27 septembrie 2009

Leapşă prescurtată



Unde dă DoDu, creşte. De data asta mi-a dat o leapşă.

Noroc că e prescurtată altfel terminam de răspuns, de Crăciun.
Eu o să încerc să strănut spre Emilian, sperând că n-are anticorpi pentru pojărelul ăsta lepşesc.




1.Dacă ai putea să intri și să trăiești într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută!

Winnetou de Karl May
E prima carte în care am intrat şi a durat mult până m-am hotărât să ies.
De ce?
Pentru că fiind eu Winettou credeam că o să-i pot zice "Howgh" maică-mii şi ea să dea din cap cuminte şi să-mi răspundă cu “Facă-se voia ta, Winetoauco!"
Am ieşit din carte prin rostogolire, căzând eu de pe calul bălţat al vecinei care era de fapt o vacă. Mama mi-a dat un howgh cu vânătăi, all inclusive, de unde am dedus că ea citise cartea înaintea mea.

De curând, mi-a venit să intru în "Aş crede în Dumnezeu" de Costel Baboş.
De ce?
Să învăţ a privi în urmă, fără mânie.

Dar într-un film?

În Pretty woman că-s curioasă cum se vede lumea, cocoţată pe picioarele Juliei Roberts.

Întotdeauna m-am gândit că dacă ai picioare aşa luuungi când eşti obosit, te sprijini direct pe poponeţ şi deci nu-ţi clănţăne dinţii pe ferestrele autobuzului când adormi.

Dar într-un cântec?

Nţă, nu cred că încap. Dar aş intra la căluşari, de exemplu. Să-mi moară şuncile de ciudă, să le văd cerşind iertare şi eu să dau cu băţu-n pământ şi să strig ca băieţii ăia vioi: haida una, haida doua.

2. Dacă ai putea să-ți alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus?

Nu l-aş schimba, că-mi plac întrebările alea: “Ina de la Cristina, Alina, Nina sau Marina? Nu se poate, chiar Ina-Ina?" Despre italieni nu mai zic. Era mai simplu să mai fi numit Abramburica. La Ina rămân blocaţi, un minut, cu gura deschisă precum peştele pe uscat. Cred că li se pare şi lor că lipseşte începutul.
Dar cred că mi-ar fi plăcut şi Riţa- Veveriţa.

Am destule  genuri de astea opuse prin casă, aşa că mi-am epuizat preferinţele.

3. În ce altă țară ai vrea să trăiești pentru 1 an și de ce?

Cred că-n Japonia. Să mă satur de uitat la copii japonezi.

4. Care e visul cel mai neobișnuit pe care l-ai avut și pe care ți-l amintești?

Că făceam baie într-o oală de ciorbă şi cineva îmi tot punea sare în cap.

5.Povestește o zi din viața ta imaginându-ți că ești un animal .

Presupunem că sunt o pinguină. Năpîrlesc îngrozitor, deci e primăvară. Nu ştiu ce să fac cu măscăriciul ăsta de Grigore. Cred că o să-l las. Nu tu peşte, nu tu cuib, unde mai pui că a început să-i tremure burta. Hmm. Mă duc să fac două abdomene pe pârtie, poate năpârlesc mai repede.

Anul ăsta aş vrea o nuanţă mai roşcată pe spate şi un galben mai puţin ruginiu pe piept.
Dacă-mi iese culoarea plec la Nino, dacă nu-mi iese rămân cu Grigore.
Aşa, acum baie şi  o gustare cu Omega 3. Fricţionăm, ne uscăm...
Oglindă, oglinjoară ia spune tu, sunt roşcovioară?
Pe naiba! Nu cred că-mi iese culoarea. Bate mai mult spre negru-balenă, asta-i clar.

Grigore, eşti tu drăguţ să-mi pui un pic de ulei pe spate?

6.Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană și de ce ai ales-o?
Asta mi-ar mai lipsi, încă o piele...  Abia reuşesc să-mi le port pe ale mele.

7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ți-ar fi primele gânduri și ce ai face prima dată?
Corect ar fi să am memoria resetată, adică să nu mă prind că-s singură. În caz contrar, mi-aş aduce aminte că DoDu s-a spălat pe dinţi deci l-aş căuta, am bea împreună berea şi am suporta consecinţele. Fiecare cu setul lui, însă. Cu Sulfina, nu-i de glumit.



Powered by ScribeFire.

03 septembrie 2009

Joia pantofilor roşii

După amiaza lui nenea Giuseppe se vede că nu e bună. Il aud ţipând ca din gură de şarpe:
- Porco Giuda! Ladri! Siete dei ladri! Polizia infame!
Doi poliţişti, un el şi o ea, urcă liniştiţi în maşină, oameni în balcoane, nea Giuseppe, pe mijlocul străzii ameninţând din bicicletă.
Scena e gata, spectatorii interacţionează cu protagonistul, aflu astfel că, Giuseppe traversase haiduceşte strada, prin loc nemarcat.
Stradă care, merită specificat, la ora digestivului de după amiază, n-are trafic mai mare decât cel de pe blogul meu, dar legea e lege, de greşit, am greşit, admite infractorul, dă-mi amendă.
Lumea e de acord cu el, "ti ga visto"*, încep toţi să găgăiască în dialect.
Şi unde e problema, mă trezesc  adjudecându-mi rolul de soprană.
Nea Giuseppe trânteşte sacoşele jos, are nevoie de mâini să-mi explice.


Din nou, mi se dondolă gândul ăla ciudat :  italienii cu mâinile legate la spate ar deveni un popor foarte tăcut.

- Mi-au luat zece puncte din carnet, zbiară Giuseppe bătând în aer cu degetele,  formula  "ti ga capio".
"Ti  ga capio, ti ga capio"*, traduce, silitor, corul din balcoane.
- Dar lui Bepi, care n-are carnet ce-o să-i ia?
"Ti ga ragion, ti ga ragion"*  repetă corul, ca un ecou, nedumerirea lui Giuseppe.
Boii de la bicicletă, îi răspund înşirând  silabele pe sârma de rufe.
"Ecco!" face corul mulţumit de concluzie.
Giuseppe agită trei degete unite în aer, "ma, cosa dici" dar şarpele îndoielii e deja în sân. Se apleacă şi-începe să-şi numere boii.



E clar, joia, ghinionul poartă pantofi roşii.


*** dialect veneţian
ti ga visto= ai văzut
ti ga capio= ai înţeles
ti ga ragion= ai dreptate

02 septembrie 2009

Ale cui tandalele...

pijama


Cred că am început să mă simt destul de dezrădăcinată.


Simt nevoia şi încerc să găsesc interlocutori care să   trăiască, să experimenteze acelaşi tip de realitate ca cea pe care o parcurg eu.


Cei care ca şi mine, întâi smiorcăie după "acasă", apoi încep să citească fraze sforăitoare cu "acasă e locul unde ţi-e inima", urmează acalmia lui "cîndva o să mă întorc acasă",  întoarceri pasagere cu suferindul " e jale acasă", apoi brusc  te simţi suspendat ca o macaroană uriaşă desupra apei în care a fiert. Să cazi înapoi în oală sau în farfuria cu sos?


Cam aşa cum se întreabă şi Jay's show .


Mamă, ale cui tandalele...


Pare că mă cert cu lumea întreagă, de fapt sunt paşnică şi mă cert singură.


Mă enervez rău când mă aud spunând dezamăgită că "acasă" nu s-a schimbat nimic. De parcă, la plecare m-am uitat streaşină peste holda roditoare a patriei şi am strigat:


Băăă, fiţi atenţi, eu plec să văd lumea, până mă întorc să găsesc lună, s-a'nţelesss?


Ale cui responsabilităţile?


Zilele trecute îmi fu să traversez prin Valleggio sul Mincio, drept printre  plantaţii de kiwi, piersici şi viţă de vie. Nimeni călare pe bou, nimeni cu furca, nimeni cu sapa. Toate cele crescând  precum vrejul de fasole fermecat.



Şi-mi veni din nou să mă încurc în comparaţii şi de ce-uri.


M-am oprit,  când încercând să număr cam cîţi paznici ar fi fost necesari să păzească grădinile zmeului, acasă, mi-am surprins mâna furişîndu-se după piersic.


Ale cui genele?


Cred că asta a fost o stare de dimineaţă.