05 decembrie 2009

Moş Nicolae există!


De Sfântul Nicolae aud: cu-cu! cu-cu! la uşă. Sunetul m-a speriat îngrozitor. De când am pus plăcuţa cu:”Pericol de electrocutare!” nimeni nu a mai atins soneria. Vecinul de deasupra după ce a fost lovit de fulger, a uitat literele. Pentru el am desenat pe uşă, cu vopsea roşie, o faţă de mort cu oasele aferente. Râde foarte tare şi se miră cât de bine semăn cu Stolojan din profil.

Curios, încerc să deschid uşa deşi manevra îmi reuşeşte foarte rar.De când mi-a instalat nea Mitică yala pe invers -aşa nu te pradă, nenicule, nici un hoţ!- întotdeauna ies pe geam. Desfac yala cu şurubelniţa. Vecinul are răbdare că şi lui i-a instalat nea Mitică antifurtul tot aşa. Nu închide niciodată uşa pentru că stă la etajul al treilea. Până la urmă reuşim.
Pe vecin îl scot din cadă pentru că a vrut să intre ca berbecu-n Troia. Mai bine îl mai lăsam. Are nişte buzunare de popă şi toată apa s-a scurs pe parchet. E supărat pentru că a ieşit culoarea din cămaşa. Are pielea foarte roşie. Eu cred totuşi că are o erupţie mai veche pentru că balta e de culoare verzuie. Nu mai contează. Parchetul s-a umflat îngrozitor, trebuie schimbat.

Vecinul zice că de asta a venit. Să mă ajute dacă-l ajut şi eu. S-a umflat mai tare decât parchetul. E alergic la spumantul de baie cu aromă de căpşuni. I-ar prinde bine nişte calciu. N-am decât câteva bucăţi de CaCo3, stins, pe balcon. Mi-a rămas de la ultima zugrăveală. I-l dau cu linguriţa şi reacţionează neaşteptat de repede. Respiră sacadat şi economic . Pe faţă i-au ieşit şi pete albe. O fi de la calciu? Nu-mi răspunde. E foarte emoţionat, tremură aşa cum tremur eu când vine mama pe la mine, eveniment care tocmai s-a produs. Ne zgâlţâim amândoi în acelaşi ritm în timp ce, ea descoperă cocoaşa parchetului.

Mama îl pocneşte lejer cu gentuţa ei cu închizători metalice. Eu n-o contrazic. Vecinul nici atât. Îi aduc sticla de oţet din bucătărie să-l frece pe cucuie. Mama zice să sun la Salvare că altfel trebuie să schimbăm şi tapetul. Vecinul s-a proptit pe peretele cu trandafiraşi.

Eu sun.
Asistenta se supără când află că pe vecin îl cheamă Nicolae. Au mai sunat zece tâmpiţi să-l plimbe pe Moş Nicolae cu Salvarea. Hi! Hi! Hi! Eu sunt al unsprezecelea. Nici o lae. Zdrang! Şi receptorul cade odată cu vecinul, odată cu tapetul.
Mama îi sfâşie cămaşa. O las să se răcorească. Lui oricum nu-i mai pasă, o face pe mortul. Smulg oglinda mare din hol să văd dacă mai respiră. N-am apucat să văd dar am auzit. Un icnet scurt. Ăsta-i semn bun. Apoi unul mai lung. Nu ştiu ce să presimt. O fi neutru. Era soţia vecinului alergic la spumant. Feminin, deci. Acum, ţipă tare. Poliţia a înregistrat deja reclamaţia. Se aud sirenele. Vecina îşi smulge părul, fir cu fir şi-l întreabă de ce a lăsat-o singură.

Brusc, începe să plouă prin tavan şi eu nu găsesc nici o umbrelă. O găseşte mama şi mă pocneşte scurt.
Nu-mi dă voie să fumez nici la sărbătorile notate cu roşu în calendar.
Apa ajunge la tabloul electric exact când cineva sună la sonerie. Se aude clar cum cineva-ul cade odată cu energia electrică. Mama ar vrea să-l aranjeze cu poşeţica dar nu o mai găseşte.
Ţipă in cor toate femeile aflate în zonă. Număr în gând, trei tonalităţi diferite. Cred că e şi soţia celui care s-a ocupat de sonerie. Şi ea vrea să ştie de ce. Eu nu mai vreau nimic. În fond, nu mi-am dorit decât să fac o baie fierbinte.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul de la etajul unu. Acum au ajuns, pe geam, în dormitor la mine.
Extraordinar, Moş Nicolae există! Mă simt ud şi am foarte multă spumă mai ales în orificii.
Mama nu poate birui pompierii cu poşeţica aşa că îmi cere o ţigară. Pompierul înţepenit în geam îi face din ochi şi o serveşte din pachetul dumnealui.

În spital e cald şi bine. Suntem împreună şi foarte liniştiţi. Pe vecinul alergic l-au sortat pentru reanimare.

În salonul femeilor e mai multă gălăgie. Vecina mai are vreo treizeci de fire de smuls şi după, cred că se va obişnui cu situaţia. Soţul ei trăieşte.
Un singur lucru nu mi-e foarte clar. Mama fuma cu pompierul pe geam?
Powered by ScribeFire.

4 comentarii :

  1. am zis să las un comentariu. m-am răzgândit; m-am blocat; m-am zăpăcit. EXCELENT!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei!!! Ştiam eu că nu mi-am lustruit ghetuţele degeaba:)!
    Mulţuuumeeesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu-cu! Cu-cu!
    Doamnă, vă cunosc cuvintele din 'Scrisorile deschise prin imprudenţă', da' n-am avut curaj să vă semnalizez prezenţa mea acolo.
    Multe bucurii aţi adus bietului meu suflet, d-aia, io mă plec cu respect şi drag, vă sărut dreapta şi vă strecor în ghetuţe, cu tot dragul din lume, un bileţel pe care scrie:
    'Doamnă, vă mulţumesc!'.
    Vă las şi-o fărâmioară din sufleţelul meu - să vă fie umbrelă la nevoie. :)
    ¤ Vă pot răspunde la ultima întrebare: da, mama d-voastră fuma cu pompierul pe geam. Îi arăta că fumul îşi schimbă traiectoria, după legi greu de stabilit, că forma are legile ei, diferite de cele ale materiei. :))
    Să vă aibă Domnul în pază!

    RăspundețiȘtergere
  4. O să păstrez, cu mult drag, această fărâmioară preţioasă, mi-aţi adus multă căldură în această zi friguroasă.
    Trebuie să recunosc, a câta oară, că-s întortocheate rău căile pe care primeşti răspunsuri, atunci când ai mare nevoie de ele.
    Emoţionată până la bâlbîială, vă mulţumesc în primul rând pentru că v-aţi făcut timp să-mi spuneţi toate astea.
    Vă îmbrăţisez, cu acelaşi drag, urându-vă să aveţi un Crăciun luminos şi îndestulat alături de toţi cei ce vă sunt dragi!
    Promit să am mereu pus deoparte un zâmbet maare pentru dumneavoastră :)

    * O să o întreb pe mama dacă a înţeles şmecheria cu fumul :))

    RăspundețiȘtergere