Scaietisme

Un interlop, nici prea mare, nici prea mic, nici prea crăcănat dar foarte- îngrozitor de periculos, a fost împuşcat de doi colegi interlopi ca şi el nici prea mari, nici prea mici dar foarte- îngrozitor de periculoşi.  Şi ce face un  interlop  împuşcat? Acum depinde de interlop, dacă-i un interlop serios vine spitalul la el, dacă e un interlop mai găinar aşa, două bătăi şi-o tentativă de omor,  se duce  la spital, cu taxiul.  Dar cum spitalul din Constanţa nu-i destul de utilat pentru un interlop, fie el şi găinar, poliţia se mobilizează cheamă elicopterul să-l ducă la Fundeni.  Elicopterul nu poate intra în curtea poliţiei, căci curtea poliţiei, n-o să credeţi, dar se află între două blocuri turn şi-o casă cu gradină, aşa că e nevoit să aterizeze în boscheţi. dubiu Deci, cum ajunge un interlop la elicopter dacă elicopterul nu poate să vină la interlop? Îl suim în două  ambulanţe, una o să rămână împotmolită în nămeţi, pentru ca a doua să ajungă  la destinaţie. Buun şi-

Din ciclul: Măi, ţigane ai văzut limuzină? Ăhăăă am şi mâncat!" vă prezint primul filmuleţ din seria "Când o să cresc mare vreau să fiu regizor sau mai bine, nu" Am ratat finalul cu aceeaşi uşurinţă cu care am ratat şi-nceputul, intriga şi cuprinsul dar important e că am dibuit cum se taie julien sau peştişori un video, care e botonul de pus muzică, deci, nici nu vreau să mă gândesc de ce anume voi fi în stare în serialele viitoare...

 Pentru cei care au avut răbdare să citească, cu ceva timp în urmă,  Operaţiunea "Şoseta" , revin cu fotografiile care documentează că teroriştii îşi schimbă părul dar năravul, ba. Iată, maşina de spălat cu pekinez: Şosetar în acţiune Şi se jură că nu fură...

Măi, ce leapşă complicată! Zamolxis o face să para uşoară, iacă, aici. Pentru mine, subiectul pantofos şosetos putifer este şi a fost mereu o chestiune extremamente delicată. Cum, pe vremea copilăriei mele unghiile tăiate şi pantofii curaţi erau semn de eleganţă şi bună creştere, mă strădui cât pot să spăl şi să curăţ papucii başbuzicilor. E drept că nu reuşesc foarte des şi multe perechi, mai ales cele exploatate nemilos şi preferenţial, rămân în afara razei de acţiune. Unde mai pui că, există şi gardianul insulelor cu papuci, şi credeţi- mă, nu sunt mulţi supuşii care îndrăznesc să-l detroneze. Noroc că de vreo doi ani, moda la puştani, se măsoară în stratul de jeg. Cu cât e mai mare cu atât eşti mai tare! Seara, când toate picioarele ajung în culcuşurile dumnealor, camera cu papuci arată cam aşa: Cum  încălţările mele se află dincolo de grămada din mijloc,  extragerea lor nu s-a dovedit a fi treabă uşoară. Cum vorbesc despre mine ciubotele mele, refuz s

RAI-ul  în varianta plutitoare:  Taxi la scară: Cine spunea că în Veneţia nu poţi circula cu maşina?   Pe sub pod mă legănai: Cedează trecerea pe ochi frumoşi: Limitator pentru pescăruşii vitezomani: Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!

Ori la bal... Gondola de aur sau limuzina tinerilor insuratei ori la spital! Ambulanţă zburătoare E drept că se poate şi mai rău: varianta modernă a bărcii morţilor (sursa foto  ©Franco Truscello) adică Barca dei morti- dispărută din circuit prin anii '70 Şi-atunci, să te mai miri că, la Veneţia, toţi pescăruşii se cred agenţi de circulaţie? Adaugire la cererea cititorilor, o fotografie a cimitirului venetian aflat pe insula S. Michele Nenea in sosetele pare destul de grabit, nu?:)) Cimitirul venetian San Micehele

Da, exact acolo m-a lovit toamna asta, în moalele capului. Nu-mi aduc aminte de când  n-am  respirat o toamnă atât de frumoasă. Dimineaţa soarele e timid ca o văcuță dusă prima oară la cireadă, ş-apoi,  dintr-odată se obrăzniceşte  şi-ncepe să ardă şugubeţ cât să te facă să-ţi întinzi oasele pe te miri cine ştie unde. Şi de apus? Apune mormăind, privind cu coada ochiului luuung la lume, târâindu-şi ultimele raze printre copaci ca un  copil răzgâiat, rămas  fără jucăria preferată. E adevărat că, aşa model de  toamnă fără miros de ardei copţi şi vinete pârjolite pe la subsuori, ar fi adus binişor c-o vară fără caracter? Spre îndreptare şi zidire în ritualuri plăcut desfătătoare am umplut strada cu miros de toamnă bucătărească: o zacuscă Amèlie ce fierbe potolit în sosul dumneaei şi-un magiun obligat să stea laolaltă cu câteva nuci bronzate în mare grabă. Iaca şi reţeta de Amèlie:

Veneţia, până la urmă, nu e decât un sătuc mai mare. Ar putea să pară ciudat dar în fiecare din cele şase cătune(cartiere), toată lumea cunoaşte pe toată lumea. E clar că din discuţie sar turiştii. Ei vin şi pleacă, sunt răul necesar cu care veneţienii au învăţat să convieţuiască. Şi, ca în orice sat există pietre pe care nu e bine să calci dacă nu vrei să-ţi meargă rău, fântâni unde se aud noaptea voci suspecte, poduri pe sub care nu e bine să treci fără să faci semnul crucii cu limba pe cerul gurii. Diferenţa o fac gondolierii care sunt nişte căruţaşi ceva mai speciali, având în vedere că toţi caii putere stau în amărâta aia de lopăţică cu care calcă apa. Ei şi, au gondolierii porecle, v-aţi putea întreba, căci e bun ştiut că într-un sat, sătenii de rând ca sătenii de rând, dar căruţaşii au toţi porecle sau măcar o nevastă cui să aparţină? Sigur că au! Iată, o selecţie de porecle haioase:   Muscoeti sau Muşchiuleţ- gondolier musculos pe care îl puteţi găsi în zona S.Sofia  

V-aţi întrebat vreodată cum s-o fi născut legenda cu aruncatul monedei în celebra fântână romană? Vreun amărăştean a scăpat banii în fântână, când a intrat să şi-i recupereze a găsit mai mulţi şi de-atunci a început să facă naveta.  Roma - Ciurea - Strehaia, Strehaia - Ciurea - Roma.  Şi eu, care tocmai asist la travaliul unui altei legende! E de ajuns să lipeşti o gumă pe faimosul Ponte della Liberta  şi vei avea noroc 2 ani, 3 luni şi 4 zile. Nu mă credeţi? N-aveţi decât să-l întrebaţi pe ăl de fuse primul cu ideea. Iaca bucăţica de pod, foarte aproape de P-le Roma: iaca şi gardul: Plăcuţele cu gume, în diverse etape de acoperire. Plăcuţă în faza finală:

Venezia 2010

 Cu siguranţă, cei care au vizitat Veneţia le-au notat. Sunt destul de multe, plasate   în colţurile întunecoase ale străduţelor, bisericilor, caselor. "Le gobbe" veneţiene Se numesc gobbe (= gheb, cocoaşă) antibandito . Şi-n zilele noastre colţurile Veneţiei sunt destul de puţin luminate, închipuiţi-vă pe vremea lui Casanova cum or fi fost. Deşi, pare-se că iniţial au fost construite antibandito , cum ziceam, până la urmă s-au dovedit utile şi împotriva celor care fac pipi prin colţuri, chestia funcționând pe acelaşi principiu ca urinatul împotriva vântului. Atenţie la cocoaşe, deci!

Pentru că Gelu Vlaşin mă invita pe facebook să-i votez fotografia înscrisă într-un concurs internaţional de fotografie, zic, ia  să văd şi celelalte fotografii înscrise în concurs. Când am citit care e tema concursului:"Fight against the poverty and the social exclusion.”, un început de bănuială, cum că România ar putea să aibă destule poze înscrise a început să mă bată tovărăşeşte pe umăr.  Bănuiala s-a dovedit isteaţă, din cele 80 de fotografii,  nici mai mult nici mai puţin de 18 sunt, fie trimise din România, fie se referă la România. Puteţi vedea fotografiile dând click pe numere. Două din fotografii: 3& şi 5& ar putea să pară  că nu au nicio legătură cu România dar mie îmi place să mustăcesc şi să vă spun că femeia fotografiată e una şi aceeaşi, se numeşte Ileana, e din Ploieşti şi jeluieşte în rotaliană: " Aiutaţi-mă şi pe mine".   1 , 2 , 3& , 4 , 5& , 6 , 7 , 8 , 9 , 10 , 11 , 12 , 13 , 14 , 15 , 16 , 17 , 18 Şi, mda, e cam foarte

Vorba aia: de râie mai scapi ... de tovarăşi, ba! Marghera, 2010  Pe locul întâi e munca, să ne fie clar!  După aia.. deh! cine poate pastă roade: Meniu comunist Ş-acum un cântec vesel să cântăm: Mulţumim din inimă partidului!

 Prima poveste aici. Dar sa ne intoarcem la trenurile noastre... Orientul e pe linie ţac-ţac-ţac undeva prin România dacă ar fi să mă iau după biletul lăsat la plecare şi după mesajele pe care le primeşte Stefania de la mio amoroso. Mio amoroso lucrează om de clopoţel, stewart, majodorm, spuneţi-i cum vreţi şi între două hurducăieli îi mai trimite un mesaj Stefaniei, la rândul ei, mare şefă mare, peste cheia de la hârtia igienică distribuită în Orient Express. “ce faci, amore. unde eşti”, ”sunt la budapest. sper să n-apară dracula. stop. ti amo” Deh, câte amoruri neştiute, nebănuite s-or ascunde pe  sub abajururile din ţâşpecento! Şi trenului nici nu-i pasă... ţac! ţac! ţac! trece printre  linii şi sentimente, ca un rapid de Bucureşti prin Cucuieţii din Deal. Trag de limbă amoroasa amorosului şi aflu câţi bani câştigă pe o dusă şi-o venită pân-la Istambul. 500 de euro, ceea ce, dacă mă întrebaţi pe mine, e foarte puţin având în vedere că oamenii de clopoţel sunt un

Când grăieşte Zamolxis toate sunt foarte clare, ia, poftim de citiţi, aici , ce clasificare cu detalii precise are, eu  preluînd leapşa  voi face sigur altă mâncare de peşte. Pentru mine, problema e destul de încurcată, în primul rând pentru că ultimul film românesc de care avui parte, “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, l-am văzut dublat în  italiană şi-am ratat înjurăturile, poate ăsta o fi motivul pentru care nu m-a mişcat foarte tare, în al doilea rând pentru că nu-mi aduc aminte numele filmelor pe care le-am văzut în anii eferevescenţei cinematografice post- revoluţionare. Că de dârdâit prin săli de cinema, am dârdâit, nu-i vorbă, dar dacă n-am scripta manent pe nicăieri, vorba s-a volant şi ea pe unde a putut. Mă voi sprijini deci, pe dodoloaţa mea memorie afectivă şi-ncep să scot din cufărul cu amintiri, primele zece filme, pe care le-aş revedea oricând: Mama (Capra cu trei iezi) Vezi mai multe video din film      Mama Veronica Buletin de Bucureşti Toa

Pentru că Marius, pardon, ştiristul Ghighi Puieşteanu ,  vorbea de alocaţia de Franţa, mi-am adus aminte că Austria, în 2004, a fost prima care avansase ideea plăţii unei anumite sume cu speranţa că în acest fel va putea evita invazia conaţionalilor cu apucături nomade. Ştirea m-a distrat suficient încât să scriu un text despre subiectul cu pricina. Ca de obicei, viaţa  îmi oferea pe tavă, subiectul şi majoritatea replicilor. Iată-l: Alocaţia de Austria - Rafiricăăă! Rafiricăăă! Manca-ţi-aş urechile ale umplute cu varză! Unde esti, fa, Rafirică? - Ce-ai bre, românule, te-au prins iar haşmanglăii? Ce zbiari aşa? - Vino fa, încoa! Zvârle tot şi vino repede! Dija s-o bulucit ciorile pe poştărie... - Pă' di ce? Ciori o să mănânci tu, apucatule că, zvârlii ceaunul din spărietură! - N-avea grijă, fa, am rezolvat-o cu biştarii, numa' să prindem rândul. Auzi, fa, ne plăteşte australienii să stăm acasă! Ne dă 150 de euroi pe lună numa' să nu mai furăm pe teritoriul lor. Iaca

Că vă voi întâmpina cu zâmbet, pâine şi sare, în buricul Veneţiei ăsta e un lucru deja atestat. Am primit  două serioase recomandări, iată: - întâlnirea cu graţioasa Oră 25 - întâlnirea cu dragul de Norică Trebuie doar să-mi trâmbiţaţi venirea voastră că eu imediat  scutur, apretez şi parfumez trupa şi vin să vă întâmpin. Nu ezitaţi! Cum, de ce? Păi, de ce nu?

N-o să vă spun ce caut marţea în Orient Express, după aia m-aş vedea nevoită să vă omor precum Agatha Christie  cei zece negri mititei, am vrut doar să vă dau de ştire că primesc comenzi pentru scrijelit cu cuţitaşul pe mahonul vagoanelor, clasa a întîia sau clasa a doua, după bugetul clientului, bien sur... atenţie, inimioare şi săgeţi nu fac din principiu, ceva iniţiale, un ti amo sau câţiva iloveiou numa' că , vă avertizez, o să vă coste destul de scump. Cum, păi de ce? Pentru că în Orient Express o bericică costă 10 euro dacă e caldă şi 15 dacă e rece, şi-o plimbaţi doar vreo jumate de oră între gură şi vezică, eu pentru numai... hmm... să zicem 500 de euro pe literă, vă ofer eternitatea. Ei, şi până vă hotărâţi câte litere sunteţi dispuşi să cumpăraţi, să vă povestesc despre trenul ăsta care aici, la Veneţia,  e pe moşia lui tată-su, cum s-ar spune. Între două curse, Orientul stă ţanţoş pe linia sa personală şi aşteaptă să fie puricat vreme de două zile, pentru că

Mă credeţi sau nu dar eu cred că m-am văzut în filmuleţul ăsta, prin minutul 1,16 in grupul sanitarilor pricepuţi şi-n minutul 1,41 dau disperată dintr-o eşarfă roşie. Şi totuşi cred că e vorba de un montaj pentru că Ceauşescu n-ajunsese la Galaţi, toată nebunia a fost vizionată  doar de guşile CeCe al PeCeRe  locale. Deşi la vârsta aceea eram deja o veterană a manifestaţiilor, începând eu foarte devreme să flutur din steguleţe pe stadioane, mi-aduc aminte că-n anul ăla am făcut o insolaţie aşa de grozavă că după aia n-am mai suferit de insolaţie niciodată, parol, fac arsuri pe pielea capului la o adică, da' insolaţie, ba! Şi-mi mai aduc aminte cum băieţii se băteau cu stemele, secerele şi ciocanele aurii în cap iar noi râdeam pe sub trei degete puse delicat la gură cât să părem nişte gâsculiţe nici prea-prea nici foarte- foarte. Şi, uite aşa, mi se epuizează amintirile, mă părăsesc în mijlocul frazei... de aia zic, cine se recunoaşte în filmuleţ este rugat să ridice do

Mi-a zis mie o prietenă că fac  umbră degeaba internetului că n-am înţeles nici după doi ani cum funcţionează chestia asta cu blogurile. Cică pe blog e musai să postezi neaparat în fiecare zi sau, hai treacă de la ea, o dată la două zile. Şi că să las ciorilor aerele astea de scriitoare că nu-s şi nici n-am fost şi mai bine să povestesc clar şi la obiect  despre ce fac, despre ce nu fac, despre ce-am văzut, despre ce-am auzit, că asta înseamnă blog şi nu ceea ce fac eu, aici... păi şi dacă o zi nu văd, n-aud, ce fac? ei, abia atunci inventezi nişte fursecuri, poezele, da' numa' aşa, pe termen scurt, înţelegi? şi apoi fără chestii lungi, spui repede, totul dintr-o suflare, că cetitorul intră-n pagină pe  coada ochiului drept şi până ajunge la coada ochiului stâng trebuie să fi terminat deja de citit, înţelegi? îhî! Acu' eu nu ştiu unde aţi ajuns cu coada ochiului, chestia trebuie testată aşa că mă grăbesc să vă arăt ce văd eu dimineaţa pe cheile portului veneţian.  De al

Astăzi e ziua jupânului şi eu sunt foarte bucuroasă: - în primul rând pentru că e acasă( are o altă avalanşă la rinichi, merge cam de-a beaua) şi sunt ani buni de când îşi serbează ziua prin muncă - în al doilea rând pentru că el împlineşte 43 de ani, iaca, bătuţi pe muchie şi eu am numai 41 pentru încă trei luni  bune, deci, e clar, sunt aşa cum mă simt foarte- foarte tânără şi câteodată mă căiesc că m-am măritat cu unul mai bătrân decât mine - în al treilea rând pentru că el repară chiuveta şi eu ridic un pahar, în cinstea lui, de prosecco - în al patrulea rând pentru că am motiv să fac un "trage-mă sus" să te lingi pe degete şi cine-l face parte-şi face, deci... oho-ho-ho - în al cincilea rând pentru că mă iubeşte în absolut toate zilelele în care nu mă iubeşte - în al şaselea rând pentru că  îl iubesc, fără urmă de îndoială - în al şaptelea, al optălea şi-al nouălea rând nu-mi aduc aminte ce voiam să spun, pentru că mă strigă disperat: trebuie să ţin de robinet.

Prima parte INTERIOR. ZI. HOL ÎN FORMĂ DE L, MOCHETAT ÎN ROŞU, CU TRAVERSE DE CULOARE VERDE PE MIJLOC. LA FIECARE CAPĂT EXISTĂ CÂTE O UŞĂ DUBLĂ DIN LEMN MASIV. PE UNA SCRIE „STAREA CIVILĂ”, PE ALTA „ADMINISTRATIV”, PE A TREIA „SENATORI ŞI DEPUTAŢI”. FIECARE UŞA E STRĂJUITĂ DE CÂTE UN GARDIAN. NEA COSTICĂ SE REPLIAZĂ POSTÂNDU-SE ÎN FAŢA UŞII PE CARE STĂ SCRIS „STAREA CIVILĂ”. Lumea se buluceşte înăuntru, privind dezorientată inscripţiile de pe uşi. GARDIANUL COSTICĂ ( preia iniţiativa) Alo, alo, cetăţenii!!! Aici se munceşte... vă rugăm să păstraţi liniştea şi disciplina. Nu călcaţi direct pe mochieta verde. Folosiţi, vă rog spaţiul de deasupra, aşa-aşa... pe tranversele din mijloc, alea roşii. Oamenii îl privesc nedumeriţi dar se conformează trecînd de pe traversele verzi pe mocheta roşie. GARDIANUL COSTICĂ (opărit) Dom’le , dar sunteţi turci, ce naiba! Treceţi, vă rog, de pe mochietă . Sus! Pe tranverse ! Să fim civilizaţi... hai domnu’... pe roşu, pe roşu... Unde ved

Din zona în care locuiesc, nu contează foarte mult în ce direcţie apuci că de ajuns tot ajungi la mare. Şi asta în cel mult o oră. De obicei, noi o luăm spre stânga căci spre dreapta există o ieşire cu şmecherie unde jupânul se cam bâlbâie şi ajungem în alte localităţi. Nu că n-ar fi frumos şi-n alte localităţi, numa' că atunci când plec spre mare, habar n-am de ce, dar ţin morţiş să ajung la mare. Ieri, n-avurăm încotro, urmând să-ntâlnim nişte buni prieteni cazaţi la un camping, undeva, prin zonă, pornim obligatoriu la dreapta. După vreo jumate de oră, jupânul relaxat că depăşise intersecţia buclucaşă fără să se bâlbâie, nu-l mai bagă-n seamă pe bietul Tomiţă, care guiță răguşit, girare a destra şi face, după cum îi tună lui, adică, subito a sinistra, astfel încât ajungem din nou... evident... în alte localităţi. Chestia s-a dovedit instructivă mai ales că strada tăia un sătuc şi astfel, am putut observa de aproape nişte ţarani care desfăceau cuminţi păstăi şi alte legu

GARDIAN: Hei! Hei! Tataie! Unde mergi? BĂTRÂNUL: Păi... la primărie, aici e primăria? GARDIAN: ( plin de importanţă ) Primăria, da! În ce problemă, vă rog! BĂTRÂNUL În problema cu baba. Mi-a murit baba... GARDIAN Boon! Şi ce putem face pentru dvs, tataie? Ce vrei? Ajutoare, bonuri de masă, pământ... BĂTRÂNUL ( nesigur ) Păi... se dau? GARDIAN Nu se dă! De dat, nu se dă, da’ se face liste. Te trec? BĂTRÂNUL Ei lasă, nu, dacă tot nu se dă... mai mare necazul. GARDIAN Cum vrei. Eu te-am informat, nu poţi să zici...asta e datoria organului să te ţină informat. BĂTRÂNUL Muţumesc, taică, să trăieşti! ( încearcă din nou să pună mâna pe clanţă ) GARDIAN ( cu ton ridicat ) Alo! Tataie! Păi ce facem, dom’le, aici? Ne jucăm de-a hoţii şi vardiştii? Unde te duci?

Dacă n-aş fi ţinut cu dinţii de reputaţia mea de om cu capacitatea pulmonară în plină reabilitare, astăzi, aş fi fumat nici mai mult nici mai puţin decât 45 de ţigări. Ceea ce mă azvârle nemilos de pe culmea infatuării Muntelui CePisiciiMei- secţia Nefumători experţi în hăul Văii CeMamaMă-sii- secţia Fumători reciclaţi. Eh, da' n-am fumat şi în seara asta o să mă caut iar de fantomă . Mi-or fi trimis vreo stagiară...

 Şi eu care eram convinsă că " tz"-ul a fost inventat de  generaţia messenger ... din Trompeta Carpaţilor - mai 1868 Iată şi varianta românească a Viagrei şi sinceră să fiu, mie numele mi se pare beton:) Colecţia de reclame vechi e foarte  interesantă, merită răsfoită, o găsiţi pe feisbuc aici Special pentru trăitorii români din America: Publicitate românească în America- 1926 Scriu şi când n-am nimic inteligent de spus, asta-i buba, doamnelor şi domnilor!