe clanţă)


GARDIAN

( cu ton ridicat)


Alo! Tataie! Păi ce facem, dom’le, aici? Ne jucăm de-a hoţii şi vardiştii? Unde te duci?

25 iulie 2010

Fumător nefumător


Dacă n-aş fi ţinut cu dinţii de reputaţia mea de om cu capacitatea pulmonară în plină reabilitare, astăzi, aş fi fumat nici mai mult nici mai puţin decât 45 de ţigări.
Ceea ce
mă azvârle nemilos

de pe culmea infatuării Muntelui CePisiciiMei- secţia Nefumători experţi

în hăul Văii CeMamaMă-sii- secţia Fumători reciclaţi.

Eh, da' n-am fumat şi în seara asta o să mă caut iar de fantomă.
Mi-or fi trimis vreo stagiară...


19 iulie 2010

Farmecul reclamelor vechi

 Şi eu care eram convinsă că " tz"-ul a fost inventat de  generaţia messenger...



din Trompeta Carpaţilor - mai 1868



Iată şi varianta românească a Viagrei şi sinceră să fiu, mie numele mi se pare beton:)



Colecţia de reclame vechi e foarte  interesantă, merită răsfoită, o găsiţi pe feisbuc aici

Special pentru trăitorii români din America:

Publicitate românească în America- 1926

Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!

12 iulie 2010

La mulţi ani, Cireşică Răreşoaie Frumoasă!

Ştiaţi că
acolo
unde
agățate de curcubee
cresc pântecoase cucurbitacee
copiii stau călare pe-un fel de portic
şi-şi aleg mamele c-un pleosc-plic?
pe mine m-a ales mai întâi
o Zambilă Cârlionțată Ochioasă
ș-apoi
o Cireşică Răreşoaie Lipicioasă
doi plici-plici
mici
de care vă dorim şi dumneavoastră
să vă fie de
dodoloaţă bucurie
căci
ei
copiii
se dau peste cap de trei ori
şi
cresc
cu rădăcinile înfipte în nori
cum? nu ştiaţi?
priviţi cu atenţie!
eu
de fiecare dată
mă întreb unde au dispărut
plici- plicii mici
de altădată
când au crescut atât de înalţi
încât
le trebuie două eternităţi şi jumătate
să-mi dea un sărut
ori
ei au crescut
şi-au devenit bărbaţi, peste noapte
ori poate
sunt eu o mamă 
atât de
foarte
extraordinar
nemaipomenit de pitică...

10 iulie 2010

Aveţi nevoie de-un tambur?

Au mai rămas doar câteva zile până când başbuzicul mic va face 13 ani.
Am fost anunţaţi oficial că-şi doreşte o chitară mai chitară decât cele trei depăşite, vezi bine, de abilităţile dumnealuiului, mânca-l-ar mama de deştept, scuipă-l, să nu mi-l deochi care cumva!
 Cum pasiunea başbuzicului se intersectează central cu pasiunea de-o viaţă a jupânului, ne căţărăm în Picasică avântându-ne curajoşi spre primul magazin de instrumente muzicale întins pe două etaje.
Şi dă-i şi luptă, unul pe  frontul de est, altul pe cel de vizavi, îşi trec chitarele pe sub mână mângâindu-le când pe fund, când pe gât, când pe subsuori, aia e albă, ailaltă e neagră, asta sună cristalin, ailaltă sună piţigăiat, aia-i doagă, aia-i făcută în China, ailaltă în Coreea(garanţia saltului calitativ, se pare).
Eu, bineînţeles că, aş putea să-mi dau cu părerea doar despre cele care mi s-ar asorta la poşetă.
Gibson, Ibanez, Fender, Taylor, Yamaha mie niciunul din numele astea, nu-mi spun nimic jupânul şi başbuzicul însă le pronunţă cu atâta pioşenie încât mă simt de-a dreptul înduioşată.
Fac amândoi mătănii în faţa unei chitare de-un galben-scorojit care costă nici mai mult nici mai puţin decât 4000 de euro,  da' numa' pentru că e veche, face jupânul plescăind din buze.
Mda, fac şi eu prefăcându-mă că înţeleg.
A trecut o oră şi suntem în acelaşi punct sau poate cîţiva centimentri mai spre stânga.
Tocurile mi s-au înşurubat deja în călcâie, încerc să ochesc un scăunel unde să-mi transfer greutatea.
 Într-un colţ, taburete câte vrei, mai mici mai mari şi fie vorba între noi, în capul meu deja asortasem chitara cu două taburete suficient să mă încadrez în trendul african al anului.
N-apuc să apreciez cum trebuie moliciunea şi elasticitatea taburetului cu pricina că pârâitul şi zbierătul vânzătorului, simultane fiind ele, îmi ridică părul în cap- efect instant precum  supele la plic.

Cum nu mă pricep să creez momente tensionate(altfel aş fi scris deja două romane poliţiste şi două de aventuri) o să vă spun repede că taburetele cu pricina era de fapt un tambur muzical, făcut  de mână, andmade  (italienii refuză să-l pronunţe pe "h", indiferent de gravitatea situaţiei), aşa încât cel pe care-l găurisem costa nici mai mult nici mai puţin decât 600 de euro.

Vânzătorul analizând daunele ne-a întrebat dacă nu cumva avem  genul ăla de asigurare care ar putea să acopere oalele sparte prin magazine, cum nici măcar n-auzisem de aşa găselniţă a trebuit să răspundem la următoarea: numerar sau carte de credit.

Jupânul cu buzele strânse buchiseşte tamburul în portabagaj eu încerc să-i distrag atenţia cu: măi, ce cald e afară şi auzi, da' tu ştiai de asigurarea aia ce mişto ar fi fost s-o fi avut, nuuu? şi tot apăs pe "nuuuu" doar- doar voi obţine vreo reacţie măcar cât să mă asigur că n-o să-l lovească apoplexia în timp ce conduce.
 Pentru asigurarea aia sunt sigur că-ţi cer coeficientul de inteligenţă, răspunde într-un sfârşit la stimuli mârâind printre dinţi.
Bine-bine, asta e de bine, zău...
Nu mi-a mai rămas decât să-i explic başbuzicului faza cu Dumnezeu şi limonada, socoteala din târg şi cea de-acasă şi alte pilde menite să-i menţină ţanţoş optimismul.
Apropo, ştiţi pe cineva care caută un tambur?

07 iulie 2010

Nimeni nu e profet în ţara lui

Dacă ar fi ştiut asta şi caracatiţa Paul(care o fi masculinul caracatiţei?), poate n-ar fi fost atât de tranşant în căţăratul pe cutia Spaniei.
Mă întreb cum pot obţine o consultaţie profesionistă la Mafalda cefalopodă, înainte să-l facă nemţii tocăniţă.
Am zis mereu că e indicat să pariezi pe ce nu înţelegi, aşa cum e mult mai sigur să crezi în ceea nu vezi.




Octopus Paul predicts a victory of Spain against Germany - no comment

05 iulie 2010

Să vedem...

Din ciclul, Ce  câştigi sau ce  pierzi ca nefumător, notez repede cu chimicul muiat în gură, nu de alta, da' poate scriu, pupezii,  vreo carte mobilizatoare, din genul "Cum să stai pe budă fără mustrări de conştiinţă.." o vând, mă mut în Bahamas să fumez trabucurile trimise de Fidel Castro la a ţîşpea re-editare.

 
-  astă noapte, după foarte mulţi ani, poate vreo zece, am putut dormi pe partea stângă. Asta poate să însemne că, corasonul meu eliberat de sub bombardamentul cu nicotină,  s-o fi apucat de pilates.
-  până la etajul patru,  nu mai trebuie să-mi  aştept cinci minute, respiraţia, urcăm în acelaşi timp şi eu şi ea
- următoarea, nu ştiu încă dacă s-o trec la avantaje sau dezavantaje, deocamdată o notez: salivez îngrozitor. Că-i  pişcot, căţel sau bărbat, aceeaşi reacţie idioată. Mirela-mi spuse că e absolut normal, cică se desfundă  canalele salivare şi fac acquagym cu papileloaiele gustative.
- despre  miros ce să vă povestesc, asta-i chestie fumată cum s-ar spune, în curând îl bat şi pe Von Pluşen la proba cu şosete.
Hmm , cu toate astea, trec resuscitarea simţului olfactiv la dezavantaje, credeţi-mă, Veneţia e mai uşor de suportat cu nasul înfundat.

Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor.

04 iulie 2010

Mimetism

Studiind cu atenţie melcii, oamenii au inventat rucsacul. Păcat că n-au luat în seamă la un amănunt important: Melcii nu folosesc mijloacele de transport în comun.

Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!

Duminica dimineaţa...


... orăşelul  în care locuiesc pare un dormitor uriaş.
 Un simplu strănut slobozit nepoliticos
ar scula un cartier de chiriaşi somnoroşi,
de aceea e recomandabil
Să respecţi eticheta.
Niciodată n-am ştiut ce vrea să zică triunghiul ăla tăiat.




Duminica dimineaţa în orăşelul liniştit în care trăiesc aş putea:
- să fac pariuri sportive
- un test de sarcină
- să-mi cumpăr:

 ţigări


brichetă


cartelă de telefon


prezervative
lubrificante cu gust de:


- fragola


- banana


- ciliegia


- cocco e melone
- frutto della passione
Cred că o să mă duc totuşi la muncă...

03 iulie 2010

Matematica aplicată

Iubito, ţi-am vorbit despre infinit
Despre dreapta centrului imaginar al intersecţiei
Despre frecările tangenţiale şi traiectoriile postimpact

Despre puncte, segmente, drepte paralele
Despre mai mare, mai mic și egal.
Ş-apoi...

Bisectoarea mea,
Întâlnind unghiul tău drept
S-a transformat într-o linie frântă
Sfinte Sisoie!
Ai fi putut să-mi spui că ai făcut matematica cu Pitagora!

02 iulie 2010

Modestie

Sunt o persoană modestă. Foarte modestă. Extraordinar de modestă! Nemaiauzit de modestă! Vreau doar să ştiu observă cineva chestia asta?



 
Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!

Norică şi Prăvălia plină de umor

Cartea am primit-o acum câteva săptămâni .


Aşa cum deja i-am povestit domnului preşedinte executiv volumul mi-a plăcut mult, conţinut de calitate, hârtie bună, format fain, un caricaturist talentat,  toate ingrediente de succes.
CUC-ii constănţeni pe care îi salut reverenţios au binevoit să agăţe şi cererea mea de înscriere în prefaţă cărţii.
Cum mi-am dat seama că nu o am salvată pe niciunde am hotărât s-o aşez pe-un raft pe aici. Deci:



Domnule Președinte de Umor,

Văzând eu această criză mondială din Europa cu repercursiuni grave şi profunde în tendinţa migratoare a maselor (vezi pinguinii către Brazilia şi românii către România), m-am decis în a vă adresa această cerere de admitere pe lista de clienţi a Prăvăliei cu Umor, pe care cu onoare şi cinste o închideţi şi-o deschideţi când vreţi că de aia sunteţi preşedinte şi la mai mare, că cine poate oase roade, cine nu şi le unge cu Lasonil, asigurîndu-mă aşadar de întreaga dvs. disponibilitate în ceea ce mă privește și în ceea ce nu.

Că dacă e treabă serioasă eu mă bag și dacă nu e, tot aşa, dar să-mi transmiteți totul verbal în format A4 de dosar să-l atașez la cererea de admitere ca să pot avea dovezi nestrămutabile în toate actele de justiție pe care vi le intentez, contrar de nu, și de care vă avertizez, să nu ziceți că ați fost luat pe nepregătite sau mai știu eu ce alte vorbe degringolate ați putea scorni deși cu stima care v-o port, n-aş zice că aveți un obraz aşa de gros după cum se vede profilul din faţă.

01 iulie 2010

De vorbă cu propria-mi fantomă fumătoare

 Nu pot să mă laud cu multe tentative  în încercarea de a mă lăsa de fumat. Una mai serioasă anul trecut prin octombrie a ţinut exact cinci săptămâni.
Cinci săptămâni cumplite, în care am experimentat o mie şi una de simptome, tremureli, ameţeli, ros de unghii, zona zoster, salturi alambicate de presiune arterială. M-am îngrăşat cu cinci kilograme, toate aşezate antipatic în zona de înaintare posterioară.
Citeam tot ce ar fi putut să-mi resusciteze entuziasmul.