01 februarie 2010

Jurnal de bord (V)


În sfârşit, acasă


Ei, da, în sfârşit, acasă! Zâmbim cu satisfacţie primei zile, de sub plapumă.
Nu suntem foarte dispuşi să ne împrăştiem bruma de încălzeală agonisită, în exteri-orul foarte alb, dar Von Pluşul aude strigătul haitei de la containerele cu care ne foarte învecinăm, se caţără pe geamuri, latră, îşi muşcă coada, îşi bagă labele-n ochi nelăsându-ne prea multe opţiuni.

Las başbuzicii să-i explice Pluşului cum stă treaba cu anturajul nepotrivit îmi pun, pe mine, jumătate din hainele din valiză şi plec să-mi schimb buletinul expirat.

Prima pornire o ratez pe scara blocului unde gheaţa mă aşează niţeluş în fund, a doua după alţi trei paşi.

Stau, ca un cărăbuş răsturnat cu burta în sus, până când ajunge mama cu o pereche de şosete cu dungi verzi şi roşii pe care mi le aşează peste cizme.

Cum o să fac poze de buletin cu şosetele astea, mă întreb foarte calmă, în timp ce mama îmi îndeasă şi-o căciulă peste urechile pe care eu le bănuiam oricum, căzute. Mda, deja sunt două nelămuriri şi eu de la una în sus, mă blochez, nu mă mai întreb cum o să arat şi-aşa toate pozele mele oficiale, par luate direct de pe panoul infractorilor periculoşi.

Reîncep exerciţiile de alpinism stradal, cu bucurie, ştiu că au schimbat sediul poliţiei, să vezi că au pus în acelaşi loc şi plătitul taxei, pozele şi fotocopiatorul... he, he, he... lucrurile se schimbă acasă, ia te uită, termopane, căldură, catifele, scaune cu dichis...

- Copiile se fac două străzi mai jos şi taxa se plăteşte două străzi mai sus, după asta intraţi în biroul de alături să faceţi poze, îmi face ferfeniţă entuziasmul madama piţigăiată de la ghişeu.

Nici n-ar trebui să fie foarte greu la urma urmei, trag cu dinţii de colţul optimismului niţel şifonat, dar intrarea în sediu e făcută pe acelaşi sistem cu al scării exterioare din Cluj, adică pavată cu gresie super, extra, nemaipomenit de lucioasă, deci la fiecare reintrare în sediu îmi acord generoasă un covrig, să-mi reîmprospătez forţele.

Mai târziu aveam să constat că e o modă foarte la modă, într-o ţară în care aproape şase luni pe an e iarnă, magazinele, instituţiile, băncile au toate, intrările pavate după aceeaşi tehnică ingenioasă.

Sar din nou de la una la alta şi mă întorc la doamna cu buletinul pe care reuşesc să o supăr, fooooarte tare, pentru că n- aveam cartea de alegător, zic doamnă, îmi pare rău dar nu-mi aduc aminte s-o fi avut vreodată.

Atât mi-a fost. Atitudinea ei, mă lasă să înţeleg că merit să fiu scoasă din baza de date a populaţiei României şi după o scanare pupilară mai atentă la nivelul şosetelor mele teribil de vărgate, nici recensământul global n-are motive să mă includă.


După mine, scena buletinului şi covrigii ronţăiţi birjăreşte pe scările poliţiei, ar fi fost de ajuns pentru o primă zi, după maică-mea, nu, aşa că hotărăşte să ne arate micile - marile trucuri de bătut criza cu capul de pereţi.

Ne duce la un en-gros en detail, undeva, într-o fostă hală unde se reparau tractoarele IAS-ului odată, cu produsele şi preţurile aferente, mâzgălite direct pe pereţi.

Fursecuri, bomboane, rahat, cafea, detergent, pui, pulpe, smântână, ceafă de porc, ţigări, chiloţi, vorba cântecului, „avem di tăti”.

Un domn rotofei, îngheţat bocnă, stă pe un scaun, jumătate afară, jumătate într-un depozit, în faţă are o cutie cu două roşii, un ardei, doi cartofi, o vânătă, o mandarină, un măr, două pere şi-un borderou.

- Luăm roşii? mă întreabă mama.

- Nu ştiu dacă luăm roşii, cum sunt?

- Roşii, răspunde maică-mea, calmă.

- Păi să le văd.

- Uite-le, colo, în cutie.

- Le luăm pe alea două?

- Nu, luăm mai multe.

- Păi de aia zic. Trebuie să le văd.

- Sunt ca astea, se bagă şi nenea cu borderoul, la mijloc.

- Nu iau dacă nu le văd, mârâi eu.

- Foarte bine, face mama, cu tonul ăla, care de fapt, înseamnă, foarte rău. Luăm mandarine?

- Nu ştiu dacă luăm mandarine, nu mă dau eu jos cu una cu două de pe metereze. Cum sunt?

- Evident, foarte portocalii, mă anunţă mama că nu-i dispusă să cedeze.

Ne exersăm muşchii şi pe celelalte legume, încep vag, să-mi aduc aminte că din faţa maică-mii trebuie să te dai mai repede decât din calea buldozerului, cei patruş' unu de anişori ai mei, n-atârnă nici cât o smochină uscată.

Soluţia salvatoare vine neaştepat de la nenea cu borderoul care ne propune conţinutul cutiei de expoziţie, reparându-mi astfel onoarea mea de familistă

Imaginile care urmează vor să încheie cu zâmbet povestirea asta lungă, despre drumul spre şi în România.

Avem di tăti
Afumătoare cu înger
Cine-a pus grătaru-n drum
Ăla n-a fost om nebun
Reciclare diferenţiată
Buturuga mică a dezăpezirii
Să nu ziceţi că nu v-am spus
Rareaşă cu mamă şi căţel
La subsuoară de înger

10 comentarii :

  1. frate!!! deci, frate!!!
    ce aveai în sacii ăia de pubelă? numai sor'mea de cruce mai venea aşa de la cumpărături. pân' la urmă tot n-am înţeles din relatare ce aţi cumpărat, dar eu cred că aş fi optat pentru nişte pulpe în chiloţi şi o juma' de kil de fursecuri cu smântână.
    dar, hai că tr' să recunoşti măcar o dată-n viaţă: ţîgările e mai ieftine la noi, iar dacă iei şi o pungă cu detergent, îţi mai dă o ţîgară la rest.
    şi de final, încă o întrebare: cu cine era geanta ta portocalie în tandreţuri. frate, ia-le, mamă, o cameră să nu stea iubăreţele în frig! aia îţi mai trebuie, după ce că nu îţi mai dau ăştia birou' populaţiei, că, în rest, le aveai pe toate!
    doamne, ce talent de povestaşă!
    p.s. să îmi spui ce ai făcut cu P.A-ul. îţi ţin pumnul strâns.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Pulpe-n chiloţi, zici?
    Geanta era în tandreţuri cu un îngeraş, de fapt eu, încercam să-l miros subsuoară, să văd ce deodorant foloseşte.
    Şi mie mi-au plăcut săcuşteţii aia, de aia am vrut musai o poză cu ei.
    Despre P.A.-uri sigur o să afli, doar o să dau interviuri şi la radio. :)
    Mulţumesc zâmbărăcindu-ţi, cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine k n-a cazut tencuiala de la burlanul sectionat!

    RăspundețiȘtergere
  4. :) Ştiam eu că şi tu eşti în tabăra optimiştilor.
    Ce noroc cu a şasea boală altfel cum te-aş fi descoperit?

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar aşa, ce aveai în saci ? :D

    RăspundețiȘtergere
  6. ... cum spuneam: două roşii, un ardei, doi cartofi, o vânătă, o mandarină, un măr şi două pere.
    Eram sigură că săcuşteţii mă vor eclipsa :)
    Bine ai venit, STAR!

    RăspundețiȘtergere
  7. Citeodata bolile contagioase sint surprinzatoare :)))
    Odata cind copilul a avut una din ele, iar am uitat nr, m-am oferit benevol sa-mi sacrific concediul. Nevasta mea nu stia k in 3 zile incepea campionatul mondial de fotbal. Am vazut toate meciurile

    RăspundețiȘtergere
  8. :) :) O fi fost a noua boală...
    Mi-nchipui că te-ai ales şi cu beneficii serioase, femeile sunt impresionate de sacrificiile sacrificate :) ale consortului. Am dreptate?

    RăspundețiȘtergere
  9. Trebuia sa ai grija sa nu se scarpine. Sa fie frumoasa cind creste mare. Corect :)))

    In alta ordine de idei astept alte povestiri din VS, si daca socrul a folosit drujba. Si eu as mai scrie despre Olarie si Podul Inalt.
    Si despre Venetia=VT, am fost acolo de 4 ori, e drept k ultima oara doar in gara Mestre, parca asa se chema.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ai trecut prin Mestre? Dacă ştiam, veneam la gară să-ţi flutur din batistă :). Poate revii.
    O să mai povestesc numai că eu de felul meu mă mişc mai bătrâneşte încă din fragedă pruncie.
    Mulţumesc, Costel, te mai aştept, oricând, cu drag!

    RăspundețiȘtergere