29 iunie 2010

La telefon

 - Ei, ci să-ţi povestesc că nici nu ştiu, a la fine, mama nu se mai duce la mare că s-o întors zgripţuroaica din ospedale, o încercat să-şi ia nişte ferii da' nu i le-o dat
aşa că no c'e nienti da fare mi-am sprecat şi eu le vacanţe...
Ecco, dai, fai sul serio? Da' câte stanze ai? Ei atunci, cierto che vin la tine, basta că-mi dai indiriţu' îl pune Mişa pi navigator şi vinim. Păi, ce să-ţi mai zic, graţie in tanto, că după aia facem noi şi conti că doar nu ai să râmâi aşa.
Ei, lasă- lasă, că nu-i chiar aşa, ţi-aduc şi-oleacă de caş că mi-o trimis tataia, îhi, de anul ăst', d-apăi cum, ihi... Ei, hai dară, va bene, ti pup şi ci sentiamo ancora! Pa, pa!
Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta e buba, doamnelor şi domnilor!

La piaţă

- Sebastiano! Sebastiano, vino qua, amore!
- ...
- Sebastiano, mi senti? Sebastiano,  dacî pun mâna pi tine îţi rup urechile!



Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta e buba, doamnelor şi domnilor!

16 iunie 2010

Poveste


A fost odată ca niciodată un spiriduş.

Toată lumea are o reprezentare despre cum arată un spiriduş, rămâne discutabilă zona urechilor care ar putea fi ţuguiate şi a părului care ar trebui să fie cu zulufi dar cum spiriduşii ca orice altă chestie în secolul dou’şunu nu mai seamănă cu modelul de la care s-a pornit, e dificil să cârcotim despre tunsoarea asimetrică şi lipsa buclelor la personajul în discuţie. Şi tot aşa, inutil e să ne întrebăm de ce spiriduşul are celulită şi o bătătură care-l enervează teribil când se încalţă în adidaşi şi nepoliticos să-l întrebăm de ce se agaţă de avioane în loc să-şi folosească aripioarele sidefii dacă tot le are în dotare.

Deci, revenim. A fost odată ca niciodată un spiriduş.